Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Cele trei tipuri principale de frumuseţe feminină în Ayurveda

de Aurora Nicolae  

Sistemul Ayurveda a apărut în India, cu mai mult de 4000 de ani în urmă, dar cunoaşterea profundă a fiinţei umane şi a vieţii, dăruită omenirii de către înţelepţii care au revelat această ştiinţă, despre care textele tradiţionale spun că este de origine divină, este şi astăzi perfect valabilă, la fel ca şi atunci.  

Structura fiinţei umane nu s-a modificat semnificativ de atunci şi (chiar dacă pentru unii ar părea surprinzător) nici problemele şi nici aspiraţiile umane nu s-au modificat fundamental. În fiecare epocă, mentalitatea oamenilor a suferit unele modificări la modul global, dar anumite elemente au rămas neschimbate, chiar în această privinţă.   

Aspiraţia către frumuseţe este, de exemplu, acum ca şi atunci, o puternică nevoie a sufletului uman. Ceea ce au uitat însă o mare parte dintre oameni în prezent este originea frumuseţii.  

Originea frumuseţii  

Ceea ce Ayurveda ne reaminteşte este faptul că frumuseţea feminină veritabilă nu se rezumă niciodată doar la o formă corporală atrăgătoare, ci este o rezultantă a armoniei inefabile a trupului, sufletului şi spiritului unei femei.   

Pentru fiecare femeie există o asemenea armonie unică, ce nu poate fi regăsită niciodată în mod identic la o altă femeie. Cu cât o femeie este mai conştientă de acele aspecte ale corpului ei fizic, ale sufletului şi spiritului existent în ea, care sunt frumoase şi îi creează unicitatea sa – acel „nu ştiu ce şi nu ştiu cum” seducător – cu atât mai mult ea va putea să fie nu doar frumoasă, ci şi atrăgătoare şi fermecătoare.   

Pentru ca o femeie să fie fermecătoare nu este de ajuns un chip frumos, ca o poză fără cusur. Doar atunci când un asemenea chip (şi trup) bine alcătuit este însoţit de mister, senzualitate, rafinament, gingăşie, bunătate, putere de a iubi, duioşie, sau alte calităţi arhetipale ale sufletului feminin, el face ca femeia care este înzestrată astfel, să fie cu adevărat o femeie frumoasă şi fermecătoare.   

Când un chip feminin este foarte frumos şi totodată însoţit de aceste trăsături ale frumuseţii sufletului feminin, el devine pur şi simplu răpitor. Dacă însă un chip şi un trup feminin nu este unanim acceptat ca fiind frumos, dar este însoţit de aceste trăsături ale frumuseţii sufletului feminin, el devine totuşi frumos, capătă o lumină care face ca formele fizice să aibă farmec, chiar dacă poate ele nu au o anumită simetrie sau o armonie desăvârşită.  

Cele trei tipuri de frumuseţe feminină  

Deşi fiecare fiinţă umană este unică în felul ei, există anumite trăsături comune care fac să fie definite anumite tipologii umane. În cadrul sistemului Ayurveda sunt descrise trei tipologii umane principale, numite Vata, Pitta şi Kapha. Tipologiile umane sunt descrise în cadrul sistemului Ayurveda într-un mod foarte complex şi nuanţat, iar cunoaşterea acestora oferă nenumărate perspective practice de aplicare în aproape toate domeniile vieţii. Pentru femei, una dintre cele mai accesibile aplicaţii practice ale cunoaşterii acestei tipologii este identificarea tipului de frumuseţe care îi este specific fiecăreia şi a cărui cultivare o avantajează cel mai mult.  

Citiţi descrierea detaliată a celor trei tipuri de frumuseţe feminină pe http://www.ayus.ro.  

8 martie
yogaesoteric



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga