Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Din Israel la şcoala lui Grieg

de Oltea Mutulescu

De la Tel Aviv până în Bucureşti e cale lungă. Dar pentru Foca, Noa, Uriel, Sophia, Franciscus, Pistis, Arthur care locuiesc de mai mulţi ani în ashramurile MISA acasă nu mai are un singur înţeles. Acasă înseamnă şi România.Sunt nopţi când se întâlnesc pe coridorul aşezământului yoghin de la Pipera, chiar fără să-şi propună. Ies din camere ca să nu-şi deranjeze colegii şi fac exerciţii de pranayama şi tehnici puternice pentru sublimarea energiei. Fac zilnic practică spirituală, între patru şi opt ore. Şi între timp sunt implicaţi în mai multe programe de voluntariat, în asociaţii pentru apărarea drepturilor omului, în fundaţii de caritate, urmează studii universitare. Toţi au fost întâi în India, la acelaşi curs MISA ţinut la vremea respectivă de Narcis Tarcău, discipolul lui Gregorian Bivolaru. Toţi au venit la Bucureşti special pentru yoga. S-au şi mirat la întrebarea de ce locuiesc în aşezămintele MISA. „Păi ce rost ar avea să fim aici dacă nu locuim în ashram? Practica zilnică, relaţia cu colegii… Asta înseamnă o experienţă completă, asta înseamnă cea mai mare eficienţă spirituală”, spune Arthur în româna limpede, pe care, la fel ca ceilalţi din grup, a învăţat-o de dragul românilor.

Solidaritate

Cel mai tânar are 22 de ani, cel mai mare dintre ei a împlinit 30. Prin fire şi prin experienţă sunt cosmopoliţi, au călătorit mult, pe mai multe continente. Dacă s-ar fi întâlnit însă într-o firmă de afaceri şi nu într-o şcoală de yoga, nu ar fi fost neapărat o apropiere spontană între ei. Sunt destule lucruri care îi deosebesc. În timp ce Arthur, de pildă, era ofiţer şi trăgea cu arma în ambuscadele de la graniţă, iar Noa şi Sophia purtau uniforma stagiului militar obligatoriu şi pentru femei în Israel, Foca şi Pistis au răsuflat uşuraţi când au văzut pe actele lor ştampila inapt. Ei au trăit ca pe o mare revoltă abuzurile evreieşti faţă de palestinieni, deşi curentul patriotic din ţara lor le acceptă ca pe o fatalitate.
 
Sunt foarte activi şi acum. Nu în Israel, ci în şcoala de yoga unde au ales să crească spiritual. Şi nu doar ei, care au fost mereu convinşi că trebuie să-ţi spui cuvântul ca cetăţean, să aperi valorile de libertate în care crezi, fără să permiţi prin pasivitatea ta ca răul să lovească în alţi oameni. Toţi israelienii din ashramuri, şi Athena, care vine cât de des poate în România, toţi pun suflet în acţiunile de protest ale MISA. I-am văzut la mitingul din iunie 2004, când s-au strâns două sute de străini din şaisprezece ţări. Ei, israelienii din România, s-au adunat şi s-au gândit ce trebuie făcut pentru organizarea unui protest cu participare internaţională. Foca a trimis mailuri şi a dat telefoane la filialele MISA din lume. Grupul a pus la punct toate detaliile. Oamenii au venit, străbătând mii de kilometri. Israelienii din România au cam sărit orele de somn în perioada aceea. Dar mă asigură că a meritat.

A meritat şi să meargă luni de-a rândul pe la toate instituţiile, pe la toate ambasadele, să depună memorii, să explice dimensiunea de neimaginat a abuzurilor pe care le-a suportat şcoala lor spirituală, să ceară şi să intre în audienţă la Johnathan Scheele, şeful Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti,  să participe alături de yoghinii români la cele peste o sută de mitinguri pe care MISA le-a făcut de doi ani încoace în speranţa că adevărul va ieşi la iveală. A meritat, pentru că ei ştiu că şi-au făcut datoria. Nu au stat cu braţele încrucişate, au anunţat autorităţile despre situaţia reală. E rândul acestora să reacţioneze onest.

Regăsire

 „Incitări la ură rasială, etnică şi religioasă, cras antisemitism”… sunt uluiţi de acuzaţiile pe care Parchetul le aduce unor cărţi semnate de Gregorian Bivolaru, Camelia Roşu, Viorel Roşu, instructori de yoga întotdeauna prietenoşi, care i-au încurajat să aprofundeze tradiţiile iudaismului.

„Aveam ochi foarte critici înainte să practic yoga, atunci când călătoream şi cineva îmi spunea că nu par evreu, o luam ca pe un mare compliment. În România m-am îndrăgostit definitiv de poporul meu, dar nu pentru că eram la distanţa şi mi s-a făcut dor. A fost un moment foarte special, când ne-am adunat câteva sute de oameni la sala de curs şi împreună cu Viorel Roşu am făcut o meditaţie în spirală pentru comuniunea cu sufletul neamului israelian. Gabriela Ambăruş conducea o meditaţie de acelaşi fel în Tel Aviv. Brusc am fost înduioşat de ceea ce am simţit că e esenţa nobilă, sacră a poporului evreu. Pentru prima oară m-am bucurat că sunt israelian. Şi am înţeles răspunsul pe care l-a dat Grieg când a fost întrebat de ce se fac asemenea meditaţii, cu sufletul neamului tău. Ca să-ţi trezeşti complet propriul suflet şi să te poţi uni apoi cu sufletul universal, ai nevoie să-ţi trezeşti interior această dimensiune - sufletul poporului în care te-ai născut. Atunci mi-am dat seama că nu e teorie, e adevărul adevărat.”

În 2004 spirala de tip yang a fost un punct de mare atracţie în cadrul Festivalului israelian de yoga. La Tel Aviv au venit şcoli spirituale din tot Israelul şi invitaţi din întreaga lume. Gabriela Ambăruş, preşedinte MISA, a avut parte de o primire emoţionantă. Câţiva cursanţi evrei în România au fost alături de ea în zilele acelea, când foarte mulţi oameni au descoperit cu viu interes şcoala de yoga a lui Gregorian Bivolaru. Impactul conferinţelor şi al spiralei susţinute  simultan cu meditaţia din Bucureşti a depăşit aşteptările. Peste două sute de oameni au fost prezenţi, două posturi de televiziune au dat imagini la ştirile de seară, au fost câteva ziare care au pomenit evenimentul în termeni admirativi. Experienţa s-a repetat cu succes la Tel Aviv, în vara lui 2005, în timp ce la Costineşti, acelaşi Viorel Roşu susţinea simultan meditaţia de comuniune cu sufletul neamului evreu.

Sabat Shalom!

I-am văzut de câţiva ani încoace în “spectacolul străinilor”. Aşa i se spune  reprezentaţiei artistice de respiraţie multiculturală în care toate naţiunile prezente în tabăra de yoga de la Costineşti îşi comunică mesajul. Israelienii cuceresc întotdeauna prin trăirea intensă, ritualică. Vara trecută au ales să pună în scenă momente din Cântarea cântărilor. Dintre cei care au participat doar Noa este actriţă. Dar ceea ce s-a petrecut atunci a ieşit din cadrele teatrului, a fost un moment de magie pură. Gesturile lor erau foarte simple, decorul minim, costumele fără pretenţii. Ceea ce umplea scena era chemarea lor. Setea spirituală care părea să vină de la începuturile timpului. Am simţit atunci verticalitatea sufletului israelian, forţa iubirii de Dumnezeu care i-a făcut pe evrei să traverseze eroic istoria. Aerul vibra de mister vechi cât lumea. La sfârşitul momentului artistic am meditat împreună evocând sufletul neamului israelian. În acordurile răscolitoare ale unui psalm cântat, l-am contemplat cu toţii, fără cuvinte, pe acelaşi Dumnezeu. Cel din inimile tuturor.

I-am văzut şi într-o vineri seara în Bucureşti. Invitaseră, ca de obicei, colegi de curs şi din ashramuri. Au venit mulţi yoghini atraşi de tradiţia iudaică. Era şi Camelia Roşu, instructoarea yoga acuzată de antisemitism. Israelienii fac împreună un ritual sacru, care a supravieţuit secolelor. Chiar dacă nu sunt cu familia lor, oriunde s-ar afla în lume, oriunde ar călători sau ar trăi, evreii cinstesc seara de sabat. Un bărbat şi o femeie aprind cele două lumânări din sfeşnice, mulţumesc Tatălui Ceresc pentru tot binele, se roagă pentru cei iubiţi, spun psalmi care îl strigă pe El din adâncul cel mai luminos al sufletului, cântă, se îmbrăţişează ca fraţii, împart pâine simbolică.

Aici atmosfera este veselă, efervescentă. Foca şi Noa conduc ritualul. Rugăciunea în ebraică este urmată de o meditaţie. Românii învaţă conştiincioşi câteva cuvinte, ca să poată însoţi şi ei refrenul unui cântec tradiţional. După ce încheiem izbucnim cu toţii în râs. Acum savurăm momentul îmbraţişărilor şi ne spunem unii altora „Sabat shalom!”. Foca, Sophia, Arthur o înconjoară afectuos şi o sărută pe Camelia Roşu. Pâinea care se împarte între noi toţi e bună ca un cozonac. Noa a frământat aluatul, ea a vegheat să se coacă. 

Uriel

Este jurnalist, semnează săptămânal rubrica de spiritualitate a unui important cotidian din Israel care apare şi în varianta online. L-a întâlnit pe Grieg în Danemarca, într-o tabără de yoga. A aşteptat şaisprezece ore până i-a venit rândul. Când a intrat, aerul din încăpere mustea de energie. «M-a întrebat ce vreau şi i-am spus: „Să te privesc în ochi.” După discuţiile cu vreo sută de oameni, mi se păruse că e obosit, dar în momentul acela s-a ridicat ca un leu şi s-a uitat la mine. Era o privire cum n-am mai întâlnit. În ochii lui am simţit că mi-am găsit maestrul.» Vorbele pe care şi le-au spus au fost mai puţin importante atunci. Fraze scurte, ca între bărbaţi. Dar Uriel ştie că atunci a făcut un pas decisiv către propriul său suflet.
Nu i-a plăcut la început în România. I s-a părut prea frig, nu ştia limba, îi era mai greu să comunice cu ceilalţi. Aşa îşi imagina în primul an. Acum îşi dă seama că de fapt îi era greu să comunice în general. Iar experienţa ashramului a contat enorm. Îmi dă de exemplu o zi în care a fost de serviciu la intrare. A simţit atunci nevoia să-şi salute fiecare coleg care pleca de dimineaţa, să-i spună ceva plăcut, să i se adreseze cu ceva personal. La fel seara. Şi a simţit cum se dilată sufleteşte, cum nu-l mai încape camera.

Uriel a ales să-şi înceapă tapasurile sale de şase ore cu duşuri nemiloase la prima geană de lumină a dimineţii. Acum dorul de Dumnezeu e atât de fierbinte, încât nu mai are nevoie de apa rece. Chiar înainte de evenimentele din martie, cu o zi înainte de a izbucni hăituiala autorităţilor, Uriel a vorbit cu Grieg. A fost a treia lor întâlnire. I-a spus că-şi doreşte ca o dată la două luni să se retragă într-un ashram de la munte pentru a practica yoga o lună. Grieg l-a încurajat şi i-a urat succes. De atunci au trecut doi ani. Retragerile acestea sunt pentru Uriel intense ca o întâlnire de dragoste. Sunt pace, sunt profunzime a comunicării cu dimensiunea eternă a lumii.

Foca

La 15 ani a început să citească Tora, să studieze Zoharul. Îl căuta pe Dumnezeu. Au fost vreo doi, trei ani în care a pendulat între chefuri teribiliste de adolescenţă şi frenezii religioase. Totul a culminat cu frecventarea unui grup de ebraici ultraortodocşi. Atunci s-a speriat mama lui şi i-a telefonat în India lui Uriel. „Vino acasă şi fă ceva, că-l pierdem”, i-a spus fratelui cel mare, ştiind că în asemenea comunităţi este o viaţă aşa de strictă, principiile teologice sunt atât de necruţătoare, încât cei care aleg acest mod a-şi trăi credinţa sunt cumva forţaţi să se rupă de familie. Foca râde: „Jurnaliştii acuză MISA că-i izolează pe cursanţi! Părinţii noştri au venit de multe ori aici. Au locuit în ashram, au fost cu noi la meditaţiile în spirală, sunt mulţumiţi să ne vadă mulţumiţi.”

Uriel nu s-a rezumat atunci la o simplă discuţie cu Foca. Au făcut împreună trei zile de retragere, şi-a învăţat fratele cam toate asanele pe care le ştia şi un gen de meditaţie dinamică, pe care Foca a făcut-o cu mult avânt şi a simţit că i se trezeşte sufletul. Nu era decât simpatizant MISA când s-a dus la Costineşti, în tabăra de vară. A vrut să fie în echipa de ordine, să ajute cumva. Şi a făcut-o aşa de convins, încât la sfârşitul taberei a luat premiul pentru cel mai entuziast yoghin. Atunci a participat la  meditaţii care crede că l-au marcat pentru totdeauna. Atunci l-a întâlnit şi pe Grieg. La cumpărături, în cel mai banal magazin cu putinţă. Dar când s-a apropiat de el şi i-a vorbit, a fost inundat de o căldură necunoscută. Grieg l-a prins cu un gest copleşitor de umeri şi i-a spus: „Dacă asta îţi doreşti, e bine că eşti aici.”

Pentru Foca practica spirituală este sfântă, face yoga şase ore pe zi. A încheiat şaptesprezece luni de tapas şi a început unul nou, tot pentru şaptesprezece luni. E fericit când se poate retrage o săptămână, două, o lună în cabana de la munte unde, la fel ca fratele său, Uriel, practică de dimineaţă până seara asane, meditaţii, pranayama. 

Foca are 22 ani şi de un an şi jumătate a fost ales să se ocupe de administrarea casei unde locuieşte. Este mereu binevoitor, extrem de simpatic, pus pe glume. Dar nu păstrează nimic din aerul de răsfăţ al adolescenţei pe care a încheiat-o nu de mult. Îi place să organizeze temeinic lucrurile şi chiar se pricepe la asta. Spune şi simte că trebuie să fie ca un tată cu cei care locuiesc acolo, să aibă răbdare, să aibă suflet. „Îmi sunt foarte dragi”, adaugă cu un zâmbet care îi luminează faţa.

Pistis

Are o inteligenţă sclipitoare, dar toată copilăria şi adolescenţa a fost un rebel. Nu credea că trebuie să-şi demonstreze capacităţile, să dea neapărat la facultate. „Pot să învăţ şi singur ceea ce mă interesează.” De aceea Pistis a fost un fel de autodidact care devora cărţi dintr-o mulţime de domenii.  Codul biblic este de mai multă vreme una din marile lui pasiuni. La început nu înţelegea ce mare lucru să foloseşti un program de calculator şi să cauţi în Cartea Cărţilor tot felul de nume de oameni şi de evenimente importante. Mai târziu a aflat că este o modalitate modernă de decodare matematică a mesajelor ascunse în Vechiul Testament, studiată de matematicieni evrei şi de exegeţi din toată lumea ai textelor biblice. Dar discuţia cu Grieg a fost cea care l-a incitat cu adevărat. „Codul biblic te pune în rezonanţă cu supramentalul lui Dumnezeu.”, i-a spus maestrul. Aşa a început căutarea lui, studiul, experienţa spirituală pe care o trăieşte acum la o intensitate pe care nici nu o bănuia.

A studiat mult împreună cu Arthur. Din ce în ce mai mulţi colegi de ashram au început să-l caute, să-i pună tot felul de întrebări, dornici să afle amănunte. Atunci s-a hotărât Pistis să ţină o conferinţă care s-a desfăşurat cu sala arhiplină. Au venit din mai mulţi ani de curs,  a fost nevoit să repete conferinţa, a ajuns şi în alte două oraşe, pentru că yoghinii de acolo s-au arătat şi ei foarte interesaţi de codul biblic.

Primul tapas serios pe care l-a făcut de când locuieşte în România era patru ore pe zi şi a durat cincisprezece luni. Acum practică şase ore şi i se pare mult mai uşor decât la început. E convins că pe calea spirituală nu există vacanţă, trebuie să-ţi păstrezi permanent elanul.

Pistis are o întreagă filozofie despre viaţa în ashram. Spune că într-o comunitate spirituală de felul acesta eşti tot timpul confruntat cu ego-ul. Nu ai unde să te ascunzi de tine însuţi, cei din jur te fac mereu să vezi în ce punct al evoluţiei te afli. E o provocare continuă. Aici descoperi dacă ai cu adevărat starea de discipol, dacă eşti cu adevărat dăruit, dacă te implici, chiar te implici sufleteşte în ceea ce faci.

Îi plac mult românii. Şi-au păstrat curăţenia interioară, nu vezi la ei cinismul care a devenit pentru mulţi occidentali o mască de protecţie. Sunt aşa, ca fraţii. „Ştii cum e? Românii nu dau pentru că au mult. Ei şi dacă au un borcan cu miere, îţi dau, pentru că se bucură să-l împartă cu tine.”

Sophia

E studentă la Psihologie şi îşi doreşte să folosească ceea ce învaţă acum într-o sinteză profundă cu ştiinţa spirituală yoga. Părinţii au avut şi momente în care nu înţelegeau ce se petrece cu fata, ce tot caută în India, în Thailanda, în Nepal, în România? Au fost de mai multe ori la Bucureşti, să-i vadă camera din ashram, să-i cunoască pe colegii de yoga. Acum sunt edificaţi. Au o puternică simpatie pentru şcoala de aici şi s-au gândit că ar fi grozav ca Sophia şi prietenii ei israelieni să deschidă şi în Tel Aviv un curs MISA.

„Am casă, maşină, cont în bancă, am de toate în Israel. Viaţa acolo e mult mai lejeră decât aici, pot călători oriunde, mă pot stabili în orice ţară am rude. Şi totuşi de ce sunt aici? Aşa îmi spune inima şi îmi arde sufletul… Pentru mine chiar nu există altă posibilitate să mă simt împăcată. Am vrut să găsesc un maestru care conţine în el adevărul spiritual despre care ne vorbeşte. Pentru el aş fi mers nu doar până la Bucureşti, aş fi mers până la capătul pământului.”

Sophia povesteşte într-o română plină de savoare. Ochii îi strălucesc, gesturile care punctează cuvintele sunt delicate. Frumuseţea îi vine însă de dincolo de chipul care mă face să-mi amintesc magnoliile care vor înflori în curând. De altfel prima dată când l-a văzut pe Grieg era pe scenă la spectacolul Miss Shakti. Experienţa de atunci a fost copleşitoare. „Nu era ceva omenesc. Mi s-a tăiat respiraţia, doar privindu-l am avut sentimentul eternităţii.”

După prima şedere în România, Sophia trebuia să se întoarcă în Israel. Când a ieşit din Costineşti i-au dat lacrimile. A plâns în maxi taxi, în tren, în maşina care a dus-o la Otopeni. I se rupea inima. A plâns ascunzându-şi faţa în fereastra avionului. Când a ajuns la Tel Aviv i-a fost clar că s-a întors acolo doar pentru a-şi pregăti bagajele de plecare definitivă spre Bucureşti.

Când era copil Sophia a trăit în Rusia. Comentariile răutăcioase, glumele crude ale colegilor de clasă au învăţat-o pe viu ce este antisemitismul. Acel gen de violenţa a regăsit-o în România, dar îndreptată împotriva yoghinilor. Iar aici nu sunt glume de copii, ci atitudini oficiale.

Sophia a trăit coşmarul percheziţiilor din 18 martie 2004, când peste trei sute de mascaţi, jandarmi şi procurori au năvălit în ashramurile MISA. S-a trezit dimineaţa cu arma lipită de obraz. I-a îngheţat sângele în vine. Atunci nu ştia încă română, oamenii aceia ţipau la ea să se întindă pe podele, nu a fost nici un translator care să-i lămurească şi pe străini de ce sunt trataţi ca nişte terorişti.

„Sunt discriminată în România”, spune Sophia răspicat. „Dar singura discriminare pe care am suferit-o este pentru că practic yoga, nu pentru că sunt evreică. La MISA am cei mai buni prieteni pe care mi i-am făcut în ultimii ani. Mă bucur nespus că suntem împreună şi mergem pas cu pas către acelaşi scop, acelaşi adevăr. Îmi alintă sufletul când mă întorc acasă în fiecare zi, e un sentiment extraordinar.”
 
Noa şi Franciscus

De la dramă la comedia care te face să râzi cu lacrimi Noa poate juca orice. Are o expresivitate nemaipomenită şi este artistă până în măduva sufletului. Asta nu a împiedicat-o să facă faţă cu brio şi sarcinilor de ofiţer în armata israeliană. I-au plăcut provocarea situaţiilor neprevăzute, responsabilitatea de lider şi de profesor. Drumul ei spre şcoala de yoga a lui Griegorian Bivolaru a trecut tot prin India, pe la „Românul”, unde a avut primele descătuşări ale sufletului şi primele revelaţii. A intuit că trebuie să vină aici însă, chiar la sursă.

În aşezământul spiritual yoghin a descoperit multe despre ea însăşi. S-a privit cu o adâncime a sincerităţii uneori dureroasă. Şi-a identificat limite pe care nu şi le cunoscuse până atunci, frici subconştiente, defecte pe care se pricepuse bine să le mascheze cu farmecul ei natural. Filosofia mistică a shivaismului din Kashmir i-a revoluţionat viziunea asupra artei, dar şi asupra artei de a trăi spiritual.

Pe lângă meditaţiile şi asanele fireşti ale fiecărei zile,  Noa are un tapas pe care l-a structurat folosind ideea celor nouă emoţii estetice fundamentale, arhetipale, numite rase. Şi-a delimitat pe covorul din cameră nouă pătrate corespondente, iar atunci când viaţa cotidiană trezeşte în ea una dintre aceste emoţii - plăcere, furie, dezgust, frică etc. - se aşază în pătratul respectiv şi meditează intens la arhetipul stării, iar apoi „se joacă”, urmărind să o exprime artistic. Doar prin respiraţie, doar cu mâinile, doar cu faţa, doar cu trupul. Prin cuvinte, prin tăcere… Efectul este fascinant. Dincolo de sacralitatea pe care o capătă interpretarea artistică, rasele i-au adus revelaţia că furia la intensitate divină, de exemplu, este de fapt ordinea cosmică, suferinţa care atinge dimensiune tragică este sacrificiul total al Divinului. Sentimentul trăit lucid, până atinge sursa de unde izvorăsc toate energiile o ajută să treacă dincolo de emoţii, să simtă adierea transcendentului.

Franciscus a fost dintotdeauna interiorizat. Gesturile lui sunt calme, frazele foarte concentrate. A lăsat în Israel o profesie, o casă, un confort pe care şi l-ar dori, poate, mulţi. A venit în România să-l cunoască pe Grieg, a fost un dor căruia nu i-a putut rezista. Deşi nu ştia ce va găsi aici, nu avea o imagine clară a ceea ce va urma. A rămas în ashram, convins că este locul unde explorările lui spirituale pot lua anvergură infinită. A dat examen la Medicină şi a intrat.

Pe iubita lui, Noa, a cunoscut-o meditând împreună în grupul de revelare a Sinelui în care sunt yoghini din toţi anii de curs. Aşa s-a trezit fascinaţia dintre ei şi de aici îşi trage sevele relaţia căreia i-au promis sinceritate adâncă şi evoluţie spirituală în cuplu. „Ea m-a învăţat să-mi deschid sufletul. Nu prin cuvinte, prin trăiri. Noa aduce sentimentele, simt că fiinţa mea devine completă împreună cu ea.”

Franciscus nu e omul efuziunilor, dar nu-i plac jumătăţile de măsură. Îmi povesteşte de mitingul internaţional MISA din 2004. Atunci a avut de ales dacă va merge în faţa grupului de israelieni cu steagul ţării lor. Ştia că va fi multă presă acolo, s-a gândit că vor apărea, poate, imagini la jurnalele de ştiri, fotografii în ziare. I-a trecut prin gând că asocierea făţişă cu MISA poate deveni oricând un punct vulnerabil, la vamă, la consulat, în relaţiile cu autorităţile române, cu cele din Israel. Atunci s-au rupt multe bariere în el. A fost fericit purtând steagul Israelului şi s-a bucurat că discipolii evrei ai lui Grieg sunt împreună cu toţi ceilalţi, solidari în protestul lor pentru libertate, pentru adevăr.

Arthur

Are un îndelungat exerciţiu al disciplinei de când a fost ofiţer în armata israeliană. Dar disciplina pe care a adoptat-o pe calea spirituală este cu alt miez şi altă înălţime. Înţelegerile profunde pe care i le-a adus yoga l-au făcut să-şi promită că va acorda respect absolut vieţii şi n-o să mai pună niciodată mâna pe armă.

Lui Arthur nu-i place să vorbească despre asta, dar am aflat de la prieteni că practică yoga opt ore pe zi. Sunt impresionată. Mă impresionează şi aerul lui liniştit, zâmbetul care oglindeşte forţă interioară. Locuieşte în ashram de trei ani şi este convins că şcolii şi maestrului său le datorează regăsirea credinţei în Dumnezeu, care i-a înflorit impetuos în inimă şi i-a îmbogăţit viaţa. 

 „Grieg ne sfătuieşte pe toţi, din orice ţară am veni, să amplificăm ceea e divin în tradiţia noastră, pentru ca în felul acesta să stabilim punţi de comunicare cu ce e divin în oricare altă tradiţie. În cursurile lui sunt referiri la Kabala, la Tora, sunt exemple din viaţa unor rabini vestiţi… Şcoala lui crede într-o cale a iubirii şi înţelepciunii universale.” Îl întreb cum de a rămas aici, după ce Grieg a fost nevoit să ceară azil politic în Suedia. „Prezenţa lui nu e în primul rând fizică. Dacă este în inimă, relaţia cu el e vie şi creşte mereu. Iar România este ca un cuib. Noi creştem încă. Asimilăm. Învăţăm. Dar ştim că va veni un moment când o să ne deschidem aripile şi o să ducem şi noi mai departe învăţătura aceasta. Prietenii noştri din Israel abia aşteaptă.”

Citiţi şi: 

 Prin yoga ne-am apropiat de tradiţia iudaică, relatează evreii de la cursurile MISA 

Antisemitismul: o acuzaţie sensibilă, un dosar fabricat

Vă invităm de asemenea să vizionaţi videoclipul cu mărturiile cetăţenilor israleni care practică Yoga în cadrul MISA

martie 2006
yogaesoteric


Articole publicate recent

> 17 DecembrieAmerica a generat o reţea de transfer a armelor de provenienţă rusească, din stocurile vechi ale armatelor est europene, către teroriştii sirieni

> 16 DecembrieCum am ajuns sa fim cetăţeni cu mai multe viteze. Secretul sclaviei printre muncitorii români: nu este doar un fapt divers

> 15 DecembrieEșecul moral al civilizației euro-atlantice

> 15 DecembrieGheorghe Piperea: «Așa-zisa piaţă liberă și dereglementată actuală parcă este inspirată din romanul lui Orwell, 1984»

> 15 DecembrieAnunţul care îi îngrijorează pe americani: ruşii au la dispoziţie cea mai periculoasă armă cibernetică creată vreodată

> 14 DecembrieO legendă a Hollywoodului rupe tăcerea: «Am fost violată și abuzată sexual în copilărie și concediată pentru că nu am vrut să mă culc cu şeful meu»

> 14 DecembrieViktor Orban: E absurd și revoltător ca un «speculant financiar» ca Soros să dea indicații Bruxelles-ului și să-i spună Europei ce să facă!

> 13 DecembrieAcești oameni credeau că sunt singurii locuitori de pe Pământ. Povestea tribului Korowai, care își construiește casele în vârful copacilor

> 13 DecembrieDespre democraţie, Constituţie şi domnia legii. Ce ar trebui să ştie orice adolescent cu drept de vot

> 13 DecembrieTurcia este la un pas de război cu armata kurdă, iar Pentagonul se află în centrul conflictului

> 12 DecembrieItalienii au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva legii vaccinării obligatorii

> 12 DecembrieStudiile arată că mulţimile se comportă precum oile sau precum furnicile…

> 12 DecembrieMoscova, acord cu guvernul de la Damasc. Rusia rămâne în Siria cu baza aeriană încă aproape 50 de ani

> 11 DecembrieUn articol mai actual decât oricând. Groparii aurului românesc!

> 10 DecembrieLegea «51% produse româneşti» în hipermarketuri, cosmetizată ca să fie pe placul CE

> 9 Decembrie«Hârtie pentru apă»: Două surori fac şi vând origami ca să ajute la construirea de fântâni în lume

> 9 DecembrieAnchetă internă la DNA. Mesajul lui Kovesi către procurorii DNA după apariţia la RTV a înregistrărilor compromiţătoare

> 9 DecembrieLovitură de grație dată de Trump insurgenței siriene. CIA nu îi mai sprijină pe rebelii care luptă împotriva lui Bashar al-Assad

> 8 DecembrieDezvăluiri incendiare: SRI punea ţara la cale cu şefi din DNA, magistratură, miniştri şi politicieni la tenis şi la chermeze!

> 8 DecembrieVideo stupefiant: unul dintre teroriștii de la Londra se plimba acum doi ani cu steagul ISIS pe stradă. A făcut și declarații pentru un post tv

> 7 DecembrieCercetătorii au descoperit un mecanism fascinant al creierului: poate avea o viteză de răspuns de 10 ori mai mare decât clipitul

> 7 DecembrieAdio internet liber: cei «Cinci ochi» se întâlnesc pentru a pune lesa pe internet

> 7 DecembrieArtistul Paul Grigoriu jr. susține Coaliția pentru Familie

> 7 DecembrieBeți de fericire, jucăm în continuare

> 6 DecembrieA fost creată cea mai mare hartă virtuală a Universului, ce conţine 2 bilioane de particule digitale

> 6 DecembriePutin ripostează! Rusia a expulzat 755 de diplomați americani după noile sancțiuni impuse Moscovei

> 6 DecembrieAvertismentul analistului George Friedman: România e expusă pe frontul estic, se confruntă cu Rusia și Turcia

> 5 DecembrieNorvegia a refuzat UE de trei ori şi a ajuns ţară de milionari

> 5 DecembrieOficial rus: Sistemul antibalistic din România ameninţă Rusia, NATO generează o cursă a înarmării

> 4 DecembrieGrupul de hackeri Anonymous: NASA pe cale sa faca un anunț major

> 4 DecembrieSuedia, țara unde femeile au dispărut de pe străzi de frica imigranţilor

> 4 DecembrieCâteva comentarii pe marginea Deciziei 68 a Curţii Constituţionale din România

> 4 DecembrieANAF, hoția, hoții și distrugerea micului comerciant român

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga