Pentru dreptul de a practica liber yoga în România, yoghinii au realizat un marş de proporţii în Bucureşti

de Cătălin Dobrescu

Sâmbătă, 8 aprilie. O zi înnorată de primăvară în Bucureşti. Aproape 2000 de yoghini s-au întâlnit pentru a le reaminti atât guvernanţilor, cât şi societăţii civile, bucureştenilor, opiniei publice, că au trecut deja doi ani de la 18 martie 2004. Doi ani de furibundă campanie anti-MISA, doi ani de abuzuri, persecuţii şi discriminări, care au început odată cu percheziţiile din primăvara lui 2004, au continuat apoi cu anchete de tip stalinist, cu metode securiste, care au dus la construirea unui dosar în care sunt învinuiţi 40 de yoghini.

Acţiunea de protest a yoghinilor de la MISA a început în paralel în Piaţa Unirii şi la Universitate. În Piaţa Unirii, unde s-a format coloana de manifestanţi, organizatorii le-au reamintit participanţilor principalele evenimente din ultimii doi ani: acţiunile abuzive ale autorităţilor, demersurile yoghinilor, indiferenţa oficialilor români. La 10.40 a început marşul, pe traseul Piaţa Unirii – Universitate – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Statuia Aviatorilor. La Universitate, cei 50 de yoghini participanţi la un al doilea miting de protest s-au alăturat coloanei.

Marşul Mişcării pentru Integrare Spirituală în Absolut a fost acompaniat de sloganurile „Dreptate!”, „Botoş demis!”, „Adevărul!”. Entuziasmul şi tenacitatea yoghinilor i-au impresionat pe bucureşteni. Nu au mai fost deloc reacţii ostile, aşa cum se mai petrecea cu doi ani în urmă. Manifestanţii au fost priviţi mai degrabă cu simpatie şi curiozitate.

După doi ani în care au realizat peste 150 de manifestaţii de protest şi peste 100 de memorii, mesajul yoghinilor MISA este simplu şi ferm: ei vor merge înainte până când li se va face dreptate. Ei nu se vor lăsa copleşiţi de inerţia autorităţilor române, care până acum au refuzat să ancheteze abuzurile şi discriminările reclamate de sute de persoane. Cu siguranţă, perseverenţa acestor acţiuni şi manifestări va rodi cât mai curând.

Marşul a fost transmis în direct pe site-ul nostru.

8 aprilie 2006
yogaesoteric

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More