Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Sănătate >Terapii >
Exerciţiile fizice şi tratamentul diabetului

În anul 600 î.e.n., înţeleptul Sushruta, celebru practician ayurvedic, îi sfătuia diabeticii obezi să realizeze exerciţii fizice viguroase, cum ar fi de exemplu parcurgerea pe jos a unei distanţe de cel puţin 4 km sau săpatul unei gropi ori a unei fântâni. De asemenea, el îi sfătuia pe diabeticii slabi să nu facă efort fizic prea mare, fără să renunţe însă la activitatea fizică.
După descoperirea insulinei, Joslin şi Katsch au subliniat importanţa exerciţiului fizic, drept unul din cele trei principii de bază al tratamentului diabeticilor. Apariţia medicamentelor hipoglicemiante orale în anii ’50 a condus la nerespectarea acestor principii de bază, atât de către medici, cât şi de către bolnavi. 
 
Direcţii vindecătoare în tratament

Controlul dietei, efortul fizic controlat şi scăderea în greutate a necesitat un efort susţinut din partea bolnavului, care avea nevoie de o motivaţie puternică şi de o constantă vigilenţă. Înghiţitul unei pastile sau două zilnic era mult prea confortabil, iar dacă zahărul sanguin scădea, atunci de ce să îl mai intereseze pe cel bolnav exerciţiile fizice? În tot acest context nefiresc, producătorii de medicamente puteau foarte uşor să îşi lanseze şi să îşi promoveze medicamentele. Dar cine promovează exerciţiile fizic şi scăderea în greutate prin mijloace naturale?

Rezultatele unui studiu clinic prospectiv, iniţiat în anii ’70 şi desfăşurat pe o durată de zece ani, intitulat „Programul universitar de diabet”, a procedat la compararea diferitelor modalităţi terapeutice folosite pentru tratarea diabetului. Rezultatele au fost zguduitoare. Concluzia principală a fost aceea că exista o relaţie foarte strânsă între mortalitatea mare din cauze cardiovasculare şi folosirea medicamentelor pe bază de sulfoniluree.

Acea concluzie a fost cel puţin neliniştitoare, atât pentru medici, cât şi pentru bolnavi. Rezultatele au constituit subiectul unei mari controverse, dar ceea ce a rezultat bun de aici a fost faptul că s-a înţeles rolul exerciţiilor fizice şi al necesităţii pierderii în greutate, ca modalitate primară de tratament al diabetului declanşat la maturitate.

În prezent, un medic bun nu ar prescrie de la început nici insulină, nici medicamente orale unor diabetici asimptomatici, a căror dietă şi regim de viaţă (exerciţii fizice) nu au fost mai întâi respectate cu rigurozitate şi sinceritate. Mai mult decât înainte, el va pune accentul pe necesitatea unui exerciţiu fizic regulat şi pe scăderea în greutate.

Care sunt efectele exerciţiilor fizice în diabet?

În 1887 s-a descoperit că viteza de metabolizare a glucozei este mărită în timpul efortului muscular. În 1919, Allen a demonstrat că exerciţiile fizice induc o scădere a zaharurilor din sânge şi pot îmbunătăţi toleranţa la carbohidraţi a bolnavilor de diabet. Pe de altă parte, s-a apreciat că la diabeticii ketotici slăbiţi, exerciţiul are efecte adverse. În era insulinei, Lawrence a demonstrat că exerciţiul fizic potenţează efectele hipoglicemiante ale insulinei injectată subcutanat.

Când au fost comparaţi copii bolnavi de diabet juvenil dintr-o tabără de vară, unii care făceau exerciţii, alţii care nu făceau, s-a descoperit că necesităţile pentru insulină scad prin efort fizic. Goldstein şi alţii au descris factorul de activitate musculară care este eliberat prin folosirea muşchilor, care aparent stimulează preluarea glucozei, chiar şi în muşchii relaxaţi.

Stimularea preluării glucozei în timpul efortului muscular ar putea depinde de creşterea legării insulinei de receptorii săi din celulele musculare, rezultând o sensibilitatea mărită la insulină.

Necesităţile crescute de combustibil pentru efortul muscular (acizi graşi liberi, glucoză) sunt satisfăcute în principal prin creşterea producerii a trei hormoni, noradrenalina, adrenalina şi glucagonul, stimulată de hormonul de creştere şi de cortizol. Noradrenalina creşte viteza de lipoliză şi de eliberare a acizilor graşi liberi din depozitele de grăsime. Adrenalina stimulează până la de 6 ori glicogenoliza în timpul exerciţiilor fizice şi mobilizează şi glicogenul din ficat, stimulează glucagonul şi inhibă secreţia de insulină. Glucagonul are un rol central în eliberarea din ficat a glucozei indusă de efort.

Antrenamentele fizice determină o îmbunătăţire a performanţelor miocardului, a transportului oxigenului şi a extragerii oxigenului în muşchi. Nivelul mioglobinei este crescut, numărul şi mărimea mitocondriilor creşte, la fel şi conţinutul lor enzimatic şi activitatea enzimatică. Astfel că pentru aceeaşi cantitate de oxigen extras, necesitatea metabolică şi circulatorie este scăzută.
 
În subiecţii antrenaţi descreşte activitatea catecolaminei. Exerciţiile cresc activitatea fibrinolitică a plasmei, fapt important, deoarece diabetici prezintă o scăderea semnificativă a fibrinolizei plasmaticei şi o fibrinopatie primară care pot precede anomalii metabolice şi vasculare.
 
Rolul vindecător al practicii Yoga

În prezent, există un mare entuziasm, larg răspândit, privind efectul posturilor corporale din Yoga (numite asana) în tratarea  diabetului. Tipul de exerciţii fizice recomandat de înţeleptul ayurvedic Sushruta (plimbări lungi, săparea unei fântâni, săpatul în grădină, călăria) poate fi în mod fericit completat cu practicarea exerciţiilor Yoga, aceasta pentru că asana-ele acţionează reglator într-un mod diferit.

În practica exerciţiilor fizice din Yoga, se pune accentul în special pe autocontrolul minţii. Una dintre metodele moderne de control al zahărului din sânge este biofeedback-ul. În această tehnică, relaxarea musculară se obţine cu ajutorul unui electromiograf. Ideea care stă la baza tehnicii este aceea că stresul produce o creştere a zahărului în sânge (prin mecanismul neuroendocrin), iar tehnicile de relaxare produc o descreştere prin acelaşi mecanism.

Alte date recente arată că meditaţia ajută considerabil la modificarea tiparului metabolic de la tipul A (sistemul nervos simpatic supraexcitat) la tipul B (predominanţa parasimpaticului). Impulsul adrenergic este esenţial în sporturile competitive, iar porturile corporale Yoga (asana-ele) reduc tendinţa către suprastimulare. Ceea ce este de apreciat este că exerciţiile fizice dinamice şi asana-ele nu sunt echivalente, iar beneficiile fiecărora sunt mediate de mecanisme diferite.

Îmbinarea acestor două tipuri de exerciţii fizice poate conduce la o reglare sistemică generală, cu efecte benefice în reglarea proceselor metabolice şi în echilibrarea funcţionării organismului uman.
 
Citiţi şi:
 
 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga