Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
BHUVANESHWARI, Marea Putere Cosmică a Spaţiului



Cea de-a patra Mare Putere Cosmică în panteonul tantric hindus este Bhuvaneshwari (sau Bhuvanesi, după cum mai este ea denumită în unele teritorii ale Indiei). Această Mare Putere Cosmică este adorată ca Marea Zeiţă care protejează toate lumile în Manifestare. De altfel, acest atribut al zeiţei este simbolizat chiar de numele ei, care înseamnă Regina Glorioasă sau Guvernatoarea (Ishvari) întregului domeniu al Creaţiei, cu toate lumile (Bhuvana) pe care Creaţia le conţine. Bhuvaneshwari este creatoarea Pământului, Apei, Focului, Aerului, Eterului, a întregii Naturi (Prakriti), a Soarelui şi a Lunii. Cu alte cuvinte, ea este Mama Divină care protejează toate lumile şi, prin urmare, întregul Macrocosmos este corpul ei, pe care nenumăratele fiinţe care există reprezintă ornamentele şi podoabele ei de preţ.

Materialul despre Marea Putere Bhuvaneshwari este structurat pe mai multe capitole:

1. Bhuvaneshwari reprezintă puterea deschiderii şi a expansiunii nesfârşite , a egalităţii în spirit şi a păcii profunde care conţine şi susţine toate lucrurile şi pe care nimic nu o poate deranja. Într-adevăr, vom putea înţelege mai bine această afirmaţie atunci când vom evoca învăţăturile tantrice cu privire la Marea Putere Cosmică Bhuvaneshwari, ce precizează că Zeiţa este spaţiul originar din care se obiectivează mai apoi orice lucru sau fiinţă.
Citiţi continuarea ...

2. Adorarea frenetică a Marii Puteri Cosmice Bhuvaneshwari face cu putinţă transcenderea limitărilor penibile ale fiinţei umane, revelându-ne faptul că adevărata iubire universală, liberă şi complet neataşată, nu are formă sau cu alte cuvinte, ea nu se „contractă” şi nu se focalizează doar asupra uneia sau alteia dintre formele obiectivate (fiinţă, animal etc.), dar cu toate acestea, ea înglobează toate formele. O astfel de iubire sublimă nu limitează şi nici nu urmăreşte să ţină ceva doar pentru ea însăşi, aspect care o face să se manifeste mereu într-un mod profund altruist. Pe de altă parte, spaţiul inefabil al iubirii reprezintă un spaţiu care permanent „hrăneşte” tot ceea ce provine din el, conferind în acest fel posibilitatea de creştere şi dezvoltare.
Citiţi continuarea ...

3. Descrierea simbolică a Marii Puteri Cosmice Bhuvaneshwari o înfăţişează ca având trei ochi (ceea ce simbolizează cunoaşterea totală a lumilor în Manifestare), sâni foarte mari (de la care, simbolic, toate fiinţele se hrănesc şi îşi extrag astfel esenţa vieţii) şi un chip zâmbitor, plin de bunătate, detalii care subliniază o dată în plus aspectul matern al manifestării acestei Mari Puteri Cosmice. Gloria şi măreţia ei sunt semnificate de strălucirea plină de puritate pe care ea o emană (întocmai precum Soarele care răsare) şi de Luna care picură nectarul divin (sau soma) de pe creştetul zeiţei.
Citiţi continuarea ...

4. Deoarece reprezintă spaţiul, Bhuvaneshwari este complementara lui Kali , care după cum ştim reprezintă timpul: cele două zeiţe semnifică astfel cele două faţete principale ale Zeiţei Supreme (Shakti), respectiv infinitatea şi eternitatea. Cu alte cuvinte, putem spune că Bhuvaneshwari creează într-un anumit fel „scena” pe care, mai apoi, Kali îşi desfăşoară dansul teribil al vieţii şi al morţii. Această analogie ne permite totodată să remarcăm faptul că zeiţa supremă reprezintă în acelaşi timp atât martorul (sau cel care observă), cât şi cel care se bucură şi se implică în dansul cosmic a lui Kali.
Citiţi continuarea ...

5.  Legenda despre apariţia Marii Puteri Cosmice Bhuvaneshwari în manifestare spune că la Începuturi, doar Soarele (sub forma Creatorului întregului Univers) era stăpânul cerului. Înţelepţii (rishis) au implorat Soarele (Surya) să creeze mai multe lumi, oferindu-i ca ofrandă soma. Atunci, Surya a folosit Energia sa Supremă pentru a manifesta lumile (lokas sau bhuvanas). Astfel, această Energie Supremă a luat o formă proprie sub înfăţişarea plină de splendoare a Marii Puteri Cosmice Bhuvaneshwari.
Citiţi continuarea ...

6.  Frumuseţea fizică a lui Bhuvaneshwari emană din frumuseţea sa interioară şi ea este ilustrată astfel în “Imnuri către Zeiţa Bhuvaneshwari” de către Sir John Woodroffe:
 “O Mamă, din nou şi din nou privesc formele tale goale, care cuceresc prin frumuseţe şi plinătate. Nu mă pot sătura să te privesc. Îmi reamintesc adesea faţa ta, cu ochi mari şi rotunzi şi sprâncene minunate, cu un zâmbet radios, un nas drept şi buze roşii asemeni fructelor de Bimba. Oricine îţi contemplă bogăţia părului tău în strălucirea lunii şi care se aseamănă cu un roi de albine negre rotindu-se deasupra florilor parfumate se eliberează de toate legăturile şi nu se va mai naşte niciodată în această lume”.
Citiţi continuarea ...

yogaesoteric



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga