Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Tantra >Tantra - Calea Extazului >
Tantra şi Occidentul. Drumul Tantrei de la origini către Occident
Cuvântul sanscrit Tantra, a cărui semnificaţie primară este „urzeală, ţesătură”, poate fi tradus în multe alte moduri, de exemplu: „tehnică pentru amplificarea conştiinţei”. Tantra nu este o religie, în sensul tradiţional al termenului, sau o filosofie, dar nici o cale mistică bazată pe concepte metafizice. Tantra este un instrument empiric pentru cel ce se află în căutarea realizării spirituale; este un ansamblu de tehnici practice (nu doar de factură erotică) al căror succes se bazează pe experienţa proprie, dobândită în cadrul vieţii concrete. Amplificarea conştiinţei, înţeleasă în acest mod, include toate aspectele vieţii noastre, şi, tocmai în acest cadru, Tantra este singura disciplină în care se produce o sinteză între dimensiunile aparent opuse ale plăcerii senzoriale şi Eliberării. Tocmai dorinţele noastre hedoniste, bazate pe principiul satisfacţiei simple şi imediate, formează în Tantra dinamica prin care se lărgeşte conştiinţa, până ce se ajunge la experienţa mistică – astfel, practicile sexuale devin un vehicul al progresului spiritual. Căci, precum scrie Guhyasamaja Tantra: „nimeni nu reuşeşte să obţină Eliberarea doar dacă se angajează în practici dificile şi chinuitoare; Eliberarea poate fi atinsă şi prin satisfacerea conştientă a tuturor dorinţelor”.
 
Mai mult decât a crea o punte între sexualitate şi spirit, Tantra uneşte două direcţii ale căutării spirituale care, în alte şcoli spirituale, sunt despărţite: controlul şi extazul. În yoga vedantică, de exemplu, accentul se pune îndeosebi pe stăpânirea de sine, autodisciplină, transcenderea ego-ului, meditaţia cu privire la propria persoană ca aflându-se în faţa divinului; dimpotrivă, la misticii creştini contează mai mult abandonul în faţa Divinului, aşteptarea răbdătoare a Graţiei sale şi nimicirea ego-ului. În Tantra, Divinul şi individul rămân fiecare la locul său, iar obiectul căutării este, în principal, acea vibraţie a conştiinţei care te conduce către întâlnirea cu aceşti doi poli opuşi ai experienţei subiective, de-a lungul a două căi, cea activă şi cea pasivă, ambele fiind parcurse de către tantrici.
 
Să dedicăm acum câteva cuvinte istoriei Tantra-ei, originilor şi dezvoltării sale, fără a avea pretenţia de a acoperi integral istoricul acestui fenomen cultural şi spiritual extrem de vast şi întins ca durată şi spaţiu de răspândire.
 
Originile tantrismului urcă în timp până în jurul anului 2000 î. Hr., când populaţia Haroppa a migrat în valea Indului. Această populaţie se bucura de o bunăstare importantă şi dovezile arheologice probează că apreciau în mod deosebit artele. Societatea Haroppa era de tip matriarhal. Principala preocupare a haroppeilor era să trăiască în bunăstare, fiecare locuinţă fiind dotată cu cel puţin o baie. În piaţa centrală a capitalei lor, Mohenjo-Daro, edificiul dominant nu era un turn sau un templu, ci o piscină imensă – un adevărat monument al bunăstării. În culturile matriarhale, femeia ocupa un loc de onoare, atât în viaţa profană, cât şi în cea religioasă, ultima fiind centrată în jurul zeiţei Mamă. Imaginea feminină domina sanctuarele. Cu braţele deschise, cu picioarele desfăcute, ea se oferea adorării. Merită semnalat şi obiceiul haroppeilor de a pune un pat mare în camera principală a casei. Acesta era patul stăpânei casei, în care – în camera principală, în salon – se celebra actul amoros.
 
În societăţile matriarhale, chiar şi religia era o experienţă vie, în care întâlnirea cu Divinul nu era legată de un sistem de dogme şi credinţe, ci constituia o experienţă personală. Pentru aceasta, religia haroppeilor este strâns legată de corp, de plăcere şi de sexualitate. În religiile societăţilor patriarhale, Divinul este perceput ca fiind îndepărtat şi astfel aproape de neatins de către fiinţa umană: Divinul nu este văzut ca aflându-se în interiorul conştiinţei individuale şi, din acest motiv, ia naştere dorinţa de a umple această prăpastie adâncă dintre om şi Divin cu credinţe, ritualuri şi intermediari (sacerdoţi) care joacă rolul unei punţi între pământ şi cer.
 
Drept urmare, trecerea de la o organizare matriarhală a societăţii la organizarea de tip patriarhal – proces care a avut loc atât în India, cât şi în Europa – a schimbat fundamental concepţiile religioase. În vreme ce tantrismul cunoaşte o gamă vastă de reprezentări ale principiului feminin, în cultura creştină, viziunea asupra principiului feminin este scindată: femeia apare fie în ipostaza de prostituată, fie în cea de madonă aflată în adorarea pasivă a progeniturii sale masculine. În tantrism, reprezentările principiului feminin sunt deopotrivă erotice şi spirituale, extatice şi inteligente, feroce şi pacifiante. Femeia poate să etaleze inteligenţă, luciditate sau pasiune, şi poate să se eleveze spiritual, fără a mai fi necesar să mimeze o îngenunchere cu ochii plecaţi, o stare de pioşenie şi castitate, aşa cum cere falsa morală creştină.
 
Perioada de maximă înflorire a tantrismului se încadrează între secolele al X-lea şi al XII-lea d. Hr. şi a avut loc în Nordul Indiei, după care a fost suprimată ca urmare a impunerii religiei islamice. Tantrismul a supravieţuit, totuşi, prin activitatea unor şcoli secrete, în special în provinciile Bengal şi Assam, şi a stabilit de aici raporturi fructuoase cu China, unde se formase a doua şcoală majoră a sexualităţii conştiente, anume cea taoistă. În schimb, în Tibet, la adăpost de influenţele altor popoare, tantrismul a putut să se exprime în văzul lumii, unindu-se cu budismul şi cu Bon, antica religie şamanică: Guru-l Padmashambhava, un faimos tantric indian, a călătorit în Tibet în secolul al VIII-lea d. Hr., unde i-a iniţiat în Vajrayana (calea diamantului) pe primii discipoli, fondând şcoala Nyigmapa a budismului tibetan. În secolul al XI-lea, traducătorul tibetan Marpa a călătorit în India pentru a studia Tantra cu Naropa, la rândul său discipol al lui Tilopa. Reîntors în Tibet, a tradus şi a predat principiile tantrice faimosului său discipol, Milarepa. În această perioadă a început vasta popularizare a tantrismului în Tibet. Învăţăturile sale au stat la baza şcolii Kagyüpa a tantrismului tibetan. Aşadar, nu este de mirare că tocmai în Tibet găsim, alături de lama-şi de sex masculin, femei învăţate şi venerate.
 
Odată cu trecerea secolelor, şi în Tibet, unele şcoli – precum şcoala Gelugpa – au început să se distanţeze de practicile sexuale ale aşa-numitului „tantrism roşu” (sau tantrism al mâinii stângi), limitându-se la studiul uniunii dintre bărbat şi femeie pe plan energetic, fără a se mai pune accentul pe contactul fizic: această versiune mai metafizică a devenit aşa-numitul „tantrism alb” (sau tantrism al mâinii drepte). Astfel, celebra mantră budistă „Om mani padme hum” este tradusă de regulă într-un mod voalat, drept „giuvaerul din floarea de lotus”, traducere care nu înseamnă însă absolut nimic. În acest caz, pudoarea este cea care i-a silit să găsească o interpretare artificială, negăsindu-se, astfel, originea tantrică a acestei mantra-e. Aşadar, care este adevărata semnificaţie a acestei mantra-e antice? Mani, giuvaerul este echivalentul tibetan al termenului sanskrit vajra (diamant), care este simbolul  organului sexual masculin; padme este floarea de lotus care simbolizează yoni-ul, vaginul; prin urmare, „giuvaerul din lotus” nu semnifică nimic altceva decât uniunea sexuală, maithuna, în care principiul masculin şi cel feminin se unesc fie în sens carnal, fie în sens mistic.
 
Secolele următoare au fost secole de declin pentru tantrism în India şi abia după revoluţia sexuală din anii 1970 şi emanciparea femeii în Occident s-a pregătit terenul pentru redescoperirea uniunii erotismului cu spiritualitatea. În ultimele decenii, lama-şii tibetani au adus în Europa şi America învăţăturile tantrismului alb, iar unii dintre ei – precum Lama Yesce, Lama Zopa sau Chöpyam Trungpa Rinpoche – au făcut multe în sensul adaptării meditaţiilor tibetane la mentalitatea occidentală. În India, multe ashram-uri sunt deschise occidentalilor, iar maeştri precum Osho (Rajneesh), Paramahansa Satyananda sau Yogi Bhajar au făcut publice chei de lectură mai inteligibile pentru interpretarea textelor tantrice antice.
 
Dar tehnicile tantrice străvechi s-au dovedit a nu fi atât de uşor accesibile publicului modern. Înţelegerea în cazul multor aspiranţi tantrici era anevoioasă, ei neavând formaţia emoţională sau mentală necesară pentru a putea pătrunde misterele învăţăturilor tantrice. Mulţi dintre ei se regăseau într-o situaţie asemănătoare celei descrise de Margo Anand, una dintre pionierele noului tantrism roşu: „Primul ritual – recitarea mantra-elor – ne ajută să ne concentrăm. Ne privim în ochi: să nu îmi arăt frica, să nu o ignor pe a sa! Care este pasul următor? Of, trebuie să mă întrerup mereu pentru a citi instrucţiunile. Asta întrerupe energia. A, da , să respir! Să inspir timp de 6 secunde, să fac retenţii timp de 12 secunde, să expir timp de 6 secunde în sincronie cu celălalt. Dar el inspiră, iar eu expir; am greşit totul. Pe deasupra, acea dificilă postură a lotusului: braţele încrucişate în spate, ţinând degetul mare de la picior între degetul mare şi cel arătător ale mâinii, în timp ce vizualizăm o lumină verde între anus şi organele genitale, care creşte încetul cu încetul. Nu reuşesc să văd nimic... „Ce modalitate de relaxare!” exclamă bărbatul, al cărui sceptru tantric nu este dispus să intre în erecţie. În cele din urmă reuşim, printr-o expiraţie profundă, să trezim energia, ajutaţi de câteva trucuri şi de o mângâiere nepotrivită. Trec 20 de minute, dar nu apare nici un fel de extaz. Punctul culminant îl constitue un uşor fior de-a lungul coloanei vertebrale. Exerciţiul este exotic, dar nu e chiar o revelaţie.” În acest caz, trebuie să avem în vedere faptul că nu tehnica e greşită, ci cel care o aplică nu a înţeles-o corect. În cazul ritualurilor tantrice mai ales, accentul se pune pe trăirea emoţională şi pe deschiderea totală a celor doi iubiţi unul faţă de celălalt, fiind total eliberaţi de orice constrângeri mentale sau prejudecăţi. Realizat în aceste condiţii, ritualul va decurge de la sine.
 
Astăzi, sexualitatea a devenit liberă, iar femeia şi-a regăsit locul, graţie emancipării; situaţia socială nu mai e cea de acum 2000 ani; dar încă se presupune că actul sexual aparţine mai mult bărbatului şi că satisface mai mult dorinţa masculină decât cea feminină. Această prejudecată este moştenirea lăsată de secolele de represiune patriarhală exercitată fie asupra sexualităţii, fie asupra feminităţii, şi le împiedică pe multe femei să creadă că actul amoros elevat ar fi un vehicul al creşterii spirituale, aşa cum era considerat într-o cultură concepută la modul feminin. Trăim într-o epocă în care abordarea sexualităţii ridică noi probleme: dacă, până acum câţiva ani actul amoros părea interzis, astăzi se pare că a face dragoste a devenit o obligaţie. Represiunii, încă nedigerate în întregime, i s-a adăugat gustul amar al actului amoros făcut cu orice preţ...
 
Se pare că astăzi, în Occident, tantrismul satisface două mari nevoi: prima este cea de a trasa un itinerar spiritual care să ne reconecteze cu dimensiunile mai ample ale fiinţei într-un mod foarte practic şi experimental; a doua, este cea de a crea o cultură a erosului – aşa cum există o cultură a bunăstării, a sportului, a alimentaţiei... Într-adevăr, în materie de sexualitate, aproape toţi suntem autodidacţi. În lumea erosului, tradiţiile sunt puţine, experienţele fiecare şi le face singur şi le păstrează pentru sine, schimbul de informaţii este sporadic, şcolile sunt cvasiinexistente. În plus, suntem bombardaţi de mesaje sexuale de toate felurile (cuvinte, imagini, etc.) mai ales prin intermediul mass-mediei şi totul ne apare ca fiind permis, dar, în realitate, aceste mesaje noi nu reuşesc să transforme cu adevărat universul erotic al fiecărui individ. Toate acestea par mai degrabă provenite din lumea fanteziei.
 
Pe de altă parte, în tantrism se pune accentul pe folosirea imaginilor cu tentă erotică, pe trăirea senzaţiilor fizice, dar care de data aceasta vor fi înţelese şi folosite de cel care are o minte lucidă şi atentă, extrem de relaxată şi de deschisă, pentru exprimarea emoţiilor, a afectului, a iubirii şi a diferitelor forme ale senzualităţii. Tantricul va urmări să-şi deblocheze potenţialul energetic latent în fiinţă, utilizându-l pentru a-şi întări corpul şi mintea, rămânând perfect conştient de întregul proces spiritual. Ceea ce diferenţiază un ritual tantric de un act sexual banal este tocmai această uniune prin fuziunea dintre energia elevată, sacră a lui Shakti, cu conştiinţa lui Shiva, pe fondul emanaţiei radiante a iubirii pure.
 
 
yogaesoteric
iulie 2006



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga