Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Reînvierea marelui yoghin Sri Yukteswar şi revelaţiile sale uluitoare (2)
 
Fragment din celebra lucrare “Autobiografia unui yoghin” de Swami Yogananda,
traducere de Gregorian Bivolaru

În vastul univers astral superior, aflat deasupra negrei şi înfiorătoarei închisori astrale, care este adevăratul infern, totul nu este decât frumuseţe, iubire, armonie şi splendoare. Universul astral, fiind la modul cel mai natural în deplină armonie cu perfecţiunea divină, fiecare lucru, fiinţă sau aspect care există acolo este creat în mod direct prin Voinţa şi imaginaţia divină şi în mod indirect şi parţial prin voinţa şi imaginaţia fiinţei astrale respective. Fiinţa astrală posedă, deci, capacitatea de a modela după voie – prin imaginaţie şi prin gând – orice formă sau, altfel spus, i se permite să perfecţioneze şi să înfrumuseţeze tot ceea ce Creatorul Suprem (Dumnezeu) a creat deja, căci El a oferit fiilor săi din astral privilegiul sublim de a putea să modifice la voinţă universul în care trăiesc. Dacă pe Pământ materia solidă poate fi transformată prin laborioase şi complexe procese chimice şi fizice, aici, în acest univers superior, un simplu act de voinţă şi de imaginaţie este suficient pentru a modifica fulgerător în lichid, gaz sau energie materia cea subtilă care este caracteristică lumii astrale.
 
Umanitatea este confruntată cu războaie care au loc pe pământ, pe mări şi în aer. Lumea astrală, dimpotrivă, este lumea bucuriei, a armoniei, a jocurilor amoroase, a iubirii profunde şi a egalităţii. Fiinţa astrală îşi poate modifica instantaneu, la voinţă, prin materializare sau dematerializare adecvată, corpul   astral. Flori, peşti sau animale pot aici să se transforme temporar în fiinţe omeneşti astrale sau chiar să ia nu contează ce formă care este aproape identică cu aceea a altor făpturi astrale. Toţi locuitorii astralului comunică între ei cu o extraordinară uşurinţă, telepatic, fără nici un fel de aparat. Nici o lege bine definită a naturii, în afara Legii rezonanţei cu energiile binelui, iubirii şi armoniei divine, nu li se impune; astfel, aici un arbore astral poate fi determinat instantaneu, prin acelaşi act de voinţă care a fost descris anterior, să producă o portocală sau orice alt fruct, ori o floare sau, uneori, chiar obiecte. Există totuşi în lumea astrală şi anumite restricţii de ordin karma-ic, care fac să nu fie permis  chiar orice, dar în general nu există, cu excepţia valorilor supreme divine, nici un fel de scară rigidă  a valorilor cu privire la diferitele fiinţe şi obiecte ale astralului, totul aici fiind pătruns de lumina divină esenţială, creatoare (akasha tattva).
 
Nimeni dintre locuitorii astralului nu se mai naşte din femeie, cu toate că fiinţele astrale de sex opus se unesc adeseori amoros într-o deplină libertate; copiii, în cazul cuplurilor amoroase astrale, sunt în mod direct şi fulgerător materializaţi de fiinţa astrală care îi doreşte, datorită voinţei sale cosmice, şi apoi ei se manifestă într-o formă astrală care este precis definită. Sufletele care sunt recent lipsite de corpuri fizice pentru că părăsesc lumea terestră sau, altfel spus, planul fizic al altor planete prin aşa-zisa „moarte“, sunt uneori atrase într-un „cămin“ al unui cuplu astral printr-o subtilă armonie care apare între frecvenţele subtile de vibraţie care le sunt caracteristice sau, cu alte cuvinte, graţie afinităţilor psihice, mentale şi spirituale pe care le prezintă sufletul în cauză care tocmai a părăsit lumea pământească (fizică).
 
Un corp astral este total insensibil la frig, la căldură sau la orice altă condiţie naturală care există pe Pământ. Anatomia caracteristică a corpului astral comportă un fel de creier subtil      astral, „lotusul cu 1000 de petale de lumină“ (sahasrara) şi cei 6 centri subtili de emisie şi de captare a subtilelor energii astrale – chakra-e – ce se află plasaţi de-a lungul lui sushumna nadi, axul subtil esenţial cerebro-spinal. Inima astrală (care este reprezentată de anahata chakra) îşi ia energia subtil afectivă cosmică şi lumina iubirii divine, care îi trezeşte şi îi amplifică o stare de iluminare interioară extatică, chiar din subtilul creier astral (sahasrara) şi apoi o retrimite şi o difuzează spre a fi transformată în nenumărate feluri, în întregul corp astral sub forma „biotronilor” sau a diferitelor forme de prana. Fiinţa astrală acţionează, deci, asupra corpului său astral prin intermediul acestor energii subtile prana-ice (biotronice) sau cu ajutorul vibraţiilor subtil energetice ale unor mantra-e care permit acordul aproape instantaneu sau vibraţia la unison cu anumite energii astrale, care prezintă fiecare o anumită frecvenţă specifică de vibraţie.
 
Corpul astral al unei fiinţe din lumea astrală se modelează întocmai ca o copie care este realizată în mod exact după forma fizică a ultimei încarnări în lumile fizice ale materiei solide. Fiinţa astrală îşi păstrează, de regulă, aparenţa corporală exterioară pe care a avut-o, în ceea ce priveşte frumuseţea şi armonia fizică, la apogeu, în tinereţea sa, în ultima naştere pământească. Totuşi, uneori, o fiinţă astrală care este foarte detaşată preferă să-şi menţină mai departe aparenţa corporală pe care a avut-o la bătrâneţea sa pământească, precum remarci că fac eu în această manifestare.
 
Şi Maestrul meu, care era el însuşi încarnarea eternei tinereţi şi a iubirii, surâse în mod semnificativ la aceste cuvinte.
 
Deosebindu-se în mod net de lumea fizică a celor trei dimensiuni spaţiale, care sunt percepute doar prin cele cinci simţuri, lumea astrală ne devine perceptibilă în special prin cel de-al şaselea simţ: intuiţia astrală. Numai prin intermediul acestui simţ al intuiţiei astrale sau, altfel spus, prin cel de-al 6-lea simţ, fiinţa astrală primeşte instantaneu sau, altfel spus, recepţionează toate senzaţiile vizuale, auditive, olfactive, gustative şi   tactile. Fiinţa astrală posedă sau, altfel spus, este înzestrată cu trei ochi, primii doi fiind pe jumătate închişi; al treilea, care este supranumit de yoghini ochiul lui Shiva sau ajna chakra, este acum larg deschis, fiind chiar ochiul care permite să se perceapă totul în universul astral. Acest ochi se află chiar în mijlocul frunţii corpului astral. Fiinţa astrală este înzestrată, de asemenea, cu toate organele exterioare ale simţurilor: nas, limbă, ochi, piele, urechi, dar intuiţia sa astrală sau deplina trezire şi activare a celui de-al şaselea simţ, care la ea îşi are centrul în mijlocul frunţii, îi permite să recepteze şi să transmită fulgerător diferitelor părţi ale corpului ei felurite categorii de senzaţii. Tocmai de aceea, ea poate „să vadă” spontan cu urechea, cu nasul sau cu ochii, „să audă” prin intermediul ochilor sau al limbii ori să comunice simţul gustativ urechilor, pielii etc(1).
 
Corpul fizic uman este expus la tot felul de accidente; corpul astral eterat al unei fiinţe astrale poate şi el, de asemenea, să sufere uneori o leziune oarecare dar, cu toate acestea, el este imediat vindecat printr-un act instantaneu de voinţă şi prin focalizarea imaginaţiei cre  atoare, care imediat după aceea îl va face să arate exact la fel ca înainte.
 
– Gurudeva, locuitorii astralului sunt frumoşi?
 
– Pentru ei frumuseţea este, mai presus de orice, spirituală şi nu doar formală, răspunse Sri Yukteswar. Iată de ce fiinţa astrală nu acordă o prea mare importanţă exteriorului sau, altfel spus, formei exterioare a corpului său astral. Ea poate, prin urmare, să îmbrace sau să se metamorfozeze, după voie, în toate formele sau ipostazele exterioare pe care la un moment dat le doreşte. Întocmai aşa cum în lumea fizică un om se îmbracă oricum doreşte, împodobindu-se după cum vrea el să apară într-un anumit context – spre exemplu pentru o gală – tot aşa, într-un mod asemănător, şi fiinţa astrală îşi asumă uneori felurite forme corporale astrale, care pot fi extraordinar de frumoase.
 
Pe planetele superioare ale astralului precum Hiranyaloka, feerice şi sublime ceremonii divine sărbătoresc eliberarea spirituală a unei anumite fiinţe astrale care, datorită eforturilor ce au fost făcute pe calea spirituală, a meritat până la urmă să se ridice până în sferele tainice de existenţă ale universului cauzal. În asemenea ocazii, Spiritele divine invizibile cele mai înalte, cum ar fi Iisus Cristos, eu însumi şi sfinţii care sunt resorbiţi sau care, cu alte cuvinte, sunt plenar identificaţi în eternitate cu Dumnezeu Tatăl, se manifestă temporar în formele astrale pe care şi le aleg, pentru a prezida asemenea solemnităţi divine. Pentru a-l răsplăti prin infinita Sa Graţie şi dragoste pe iubitul său fiu credincios, Domnul Dumnezeu însuşi se poate manifesta atunci aşa cum vrea acesta şi El îmbracă toate formele dorite. Într-o asemenea situaţie, dacă credinciosul respectiv a urmat predominant calea devoţiunii cea plină de iubire sau a abnegaţiei totale, Dumnezeu îi apare atunci sub aspectul Mamei Divine. Iisus, de exemplu, a adorat permanent, dincolo de orice expresie, aspectul de Tată al Divinului.
 
Dumnezeu adoptă, prin urmare, în mod provizoriu, o infinitate de forme sau emanaţii divine care sunt totdeauna în perfectă conformitate cu nuanţa sau predominanţa afectivă a iubiţilor Săi credincioşi.
 
Prietenii, soţii sau iubiţii din vieţile fizice (pământeşti) trecute se regăsesc cu o mare uşurinţă în lumea astrală. Plini de fericire şi încântare, ei exaltă într-o prietenie mereu reînnoită, care este plină de fericire şi dragoste, atingând astfel în sfârşit certitudinea că iubirea intensă, copleşitoare şi adevărată este indestructibilă, aspect de care ei au avut de atâtea ori ocazia să se îndoiască cu ocazia chinuitoarelor lor separări pământeşti.
 
Intuiţia perfectă a fiinţei astrale, care este intim legată de gradul de trezire al celui de-al şaselea simţ, care are drept centru de manifestare ajna chakra sau „cel de-al treilea ochi”, străpunge fulgerător, la voinţă, perdeaua ce separă lumea astrală de universul fizic, pământesc, pentru a observa în felul acesta nestingherită absolut toate activităţile omeneşti, chiar şi pe cele mai intime.
 
Însă omul care nu este suficient de evoluat spiritual nu poate vedea universul astral decât dacă cel de-al şaselea simţ al său, care este strâns legat de gradul de trezire a centrului său de forţă ajna chakra sau ochiul lui Shiva, este suficient de dinamizat în urma practicii yoga. Mii de fiinţe umane care sunt astfel privilegiate au scurte şi uluitoare viziuni ale diferitelor tărâmuri sau sfere încântătoare de existenţă ale astralului(2).
 
Note:
(1) Exemple ale acestui mod curios de percepţie nu lipsesc nici chiar pe Pământ, precum în cazul lui Helene Keller şi al altor fiinţe umane excepţionale.
 
(2) Pe Pământ, copiii cu sufletul pur sunt uneori capabili să vadă graţioasele trupuri astrale ale zânelor. Prin intermediul drogurilor şi al băuturilor intoxicante, a căror utilizare este interzisă de toate Scripturile, omul poate să-şi tulbure conştiinţa şi astfel el percepe formele hidoase ale iadurilor astrale.
 
 
Înapoi                                Continuare
 
yogaesoteric


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga