Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Reînvierea marelui yoghin Sri Yukteswar şi revelaţiile sale uluitoare (4)
 
Fragment din celebra lucrare “Autobiografia unui yoghin” de Swami Yogananda,
traducere de Gregorian Bivolaru

– Învăţătorule prea iubit, am spus eu, explică-mi te rog în detaliu care este diferenţa dintre renaşterile pe pământ şi renaşterile în lumea astrală şi cea cauzală.
– Spiritul uman individual este esenţialmente cauzal, a răspuns guru-l meu. El serveşte drept matrice fundamentală pentru cele 35 de idei-forţă ale corpului cauzal. Corpul subtil, astral, la rândul său, nu este compus decât din 19 elemente subtile, iar corpul fizic, grosier, este alcătuit  din 16 elemente fizice.
 
Cele 19 elemente componente ale corpului astral se împart în trei grupe principale:
1) mentale
2) afective
3) prana-ice (biotronii).

Cele 19 componente ale sale sunt respectiv:

 
1) inteligenţa, 2) ego-ul, 3) sentimentul, 4) mentalul (conştiinţa simţurilor); cele 5 instrumente de cunoaştere, care sunt replicile subtile ale simţurilor fizice: 5) miros, 6) gust, 7) văz, 8) pipăit, 9) auz; 5 instrumente specifice de activitate ce reprezintă corespondenţele la nivel mental ale capacităţilor de: 10) procreaţie, 11) excreţie, 12) vorbire, 13) mers, 14) abilitate manuală; cele 5 instrumente ale forţei vitale corespunzând diferitelor funcţii ale corpului astral: 15) cristalizare, 16) asimilare, 17) eliminare, 18) metabolism şi 19) circulaţie. Acest compus subtil sau corpul astral, care este alcătuit din 19 elemente subtile, supravieţuieşte totdeauna morţii corpului fizic care, la rândul său, nu este compus decât din 16 elemente grosiere, care sunt de fapt metale sau metaloizi.
 
Dumnezeu elaborează, în sânul propriei Sale esenţe ultime, anumite idei-forţă pe care tot El le exteriorizează în nişte sui generis vise. În felul acesta, El se manifestă pe mai multe niveluri, şapte la număr, diversificând în acest mod, aproape la nesfârşit, visul macrocosmic, creator, în întreaga bogăţie inepuizabilă a formelor şi a aspectelor sale relative.
 
Din sânul celor 35 de categorii esenţiale de gândire ale corpului cauzal, Dumnezeu extrage cele 19 elemente subtile complexe ale corpului astral şi cele 16 elemente grosiere ce alcătuiesc corpul fizic. Dumnezeu îl creează mai întâi pe primul, corpul astral, şi după aceea îl materializează pe cel de-al doilea, corpul fizic. În conformitate cu principiul relativităţii, prin care unitatea primordială se separă într-o infinitate de forme ce păstrează fiecare caracteristicile totului, universul cauzal şi corpul de aceeaşi categorie al fiinţei cauzale se deosebesc fiecare de universul astral şi de corpurile astrale ale fiinţelor astrale, universul fizic şi corpurile fizice ale fiinţelor fizice distingându-se, la rândul lor, în aceeaşi măsură, de celelalte forme ale Creaţiei, datorită frecvenţelor de vibraţie net diferite ale aspectelor care le compun.
 
Învelişul carnal sau corpul fizic este un alt vis obiectiv al Creatorului (Dumnezeu). Dualităţile sănătate-boală, plăcere-durere, iubire-ură, câştig-pierdere sunt caracteristice mai ales existenţei terestre. Oamenii sunt foarte limitaţi în lumea lor fizică având trei dimensiuni. Atunci când voinţa lor de a trăi este distrusă de boală sau de alte cauze diverse, survine mai devreme sau mai târziu moartea şi atunci greul veşmânt carnal cade temporar. Cu toate acestea, Spiritul cel nemuritor (Atman) rămâne în continuare întemniţat în corpul astral şi în corpul cauzal(1).
 
Dorinţa fizică, dorinţa astrală şi dorinţa cauzală reprezintă forţele fundamentale de coeziune care reţin sau menţin în continuare cele trei corpuri. Puterea tuturor dorinţelor nesatisfăcute sau, altfel spus, nepotolite este totdeauna garanţia sclaviei omului.
 
Dorinţa fizică îşi are rădăcina în egoism şi în plăcerile grosiere şi limitate ale simţurilor fizice. Ea exercită, de altfel, adeseori, o atracţie cu mult mai mare pentru omul de rând decât dorinţele care rezultă din afectivitatea şi iubirea astrală sau decât dorinţele şi aspiraţiile percepţiilor cauzale, sublime.
 
Dorinţa astrală ne conduce către toate formele subtile şi elevate de stări sau vibraţii. Fiinţa astrală se bucură mai mereu de eterata şi sublima muzică tainică a sferelor, de o iubire copleşitoare nesfârşită, de fascinantul spectacol diafan al creaţiei astrale, care este mai mereu desfăşurat într-o uluitoare şi sublimă bogăţie şi libertate, în infinita diversitate a razelor subtile luminoase. Atunci ea gustă, respiră sau atinge extaziată lumina. Dorinţa astrală este, de asemenea, în strânsă legătură cu facultatea sau capacitatea fiinţei astrale de a crea toate obiectele, ce se manifestă ca nişte forme mirifice de lumină sublimă şi foarte divers colorată sau ca proiecţii-condensări ale tuturor viselor, aspiraţiilor şi gândurilor sale. În lumea astrală se poate oricând manifesta liberă capacitatea subtilă de a concretiza sau de a proiecta în forme exterioare de lumină toate gândurile şi dorinţele.
 
Dorinţa cauzală se satisface în special prin feluritele moduri de percepere supramentală sau prin stări de contemplare profundă, elevată.
 
Fiinţa care este aproape în întregime eliberată spiritual şi care atunci nu mai are drept înveliş exterior decât corpul cauzal vede totul într-un mod inefabil, grandios şi se identifică aproape în totalitate cu întregul univers cauzal, pe care îl consideră ca fiind obiectivarea suprem mentală a ideilor-forţă surori ale Creatorului Absolut (Dumnezeu); fiinţa cauzală poate „materializa” atât în lumea astrală cât şi în cea fizică nu contează ce anume, numai printr-un act instantaneu de supremă voinţă determinativă şi gândire. Iată de ce toate senzaţiile fizice, chiar foarte plăcute, care sunt legate de corpul fizic grosier sau chiar cele care sunt legate de starea de fericire astrală nesfârşită, le apar ca fiind destul de grosiere şi oarecum inferioare acestor fiinţe cauzale, care sunt deosebit de evoluate spiritual. Fiinţa cauzală îşi epuizează în mod instantaneu dorinţele sale, manifestându-şi sau obiectivându-şi imediat fenomenul, obiectul sau aspectul la care ea aspiră atunci, printr-un act fulgerător de voinţă şi gândire determinativă(2). Fiinţa cauzală, care nu are drept veşmânt decât voalul ultrarafinat al corpului cauzal, este cu uşurinţă capabilă să manifeste şi să insufle chiar viaţă unor universuri fizice sau astrale, după exemplul divin al Creatorului Absolut (Dumnezeu). Structura oricărei lumi manifestate fiind un iluzoriu vis cosmic, spiritul divin care are drept corp numai finul voal cauzal este înzestrat cu o imensă şi uluitoare putere creatoare, care se manifestă totdeauna după modelul Spiritului absolut şi infinit atotputernic al lui Dumnezeu.
 
Spiritul Nemuritor (Atman), fiind invizibil prin natura sa, nu poate fi pus în evidenţă decât prin prezenţa unui corp fizic, astral sau cauzal, care totdeauna ne dovedeşte că încă mai există dorinţe fizice, dorinţe astrale sau dorinţe cauzale nesatisfăcute(3).
 
Atâta timp cât Spiritul Etern (Atman) este încă întemniţat într-una, două sau trei teci care sunt formate mai ales din ignoranţă şi din dorinţe nesatisfăcute, acesta nu se poate încă scufunda pentru totdeauna în Oceanul Absolut al Spiritului Suprem al lui Dumnezeu (Paramatman).
 
Când iluminarea divină ultimă şi înţelepciunea perfectă purifică în mod definitiv fiinţa de toate dorinţele, abia atunci Spiritul Suprem (Atman) poate, fiind încă încarnat în lumea fizică, să se detaşeze complet şi să dezintegreze la rândul său ultimele două învelişuri, cel astral şi cel cauzal. Spiritul uman Etern (Atman) abia atunci este în sfârşit liber pentru a se integra în Absolutul Divin (Dumnezeu).
 
L-am rugat în continuare pe guru-l meu să descrie cu un şi mai mare lux de amănunte enigmatica lume cauzală.
 
– Lumea cauzală este de o subtilitate şi de o complexitate extrem de mare, mi-a explicat Învăţătorul meu. Pentru a o conştientiza şi a o înţelege cu adevărat, este necesar să fim înzestraţi cu o putere de concentrare mentală şi de interiorizare cu totul extraordinară, care să ne permită să vizualizăm ori, altfel spus, să conştientizăm simultan, închizând ochii, atât universul fizic, cât şi universul astral în întreaga lor imensitate – aeronava astrală luminoasă şi micuţa sa cabină solidă sau fizică – ca neexistând decât în gândire, fiind atunci complet obiectivate. Dacă prin această formă de concentrare mentală supremă s-ar reuşi în final să se convertească, să se „sublimeze” sau, altfel spus, să se transforme numai în idei pure cele două universuri, cel fizic şi cel    astral, cu întreaga lor complexitate care le caracterizează, s-ar putea astfel atinge imediat universul cauzal, ce există la limita dintre materie şi spirit. Atunci noi vom putea să conştientizăm foarte clar întreaga Creaţie – solide, lichide, gaze, electricitate, plante sau microbi – ca fiind întocmai ca nişte forme specifice ale Conştiinţei lui Dumnezeu Tatăl. Acest mod de a concepe, cu totul special, este oarecum asemănător cu acela în care un om poate să închidă ochii şi apoi să-şi spună că el există, deşi corpul său fizic este momentan invizibil ochilor săi fizici, nefiindu-i atunci prezent în minte decât ca o foarte clară idee.
 
Tot ceea ce o fiinţă umană poate să facă numai în minte, fiinţa cauzală face atunci instantaneu în realitate. Inteligenţa umană cea mai puternică, cea mai vastă, cea mai complex imaginativă, cea mai profundă, cea mai bogată este totdeauna în legătură cu corpul cauzal şi tocmai în felul acesta ea ne permite, printre altele, să îmbrăţişăm simultan un câmp foarte vast de idei, făcând cu putinţă să trecem, cu o viteză care este cu mult superioară aceleia a luminii, în mod supramental, din planetă în planetă, rostogolindu-ne în abisuri misterioase, fără fund, evoluând întocmai ca o cometă printre galaxii, pentru a ne pierde instantaneu în nesfârşita lor puzderie de stele. Entitatea cauzală se bucură în permanenţă de o libertate şi de o forţă extrem de mare, putând întotdeauna, aproape fără efort, să-şi  obiectiveze imediat toate gândurile sau aspiraţiile, fără ca vreodată să poată exista în calea acestora vreun obstacol  material (fizic) ori astral, şi fără ca vreodată ea să sufere cea mai infimă limitare karma-ică. Pentru entitatea cauzală, absolut totul  este cu putinţă, dar nu orice îi va fi permis. În cazul entităţii cauzale, privind totul din perspectiva conştiinţei acesteia, se poate afirma că, de fapt, universul material se obiectivează altfel şi atunci el nu mai este deloc compus din „electroni“, aşa cum universul astral este alcătuit din „biotroni“ sau prana. Atunci cele două lumi apar pentru ea ca fiind constituite în realitate din infime parcele ale Gândirii lui Dumnezeu, ce sunt modelate şi diferenţiate de către maya, legea relativităţii, ce separă doar în aparenţă Creaţia de Creator (numele energiilor, fenomenelor, fiinţelor sau lucrurilor).
 
Sufletele lumii cauzale se recunosc ca fiind nişte parcele individualizate ale Spiritului Etern al lui Dumnezeu; gândurile lor, care sunt întotdeauna fulgerător manifestate ca obiecte, sunt singurele care le înconjoară. Fiinţa cauzală percepe instantaneu, indiferent de distanţă, orice diferenţă, oricât de infimă, care există între corpuri, fiinţe, energii sau gânduri, aceasta numai prin intermediul unor idei pure şi simple.
 
Întocmai cum un om care, la un moment dat, închizând ochii, poate vizualiza clar şi continuu o lumină alb-strălucitoare sau o sferă subtilă luminoasă de culoare albăstruie, într-un mod asemănător entitatea cauzală, numai prin simpla ei gândire, care este manifestată fulgerător, recepţionează impresii vizuale, auditive, gustative, olfactive sau tactile care totdeauna sunt absolut reale; ea creează imediat orice energie, fenomen sau lucru şi apoi, fulgerător, îl face să dispară prin nelimitata şi extraordinara putere a conştiinţei sale atotputernice, care se poate manifesta permanent la nivel macrocosmic.
 
Naşterea şi moartea se realizează numai prin gândire în universul cauzal. Fiinţele cauzale absorb în universul cauzal numai ambrozia cea tainică a cunoaşterii care este înnoită în eternitate. Ele îşi potolesc setea de Absolut în fluviul calmului beatific, străbat căile încă nestrăbătute ale percepţiilor de tot felul, explorează potenţialităţile misterioase nesfârşite, plutesc în infinitul Ocean al beatitudinii divine.
 
Prin corpurile lor impalpabile, de dimensiuni cosmice, curg vârtejurile multiple ale lumilor, bulele galactice ale Macrocosmosului, stele ale înţelepciunii, vise ale nebuloaselor de aur ce se expansionează apoi mereu pe fondul azuriu al infinitului Absolut sau Dumnezeu, care permanent îmbrăţişează totul.
 
 
Note:
(1) „Corp” indică aici învelişul grosier ori mai mult sau mai puţin subtil în care Spiritul nemuritor (Atman) este întemniţat. Cele trei „corpuri” închid în colivie Pasărea Divină a Paradisului.
 
(2) În acelaşi mod precum marele yoghin Babaji care, tocmai pentru că atinsese starea cauzală, i-a permis lui Lahiri Mahasaya să-şi epuizeze o anumită dorinţă subconştientă, care era un vestigiu al unei vieţi anterioare, creând şi materializând pentru el un palat magnific.
 
(3) „Şi atunci El a răspuns: «Unde va fi corpul, acolo se vor aduna vulturii dorinţelor.»” (Luca, XVII, 37) Fie că Spiritul Nemuritor (Atman) este închis în corpul fizic, în corpul astral sau în corpul cauzal, vulturii dorinţelor fizice, astrale sau cauzale – care se hrănesc din toate slăbiciunile umane, din toate ataşamentele astrale sau din toate percepţiile rafinate cauzale – se adună repede pentru a înlănţui şi pentru a întemniţa Spiritul Divin sau Sinele Etern (Atman).
 
 
Înapoi                             Continuare
 
yogaesoteric


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga