Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Reînvierea marelui yoghin Sri Yukteswar şi revelaţiile sale uluitoare (7)

Fragment din celebra lucrare “Autobiografia unui yoghin” de Swami Yogananda,
traducere de Gregorian Bivolaru

Ochii lui Sri Yukteswar străluceau de dragoste şi de un umor fin.

– Tu nu ai făcut decât să visezi uneori pe acest Pământ şi nu ai văzut decât corpul meu fizic de vis. Apoi ai îngropat această imagine fizică, care este o operă a visului. În prezent, corpul meu de carne, acela pe care tu acum îl contempli şi pe care l-ai strâns cu braţele atât de tare, a reînviat pe o altă planetă, care şi ea este tot un vis divin. Într-o zi, acest corp mai subtil şi chiar această planetă – vise efemere amândouă – vor dispărea şi ele de asemenea căci, aşa cum ţi-am spus, toate sunt trecătoare. Orice asemenea balon iluzoriu trebuie, în final, să explodeze cu ocazia trezirii spirituale. Yogananda, fiule, învaţă să distingi între vis şi Realitatea Ultimă!

Această idee vedantică a reînvierii m-a umplut de uimire(1). Acum îmi era ruşine că l-am plâns pe Învăţător la Puri, văzându-i corpul fizic neînsufleţit. Eram definitiv convins că guru-l meu rămăsese totdeauna treaz în Dumnezeu şi că pentru el această viaţă fusese tot atât de efemeră ca şi reînvierea sa actuală: acum eram sigur că toate acestea nu reprezentau pentru el decât ceva relativ în sânul Visului divin al Creaţiei.

– Acum, Yogananda, tu cunoşti adevărul asupra vieţii, morţii şi reînvierii mele. Nu mai plânge deloc de acum înainte. Răspândeşte mai bine vestea acestei reînvieri – după o viaţă petrecută pe acest Pământ, care este un vis divin – pe o altă planetă care este populată de fiinţe ce sunt împodobite cu învelişul     astral, şi el, de asemenea, tot un vis divin. La glasul tău, speranţa va renaşte atât în inimile umane ce sunt frământate de suferinţă, cât şi în sufletele celor adormiţi sau sceptici, pe care moartea îi îngrozeşte.

– Da, Învăţătorule. Cu tot entuziasmul voi împărtăşi întregii lumi bucuria acestei învieri!

– Pe Pământ, sufletul meu, care era prea mare, se afla cu mult deasupra nivelului obişnuit al celorlalţi oameni. Tocmai pentru că am vrut permanent ca tu să te depăşeşti, recunosc că uneori te dojeneam mai mult decât ar fi trebuit s-o fac. Cu toate acestea, iată că dragostea ta a traversat victorioasă focul acestor reproşuri!

Apoi el adăugă cu blândeţe:

– Astăzi am revenit să-ţi mai spun şi că niciodată nu voi mai purta masca severităţii; niciodată nu te voi mai mustra.

Cât de mult regretam acum critica ce era totdeauna justă a guru-lui meu! Fiecare reproş al său îmi era un fel de protecţie, întocmai ca un înger gardian.

– Învăţătorule iubit! Mustră-mă mereu şi mereu, de fiecare dată când voi greşi, de milioane de ori.

– Nu, să ştii că aceasta nu se va mai produce niciodată!

Divina sa voce era gravă, cu toate că ea ascundea o bucurie secretă.

– Tu şi cu mine vom zâmbi împreună atât timp cât cele două forme ale noastre vor fi distincte una de cealaltă în sânul visului divin al maya-ei (iluzia). Într-o zi, noi nu vom mai alcătui decât o singură fiinţă ce se va contopi cu Preaiubitul Dumnezeu; şi atunci, zâmbetele noastre vor fi ale Sale, iar bucuria noastră va fi bucuria Sa, în Eternitate!

Sri Yukteswar mi-a mai dat atunci şi alte lămuriri pe care nu le pot dezvălui aici. În intervalul celor două ore pe care le-a petrecut cu mine, în camera de la Bombay, el mi-a răspuns plin de înţelepciune la toate întrebările. Anumite profeţii mondiale ce au fost făcute în iunie 1936 s-au realizat deja după aceea.

– Acum te părăsesc, dragul meu!

La aceste cuvinte, am simţit fulgerător că Învăţătorul scăpa strânsorii braţelor mele.

– Copilul meu!

Vocea sa răsună trezind un ecou sublim în străfundurile fiinţei mele.

– Totdeauna când, fiind profund cufundat în nirvikalpa samadhi, tu ai să mă chemi, voi fi lângă tine, în carne şi oase, întocmai precum astăzi!

Cu această promisiune celestă, Sri Yukteswar dispăru. Dar vocea sa cu accente divine mai răsună totuşi în fiinţa mea extaziată.

– Spune-le tuturor că acela care, prin intrarea sa în starea de nirvikalpa samadhi, se va convinge că acest Pământ este visul lui Dumnezeu, va fi admis în paradisul din Hiranyaloka, care el însuşi este ţesut din vise, şi mă va regăsi acolo, fiind reînviat, într-un corp care este exact asemănător cu cel terestru. Yogananda, spune-le tuturor!

Tristeţea separării dispăruse. Suferinţa care îmi tulburase liniştea interioară dispăruse pentru totdeauna. O fântână de fericire, mereu reînnoită, ţâşnea din toţi porii sufletului meu, îmbătându-mă de un divin extaz. Gândurile şi sentimentele subconştiente cele mai pure reapăreau, revărsându-şi nuanţele lor delicate care fuseseră trezite de radioasa vizită a lui Sri Yukteswar.

În prezenta relatare mă supun ordinului Învăţătorului meu, anunţând vestea reînvierii sale, chiar dacă ea va trebui, poate, să se izbească de indiferenţa unei generaţii materialiste. Toată josnicia, ca şi toate nefericirile omului nu constituie însă fondul adevăratei sale naturi divine. Un efort energic de voinţă îi va fi întotdeauna suficient pentru a-l angaja pe cărarea eliberatoare; prea mult timp omul s-a complăcut în pesimismul care i-a fost impus de răii sfătuitori. Aceştia nu iau în consideraţie decât trupul care „va redeveni ţărână“, uitând Spiritul, care este nepieritor şi de neînfrânt.

Mi se pare, de asemenea, necesar să menţionez că eu nu am fost singura fiinţă care a fost martoră a reînvierii guru-lui meu. Una dintre discipolele lui Sri Yukteswar, o bătrână femeie pe care el o numea cu afecţiune Ma (mama), locuia în apropierea ashram-ului de la Puri. Pe când trăia, Învăţătorul avea obiceiul de a se opri la poarta sa pentru a vorbi cu ea, în cursul plimbării sale de dimineaţă. La 16 martie 1936, seara, Ma s-a prezentat la ashram cerând să-l vadă pe guru-l său.

– Bine, dar Învăţătorul a murit deja acum o săptămână! Swami Sebananda, care preluase conducerea ashram-ului, o privea cu tristeţe.

– Imposibil!

Şi ea schiţă un zâmbet:

– Fără îndoială că vreţi pur şi simplu să-l feriţi pe Învăţător de vizite supărătoare?

– Nu, deloc!

Şi Swami Sebananda îi povesti detaliile ceremoniei funerare.

– Vino, spuse el, te voi conduce chiar acum la mormântul său.

Ma clătină din cap:

– Pentru el nu există mormânt! Dimineaţa aceasta pe la ora 10 el a trecut prin faţa porţii mele, în cursul plimbării sale obişnuite! I-am vorbit chiar câteva minute.

– Vino să mă vezi la ashram în seara aceasta, mi-a spus el la sfârşitul discuţiei noastre.

– Iată-mă deci. Binecuvântările se revarsă asupra mea! Nemuritorul guru a dorit ca eu să ştiu în ce corp transcendental m-a vizitat dimineaţa.

 Notă

(1) Viaţa şi moartea sunt relativităţi ale gândirii. Vedanta ne învaţă că Dumnezeu singur sau altfel spus, Absolutul Suprem este real; întreaga Creaţie, orice existenţă separată este de fapt maya sau iluzie. Înţeleptul Shankara este acela care, în comentariile sale la Upanishad- e, a exprimat cel mai bine această filosofie monistă.

Înapoi                          Înapoi la început

yogaesoteric



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga