Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Paranormal >
Fenomene paranormale şi mistere
Consultă şi:

> «Deşertul de sare»: Salar de Uyuni, cea mai mare oglindă din lume
  Cerul senin, întinderea uriaşă de sare şi oglinda care se formează în sezonul ploios atrag mii de turişti şi fotografi amatori la Salar de Uyuni, în Bolivia, î

> Hibaku Jumoku – arborii care au supravieţuit, miraculos, cumplitului bombardament atomic de la Hiroshima
  La 6 august 1945 asupra Hiroshimei a fost aruncată cea mai puternică bombă dintre cele folosite până atunci în vreun război. În urma atacului nuclear, 90% dintre construcţiile oraşului au fost şterse de pe suprafaţa pământului. 80.000 de oameni au fost ucişi pe loc...

> «Febra cea stranie a dansului», misterioasa boală care a lovit Europa în secolul al XIV-lea. Oamenii dansau frenetic pe străzi până mureau…
… fără să audă fizic vreo melodie La doar câteva decenii de la ciuma neagră, Europa era cuprinsă de o nouă „epidemie”, pe cât de neobișnuită pe atâ

> Enigma giganticelor grote Longyou din China
  Grotele Longyou sunt imense „peșteri artificiale” aflate în China, nu departe de satul Shiyan Beicun, pe râul Qu și se crede că au fost cioplite în rocă (gresie) la o dată anterioară instaurării Dinastiei Qin (anul 221 î.e.n.). Totuși,...

> Pădurea de piatră din Madagascar, un loc ce este unic în lume
  Rezervația Naturală Tsingy de Bemaraha este situată în apropierea coastei de vest a Madagascarului. Parcul se întinde pe o suprafață de peste 600 de kilometri pătrați și a intrat în patrimoniul mondial UNESCO în 1990 datorită reliefului său unic, uimitor, a...

> Misterele «apei nemuririi» din Munţii Bucegi. Cascada cu apa cea mai pură din Europa, izvorul sacru al dacilor
  Unul dintre locurile cele mai misterioase din munţii Bucegi este cascada celor 7 izvoare, situată între lacurile Bolboci şi Scropoasa, pe valea Ialomiţei. Apa care ţâşneşte din munte este subiectul a numeroase legende care îi atribuie proprietăţi magice. Munţii...

> Uimitoarele fulgere formate deasupra Terrei, surprinse de pe Stația Spațială Internațională
  Astronauții experimentează o serie de modificări fizice în spațiu, halucinațiile fiind stări destul de des întâlnite… Așa că imaginați-vă care a fost primul gând al astronautului de pe Stația Spațială Internațională (ISS) care, privind &

> După ce s-a trezit din comă, un bărbat a povestit că a stat de vorbă cu Iisus
  Cu ani în urmă, lui Stephen Musick – care făcea parte din marina militară – i s-a făcut o injecție împotriva gripei porcine. Pentru militari, vaccinurile nu reprezintă ceva neobișnuit, deoarece ei trebuie să fie protejați împotriva oricărei boli din...

> Icoana a rămas neatinsă de incendiu
  Biserica ortodoxă Sfântul Gheorghe din Knoxville, Tennessee, SUA, a fost cuprinsă de flăcări în urmă cu aproximativ 2 ani. În urma incendiului puternic, cei care au ajutat la curăţarea bisericii au avut surpriza să vadă o minune dumnezeiască. În fotografia...

> «Poarta către iad» din Siberia devine tot mai mare. Ce pericol pândește din adâncuri?
Cu toții am fost uimiți atunci când am văzut acest tip uriaș de cratere apărute în permafrostul din Siberia. Imediat internetul a fost împânzit de speculații diverse. Dar ce se petrece de fapt aici? Conform special

> Misterioasele coloane de lumină. Unul dintre cele mai neobișnuite fenomene atmosferice observate pe Pământ
Dacă ați fost vreodată martorii unor asemenea lumini misterioase, sunteți unul dintre puțini norocoși din lume. Fenomenul coloanelor de lumină apare îndeosebi dimineața, când vremea este rece, și este cauzat de reflecția luminii Soarelui sau a Lunii în particulele...

> O descoperire uimitoare a savanţilor. Plantele pot auzi prădătorii
Există din ce în ce mai multe dovezi care susţin că plantele sunt mult mai complexe decât se credea anterior, relatează Curiosity. Una dintre aceste trăsături este abilitatea de a auzi, altfel spus, de a capta vibraţii din mediul exterior, care le ajută în...

> Mărturii surprinzătoare referitoare la părăsirea trupului şi revenirea ulterioară la viaţă
  Redactarea finală a textului a fost realizată de profesor yoga Gregorian Bivolaru Pentru majoritatea oamenilor din lumea occidentală, moartea reprezintă doar o demarcaţie, o g

> Fenomen rar și foarte spectaculos surprins în munții din România
Un fenomen rar, care se petrece în munţi, cunoscut sub numele de „spectru montan” sau „umbra din nori”, a fost surprins de un telespectator al postului de televiziune Digi24. Imaginile au fost surpri

> Unele istorii uluitoare, stranii şi insolite... (II)
... ce atestă – în mod indirect – faptul că anumite evenimente din viaţa oamenilor sau chiar sfârşitul vieţii lor pământeşti se produc uneori într-un mod dramatic şi misterios (Dincolo de aparenţe, toate acestea evidenţiază modul fascinant...

> Tuneluri verticale înalte cât Turnul Eiffel au fost descoperite în Antarctica!
O echipă de oameni de ştiinţă britanici a făcut o descoperire uimitoare în Antarctica de Vest, unde a găsit tuneluri uriaşe ascunse sub gheaţă. Acestea sunt aproape la fel de înalte ca Turnul Eiffel din Paris. Tunelurile, care au o înălţime de 250 de metri, au...

> În adâncurile Oceanului Arctic se aude un zumzet misterios
Un sunet misterios a apărut în adâncurile Oceanului Arctic, în jurul strâmtorii Fury și Hecla din Canada, și nimeni nu știe ce ar putea fi. Pescarii locali sunt îngrijorați datorită fap

> A deslușit Isaac Newton secretele «Tablei de Smarald», care i-a fascinat pe alchimiști sute de ani?
  Unul dintre cei mai influenți oameni de știință ai secolului al XVII-lea, englezul Isaac Newton, a încercat să deslușească misteriosul text alchimic al Tablei de Smarald. Tabula Smaragdina sau Ta

> Indicatoarele de dezastru. Misterioasele lumini care apar înainte de producerea unui cutremur. Ce spun experții
Există foarte multe legende care vorbesc despre apariția unei lumini inexplicabile înainte de producerea unui cutremur de mare magnitudine. Există aceste lumini cu adevărat? Fizicianul italian Cristiano Ferugia a descoperit faptul că despre astfel de lumini ale cutremurelor se...

> Fascinantele sculpturi miniaturale realizate în secolul al XVI-lea păstrează încă secrete, chiar și după scanarea cu raze X
  Potrivit boredpanda.com, în lume mai există circa 135 de sculpturi religioase miniaturale din lemn de cimișir, dintre cele realizate cu secole în urmă în Țările de Jos.    


> Mărturisirile unui copil care susţine că a fost în Rai şi L-a întâlnit pe Iisus
  Cu două luni înainte de cea de a patra lui aniversare, Colton Burpo a suferit o operaţie de îndepărtare a apendicelui, în urma căreia era să îşi piardă viaţa. În timp ce se afla pe masa de operație, apendicele băiatului a explodat, pun

> Mușuroaiele de furnici din Australia sunt în mod uimitor aliniate la câmpul magnetic al Pământului
 De ce cred cercetătorii că termitele le construiesc în acest mod      În Nordul Australiei, mai e

> Ochiul Saharei, uriașa formațiune din mijlocul deșertului Sahara și misterul din jurul formării acesteia
  Timp de milenii, Ochiul Saharei a „vegheat” asupra lumii. Misterioasa formațiune situată în vestul deșertului Sahara, pe actualul teritoriu al Mauritaniei, a fost descoperită în anul 1965 în timpul misiunii spațiale Gemini IV. Are un...

> Copilul chinez mutant excepţional care deja a atins o nouă treaptă a evoluţiei! Face se pare parte dintr-o nouă rasă umană!
    Într-un oraş din China numit Dahua, trăieşte un copil ce face parte dintr-o altă rasă umană. Micuţul Nong Yousui are ochi albaştri, așa cum putem vedea la nordici, dar care au o sclipire verde-neon, asemeni ochilor de pisică, atunci când sun

> Au văzut sufletul unui decedat
  Fotografia a fost realizată de camionagiul Saul Vazquez pe o şosea din Powell County, statul american Kentucky. Acesta a postat-o pe Facebook u

> 5 situri antice importante care sunt portaluri tainice către alte tărâmuri paralele ce există în UNIVERSUL ASTRAL
  Multe culturi antice vorbesc despre existenţa portalurilor spre alte lumi şi către alte sisteme solare unde locuiesc „creatorii” lor. Înţelepciunea convenţională ne spune că aceste poveşti sunt doar mituri şi legende. Cu toate acestea, fişiere recent declasificate de...

> Straniul şi inexplicabilul fenomen al ploilor cu pietre
    De-a lungul istoriei, au existat numeroase cazuri când din cer au căzut o serie de obiecte ciudate, precum peşti, broaşte, bomboane, meduze, fasole, nuci, seminţe sau alte obiecte bizare şi surprinzătoare.Există o teorie populară care s

> Ce se ascunde și ce este cu adevărat în interiorul unei piramide egiptene? Imagini realizate recent cu o tehnologie de ultimă oră
  De mai bine de 4.500 de ani piramidele din Egipt își conservă secretele. Acum, mai mulți experți egipteni și străini par a le înțelege tainele ceva mai bine folosindu-se de partic

> NASA dezvăluie în cele din urmă că astronauţii au auzit o muzică enigmatică pe faţa ascunsă a Lunii
  Un film documentar difuzat în luna februarie de canalul de televiziune Discovery a relevat că echipajul navei spațiale Apollo 10 a înregistrat o muzică enigmatică în 10 mai 1969, în

> Efectul Novaya Zemlya, fenomenul optic spectaculos care i-a bulversat secole întregi pe savanţi
  Efectul Novaya Zemlya este un fenomen optic curios, a cărui denumire vine după un arhipelag situat în nordul Rusiei, în Oceanul Arctic. Pentru prima dată acest fenomen a fost observat în ianuarie 1597. A fost documentat de către comandantul echipajului unei nave...

> Pinguinul care călătorește 8000 km în fiecare an pentru a-și revedea salvatorul
În urmă cu cinci ani, Joao Pereira de Souza, în vârstă de 71 de ani, a găsit un pinguin sud-american Magellan acoperit cu ulei și înfometat, pe o plajă de pe o insulă din largul coastei Rio de Janeiro. O prietenie incredibilă s-a născut în acel momen

> Gropile antice enigmatice din Peru, un mister al transportului apei pe sub deșertul Nazca
  Celebru pentru reprezentările antropomorfe, zoomorfe și geometrice trasate pe sol (liniile Nazca), platoul deșertic Nazca din Peru a fost studiat de zeci de cercetători și căutători dornici să dezlege misterele antice! Aceste desene sunt vestigii ale civilizației care s-a dezvoltat pe...

> Unui băiat evreu, în vârstă de 15 ani, i-a fost revelat viitorul cutremurător al Israelului și al lumii în timp ce era în moarte clinică (II)
Natan, un băiat evreu în vârstă de 15 ani, a avut în data de 27 septembrie 2015 o experiență la granița dintre viață și moarte (EGVM). El a fost în moarte clinică timp de 15 minute, perioadă în care susține că a mers în Shamayim (Rai, în...

> În Rusia s-a născut un bebeluș care vorbeşte
  În maternitatea nr.1 din oraşul Norilsk un băiat nou-născut a rostit cuvinte semnificative Părinții bebelușului Stepan, Rodion și Lisa Bajeev, locuitori ai oraşu

> Unui băiat evreu, în vârstă de 15 ani, i-a fost revelat viitorul cutremurător al Israelului și al lumii în timp ce era în moarte clinică (I)
  Natan, un băiat evreu în vârstă de 15 ani, a avut în data de 27 septembrie 2015 o experiență la granița dintre viață și moarte (EGVM). El a fost în moarte clinică timp de 15 minute, perioadă în

> Un adevărat miracol
  Un bebeluş din China care fusese declarat mort a început să plângă dintr­-odată, după ce petrecuse noaptea la morgă şi urma să fie incinerat. Băieţelul numit An An pare să fi fost născut prematur înt

> Fetița bosumflată din fotografiile de epocă
Autorităţile ruse au declanşat o vastă operaţiune de identificare a „copilei fantomă” care apare în nenumărate fotografii realizate în Siberia ţaristă, la începutul secolul XX. Imaginile au fost surprinse în special în oraşul Krasnoiarsk, cel...

> La limitele imposibilului ce se dovedeşte a fi posibil
  Există oameni care, doar prin  puterea minţii, pot aduce ploaia sau alunga furtunile, despărţind norii „cu mâinile goale”. Există   oameni   al   căror 

> Și-a salvat fiul de la eutanasiere
  În luna ianuarie 2015, texanul George Pickering III, în vârstă de 27 de ani, a suferit un atac cerebral. Medicii spitalului Tomball din Houston l-au declarat în moarte cerebrală  și au propus familiei eutanasierea. Acordul de...

> Vocea de dincolo de moarte – a unei îngere – care a salvat un bebeluş de la moarte
      Jennifer Groesbeck din Utah se întorcea acasă după o vizită la părinţi unde fusese împreună cu fetiţa sa Lily, de doar 18 luni. În drum spre casă, aceasta a pierdut controlul autovehiculului şi a ieşit de pe carosabil. Accidentul a fost unul...

> Maşini au fost ridicate în aer pe stradă de o forţă necunoscută
  Un eveniment straniu, care s-a soldat cu un accident, s-a petrecut într-o intersecție dintr-un oraș din China, la sfârșitul lunii noiembrie 2015. O forță impresionantă a ridicat mașinile de pe șosea, pentru ca mai apoi să se producă un accident cu...

> Uimitoarele obiecte misterioase. Sfere metalice ce au căzut din cer
  Oficialii vietnamezi sunt depășiți de misterul unor bile metalice căzute din cer într-o zonă rezidențială din nordul țării. La începutul lunii ianuarie 2016, locu

> Un oraș gigant ce este necunoscut a fost filmat cum plutea undeva pe cer în China
  În ziua de 7 octombrie 2015, mii de oameni au văzut pe cerul localității Guangdong din China un oraș plutitor. Evenimentul a creat o isterie de proporții și a făcut înconjurul lumii. Din neant, un oraș plutitor a apărut pe cer. Martorii oculari au rămas șocați atunci...

> Toate organele transplantate poartă personalitatea donatorilor. Cazuri uluitoare care îi uimesc pe cercetători
  Cercetătorii au documentat numeroase cazuri în care, după un transplant de organe, are loc un transfer de „lucruri” personale între donator şi receptor. Uneori, un receptor preia caracteristici, amintiri sau trăsături de personalitate de la donatorul...

> «Mâna lui Dumnezeu» este considerată de unii un semn supranatural - FOTO
 Un fenomen meteorologic neobişnuit s-a petrecut recent, pe data de 24 ianuarie 2016, el fiind observat pe insula portugheză Madeira. Imaginile surprinse de martorii oculari arată o structură asemănătoare unui nor ce a luat forma unui pumn imens cuprins de flăcări. Ele...

> Râul cel subacvatic de pe fundul Mării Negre, cu copaci, frunze şi cascade
  Pe fundul Mării Negre, oamenii de știință au descoperit un masiv râu subacvatic. Acest râu fascinant, cu copaci şi frunze ce cad pe fundul mării, are chiar şi cascade! După estim

> Despre misterele senzaţiei de déjà-vu. Psiholog: «Fenomenul este mai des întâlnit în cazul oamenilor cu o educaţie superioară»
  Cu toţii am avut cel puţin o dată în viaţă un déjà-vu. Este vorba despre acel sentiment că, deşi eşti într-un loc nou, cu oameni noi, făcând un lucru complet nou, ţi se pare că

> Cercetătorii japonezi au declarat că în România se află cel mai puternic pol energetic din lume!
  Cercetătorii japonezi au declarat că în România se află cel mai puternic pol energetic din lume, Vârful Omu. Echipa de japonezi care a venit în România și a realizat măsurători în acest sens, s-a deplasat și în Buzău, la Țara Luanei sau Poarta...

> Ciudatele statui ce reprezintă reptilieni de pe insula Nuku Hiva… arată că reptilienii există
    Există numeroase locuri în lume unde misterul se păstrează de mii de ani. Un asemenea loc se află și pe o insulă mică din Oceanul Pacific, numită Nuku Hiva. Pe această insulă din Polinezia Franceză descoperim unele dintre cele mai ciudate statui existente pe...

> Inscripție semnificativă ce a fost descoperită într-o piatră veche de 270 milioane de ani: «Partidul Comunist Chinez se prăbuşeşte»
  În iunie 2002, o bucată mare de piatră veche de 270 milioane de ani care „ascundea cuvinte”, a fost descoperită în Guizhou, China. O despicătură care s-a format în urmă cu 50

> Astronautul anului 1000
  În oraşul spaniol Salamanca, a fost construită în anul 1102 o catedrală ce poartă numele de Sfântul Ieronimus. Pe zidurile ei există însă o mică sculptură care surprinde pe toată lumea, pentru că înfăţişează o imagine în care toţi oamenii t

> «Gurile de Rai» ce sunt înzestrate cu puteri magice! Cele mai cunoscute puncte energetice din România care sunt benefice
  Conform cercetătorilor, în România există locuri cu o încărcătură energetică extraodinară, capabilă să declanşeze fenomene aflate la limita înţelegerii. P

> Pot unii oamenii să trăiască într-adevăr ani de zile fără să mănânce sau să bea?
  Oamenii de ştiinţă au investigat câteva cazuri extrem de mediatizate de oameni care pretind că nu mănâncă sau beau de ani întregi și au rămas perfect sănătoşi. Investigaţiile ştiinţifice care au sprijinit aceste afirmaţii, însă, au rămas controversate. Tradiţia...

> Cine sunt paranormalii care au uimit mintea savanţilor prin abilităţile lor extraordinare
  Lumea a fost mereu fascinată de super-puteri. Există ființe umane dar și unii yoghini avansați care au capacităţi pe care oamenii de ştiinţă nu le pot explica: pot să picteze o capodoperă fiind legaţi la ochi, pot să efectueze calcule complicate pe care doar computerele...

> Locul straniu din Bucegi unde telefoanele mobile se descarcă instantaneu. Misterul «pietrelor calde», imposibil de desluşit
  Pasionaţii de fenomenele paranormale care au loc în munţii Bucegi au semnalat că în zona Buşteni – Gura Diham există anumite pietre ce seamănă cu niște lespezi funerar

> Apariţie bizară pe cer!
Pe 13 septembrie, locuitorii unei așezări din Peninsula Kamceatka au fost martorii unui fenomen bizar. O mulţime de nori cu o formă ciudată au putut fi observaţi. Fenomenul nu este singular. Adeseori, asemenea formaţiuni noroase au putut fi observate în diferite ţări ale lumii,...

> Mistere nerezolvate ale omenirii
 Strigoiul din cărbuni – Hornsey, ianuarie 1921 În data de 1 ianuarie, un oarecare domn Frost a cumpărat o cantitate de cărbune care i-a fost livrată acasă, la ad

> Știința față în față cu universul – «Lentila timpului» și fenomene misterioase care apar în diferite locuri de pe glob
Spațiul și timpul, care definesc coordonatele realității fizice în care trăim, au în mod obișnuit o structură uniformă, pe care avem senzația că o cunoaștem prea bine fiecare dintre noi. Simțurile ne oferă percepții concrete, pe care le considerăm cât se poate de...

> Există viaţă după moarte? Descoperirea de ultimă oră a oamenilor de ştiinţă
Un studiu realizat de către oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Southampton, Marea Britanie, prezintă dovezi ale vieţii după moarte. Cercetătorii au descoperit că în experienţele din apropierea morţii oamenii pot rămâne conştienţi, într-o anumită măsură,...

> Oaza misterioasă din deşertul Tunisian
Un lac albastru a fost descoperit în deşertul tunisian, prilej pentru mulţi locuitori să îl folosească pentru a se răcori, în condiţiile în care temperaturile în acea regiune ajung până la 40 de grade Celsius. Misterioasa apă a fost descoperită de...

> Un român poate demonstra existenţa vieţii după moarte!
de Sorin Golea La sfârşitul anilor ’90, la Institutul de Oncologie din Bucureşti a fost demarat un proiect ieşit din comun: tratarea cancerului la distanţă, prin fire de păr. Testul pe cobai a fost o reuşită. Protagonistul acestui tip de cercetare fundamentală, fizicianul...

> O miraculoasă translaţie temporală sau cum au fost salvaţi trei naufragiaţi de pe vasul Titanic în... 1990!
În ziua de 24 septembrie 1990, în nordul Atlanticului, la 340 de km sud-vest de Islanda, pescarii norvegieni aflaţi sub comanda căpitanului Carl-Yorgen Huss au găsit, spre uimirea lor, o tânără femeie înfricoşată şi zgribulită care se adăpostise pe un aisberg....

> Piramida holografică şi Calea Cerului din Ceahlău – minuni ale naturii sau urme ale civilizaţiei dacice?
de Bianca Vlad În fiecare an, la începutul lunii august, două fenomene optice spectaculoase, rare în lume şi unice în România, umplu de frumuseţe, magie şi sacralitate fiinţele celor aflaţi la răsăritul soarelui pe vârful Toaca din masivul Ceahlău. ...

> Un destin deosebit de favorabil, care atestă ajutorul miraculos al lui Dumnezeu ce este oferit celor care merită
Frano Selak, un croat de 78 de ani, este considerat un mare norocos atât de către cei mai mulţi oameni care îl cunosc îndeaproape, cât şi de cei care doar au aflat de evenimentele uluitoare prin care el a trecut în viaţă. Frano este omul care a beneficiat de...

> Enigme ale creierului: un tânăr australian s-a trezit din comă vorbind fluent mandarina
de Rafael Matei   La începutul anului 2012, un tânăr din Melbourne, Australia a intrat în stare de comă pentru o săptămână ca urmare a unui cumplit accident de maşină. După ce şi-a revenit, Ben McMahon nu a fost capabil cât

> Noi rezultate extraordinare în cercetarea piramidelor (II)
de Marvin Atudorei Citiți prima parte a articolului  În alte experimente au fost stocate în piramide diferite substanţe chimice care erau toxice pentru

> Noi rezultate extraordinare în cercetarea piramidelor (I)
de Marvin Atudorei Începând cu anul 1950, în Rusia au început să se desfăşoare anumite experimente secrete având ca obiect de studiu efectele pe care le produc piramidele de mari dimensiuni. La originea acestui program de cercetare s-au aflat studiile...

> O altă fetiţă cu chibrituri
de profesor yoga Gregorian Bivolaru Următoarea povestire are un caracter tipic asemănându-se foarte mult cu tradiţionalele poveşti despre fantome. Este necesar totuşi să scoatem la iveală această povestire inedită scrisă de doctorul Mitchell şi reluată apoi în multe alte...

> O mărturie cu totul extraordinară a „călătoriei“ unui neurochirurg materialist într-o dimensiune astrală paradiziacă (II)
  Eben Alexander, un neurochirurg care predă la Universitatea din Virginia, a trăit o experienţă la graniţa dintre viaţă şi moarte cu o rară intensitate. După 7 zile, când medicii se gândeau să întrerupă tratamentul, el a deschis ochii şi a revenit la viaţă. Mii de...

> O mărturie cu totul extraordinară a «călătoriei» unui neurochirurg materialist într-o dimensiune astrală paradiziacă (I)
„Eu susţin că misterul omului este extrem de mult diminuat prin viziunea greşită a reducţionismului ştiinţific materialist şi prin pretenţia sa de a explica lumea spiritului în termeni de simplă activitate neuronală. O astfel de convingere nu poate fi considerată...

> O surprinzătoare suită de întâlniri de gradul trei ce a avut loc în Triunghiul Bermudelor (II)
Citiți prima parte a articolului „Am pătruns într-un tunel straniu ce avea forma unui vortex”   Gernon a urmărit să-şi păstreze cal

> O surprinzătoare suită de întâlniri de gradul trei ce a avut loc în Triunghiul Bermudelor (I)
Vânătorii de OZN-uri şi AUTEC   Într-o seară caldă şi umedă din luna august a anului 2009 am pornit spre terasa unui restaurant din oraşul Sarasota, Florida. Ajunşi acolo, am căutat o masă liberă, dar observând că toate erau ocupate,

> Personalităţi multiple
de profesor yoga Gregorian Bivolaru Majoritatea copiilor cunosc foarte bine jocul numit şi „telefonul fără fir”, ce constă în repetarea în şoaptă a unui mesaj, din gură în gură, până când, la sfârşitul firului, el este adesea complet...

> Cinci naufragii pentru o biată doamnă în vârstă
de profesor yoga Gregorian Bivolaru Să existe oare un destin, o voinţă divină sau un plan celest, care să predetermine implacabil evenimentele? Următoarea istorie îi poate face chiar şi pe cei mai sceptici materialişti să creadă acest lucru.

> Zece fenomene pe care comunitatea ştiinţifică nu le poate explica
Odată cu dezvoltarea şi realizările ştiinţei moderne, omenirea a ajuns să creadă că savanţii pot oferi o explicaţie pentru fiecare lucru care există pe planeta noastră şi în univers. Să nu uităm, însă, că deşi multe fenomene au explicaţii ştiinţifice, nu toate pot...

> Misterul încăperii subterane şi al tunelului care au fost de curând descoperite în Munţii Bucegi
Recent, pe unul dintre posturile de televiziune româneşti, a fost difuzată o emisiune foarte interesantă şi totodată inedită prin tema care a fost abordată. În emisiunea respectivă se spunea că, în anul 2002, cercetătorii de la Pentagon au descoperit în...

> Ingo Swann clarvăzătorul care şi-a proiectat corpul astral pe Lună (2)
Citiţi aici prima parte a acestui articol.  

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga