Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Tradiţia natha-yoghinilor, inspirată de supremul Adinatha

Mişcarea spirituală a natha-yoghinilor a fost fondată de Goraksanatha şi s-a răspândit în timpul celui de-al doilea mileniu al erei noastre prin toată India de Nord, de Est şi de Vest, din Nepal până la Rajasthan, de la Punjab la Golful Bengal, de la Belucistan la Deccan.
 
Trăgându-şi originile probabil din Bengal, această tradiţie devine înfloritoare începând din secolul al XII-lea şi exercită o mare influenţă asupra operelor literare, filozofice şi textelor spirituale ce sunt compuse acum în bengali, hindi, nepaleză, în dialectele Oriya, Gujrati şi Marathi. Aceste literaturi ne-au transmis un număr foarte mare de legende şi de tradiţii locale privind pe maeştrii spirituali ai grupării, în special sub forma unor lungi poeme narative în formă de balade.
 
Adepţii acestui curent yoghin sunt cunoscuţi sub numele de „Natha-yoghini”, „Natha-siddha” sau „Natha” pe scurt. Titlul de Natha ( „Maestru”, „Domn”, „Protector”), desemnează o stare de realizare supremă, acest titlu fiind conferit maeştrilor spirituali şi adăugat numelui lor. În hindusă, natha-yoghinii sunt numiţi „Gorakhnathi”, după numele principalului lor fondator (Gorakhnath în hindi).
 
Termenul „kamphata” (în traducere literară, „urechi despicate”), care îi desemnează de asemenea, se referă la obiceiul lor caracteristic de a tăia cartilajul urechilor pentru a insera inele imense (fie plate, numite „darsana”, fie cilindrice, numite „kundala”). E posibil ca la origine să fie fost o poreclă ironică dată de musulmani.
 
Această mişcare are adepţi şi în zilele noastre. Natha-yoghinii au supravieţuit în special în Bengalul de Nord, unde ei sunt supranumiţi „Jugi” şi se bucură de un statut destul de scăzut în societatea castelor indiene, deoarece resping regulile de viaţă brahmanice ortodoxe. În alte părţi ale Indiei se găsesc diferite subdiviziuni ale aceste şcoli, deseori ataşate unei mănăstiri condusă de un mahant ales. „Nathaismul” a fost de asemenea înglobat de alte curente yoghine vişnuite, ca de exemplu, cultul Baul din Bengal.
 
Majoritatea textelor yoghine provenind din linia Natha încep cu invocarea lui Adinatha. Natha-yoghinii afirmă că tradiţia lor îşi are originea într-o revelare directă a lui Dumnezeu, pe care îl consideră Guru Suprem (paramaguru) şi îl adoră sub numele de Adinatha, „Stăpânul Originilor”, „Întâiul Natha”. Ei venerează Divinul ca fiind primul din linia Natha, sursa iniţială de unde pleacă orice învăţătură transmisă de la maestru la discipol (sampradaya). Ei îl omagiază, de asemenea, pentru a îndepărta obstacolele, atât de numeroase pe calea yoga, dar şi pentru a li se asigura protecţia divină.
 
Cum concep Natha-yoghinii Divinitatea şi raporturile între om şi Dumnezeu? Înainte de orice, ca moştenitori ai tradiţiei yoghine străvechi comune întregii Indii, adepţii Natha recunosc în Adinatha Ishvara pe „Domnul” yoghinilor, la care a făcut aluzie Patanjali în Yoga-sutra, cea mai veche formulare de yoga, ca una din cele şase categorii ale viziunii (darsara)  ortodoxiei brahmanice.
 
Patanjali menţionase în sutrele sale „consacrarea lui Dumnezeu” (Ishvara-pranidhana) ca una din metodele folosite pentru a obţine concentrarea. Acest Ishvara nu este conceput ca un Dumnezeu creator, ci reprezintă aspectul transcendent al Divinităţii, anterior întregii creaţii şi fără atribute. El este un Spirit (Purusha) etern, pur, impasibil şi autonom. În comparaţie cu sufletul individual „eliberat” (mukta), Ishvara este un Purusha liber dintotdeauna, care nu a fost niciodată angajat în experienţa psiho-fizică, nu a fost niciodată implicat în lumea devenirii, a temporalităţii şi a suferinţei, în această Natură Universală (Prakriti) care menţine omul înlănţuit în ciclul nedefinit al transmigraţiilor (reîncarnărilor).
 
Prin perfecta impasibilitate a Sinelui Etern, liber de orice aservire Naturii schimbătoare şi nepermanente, Ishvara este modelul Divin pe care toţi yoghinii se străduiesc să-l imite. În acelaşi timp, rolul său de meastru spiritual este deja subliniat de Patanjali atunci când adaugă că atotştiutorul  Ishvara este „gurul înţelepţilor din epocile imemoriale, nefiind limitat de timp.”(Yoga Sutra, I.26)
 
Totuşi, această moştenire clasică, care plasează tradiţia Natha yoghinilor în prelungirea lui yoga lui Patanjali, a fost într-un anumit fel scufundată şi absorbită de vasta moştenire religioasă a Indiei medievale, care încarcă figura lui Adinatha cu o mare bogăţie de atribute, descrieri, legende şi evocări. Într-adevăr, Adinatha este identificat cu divinul SHIVA şi Natha-yoghinii sunt în principal shivaiţi, deşi au avut numeroase contacte şi schimburi cu alte culte.
 
Legătura lor cu Vişnuismul în vestul Indiei, afilierea lor la Budism în Nepal şi în Provinciile din Est, importanţa elementelor Sakta în cultul lor şi chiar anumite conexiuni cu jainismul şi cu Islamul fac orice delimitare foarte dificilă şi contribuie la caracterul complex al caestei mişcări spirituale.
 
Dar pentru majoritatea Natha-yoghinilor, Adinatha, „Stăpânul Original”, este numele sub care este venerat zeul SHIVA. Brahmananda, un mare înţelept din secolul al XVIII-lea, afirmă fără ambiguitate că Adinatha sau Shiva a fost primul din toţi Natha-yoghinii şi că prin el a fost fondată şcoala.
 
Pe de altă parte, Natha-Yoghinii îşi decernează numele de „SHIVA- gotra”, „descendenţi ai lui SHIVA”, mantra lor fiind „SHIVA – Gorakh”, căci ei îl consideră pe Goraksha ca pe o încarnare (manifestare) a lui Shiva.
 
Caracteristicile shivaite ale Natha-nilor sunt numeroase: în special portul tridentului (trisula) şi al şiragurilor din grăunţe de rudraksa („ochiul lui Rudra”), semnul triplu de cenuşă de pe frunte (tripundra), semnul de yonilinga pe antebraţul drept, cordonul sacru din lână neagră de care sunt suspendate un fluier din corn (nada) şi un inel (pavitri) simbolizându-i pe Shiva şi Shakti şi chiar cerceii lor imenşi (kundala), analogi celor ce apar în reprezentările antropomorfe ale lui Shiva.

Natha-yoghinii celebrează sărbătorile în onoarea lui Shiva, în particular Shivaratri şi festivalul lunii lui Caitra (martie – aprilie). În sfârşit, doctrinele privind natura lui Shiva şi a Energiei sale (Shakti) formează, structura centrală a doctrinei Natha-nilor şi baza practicii lor yoga.
 
Legătura între Shivaism şi şcolile de yoga este de altfel profundă: Shivaismul pune în centrul preocupărilor sale posibilitatea omului de a deveni „asemănător” lui Dumnezeu, printr-un efort spiritual susţinut, prin o ascensiune voluntară şi metodică, unde toate formele de asceză şi toate tehnicile yoghine sunt utilizate şi valorificate.
 
yogaesoteric
iulie 2006
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga