Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Începutul practicii propriu-zise

Concentrarea neîntreruptă şi participarea atentă şi activă a mentalului sunt de o importanţă primordială în timpul execuţiei corecte a lui Surya Namaskara.

La fiecare mişcare, aici este necesară o participare activă a conştiinţei. Când realizăm Surya Namaskara nu trebuie să ne gândim la nimic altceva; procedând astfel, vom evita gradat divagaţiile mentale şi „pauzele” atenţiei. Vom menţine de asemenea un anumit ritm, care va rămâne constant de-a lungul tuturor reluărilor succesive a lui Surya Namaskara. Acest aspect este foarte important. Doar primele două exerciţii le putem face ceva mai lent şi nu neapărat duse până la perfecţiune, deoarece la început muşchii sunt ceva mai înţepeniţi, în special dimineaţa. În timpul antrenamentului se recomandă să fim orientaţi cu faţa către Soare, fie către Est (răsărit). Totodată este esenţial să evocăm clar şi să păstrăm în minte cât mai ferm şi constant imaginea sferei gigantice de forţă a Soarelui. În timp ce practicăm, putem de asemenea să medităm asupra Soarelui, considerându-l un veritabil hrănitor şi dispensator al întregii vieţi terestre.

Întreaga noastră energie, chiar şi cea pe care o folosim pentru realizarea Salutului Soarelui, o împrumutăm (o asimilăm atunci prin rezonanţă) din strălucirea şi radiaţia lui, deoarece toată hrana din care este construit şi sintetizat neîncetat corpul provine în mod direct din lumina ce ne parvine de la Soare. Mai mult decât atât, fiecare atom al corpului nostru a făcut parte la un moment dat dintr-o stea asemănătoare Soarelui sau chiar din Soarele însuşi. Tot atunci ne mai putem gândi în continuare, din ce în ce mai profund, şi la focarul energiei cosmice divine care se manifestă sub forma Soarelui. Treptat, pe măsură ce vom exersa constant şi perseverent Salutul yoghin al Soarelui, vom deveni în mod tainic conştienţi de semnificaţiile spirituale profunde ale Salutului yoghin al Soarelui, care va înceta să mai fie pentru noi un simplu ansamblu de exerciţii, iar această trăire inefabilă va îngloba astfel gradat întreaga noastră fiinţă, făcând-o să înflorească pe toate planurile. Graţie acestei atitudini lăuntrice constante, energia subtilă solară (HA(+)) yang, pe care o vom asimila realizând Surya Namaskara va fi întotdeauna uriaşă.

Dacă vom începe să practicăm cu asiduitate Salutul Soarelui în fiecare zi vom remarca în decursul a numai 6 luni transformări de-a dreptul spectaculoase chiar şi la nivelul corpului fizic. Pentru a ne autotesta, putem chiar să ne notăm, la începutul practicii, câteva dimensiuni ale corpului: circumferinţa taliei, coapselor, pieptului, bicepşilor şi gâtului şi în final ne putem fotografia în costum de baie. După 6 luni- perioadă care nu înseamnă aproape nimic raportat la scara unei vieţi umane obişnuite- ne vom fotografia din nou în costum de baie şi apoi vom compara vechile date cu măsurile actuale pentru a putea fi convinşi cu siguranţă de noile rezultate care vor fi şi mai clare pentru noi dacă vom realiză atent cele 2 fotografii. De altfel, suplimentar, hainele pe care le purtăm ne vor confirma încă dinainte aceste transformări.

La început, putem exersa fiecare exerciţiu al acestui ansamblu separat, timp de câteva zile, realizându-le mai întâi pe cele mai uşoare. Nu trebuie să căutăm să atingem forţat perfecţiunea încă de la primele tentative. Atracţia pe care Surya Namaskara o va exercita mereu asupra noastră este, printre altele, dată şi de neîncetata perfecţionare adusă execuţiei sale.

Ritmul

Majoritatea cărţilor de yoga care descriu Surya Namaskara omit o indicaţie esenţială – ritmul sau viteza de execuţie a mişcărilor acestui ansamblu de exerciţii. Tocmai de aceea, mulţi practicanţi (îndeosebi cei occidentali care sunt lipsiţi de o autentică îndrumare tradiţională) execută Salutul Soarelui fie prea repede, fie cu lentoarea asana-elor obişnuite. Încă de la început trebuie să vă atragem atenţia că aceasta este o curentă eroare în realizarea lui Surya Namaskara.
Atunci când vom stăpâni foarte bine Salutul yoghin al Soarelui, vom putea efectua mai mereu întreaga serie de mişcări în 45 de secunde.

Primul nostru obiectiv va fi astfel realizarea a 15 Surya Namaskara în aproximativ 12 minute. După 6 luni de practică neîntreruptă, unii dintre noi vom putea realiza cu uşurinţă 40 de serii în 25 de minute. Aceasta constituie o foarte bună medie de execuţie a lui Surya Namaskara , pe care este inutil să o depăşim. Ea poate fi structurată, dacă vrem, în două reprize, 15 minute dimineaţa şi 10 minute seara înainte de culcare.

Contraindicaţii

În principiu, femeile în timpul ciclului menstrual nu vor practica Surya Namaskara, cel puţin în primele două zile ale ciclului. Această contraindicaţie depinde însă de situaţia individuală a fiecărei femei. De asemenea, viitoarele mame vor putea practica Salutul Soarelui numai până la începutul cele de-a 5-a lună de sarcină, iar după naştere nu vor practica decât gradat, pe măsură ce funcţiile şi energiile corporale revin la parametrii lor normali. De asemenea, în cazurile de hernie nu este deloc indicată practica lui Surya Namaskara.

Respiraţia

Sincronizarea respiraţiei cu mişcările realizate este esenţială în execuţia corectă a Salutului yoghin al Soarelui. Această sincronizare, deşi ar putea părea foarte complicată la prima vedere, nu este în fond decât un ritm respirator cât se poate de natural care este suprapus ritmului mişcărilor şi vom observa că ne-ar fi chiar dificil să respirăm altfel decât ne este indicat fără să simţim foarte repede că ne sufocăm. În schimb, dacă ne sincronizăm aşa cum trebuie mişcările şi respiraţia, autoverificarea va fi că vom reuşi să executăm un mare număr de suite de mişcări fără să obosim şi mai ales fără să ne pierdem suflul.

Pentru a învăţa cât mai repede cum trebuie să respirăm armonios în timpul realizării lui Surya Namaskara, cel mai uşor este să reţinem unde se află momentele de retenţie a suflului:
 
-în prima fază (primele 6 mişcări) ne vom reţine suflul în poziţia asemănătoare cu un V inversat;
-în faza a doua (ultimele 6 mişcări) ne vom reţine suflul tot în poziţia asemănătoare cu un V inversat şi de asemenea în postura următoare. Expirăm după aceea, în ambele situaţii, întinzându-ne către înainte, ceea ce este foarte logic. Pentru uşurarea memorării, vom prezenta în final un tabel sintetic al secvenţelor respiraţie-posturi.
 
Atunci când secvenţa de mişcare a devenit oarecum automatică şi nu mai trebuie să-i consacrăm întreaga atenţie, vom trece să învăţăm să respirăm sincronizat cu mişcările. Acest mod de a proceda ne va uşura foarte mult asimilarea procedeului.
Un sfat util: În primele zile de practică, atâta timp cât mişcările nu ne sunt încă familiare, este necesar să nu ţinem deocamdată cont de respiraţie la execuţia lor.
 

yogaesoteric
 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga