Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Tradiţia yoghină >Mari yoghini >
Orice Ghid spiritual a fost mai întâi aspirant – relatări de Swami Atmananda
Egoul este inamicul stării de yoga: fiecare yoghin se confruntă cu teribilele încercări ale egoului

 

de Swami Atmananda  
 
Vă oferim câteva fragmente dintr-o carte celebră, una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite culegeri de povestiri adevărate din viaţa unor yoghini: „Relatările unui aspirant despre Ghizii spirituali din Himalaya”. Swami Atmananda, autorul acestei cărţi, a trăit şi a învăţat yoga în Himalaya.
 
EGO-UL ŞI VANITATEA TREBUIE ELIMINATE
DIN FIINŢA UNUI ASPIRANT YOGA
 
Odată, în drumul meu către Ghidul spiritual, ce locuia atunci într-un loc din Himalaya cu numele de Tungnath, m-am oprit la poalele muntelui Karnaprazag unde, într-o peşteră, trăia cunoscutul swami Prabhat. Era perioada în care mă antrenam eu însumi să devin un swami şi, ajungând la peştera sa, l-am salutat după regulile tradiţiei. El stătea pe o pătură  şi mă aşteptam să îmi ofere un loc alături de el, iar în faţa sa erau aşezaţi câţiva săteni.
 
Pe atunci încă aveam un ego foarte puternic, ego susţinut şi de faptul că în India oamenii fac plecăciuni în faţa unui swami şi îl respectă foarte mult. Acest obicei îi amplifică mult ego-ul unui swami şi îi creează multe probleme dacă încă nu a atins un anumit nivel de evoluţie.
 
Prabhat Swami ştia care este problema mea aşa că mi-a zâmbit şi mi-a spus: „Te rog ia loc.” Eu l-am întrebat: „Ai putea să desfaci pătura ta astfel încât să mă pot aşeza lângă tine?”. El s-a făcut că nu mă aude, aşa că eu am insistat. L-am întrebat: „De ce nu mă laşi să stau lângă tine?”
 
Eram chiar insistent şi nepoliticos. Atunci el mi-a citat un dialog dintre Rama şi Hanuman din Yoga Vasishta (lucrare poetică în limba sanscrită formată din 26000 de versete atribuite marelui înţelept Valmiki, ce conţine numeroase povestioare metafizice din filozofia yoga) şi mi-a spus: „În faţa Eternităţii suntem unul şi acelaşi, dar ca fiinţe umane tu eşti aspirant şi eu sunt Ghid spiritual.” Omul modern obişnuieşte să îşi ia poziţia de Ghid spiritual, deşi nu are nici un fel de cunoştinţe spirituale.
 
După aceea mi-a povestit următoarea întâmplare: „Un om s-a dus să cunoască un mare Ghid spiritual care stătea pe o platformă înaltă, ţinând discursuri pe teme spirituale unui mare număr de persoane. Omul nostru deţinea o poziţie foarte importantă în societate, aşa că el se aştepta să fie tratat altfel decât restul aspiranţilor. S-a dus la Ghid spiritual şi i-a spus: „Gurudeva, aş putea să stau pe această platformă lângă tine?”
Ghid spiritual i-a răspuns: „Tu ar trebui să înţelegi care este rolul şi poziţia Ghidului spiritual.”
Atunci, omul nostru l-a întrebat: „Gurudeva, care sunt îndatoririle aspirantului?”
Ghid spiritual i-a explicat „Un aspirant spală, mătură, găteşte şi îi ajută pe cei din jurul lui, îşi pregăteşte şi îşi purifică fiinţa şi îl serveşte pe Ghidul spiritual.”
După aceea omul nostru l-a întrebat: „Dar care sunt îndatoririle Ghidului spiritual?”
„Un Ghid spiritual spiritual îi învaţă pe ceilalţi şi nu se preocupă de treburile gospodăreşti.”
„De ce nu pot deveni Ghid spiritual fără să fac aceste lucruri? Toate aceste treburi gospodăreşti nu au nici o legătură cu desăvârşirea mea spirituală. De ce nu pot să învăţ pe alţii fără să trebuiască să fac aceste treburi obositoare şi plictisitoare?”
Ghidul spiritual i-a spus: „Pentru că te-ai răni pe tine şi i-ai răni şi pe ceilalţi. Trebuie să înţelegi de la început că o cale spirituală poate tolera orice în afară de ego. Ego-ul creează un obstacol între aspirant şi cunoaştere. Când fiinţa devine egocentrică ea se izolează şi, din această cauză, nu este capabilă să comunice nici cu Ghidul ei spiritual , nici cu propria sa  conştiinţă şi aceasta face ca ea să nu poată urma instrucţiunile primite de la guru. O fiinţă cu un astfel de ego necesită un număr mare de austerităţi care să o purifice  şi să o ducă la diminuarea egoului, fără de care cunoaşterea spirituală nu va fi niciodată atinsă.”
     
MARELE MEU EGO
 
În timpul sezonului ploios, timp de patru luni de zile, swamii nu mai călătoresc, ci stau într-un singur loc, de obicei în peşteri, iar oamenii vin la ei pentru a învăţa scripturile. Deşi încă mă pregăteam să devin swami, Ghidul meu spiritual mă pusese să îi învăţ scripturile pe cei ce doreau aceasta. Astfel am constatat că elevii creează deseori probleme unui profesor. De exemplu, primul lucru pe care îl fac este să îl plaseze pe profesor mult deasupra lor,  facând să existe o comunicare limitată şi dificilă între ei şi acesta.
 
Elevii mei mi-au construit o platformă înaltă pe care m-au rugat să stau, iar eu eram foarte mândru că am un număr atât de mare de elevi. Aceasta se întâmplă când eşti neofit şi când eşti foarte dornic de nume şi de faimă. Cu cât numărul elevilor devine mai mare, cu atât devii mai egoist şi mai plin de tine.
 
În timpul conferinţelor pe care le ţineam, adeseori venea un swami care se aşeza tăcut într-un colţ şi începea să mediteze. El era, de fapt, o fiinţă foarte evoluată, deşi eu nu eram conştient de aceasta şi apăruse pentru că obişnuiam să mă rog sincer : „Doamne, te rog, ajută-mă să mă eliberez”, iar Dumnezeu mi-a trimis pe acest om.
 
Şi ce am făcut eu? Obişnuiam să îi dau hainele să mi le spele şi îi dădeam ordine să îmi rezolve toate problemele gospodăreşti. El a stat alături de mine timp de două luni având întotdeauna o atitudine umilă, după care, s-a hotărât totuşi să îmi dea o lecţie.
 
Într-o dimineaţă eram amândoi pe o stâncă de pe malul Gangelui unde mă spălam pe dinţi când i-am spus: „Du-te şi adu-mi apă.” El, care se săturase deja de ego-ul meu foarte puternic mi-a răspuns: „Taci şi spală-te în continuare pe dinţi.”
Din clipa aceea mi-am pierdut conştiinţa de nu am mai ştiut absolut nimic ce se întâmplă, iar după două zile câteva persoane m-au găsit căzut lângă stâncă. Faţa mea era îngrozitor de umflată, îmi căzuse periuţa de dinţi din mână, dar eu  continuasem fără oprire, timp de două zile, să îmi frec cu degetele dinţii şi gingiile. Făceam aceasta total inconştient.
Atunci a apărut şi Ghidul meu spiritual şi mi-a spus: „Ridică-te!”
Eu am deschis ochii dar nu puteam, de durere, nici măcar să îmi ridic faţa, atât de grea mi se părea, iar gingiile îmi erau îngrozitor de umflate de nu puteam să mişc nici mandibula. Ghidul spiritual mi-a zis: „Acest swami este un mare înţelept. Dumnezeu ţi l-a trimis, dar tu nu ştii să fii umil şi să te porţi frumos cu un om trimis de Dumnezeu. Acum sper că ţi-a dat o lecţie. Nu mai face astfel de greşeli niciodată."
 
După aceea mi-a spus: „Ridică-te, uită-te la cer şi mergi!” Eu am protestat: „Dacă mă voi uita la cer, mă voi împiedica şi voi cădea.”
El a răspuns: „Atunci apleacă-ţi capul şi sigur vei reuşi să mergi fără să te împiedici.” Dacă doreşti să parcurgi această aventură a vieţii, trebuie să înveţi să fii umil. Ego-ul şi mândria sunt două mari obstacole pe această cale. Dacă nu eşti umil nu vei putea niciodată învăţa, iar creşterea ta spirituală va fi stopată.
 
Când cineva începe să păşească pe calea spirituală, este esenţial să fie umil. Ego-ul creează bariere ce duc la diminuarea capacităţii de discriminare, raţiunea nu mai funcţionează şi astfel claritatea minţii dispare. Pentru o persoană care doreşte să atingă eliberarea, o minte înceţoşată nu este un instrument folositor. Trebuie să fie renunţare, trebuie să fie acţiune detaşată, iar prin reconcilierea acestor aspecte poate să fie atinsă eliberarea. Nu trebuie să renunţăm la acţiune, ci trebuie să renunţăm la fructele acţiunii. Trebuie să urmărim ca ego-ul să fie anihilat de oceanul supraconştiinţei şi să fim siguri că nu se ascunde în vreun cătun întunecos din fiinţa noastră. Formele şi imaginile sale sunt numeroase. Fiecare acţiune realizată cu dragoste ne oferă o frântură din fericirea eternă.
 
DOAR PRACTICA POATE CONDUCE FIINŢA LA DESĂVÂRŞIRE
 
Odată, când ţineam prelegeri despre viaţă şi moarte, un swami a intrat în mica noastră sală de conferinţe şi s-a alăturat elevilor mei. M-am gândit atunci că este un începător, aşa că l-am tratat ca pe toţi ceilalţi. Dar la un moment dat am început să mă enervez, căci el zâmbea într-una în timp ce toţi ceilalţi luau notiţe foarte conştiincioşi. În final, nu am mai rezistat şi l-am întrebat: „Swami, de ce nu eşti atent?”
 
El mi-a răspuns: „Tu doar vorbeşti despre viaţă şi moarte, dar eu pot să îţi demonstrez măestria mea de a controla viaţa şi moartea. Adu-mi o furnică!”
O furnică foarte mare i-a fost adusă. El a tăiat-o în trei părţi şi le-a separat. După aceea a închis ochii şi a stat câteva momente în meditaţie. După numai câteva clipe, cele trei părţi s-au apropiat una de cealălată, s-au reunit şi furnica, reînviată, a luat-o rapid  la fugă. Ştiam clar că nu este vorba despre hipnoză sau vreun altfel de truc.
 
Atunci m-am simţit stânjenit în faţa elevilor mei, pentru că am realizat că de fapt eu nu ştiu decât scripturile, fără să înţeleg cu adevărat misterul vieţii şi al morţii. Aşa că, l-am întrebat: „Unde ai învăţat acestea?”
El  mi-a răspuns: „Ghidul tău spiritual m-a învăţat aceasta.”
 
Dintr-o dată am devenit foarte furios pe Ghidul meu spiritual şi imediat m-am dus la el. Văzându-mă în această stare de nelinişte m-a întrebat: „Ce s-a întâmplat? De ce laşi din nou să te cuprindă furia? Eşti încă sclavul emoţiilor puternice şi a stărilor violente.”
Eu i-am răspuns, aproape bâlbâindu-mă de furie: „Tu îi înveţi pe alţii lucruri pe care mie mi le ascunzi! De ce?”
El m-a privit şi mi-a spus : „Eu te-am învăţat şi pe tine foarte multe tehnici secrete, dar tu nu le practici. Aceasta nu este vina mea. Toate rezultatele nu depind decât de practicarea lor, nu de cunoaşterea lor teoretică. Dacă ştii totul despre un pian, dar nu exersezi niciodată, nu vei putea să devii un mare virtuos. Simpla cunoaştere, fără practică este fără sens."
 
Cunoaşterea este o simplă informaţie. Practica oferă experienţa directă care reprezintă singura cunoaştere reală.
 
yogaesoteric
octombrie 2006


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga