Sesizare adresată Consiliului de Onoare a Clubului Român de Presă

În atenţia preşedintelui Cristian Tudor Popescu

Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut se adresează Consiliului de Onoare al Clubului Român de Presă în urma articolului injurios publicat de Jurnalul Naţional în ediţia de sâmbătă, 4 noiembrie: „MISA, predată la liceu”, semnat de Toma Roman Jr.

Limbajul folosit de jurnalistul Toma Roman Jr încalcă orice limită a bunului simţ prin vulgaritatea şi josnicia cuvintelor folosite. Aşa-zisul stil jurnalistic folosit frecvent de Toma Roman Jr. calcă în picioare orice moralitate şi încalcă grav deontologia profesiei de jurnalist. De aceea, vă solicităm sancţionarea acestui jurnalist, precum şi a cotidianului Jurnalul Naţional, care a permis publicarea în paginile sale a unui articol care nu doar dezonorează buna tradiţie a acestui ziar, ci, mai grav, insultă un număr foarte mare de persoane.
 
Cotidianul Jurnalul Naţional a publicat pe prima pagină în data de sâmbătă, 4 noiembrie, articolul „MISA, predată la liceu”, în care se vehiculează o serie de informaţii mincinoase şi jignitoare la adresa şcolii de yoga MISA şi a mentorului său spiritual, Gregorian Bivolaru. Vă prezentăm textual o parte a afirmaţiilor înjositoare folosite de Toma Roman Jr. în acest articol:

• „autorităţile române au lăsat ca MISA, organizaţia mamă a pseudo-yogagiilor lui Grig Bivolaru, să se împuieze”

• „Băutorii de pipi, altfel mari făcători de bani, au deschis o droaie de fundaţii, asociaţii, firme. Când se mai taie, prin cercetare penală, un braţ al caracatiţei, mai creşte imediat la loc o coadă, ca la şopârle. „Fundaţia Cultural-Umanitară Sophrozin” este un ceva, un fel de maţ gros al MISA”

• „apropiaţii omului cu faţă de peşte mort, Grig Bivolaru”

• „fundaţia cu nume de supozitor a organizat o circotecă botezată suav „Săptămâna Îngerilor””

• „Ciorba asta a semănat ca două picături de pipi cu conferinţele prin care îşi atrăgea, în perioada ei bună, MISA adepţii”…

Autorul articolului de mai sus, Toma Roman Jr, în prezent publicist la Jurnalul naţional, s-a remarcat în ultimul timp prin rubrica sa săptămânală “Antipudibonderia”, în care îşi descrie în mod vulgar experienţele sexuale. Anterior, el a scris constant împotriva MISA şi împotriva lui Gregorian Bivolaru. Pentru a ilustra intenţia rea a acestui jurnalist şi maniera denigratoare de a trata subiectul MISA vă prezentăm, de asemenea, un extras dintr-un articol semnat de Toma Roman Jr în Săptămânalul Aspirina săracului din 24 aprilie 2005:

•  “Omul cu faţă de peşte mort, măscăriciul contorsionist, întreprinzător cum îl cunoaştem, probabil Bivolaru îşi va rotunji averea vânzându-le colegilor afgani de baracă oarece muci sfinţi sau fire de păr din chelia lui Buddha, care ajută la orgasme cosmice.”

Acestea sunt doar câteva dintre exemplele de limbaj jignitor şi denigrator folosit de Toma Roman Jr. la adresa şcolii MISA şi a lui Gregorian Bivolaru. Este trist că s-a ajuns ca în paginile unui ziar cum este Jurnalului Naţional vulgaritatea să fie ridicată la rang de valoare. Acest gen de articole publicate denotă o lipsă de respect faţă de cititori şi faţă de deontologia jurnalistică.

Biroul de Presă MISA a înaintat acestei publicaţii un drept la replică pe care îl ataşăm acestei cereri, alături de articolul în cauză.

Vă mulţumim şi aşteptăm decizia dumneavoastră în situaţia expusă.

Cu respect
Crina Calek
Biroul de Presă MISA
6 noiembrie 2006

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More