Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sinteza învăţăturii din Katha-Upanishad
de Dan Bozaru
 
Unele dintre cele 108 Upanishade nu prezintă o importanţă prea mare din punct de vedere ideologic, dar 13 dintre ele se referă în mod direct la doctrina Revelării Sinelui şi a naturii lui esenţiale. Una dintre aceste Upanishade, de o mare frumuseţe, care s-a păstrat aproape nealterată în forma ei iniţială de-a lungul timpului, este Katha-Upanishad, cunoscută şi sub numele de “Upanishada lui Nasheketas”, deoarece acesta este eroul şi personajul central al textului.
 
Katha-Upanishad - unul dintre puţinele texte păstrate aproape neschimbate
 
În cadrul naraţiunii Upanishadei, Nasheketas este un băiat de nouă ani, aparţinând castei celei mai înalte, adică cea a brahmanilor în India. Tatăl lui era deja în vârstă şi se pregătea să intre în cea de-a patra şi ultimă fază sau perioadă a vieţii sale care, la hinduşi, semnifică renunţarea completă la lume şi la bunurile acesteia, conducătorul familiei trebuind să se retragă în pustiu sau într-un loc sfânt pentru a aborda diferite practici ascetice şi de meditaţii.
 
În puţine cuvinte, dar foarte concis, textul face o admirabilă descriere a lui Nasheketas şi a tatălui său. Nasheketas  avea acea credinţă simplă şi pură a unui mic băiat, încă neviciat de agitaţia şi impurităţile lumii înconjurătoare; în acelaşi timp, el manifesta o curiozitate candidă, o atenţie deosebită şi un spirit ascuţit de observaţie, care îl făceau să nu se lase amăgit de aspecte conexe sau secundare faţă de subiectul discutat. El punea adeseori întrebări incommode celorlalţi mai învăţaţi şi făcea totodată observaţii pline de bun simţ şi înţelepciune, care îi lăsau de multe ori pe aceştia în încurcătură. Astfel, micul Nasheketas observă cu ironie, chiar în text: „Aceste vite, ştii prea bine, tată, au băut apă pentru ultima dată, au mâncat pentru ultima dată şi, în plus, sunt sterpe”. În continuare, el se întreabă în care ceruri va ajunge tatăl său după ce va muri, din moment ce el îi înşeală astfel, cu bună ştiinţă, pe ceilalţi oameni, dăruindu-le vite bătrâne şi bolnave.
 
Sacrificiul adevărat trece prin împărăţia lui Yama
 
Pe de altă parte, regula era ca cel ce se retrage departe de lume să renunţe la toată agoniseala vieţii lui şi la tot ceea ce îi aparţinea. Derutat, Nasheketas mergea la tatăl lui şi îl întrebă: „Tată, pe mine cui mă vei da?” Aceasta era, într-adevăr, o întrebare foarte incomodă. Unui părinte nu i se cere neapărat să renunţe la copilul său şi să-l lase pe drumuri; din altă perspectivă însă, acest copil i-a atras atenţia tatălui său asupra înşelătoriei cu vitele. Tatăl este pus în încurcătură de propriul lui fiu, aşa cum doar copii ştiu să o facă, mai ales când sunt mai mulţi oameni prin preajmă. El nu a răspuns nimic, dar mânia a început să crească în el, cuprinzându-i fiinţa. Nasheketas îi pune din nou aceeaşi întrebare, dar nu primeşte vreun răspuns. În sfârşit, când este întrebat a treia oară, exasperat, tatăl se întoarce plin de furie şi-i strigă în faţă: „Pe tine am să te dau Morţii!” şi, în aceeaşi clipă, băiatul se trezeşte în faţa porţilor Împărăţiei Întunericului şi a Morţii.
 
În acest moment, în textul Upanishadei urmează trei versete (sutra) care îmbracă un uşor iz de basm  după felul în care sunt prezentate, versete despre care eminentul sanscritolog Max Muller a afirmat că ele au fost introduse şi intercalate mai târziu în textul original. Este însă evident că, în textul iniţial, Nasheketas se află în faţa zeului Morţii; este o confruntare teribilă căci în mitologia hindusă acest zeu este închipuit ca purtând în mână un laţ uriaş prin care prindea spiritele celor morţi, abătându-le de la soarta lor. În interpolarea amintită, se spune cum Nasheketas este ţinut să aştepte la poarta Tărâmului Morţii timp de trei zile. Când, în sfârşit, poarta este deschisă de însuşi Yama, zeul Morţii, el îşi cere scuze şi profită de ocazie pentru a vorbi despre virtutea de a fi ospitalier faţă de un brahman. Apoi ordonă să-i fie adusă apă băiatului şi avertizează întreaga lume, spunând cât bine poată să aducă venirea unui brahman într-o casă: companie minunată, discuţie spirituală, bunăvoinţa zeităţilor invocate, prosperitate, atrăgând totodată atenţia că cel ignorant şi răuvoitor, care nu va primi şi nu va hrăni un oaspete brahman ce caută adăpost, nu va beneficia de nici unul dintre aceste avantaje. Interpolarea devine cu atât mai incitantă cu cât mai apoi, uriaşul zeu Yama, privindu-l pe băiat îi spune: „Iar tu, venerabile brahman, care-mi eşti oaspete, ai aşteptat în van trei zile şi trei nopţi la poarta mea şi nu ai mâncat nimic!” De fapt, Nasheketas aşteptase în afara împărăţiei şi nu în interiorul ei, simbolism important ce are o semnificaţie profundă.

Etapa purificărilor
 
În KATHA-UPANISHAD se descrie cum eroul Nasheketas, ajuns în Împărăţia Morţii, a aşteptat trei zile şi trei nopţi la poarta acesteia până să fie primit de Yama, zeul şi stăpânul acelui Tărâm al Întunericului. Semnificaţia acestei aşteptări este importantă şi se aplică mai ales în cazul marilor eroi spirituali (vira), atunci când aceştia trebuie să depăşească anumite probe sau etape în cadrul misiunii lor; aproape inevitabil, această misiune are în final profunde conotaţii spirituale şi încununează apoteotic devenirea spirituală a eroului.

Ca şi în alte mituri sau basme populare, aşteptarea lui Nasheketas este sinonimă îndeplinirii cu succes a unui tapas, a unei austerităţi severe, normă obligatorie propulsării individului pe o treaptă superioară a iniţierii spirituale. Ea are rolul unei purificări intense atât la nivel fizic, cât şi psihic a eroului, deoarece atunci el trebuie să facă proba unor virtuţi care sunt indispensabile unei trepte de conştiinţă mult superioare. Ne putem întreba de ce a fost nevoit Nasheketas să aştepte trei zile şi nu, de pildă, una sau cinci, sau opt zile? Cifra 3 este sacră şi, prin însuşi conţinutul ei, simbolizează întregul, plinul; în cazul de faţă ea ne arată că răbdarea, umilinţa şi setea de cunoaştere a adevărului au triumfat în fiinţa eroului, purificându-l şi întărindu-l în toate cele trei corpuri ale sale: fizic, astral şi cauzal, câte unul pentru fiecare zi. Nasheketas este pregătit acum să facă marele pas spre Transcendenţa Divină, sursă imuabilă a tot ce există şi se manifestă în Creaţie, deoarece el s-a purificat în focul subtil al cunoaşterii la toate nivelurile Manifestării.
 
Cele trei dorinţe
 
Ca o recunoaştere a acestei realizări, Yama îl primeşte în spaţiul sacru al Împărăţiei Lui şi, plecându-se în faţa băiatului, îi spune: „Te rog să-mi ceri trei lucruri pe care ţi le voi îndeplini.” Chiar în faţa viziunii zguduitoare a marelui zeu al Morţii, Nasheketas totuşi nu se sperie. Textul original continuă în felul următor: băiatul presupune că Yama îl va trimite înapoi pe tărâmul celor vii, astfel încât prima lui cerere şi dorinţă este cu totul umană; el îşi doreşte ca, atunci când va veni acasă, tatăl lui să nu fie supărat pe el, ci să-l primească bucuros. Yama este de acord, promiţându-i că tatăl va dormi şi nu se va supăra în lipsa lui Nasheketas.

În ceea ce priveşte a doua cerere, Nasheketas întreabă cum ar putea face în aşa fel încât să ajungă în ceruri atunci când va muri cu adevărat. În acest punct se face din nou simţită intervenţia ulterioară în textul original; răspunsul este că, evident, acest lucru poate fi înfăptuit doar prin intermediul unei ceremonii anume. Yama îi descrie băiatului, în detaliu, modalitatea de a construi un altar, cum să aprindă focul şi cum să ofere sacrificiul de trei ori. Apoi textul revine în mod clar la nota sa originală.

În maniera simplă a unui băiat curat şi sincer, Nasheketas îşi formulează cea de-a treia şi ultimă dorinţă; el spune: „ Există unele îndoieli cu privire la faptul  dacă un om este mort sau nu. Unii afirmă că această moarte este definitivă, pe când alţii neagă tocmai această condiţie. Te rog, o, zeu al Morţii! Tu eşti cel mai în măsură să aduci lumină în înţelegerea  mea asupra acestui fapt.”
 
Zeul Morţii testează aspiraţia eroului
 
Însă Yama adoptă atitudinea scepticului: „Până şi zeii cei mai din vechime aveau îndoieli cu privire la acest punct. Cere-mi altceva şi nu mă forţa să-ţi răspund la această întrebare.” Nasheketas nu vrea să renunţe cu nici un chip. El îşi spunea că, dacă până şi vechii zei n-au putut răspunde la ceea ce dorea el, atunci doar Stăpânul Morţii însuşi ar fi putut-o face. El trebuie să cunoască adevărul şi, oare, ce alt dar ar putea fi mai mare decât cunoaşterea acestui adevăr? Yama îi enumeră câteva dintre acestea: „Doreşte-ţi fii şi nepoţi care să ducă o viaţă foarte îndelungată; doreşte-ţi turme de vite, elefanţi, cai şi aur. Alege orice loc de pe pământ în care să trăieşti oricât vei dori, încoronat ca rege şi înconjurat de minunate femei în carele lor elegante, cântând muzică cerească.”

Răspunsul lui Nasheketas este însă admirabil: „Atunci cum se face că până şi cea mai lungă dintre vieţi trebuie, în final, să-şi găsească cumva sfârşitul? Căci toate, mai apoi- şi care, şi dansuri, şi muzică- toate vor fi numai ale tale. Îndepărtează, aşadar, îndoielile din mintea mea. Spune-mi, te rog, ce se află dincolo? Nu doresc nimic altceva decât să ştiu ce mi se ascunde.”
 
Iniţierea în tainele cunoaşterii de Sine
 
Yama aprobă, deoarece a lăsa deoparte orice dorinţă şi preocupări lumeşti pentru a cunoaşte adevărata spiritualitate reprezintă primul pas spre dobândirea acestei cunoaşteri transcendente.nasheketas demonstrase acest lucru, astfel încât marele zeu a început să-l iniţieze în tainele cunoaşterii Sinelui Suprem Individual (Atman). Pentru aceasta însă este necesar să existe o dorinţă şi o aspiraţie foarte puternică în a descoperi acel spaţiu subtil şi inegalabil dinlăuntrul inimii. Zeul îi precizează calea de urmat prin intermediul unei metafore; astfel, Nasheketas va trebui să-şi imagineze un car ce reprezintă de fapt chiar corpul său. Caii înhămaţi reprezintă diversele dorinţe, ataşamente, nelinişti şi plăceri. Hăţurile cu care sunt struniţi aceşti cai reprezintă mintea, iar vizitiul semnifică mintea superioară, adică supramentalul. Acesta va trebui să controleze mintea prin stăpânirea dorinţelor. Apoi Yama afirmă: „Dincolo de supramental (intelect) se află Sinele Glorios, Adevărul, Esenţa imuabilă.” În sfârşit, renunţând la orice metaforă, zeul intră în miezul problemei, exprimând-o astfel: „Atunci când simţurile se odihnesc, când mintea nu se mai mişcă şi când intelectul încetează să mai ia decizii, atunci se va atinge cea mai înaltă stare.” În această stare, Nasheketas îşi va descoperi adevăratul Sine şi nu va mai muri niciodată.

Toate Upanishadele importante afirmă acelaşi lucru. Unele dintre ele însă au fost aşa mult modificate de către cei care le-au transcris, încât adeseori înţelesul lor a devenit foarte obscur, multe dintre ele fiind culese şi redate de către oameni care nu aveau o cunoaştere spirituală aprofundată; aceste Upanishade îl lasă pe cititor la fel de confuz ca şi pe cel care le-a copiat şi transmis mai departe.
 
În spaţiul inefabil al inimii, dorinţele şi gândurile dispar 
 
Sfârşitul în Katha-Upanishad nu este clar; nu se ştie, de pildă, ce s-a petrecut cu Nasheketas după discuţia cu Yama, Zeul Morţii. Nu se ştie dacă el a fost dus înapoi în lumea celor vii, aşa cum i s-a promis şi dacă da, atunci cum a reacţionat băiatul când s-a văzut din nou în lumea manifestării. Unele Upanishade, totuşi, răspund la această întrebare. De pildă, Chandogya-Upanishad este foarte explicită în acest sens, afirmând că, atunci când aspirantul a atins şi a pătruns în acest spaţiu inefabil din interiorul inimii, asimilat Sinelui Esenţă, orice interes sau ataşament faţă de lumea exterioară dispare: dorinţele încetează şi chiar gândirea însăşi se opreşte. Atunci, căutătorul îşi analizează trecutul şi înţelege suferinţa şi drumul lung al reîntoarcerii la sursa originară. Ajuns aici, el va rămâne însă în eternitate, perfect detaşat şi cu desăvârşire calm şi fericit în orice situaţie. Am văzut că Nasheketas a renunţat la orice tentaţii: plăceri, faimă, putere, bogăţii. Însă Chandogya- Upanishad afirmă în mod explicit faptul că cel care caută şi ajunge la cunoaşterea Sinelui său real se poate „reîntoarce” în lume pentru a se bucura de amândouă, adică atât de revelaţia propriei sale naturi esenţiale, cât şi de lumea în care aceasta se manifestă. Atunci, controlând şi sublimând perfect dorinţele şi poftele minţii şi ale trupului, fiinţa nu va mai trebui neaparat să trăiască într-un loc retras pentru a realiza starea de transcendenţă. Lumea îi va apărea mereu ca o umbră a Sinelui acum cunoscut, întrucât o astfel de persoană- atingând eliberarea- se va putea întoarce mereu, oricând doreşte, în acel inefabil spaţiu subtil din inimă, bucurându-se – chiar în mijlocul ignoranţei şi suferinţei celor din jur – de fericirea infinită şi indescriptibilă a Divinului. 
 
 
ianuarie 2007
yogaesoteric


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga