Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Pentru mine, Ghidul spiritual este Calea

 

Vreau să vă fac o relatare care pentru mine are caracter de revelaţie.
Grieg ne-a oferit în noaptea de Anul Nou o exemplificare cu tema “EVOCAREA IMPULSIONATĂ OCULT A MOMENTULUI MISTERIOS AL ÎNCEPUTULUI ANGRENĂRII INDIVIDUALE PE ACEASTĂ CALE SPIRITUALĂ“.

A început meditaţia. Iniţial am început cu o introspecţie şi cu raportarea la ceea ce credeam că este momentul începutului meu pe această cale spirituală. Îmi treceau prin faţa ochilor prima zi de curs, primul an de curs, instructoarea, resimţeam entuziasmul de a experimenta Laya Yoga cu prima mantră şi bucuria primelor rezultate obţinute în meditaţie. Au trecut astfel câteva minute şi, la un moment dat, am început să simt o anumită stare pe care am identificat-o rapid. Era vorba de una din stările pe care le-am trăit când l-am cunoscut pe Grieg.

Venisem la concursul de yoga special să-l întâlnesc; vroiam numai să rămân pe margine şi să-l privesc, însă mi s-a făcut ruşine de acest gând (el venea la concurs şi eu să mă uit la el ca la spectacol?). Aşa că m-am hotărât să particip la concurs numai şi ca recunoştinţă pentru tot ce primisem şi experimentasem prin intermediul cursurilor de yoga. Şi într-adevăr am avut şansa să-l „cunosc”, deşi nu am schimbat cu el nici măcar un cuvânt. Exemplificările spirituale pe care le-a susţinut au fost realizate cu o intensitate extraordinar de mare. Eram uimit să constat că stările de bucurie sau laya cu prima mantră pot fi transmise telepatic. Starea de iubire exemplificată atunci era aproape fizică şi simţeam că ea cuprindea în această formă tot cartierul. Iar această stare de iubire era emanată de Grieg. De cel pe care venisem să-l cunosc. Am primit premiul întâi la acel concurs. Dar ceea ce am primit infinit mai mult: a fost să descopăr cine este El.

După concurs Grieg a vorbit cu cei care vroiau aceasta. În tot acest timp emana o stare extraordinară (stare pe care o retrăiam acum, în meditaţia de Anul Nou), aceea de a fi îndrăgostit şi a iubi cu toată fiinţa. Simţeam că trăiam cu totul aceasta la nivelul pieptului (la nivelul centrului de forţă Anahatha Chakra). Eram fericire, încântare, beatitudine. Învăţam să iubesc din nou. Privindu-l, toate acestea se amplificau. Zile în şir am trăit această stare, iar reverberaţiile ei au fost de luni de zile.......

Cu o altă ocazie, după câţiva ani, l-am îmbrăţişat şi piepturile noastre atingându-se am resimţit din nou starea, vibraţiile acesteia care emanau din fiinţa lui. Atinsesem Sursa.

Aşadar meditam la „momentul misterios al începutului angrenării individuale pe această cale spirituală” şi am realizat că: El este Calea.
 
Ovidiu

*****
 
Trimite-ne şi tu relatări despre trăirile tale spirituale. De exemplu, despre experienţele avute în timpul meditaţiilor speciale şi impulsionărilor excepţionale realizate cu ocazia Anului Nou. Cele mai frumoase scrisori de la cititori vor fi publicate pe site-ul nostru, iar relatările spirituale extraordinare vor fi premiate.

yogaesoteric
9 februarie 2007

Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga