Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Yoga >Yoga pentru avansaţi >
DUMNEZEU TATĂL se revelează fiecărei fiinţe umane în funcţie de capacitatea acesteia de a primi şi simţi
Gânduri şi aforisme

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Atunci când ne angrenăm plini de aspiraţie şi dăruire pe o cale spirituală, să nu pierdem aproape niciodată din vedere că totul îi aparţine lui DUMNEZEU şi nimic nu provine de la noi.

Intensitatea Manifestării Divine variază de la o fiinţă umană la alta, fără ca să putem stabili în această direcţie nici o regulă, pentru că în realitate modurile sale nu sunt constante... DUMNEZEU TATĂL se revelează fiecărei fiinţe umane în funcţie de capacitatea acesteia de a primi şi simţi manifestările Prea-Sfintei Sale Frumuseţi şi Perfecţiuni.

Atunci când ajungi să te deschizi în mod necondiţionat faţă de DUMNEZEU, descoperi că ceea ce se petrece în profunzimile tainice ale universului fiinţei umane se petrece de asemenea şi in profunzimile infinite, indescriptibile  şi misterioase ale lui DUMNEZEU.

În fiecare dintre noi DUMNEZEU este prezent în permanenţă, chiar şi atunci când se ascunde, dar din nefericire marea majoritate a oamenilor nu ştiu aceasta. 

Suflul tainic (PRANA) care circulă în fiinţa noastră, şi de asemenea atât toate trairile amoroase pe care le experimentăm, cât şi toate energiile subtile, erotice care apar în fiecare fiinţă umană sunt de fapt nişte manifestări ale divinului.  Prin unificarea lor în simultaneitate DUMNEZEU TATĂL trăieşte în felul acesta în permanenţă starea de orgasm cosmic, prin îmbrăţişarea instantanee a tuturor stărilor de acest gen care apar fără încetare în întregul MACROCOSMOS. Cunoaşterea acestei taine ne permite să intuim corespondenţele intime şi analogiile misterioase care unesc MICROCOSMOSUL fiecărei fiinţe umane cu MACROCOSMOSUL.

Marii înţelepţi spun că fiecare fiinţă umană a fost creată de DUMNEZEU în ipostaza de suflet care totodată trebuie să manifeste într-un anume mod unic un aspect particular al infinitului, înainte să-şi recapete identitatea sa absolută. Aceasta explică într-o anumită măsură faptul că în realitate fiecare fiinţă umană este în acelaşi timp unică şi identică în esenţa sa ultimă (Sinele Suprem Nemuritor - ATMAN).  

Atunci când o iubire fără măsură inundă fiinţa, egoul este transcens, căci atunci când în fiinţa umană intră o astfel de iubire egoul “iese”. Atunci când egoul revine şi se reinstalează triumfător în fiinţă, aceasta arată totodată că iubirea a scăzut, căci acolo unde egoul este puternic nu poate să existe în acelaşi timp şi o mare iubire.

Nu poate să existe niciodată o mare iubire fără  o responsabilitate corespunzătoare. 

DUMNEZEU este fără încetare iubire. Întreaga sferă misterioasă a manifestării divine se bazează în permanenţă pe energia atotcuprinzătoare a iubirii.

Atunci când fiinţa umana aspiră să fie iubită fără măsură, ea ar trebui să nu piardă din vedere că este necesar să iubească fără măsură.

Haosul pe care vor unii să-l întroneze eliberează – în viziunea lor strâmbă –lumea de orice determinism.

Iubirea este unica revoluţie care nu trădează niciodată fiinţa umană.

Atunci când DUMNEZEU vrea să salveze o fiinţă umană de la regres şi prăbuşire, îi oferă posibilitatea de a manifesta o mare iubire pentru a o proteja.

Fericirea este totodată şi plăcere nesfârşită şi copleşitoare fără remuşcări.

Aşa cum pentru spirit nimic nu este niciodată prea mare, pentru adevărata bunătate nimic nu este vreodată prea mic.

Războiul cel mai dur este războiul împotriva ta însăţi. Dacă vrei cu adevărat să triumfi în acest război trebuie să I te dăruieşti neîntârziat lui DUMNEZEU, căci în felul acesta ai să te dezarmezi.    

Cel mai adesea ne amintim din ce în ce mai puţin de oamenii care ne-au făcut mult rău şi pe care deja i-am iertat.

O inteligenţă chiar super-sclipitoare nu ne oferă niciodată garanţia unui mod binefăcător de a gândi. Un exemplu semnificativ în această direcţie este inteligenţa diabolică. Înţelepciunea în schimb ne oferă întotdeauna, fără excepţie, această garanţie, căci ea implică de fiecare dată o mare inteligenţă care este dublată de un bun simţ exemplar.

Pentru unele fiinţe umane, umorul este politeţea disperării, dar din fericire aceasta este ceva nostim.

Dacă vom avea suficientă răbdare, vom observa că la un moment dat chiar şi cretinii tac.
 
O mică tâmpenie nu diminuează în ansamblu farmecul extraordinar care se manifestă cu putere.

Aproape tot ceea ce exprimăm prin scris este totodată o intenţie ce transpare pentru fiinţa umană care este înzestrată cu intuiţie şi înţelepciune, chiar şi atunci când  ceilalţi nu-şi dau seama de aceasta.

Pentru unii oameni, atunci când  spui  adevăruri deranjante, aceasta este cel mai adesea considerat un mod de a te înşela care este cel mai uşor acceptat.

Aproape tot ceea ce este explicat de o fiinţă umană care este lipsită de înţelepciune este cu mult mai mic şi insignifiant decât ceea ce este acolo în realitate şi totodată pentru ea toate cele sunt complet lipsite de mister.

Să-i mulţumim zilnic lui Dumnezeu că ne-a dat forţa să-L iubim fără încetare şi să-L descoperim că este veşnic misterios, plin de iubire, infinit, uluitor şi fascinant.

Atunci când te simţi, intens şi profund, copil, poţi să-ţi dai cu uşurinţă seama că ai un adorabil Tată Ceresc care este Dumnezeu şi o minunată mamă universală care este MAHA SHAKTI.

Paradisul este simplitatea pură, cea frumoasă, bună, sublimă şi adevărată.

Să trăim astăzi plenar şi profund în momentul prezent fără a pierde totodată din vedere că acolo se află prezent în simultaneitate atât tot ceea ce a fost ieri, cât şi tot ceea ce va fi mâine.

Există oameni care aproape toată viaţa gândesc şi există oameni, extrem de puţini, care atunci când ceilalţi cred despre ei că gândesc, în realitate ei reflectează.

Este deja o realizare considerabilă să devii capabil să nu te iei prea în serios.

Pentru a ne ajuta să evităm tristeţea, unii prieteni care deja sunt „morţi” pentru noi se retrag din amintirile noastre.

Dacă de fiecare dată realitatea ar depăşi chiar şi cea mai nebunească fantezie, de mult timp ar fi început să ni se ceară  să plătim bilete de spectacol pentru a privi tot ceea ce se petrece pe stradă.

Există momente în viaţă în care o idee excelentă nu este aceea pe care o urmăm, ci exact aceea care face să apară în noi o idee genială.

Chiar dacă uneori nu aveţi ce face sâmbătă seara, este de mii de ori mai bine să faceţi LAYA YOGA cu mantra unei Mari Puteri Cosmice pentru a intra astfel într-o tainică comuniune cu sfera ei de forţă, decât să urmăriţi emisiuni cretine la televizor.

Aceia care acceptă să intre în francmasonerie depăşesc până la urmă 33 de ani de participare neîntreruptă fără să-şi dea seama ce se petrece cu ei, iar după aceea este deja prea târziu ca să mai frâneze.

Pentru adeptul tantric avansat, oceanul cel misterios de fericire pe care îl trezesc gradat în el extazele amoroase ale iubitei îl face totodată să o descopere ca şi cum ar fi mama sa.

Chiar şi atunci când nu bănuim aceasta, sub subconştientul nostru se află întotdeauna rădăcina cea misterioasă.

Mai în glumă, mai în serios, ar trebui să ne punem la un moment dat întrebarea: Oare progresul face şi el progrese?

Analogic vorbind, conversaţia purtată de acel om era pentru inteligenţă cam ceea ce sunt sunetele specifice care apar atunci când un ascensor este în funcţiune, în comparaţie cu o muzică inspirată.

Fericirile obişnuite, pe care le trăiesc cel mai adesea oamenii, nu sunt şi nu au fost niciodată ceea ce i-a făcut pe cei înţelepţi să fie cei mai fericiţi.

Unele femei trec în decursul existenţei lor, mai ales atunci când viaţa le este banală, ternă şi superficială, de la starea de fetiţă comună la starea de femeie în vârstă fără ca să atingă deloc starea de femeie foarte fericită, care este pe deplin împlinită şi armonioasă.

Trebuie să trăim zi de zi beţia euforică a iubirii fără de măsură, până când ne obişnuim cu ea şi această stare devine pentru noi o a doua natură, ce ne face să trăim mai mereu în paradis.

Cei înţelepţi sunt de multe ori obligaţi să trăiască supliciul de a asculta până la capăt cu multă răbdare fraze pe care deja le-au înţeles instantaneu încă de la început.

A pune căruţa înaintea boilor le permite unora să „economisească” în felul acesta timp.

Toate perspectivele sau punctele de vedere demoniace, malefice, satanice care în cazul unora sunt însuşite în cele din urmă printr-o obişnuinţă insidioasă, sunt întotdeauna fără excepţie profund dăunătoare pentru om.

Atunci când nu este rezultanta prostiei înăscute, prostul gust apare cel mai adesea datorită unui fond rău sau a unui fond care a fost viciat.

Atunci când apar în artă o mulţime de concepte greşite, ea este încetul cu încetul distrusă şi astfel apare în locul strălucirii ei mirifice arhetipale doar rugina.

Pentru unii oameni care în realitate nici măcar nu ştiu ce vor, este evident că ei vin pe o cale spirituală cu aerul că deja au abandonat-o şi nu-i mai interesează.

A vorbi cu unii oameni care au o mare sărăcie interioară şi lipsă de idei nu este întotdeauna ceva inutil, căci ne permite să ne gândim în acelaşi timp la altceva.

Pentru a ne apropia din ce în ce mai mult de Dumnezeu este chiar foarte bine să ne aducem cât mai des aminte de El în fiecare zi şi chiar este foarte bine să-I mulţumim pentru tot ceea ce ne oferă.

Chiar şi atunci când ni se pare că ceva este perfect asemănător, ar trebui de fapt să ne dăm seama că în realitate nimic nu este absolut identic (cu excepţia Sinelui Suprem Nemuritor - ATMAN). Totul este unic şi plin de mister pentru cel înţelept, care este capabil să vadă dincolo de aparenţe.

Atunci când, după o fuziune amoroasă cu transfigurare şi continenţă, ne aflăm departe de fiinţa iubită şi savurăm îmbătaţi de fericire efectul tainic de avalanşă, ea ne apare datorită transfigurării spontane întocmai ca o fascinantă zeiţă. Atunci când ne întâlnim după aceea cu ea şi o admirăm plini de adoraţie, descoperim că ea deja radiază într-un anume mod misterios întocmai ca  o încarnare vie a unei prezenţe fascinante şi enigmatice.

Pentru o fiinţă umană care se află pe o cale spirituală şi aspiră să se transforme profund, a fi cineva nu este nici măcar suficient.

Un avantaj considerabil în cazul fiinţei umane care deja se află angrenată pe o cale spirituală este acela că  aproape toate suferinţele ce îi mai apar pot fi trăite cu totul altfel datorită unei SUI GENERIS anestezii transcendentale.

În cazul fiinţelor umane sceptice şi mărginite, care trăiesc într-un mod superficial, larvar şi nu cred deloc în Dumnezeu, pentru ele există doar trecutul, prezentul şi viitorul. – Şi apoi? – Şi apoi, NIMIC!

Fiinţele umane în care demonii îşi fac sinistrele lor jocuri şi le posedă au o mulţime de frici absurde, iraţionale şi se chinuie, din cauza neliniştii lor obsesive, pentru toate fleacurile.

Datorită faptului că îi iertăm, îi uităm pe ticăloşii care ne fac mult rău şi astfel triumfăm asupra lor fără efort, printr-o olimpiană detaşare.

Nu este deloc nevoie de Galileo pentru a descoperi că cei care sunt foarte egoişti gravitează la nesfârşit numai şi numai în jurul lor nefiind cel mai adesea interesaţi decât de propria lor persoană.

Mulţi dintre noi ar trebui să trăim starea sublimă de uimire a balenelor în faţa splendorii enigmatice a lunii.

Este paradoxal, dar din cauza egoismului nostru, recunoaştem cel mai adesea mult mai repede oamenii care nu ne iubesc decât pe aceia care ne iubesc foarte mult.

Râsul celor înţelepţi, chiar dacă uneori pare nebunesc, este şi rămâne un râs nemuritor.

Nu numi niciodată rău tot ceea ce oamenii, în ignoranţa  şi limitarea lor, numesc rău. Trebuie să respingi totdeauna numai ceea ce Dumnezeu respinge. Nu numi niciodată bine tot ceea ce oamenii, în ignoranţa şi limitarea lor, numesc bine. Acceptă totdeauna numai ceea ce Dumnezeu acceptă.

Cel demoniac vede binele ca fiind rău şi răul ca fiind bine.

Orice aspect al realităţii, întocmai aşa cum este privit de noi, exact astfel  ne apare.

Totul este pur doar pentru acela care este pur.

Atunci când discipolul regresează, ghidul spiritual dispare.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Aforisme despre IUBIRE
Starea de fraternitate spirituală în lumina legii oculte a rezonanţei
Gânduri inspiratoare cu privire la relaţia Ghid Spiritual – aspirant

yogaesoteric
martie 2007

Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga