Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
DOSAR. Un caz zguduitor: incredibilul proces al lui Swami Premananda

de Maria Nicola
 
De mai bine de 10 ani, Swami Premananda, un înţelept indian, este închis la Cuddalore (în provincia Tamil Nadu din sudul Indiei). Campania mediatică de denigrare, metodele de tortură ale poliţiei şi procuraturii pentru a obţine mărturii acuzatoare, ignorarea legilor şi a evidenţei faptice, au dus la un proces controversat şi la un verdict inexistent în justiţia indiană: „de două ori închisoare pe viaţă” şi imposibilitatea de a fi graţiat. Exemplu viu al înţelepciunii pe care o predă, Swami Premananda, mereu senin, îşi continuă munca spirituală de după gratii.
 
Minunată Indie, tu care ai fost leagăn al înţelepciunii, dând naştere atâtor sfinţi, mari înţelepţi, suflete iluminate, atâtor „Yoghini cristici” cum îi numea Yogananda, nu mai ştii să îi recunoşti? Sau poate mai degrabă materialismul, incapacitatea de a înţelege, goana după bani şi setea de putere te-au corupt într-o asemenea măsură încât îi arunci în închisoare şi îi târăşti în mocirla minciunii?
 
De mai bine de 10 ani, Swami Premananda, un ghid spiritual din sudul Indiei, împreună cu alte şase persoane, se află în închisoare pentru nişte crime care nu s-au petrecut niciodată (1).
 
[Nota 1. Violarea a 13 tinere fete crescute la ashram şi uciderea unui tânăr sri-lankez, un suferind mintal care a fost primit în ashram la solicitarea părinţilor săi.]
 
Ministrul indian al Justiţiei declară: „Nu ne mai rămâne decât să ne plecăm capul de ruşine!”
 
Scandalosul proces a scos la lumină corupţia unei societăţi decadente în care sistemul administrativ, presa, poliţia şi justiţia participă în mod nedemn la tentativa de discreditare şi de frânare a acţiunilor unui ghid spiritual. Confruntat cu această situaţie şocantă, maestrul Ram Jethmalani, consilier al avocaţilor apărării, membru al Parlamentului indian şi fost Ministru al Justiţiei, spune: „Nu ne mai rămâne decât să ne plecăm capul de ruşine.”
 
Cât despre Swami Premananda, după mai mult de 10 ani petrecuţi în închisoare, el uimeşte pe toată lumea prin atitudinea sa plină de pace profundă, de răbdare infinită şi de bucurie de nezdruncinat: ghidul spiritual la lucru. „Oricât de departe în trecut am urca pe firul veacurilor”, explică el, „de câte ori se încarnează un mare sfânt, un înţelept sau un avatar, de fiecare dată există forţe care i se opun, oameni care încearcă să împiedice răspândirea mesajului său şi care îi creează dificultăţi. Dar fiinţele divine nu sunt triste sau tulburate de aceasta; ele nu renunţă niciodată. Ele nu sunt cuprinse nici de deprimare, nici de tensiune, trăind întotdeauna cu bucurie, indiferent de evenimentele care survin pe drumul vieţii lor.”
 
Acum putem spune cu certitudine că incidentul din mai 1987, cu acel batrân călugăr din Gujarat, nu poate fi pus pe seama unei rătăciri a acestuia, aşa cum, la vremea respectivă, mulţi au fost tentaţi să o facă, ci a fost unul prevestitor. Văzându-l pe Swami Premananda sosind la templu, acel bătrân călugăr s-a aruncat la picioarele sale spunând: „O, Doamne! De ce ai venit acum? Oamenii nu sunt pregătiţi pentru tine, ei nu vor înţelege.” Şi iată că, într-adevăr, oamenii nu l-au înţeles pe Swami Premananda. Ei l-au calomniat, l-au acuzat de crime cumplite şi l-au aruncat în închisoare pentru 29 de ani. Sau – ceea ce ar fi şi mai cumplit – aceasta s-a petrecut mai degrabă pentru că unii l-au înţeles prea bine şi de aceea au vrut să-l îndepărteze de lume? Lumina să fi fost deranjantă pentru unii? Atunci, aceia ar fi putut pune pe picioare un complot? Greu de imaginat. Şi mai greu de acceptat. Totuşi, atunci când începem să parcurgem istoricul procesului lui Swami Premananada nu putem decât să ne minunăm şi să ne minunăm din nou.
 
Tortură şi 10.000 de euro pentru declaraţii false
 
Oare de ce, încălcând legea indiană (2) poliţiştii le-au luat pe tinerele fete de la ashramul lui Sri Premananda, le-au dus la postul de poliţie şi le-au torturat cu metode de „gradul al treilea” pentru a le face să spună că Swami le-ar fi violat?
 
[Nota 2: Codul penal indian stipulează în articolul 160 că nici o femeie nu poate fi luată de la domiciliul său pentru interogatoriu. Faptul că sistemul judiciar indian a emis o asemenea lege este suficient prin el însuşi să ne dea o idee asupra practicilor uzuale ale poliţiei în cursul interogatoriilor, mai ales când este vorba de femei: viol, tortură etc.]
 
De ce li s-au promis 10.000 de euro fiecăreia, plus pământ, bijuterii şi haine în schimbul aceleiaşi declaraţii? De ce patru avocaţi sunt aduşi pentru a le pune pe aceste fete să înveţe anumite declaraţii pe de rost şi le „antrenează” sub ameninţarea torturii cum să depună mărturie la proces? Cum este posibil ca un procuror din Ministerul Public să participe la acest şantaj? Cum este posibil ca nişte teste ştiinţifice falsificate să servească drept bază pentru o asemenea condamnare? De ce poliţia îi împiedică pe martorii apărării să depună mărturie, sechestrându-i sau şantajându-i cu ameninţări la adresa copiilor lor? Şi mai ales, de ce şi cum nu doar o Curte de Justiţie, ci trei, pot să justifice toate aceste abuzuri şi pe baza acestora să pronunţe pentru nişte oameni nevinovaţi o sentinţă de care nu s-a mai auzit, care nici măcar nu există în codul penal - de două ori închisoare pe viaţă, pedepse executate consecutiv - la care tribunalul a adăugat o amendă de 150.000 de dolari şi un an de închisoare pentru acuzaţia de a fi înşelat oamenii, şi în plus, la toate acestea a adăugat, depăşindu-şi complet atribuţiile, că nici un act de clemenţă şi nici un fel de graţiere nu va fi acceptată în acest caz!

Viol al tinerelor fete sau viol al mulţimilor?
 
La începutul lunii noiembrie 1994 o adevărată campanie de presă împotriva lui Swami Premananda şi a ashramului său s-a dezlănţuit în provincia Tamil Nadu. La originea ei se află Suresh Kumari şi Latha, două tinere fete crescute la ashram care, momite cu promisiunea unor avantaje materiale consistente şi împinse de doi oameni, Marc Dennis şi Anand Mohan, fac câteva declaraţii foarte compromiţătoare ziarului Indian Expres din Madras, unul dintre ziarele cele mai citite din India… Suresh Kumari afirmă că ar fi fost violată cu opt ani în urmă, iar Latha ar fi fost martoră. Ea adaugă apoi că şi alte fete din ashram ar fi fost supuse aceluiaşi tratament.
 
Buddha însuşi a avut o Suresh Kumari. Se numea Cinca. Adeptă a unei secte rătăcitoare, împinsă de către învăţătorii săi care vroiau să-l compromită pe Buddha, ea s-a pretins a fi „însărcinată prin faptele lui.” La momentul respectiv, înşelătoria a fost imediat dejucată. Dar acum nu mai suntem în aceeaşi epocă. În zilele noastre există presa! O presă avidă de senzaţional care, fără a efectua o anchetă şi fără să se sinchisească de adevăr, a înhăţat această istorie, sacrificând cu o uşurinţă impresionantă toate principiile de etică jurnalistică profitului şi intereselor mercantile. În scurt timp acuzaţiile la adresa lui Swami Premananda sunt prezentate la unison de toate ziarele; îi sunt puse în cârcă crimele cele mai odioase, iar oamenii… cred tot ceea ce citesc în presă. Şi acest înţelept, pe care cu o săptămână în urmă îl venerau, cel care pe unii dintre ei i-a vindecat, pe alţii i-a ajutat să îşi depăşească dificultăţile, iar pe un altul să găsească apă pe ogorul lui, cel datorită căruia s-a construit un drum de acces către sat, cel în apropierea căruia veneau să caute pace, alinare şi un mesaj spiritual la fiecare sfârşit de săptămână şi la fiecare mare sărbătoare religioasă, nu este tot el acela pe care acum vor să îl spânzure? Şi să dea foc ashramului, de asemenea! Acest ashram care, de la deschiderea sa în 1989 primeşte din ce în ce mai mulţi copii din satele învecinate, mai ales copii săraci; cei care au cea mai mare nevoie de ajutor găsesc refugiu la orfelinat şi acolo primesc gratuit învăţătură, educaţie, adăpost, hrană şi îngrijiri medicale. Ei găsesc acolo o şansă de a scăpa de limitările generate de naşterea lor printre „daliţi” (3) şi de a putea beneficia de un loc onorabil în societate.
[Nota 3: Dalit – de neatins, înafara castelor, după sistemul indian de clasificare socială.]
 
În contra culturii tradiţionale, Premananda oferă şanse egale femeilor şi bărbaţilor
 
În ashramul lui Sri Premananda, nu se pune problema diferenţelor: „Aici, clasa socială, casta, religia, nu contează. Fie că sunteţi budist, hindus, musulman sau de orice altă religie, aceasta nu are importanţă pentru mine. Ceea ce mă interesează, spune Swami Premananda, este modul în care vă comportaţi.”

Şi iată că după ce au citit toate acele minciuni în ziare, oamenii au vrut să dea foc ashramului! Puterea de manipulare a mass-mediei este cumplită… Un loc unde diferenţele sociale şi religioase nu mai există, un loc unde nu se fac diferenţe între bărbaţi şi femei, deranjează oare anumite persoane? Swami Premananda crede că femeile pot atinge un nivel spiritual elevat şi le oferă aceleaşi şanse ca şi bărbaţilor. Ele practică ritualurile în public, au poziţii de responsabilitate în organizarea ashramului - o femeie chiar a fost numită la conducerea aşezământului spiritual. Este o mare lovitură în cultura indiană, o atitudine progresistă în slujba adevărului, dar care are şi alte consecinţe… Într-o zi, în închisoarea de la Cuddalore, Swami Premananda a întrebat cu o privire jucăuşă: „Câte femei sunt aici? Nu sunt decât doi bărbaţi. Majoritatea deţinuţilor sunt femei. Acesta este motivul pentru care mă aflu în închisoare (4). Dacă aş fi predat Sanathana Dharma (5) bărbaţilor, aş fi urmat cultura tradiţională. Iisus Cristos a avut apostoli bărbaţi, nu şi femei. Buddha a avut discipoli bărbaţi. Mohammed – bărbaţi. Vedeţi? De aproximativ 30 de generaţii au fost întotdeauna bărbaţi. Atunci când dintr-o dată cineva dă femeilor şansa de a urma o cale spirituală şi le învaţă, ce se petrece? Merge la închisoare. Pentru că asta este un pic diferit.”
 
[Nota 4. Aceasta nu este singura explicaţie pe care Swami Premananda a oferit-o de-a lungul anilor pentru faptul că a fost închis: printre acestea faptul că spune adevărul fără teamă, dar şi jocul politicienilor, al oficialilor religioşi, al guvernării.
Nota 5. Legile eterne şi universale ale vieţii.]
 
Acuzaţii care sună cunoscut: deţinerea de droguri şi arme, turnare de filme pornografice, trafic cu tinere fete
 
Presa a publicat 28 de acuzaţii împotriva lui Swami Premananda şi a ashramului său. Printre acestea: viol, crimă, deţinerea de arme şi de droguri, trafic cu tinere fete, turnarea de filme pornografice, sechestrarea unor copii, practica avorturilor, activităţi teroriste împreună cu mişcarea de eliberare tamil (LTT), etc… Lucrurile au luat o asemenea amploare încât guvernul a cerut departamentului de criminalitate al Poliţiei să intervină. Poliţia a pornit ancheta pe baza declaraţiei lui Suresh Kumari, dar aceasta nu are nici o valoare legală, întrucât legea indiană nu admite declaraţii privind fapte petrecute cu mai mult de opt ani în urmă. În plus, mama fetei a depus mărturie la proces în apărarea lui Swami Premananda, arătând imensa minciună a fiicei sale (mărturie ignorată de judecătoare). Cât despre cei doi instigatori ai campaniei de presă – Mark Dennis şi Anand Mohan – aceştia au declarat cu seninătate la proces că au dorit să îi facă rău lui Premananda deoarece au fost excluşi din ashram şi marginalizaţi. Cel de-al doilea este dependent de droguri, iar primul este un american căruia Swami Premananda a refuzat să îi acorde iniţierea de sannyasin, iniţiere pe care de altfel o acorda unui număr mare de persoane.
 
Campania de presă însă a fost dublată de o campanie a unor organizaţii printre care Organizaţia Democrată a Femeilor Indiene, cunoscută a avea legături cu mişcarea comunistă. Întreaga regiune a fost împânzită cu afişe gigantice care îl reprezentau pe Swami Premananda după gratii şi cereau arestarea lui. La comanda politică a partidului de guvernământ, poliţia intervine în forţă.
 
Un „18 martie” indian
(18 martie 2004 este data la care autorităţile române au desfăşurat un efectiv impresionant de 300 de jandarmi şi procurori, în 16 descinderi prin care au luat cu asalt locuinţele yoghinilor români.)
 
Pe 18 noiembrie 1994, 200 de poliţişti înarmaţi cu arme automate iau cu asalt ashramul, iar Swami Premananda este arestat, împreună cu alte şase persoane acuzate de complicitate. Printre acestea se află şi o femeie, medicul ashramului, acuzată ulterior de a fi realizat avorturi. Ea a executat doi ani de închisoare. Unul dintre cei cinci bărbaţi a murit în închisoare în 2001, iar ceilalţi patru – împreună cu Swami Premananda – sunt închişi şi acum cu toţii pentru termene care depăşesc „închisoarea pe viaţă”.
 
Viol… căci un viol a avut loc, fără îndoială, dar nu este vorba de pretinsul viol despre care se vorbeşte, ci de un alt viol, despre care, din contră, nu se vorbeşte deloc: violarea conştiinţelor. Un viol al mulţimilor, printr-o propagandă virulentă şi mincinoasă care a provocat o considerabilă violenţă şi o imensă orbire. Defăimarea va continua apoi de-a lungul întregului proces, exercitând o asemenea presiune încât avocatul apărării a afirmat că: „Guvernul, Poliţia şi judecătorii ştiu că el este nevinovat. Dar a fost condamnat pentru a satisface opinia publică, curentul de opinie care a fost generat de către mass-media în scopul profitului.”
 
Poliţia indiană torturează cu metode de gradul al 3-lea
 
Vă mai faceţi încă iluzii asupra poliţiei indiene? Vă invit la Puddukotai, localitatea cea mai apropiată de ashramul Fatimanagar. Ne aflăm la postul de poliţie pentru femei, pe 19 noiembrie 1994. 20 de tinere fete de la ashram au fost aduse aici pentru interogatoriu. De ce?! Ele nu au depus nici o plângere! Şi apoi, legea indiană interzice ca femeile să fie aduse la post pentru interogatoriu. Şi totuşi ele sunt acolo, toată lumea ia în derâdere această lege. Aruljothy, una dintre tinerele fete interogate, va dezvălui patru ani mai târziu incredibila realitate: „Coşmarul nostru a început la postul de poliţie pentru femei din Puddukkotai. Acolo, poliţistele ne-au forţat să ne dezbrăcăm. Eram foarte speriate şi ne era ruşine să fim goale în public. Deasupra, la balcon, erau nişte bărbaţi care ne priveau. Poliţistele ne-au înfipt nişte ace lungi sub unghii. Ne-au torturat şi ne-au bătut cu bestialitate, cu mâinile goale şi cu bastoanele, pentru a ne face să spunem că Swami ne-a violat.”
 
„Poliţistele ne-au ţinut închise timp de 15 zile într-o cameră mică şi întunecată. Scopul lor era să ne facă să spunem că Swami ne-a violat şi a făcut şi alte lucruri oribile. Ele ne-au obligat să semnăm nişte hârtii goale (albe) pe care au scris ele după aceea ce au vrut. Unele fete au fost bătute atât de rău că şi-au pierdut cunoştinţa. Princey a vrut să se spânzure de ventilator.”
 
După acest episod petrecut la postul din Puddukkotai au rezultat 13 acuzaţii de viol împotriva lui Swami Premananda care vor servi drept probe pentru proces şi pentru condamnare. Declaraţiile însă sunt atât de contradictorii, imprecise şi pe alocuri ridicole, încât în mod normal nici nu ar fi trebuit luate în serios de către Curte. După cele 15 zile de tortură, fetelor li s-a spus că ashramul a fost închis şi au fost duse la Madras, într-o casă pentru nevoiaşi care poartă generosul nume de „Mâinile care oferă ajutor.” Acolo au fost supuse unor tratamente asemănătoare şi au fost sechestrate timp de doi ani şi jumătate fără a putea lua legătura cu absolut nimeni, pentru a fi astfel împiedicate să depună mărturie. Înainte de proces au fost mutate în alt aşezământ şi acolo, sub supravegherea inspectorilor de poliţie, au fost aduşi patru avocaţi care le-au „antrenat” pe fete pentru a depune mărturie la proces, pe baza unor declaraţii care nu le aparţineau – şi pe care trebuia să le înveţe pe de rost.
 
Mărturiile persoanelor torturate sunt ignorate
 
Totuşi, în martie 1997 Aruljothy îşi face curaj şi, în ciuda ameninţărilor inspectorului Kuppaswamy că îi vor fi fărâmate oasele şi va fi trimisă să se prostitueze dacă va spune adevărul, ea face mărturisiri şi declară în faţa curţii că mărturiile fetelor împotriva lui Swami Premananda se datorează cumplitelor torturi la care au fost supuse.
 
În acest moment, ne-am putea aştepta ca adevărul să triumfe asupra acestei conspiraţii sordide dar, stupoare! Judecătoarea, d-na Banumathy, consideră justificată această manieră de a proceda: „Chiar dacă s-a făcut uz de forţă, o astfel de folosire lejeră a forţei putea fi esenţială pentru a le scoate pe victime din retragerea lor şi de sub influenţa lui Swami Premananda şi pentru a le îndepărta teama; o asemenea folosire lejeră a forţei nu avea ca scop să le inducă victimelor o stare de teamă, ceea ce ar fi diminuat valoarea mărturiei lor.” (extras din proces)
 
Judecătoarea conchide: „Martorul acuzării cu nr. 14, Aruljothy, a fost ulterior atrasă de partea acuzatului nr. 1, Swami Premananda şi în consecinţă nu se poate acorda nici un fel de credit declaraţiei sale actuale. Prima declaraţie este considerată în continuare valabilă.”
 
După Aruljothy şi alte şapte fete au revenit asupra declaraţiilor iniţiale, relatând modul în care acestea le-au fost smulse sub tortură, dar nici acest lucru nu are nici cel mai mic efect. Pe 1 septembrie 2005 Maestrul Jethmalani declara ziarului Onelines: „Efectul acestei decizii este de a autoriza poliţia să practice metodele de anchetă de al treilea grad şi transformă posturile de poliţie în camere de tortură.”
 
Aceste evenimente nu sunt noi sau singulare în India, dacă ţinem cont de numeroasele rapoarte ale Organizaţiilor Internaţionale pentru drepturile omului (6) precum Amnesty International care a scris în raportul din 25.03.1992: „Torturarea suspecţilor a devenit parte integrantă a rutinei cotidiene a poliţiei peste tot în India, ţară în care sute dacă nu mii de persoane au fost omorâte în bătaie de poliţie în ultimii ani şi unde femeile sunt frecvent violate în celulele închisorilor. Tortura şi uciderile continuă pentru că poliţia ştie că şansele de a fi atinsă de braţul legii sunt reduse, chiar dacă omoară victimele şi acest adevăr este făcut public.”
 
[Nota 6: Numai în Tamil Nadu în perioada mai-octombrie 2002 au fost depuse 36 de plângeri denunţând acte de violenţă ale poliţiei, plângeri despre care s-a dovedit că erau întemeiate. Poliţia indiană torturează. http://www.frontelineonnet.fl2016/stories.
A se vedea de asemenea raportul din 30 noiembrie 2000 al Fundaţiei Norvegiene pentru Drepturile Omului. http://www.nhrf.no/india200.htm]
 
În perioada anchetei au fost zeci de cazuri de persoane torturate şi bătute până la pierderea cunoştinţei pentru a depune mărturie împotriva lui Swami Premananda. Un exemplu impresionant este cel al lui Sam Perera, tânărul de 28 de ani care se ocupa de filmări şi muzică în ashram. El povesteşte cum a fost aproape omorât în bătaie ca să declare că a realizat filme porno în ashram. Poliţiştii făceau în faţa lui colaje de fotografii, decupând diverse imagini pentru a realiza colaje cu Swami Premananda împreună cu diferite femei, în posturi compromiţătoare. Sam a fost torturat pentru a declara că el a realizat acele fotografii şi că erau autentice. Deşi a fost aproape omorât în bătaie, el nu a semnat nici o declaraţie.
 
Acuzaţia privind uciderea lui Ravi, un tânăr sri-lankez, a apărut două luni mai târziu. Procurorii au afirmat că acest tânăr era perfect sănătos, deşi aproape toată viaţa el fusese internat în diverse spitale psihiatrice, diagnosticat ca suferind de schizofrenie, şi lua o cantitate mare de medicamente psihotrope. Primit în ashram la insistenţele părinţilor săi, el a murit în aprilie 2001, ca urmare a unei infecţii, dar acuzarea a afirmat cu patru ani mai târziu, în 2005, că tânărul a fost ucis pentru că descoperise faptul că fetele din ashram erau sistematic violate. Judecătoarea a refuzat să ia în considerare documentele medicale, iar martorul care a dat declaraţii privind această crimă nici măcar nu era în localitate la momentul respectiv!
 
O parodie de justiţie
 
Să revenim la povestea celor 13 fete. Aruljothy era un martor cheie pentru acuzare, în ciuda declaraţiilor extrem de contradictorii şi incoerente semnate de ea în perioada 1994-1997. Procuratura a afirmat că, fiind violată în noiembrie 1994 de Swami, ea era la momentul anchetei însărcinată. S-a afirmat că a avortat în ianuarie 2005, foetusul respectiv fiind probă a acuzării pe baza căreia s-au realizat teste genetice pentru stabilirea paternităţii. Cu atât mai şocantă este declaraţia ulterioară a fetei, care afirmă că nu a fost niciodată însărcinată!
 
„Este un lucru extrem de rar ca o Curte să fie implicată în falsificarea rezultatelor!” a spus la sfârşitul procesului doctorul Wilson J. Wall (7), specialist în genetică şi expert al tribunalului în Anglia.
 
[Nota 7. Dr. Wall  expus cazul afacerii Premananda ca exemplu de utilizare defectuoasă a testelor ADN în lucrarea sa „Detectivii ADN” publicată de Robert Hale Ltd Londra în august 2005.]
 
Citat ca martor de către apărare, el a demonstrat ştiinţific escrocheria de care s-a folosit acuzarea, care a falsificat rezultatele testelor ADN pentru a dovedi „violul” fără a respecta măcar normele internaţionale în domeniul medico-legal. De exemplu, înregistrările experimentelor (8), element esenţial care garantează corectitudinea analizelor, realizate de Dr. Singh (expertul acuzării) erau ilizibile.
 
[(8) Proces care constă în notarea sistematică a tuturor operaţiilor realizate în scopul garantării integrităţii expertizei.]
 
Ce a avut de spus Curtea despre asta? Că aceste reguli stricte referitoare la înregistrarea experimentelor nu sunt obligatorii decât pentru laboratoarele private care ar putea (fiind private) să falsifice sau să modifice rezultatele, dar „aceste reguli stricte nu sunt aplicabile în India deoarece singurul institut care face analize ADN în scopuri medico-legale aparţine guvernului.” (extras din proces)
 
Trebuie să ne punem întrebări asupra echităţii guvernului? Concluzia contraexpertizei efectuate în Anglia cu tehnici foarte precise este irefutabilă. În termenii geneticii, această situaţie se numeşte „excludere”. „Când afirm că acuzatul nu este implicat în conceperea acestui foetus, declară doctorul Wall, ceea ce vreau să spun este că nu există nici o infimă posibilitate, nici măcar cu o probabilitate infinitezimală, ca el să fie tatăl.”
 
Deoarece rapoartele celor două expertize sunt atât de diferite, dr. Wall a propus o a treia expertiză. Dar Curtea nu a dat curs acestei cereri. De ce? Curtea a declarat în cele din urmă: „Martorul nr. 49 al apărării, doctorul Wall, citat şi plătit de către apărare, este orientat ferm în favoarea acuzatului şi în consecinţă atât mărturia sa, cât şi raportul de expertiză D89 trebuie respinse.” (extras din Decizia Curţii)
 
Justiţia indiană răstălmăceşte mărturiile apărării
 
Incredibil proces! În căldura indiană, în zgomotul ventilatoarelor, judecătorul îi dictează grefierului exact contrariul mărturiilor depuse pentru apărare. Occidentalii, ca de exemplu soţii Renee şi Xavier van Bambeke, discipoli ai lui Swami Premananda, care au venit în India pentru a depune mărturie, au fost şocaţi de modul de desfăşurare al procesului şi au semnalat imediat acest aspect. Deşi ei făceau anumite declaraţii, judecătoarea interpreta afirmaţiile lor exact pe dos şi cerea grefierului să noteze lucruri pe care ei nu le declaraseră niciodată.
 
Mai mult de 60 de mărturii ale apărării au fost respinse pe motiv că „sunt în favoarea apărării”, dar se acceptă folosirea procedeelor inumane de tortură  pentru a obţine probe pentru acuzare!!! Poliţiştii, autori ai crimelor, în loc să fie condamnaţi, sunt felicitaţi şi promovaţi. Onoarea justiţiei indiene este pentru totdeauna pătată, spune maestrul Jethmalani.
 
Şi de trei ori se repetă aceeaşi parodie. După primul proces încheiat în 1997 la Puddukkotai urmează un recurs la Înalta Curte din Chennai care s-a încheiat în 2002 (cu menţinerea sentinţei) şi apoi un al doilea recurs la Curtea Supremă în 5 aprilie 2005. Fiecare proces a fost un veritabil simulacru, depre care nici măcar nu putem spune că este „cea mai mare eroare judiciară din istoria penală”, ci mai degrabă o veritabilă piesă de teatru regizată. Ale cui interese le servesc aceşti „oameni de ştiinţă” care înşală publicul sub acoperirea ştiinţei? Dar aceşti „judecători”? La ce serveşte să îndrăzneşti să vorbeşti în numele dreptăţii? În această ţesătură de minciuni, sperjururi şi mărturii false, trebuie să fii Swami Premananda ca să îţi păstrezi zâmbetul pe buze şi să spui cu răbdare: „Adevărul va învinge!”
 
Ce le face societatea modernă ghizilor spirituali?
 
Iată-ne ajunşi departe de micuţa Suresh Kumari. Cum a fost posibil ca declaraţiile ei să ia aceste proporţii şi cum au putut lua parte stâlpii societăţii indiene în mod activ la acest proces? „Micul complot” de la origine a fost orchestrat de la început şi a fost un instrument în mâini mai puternice? De unde vin banii care au finanţat acest complot? Unele voci au afirmat că este vorba de o puternică organizaţie străină acţionând în colaborare cu o anumită religie – să îi spunem X – care viza ca prin discreditarea maeştrilor spirituali să oprească afluxul occidentalilor care se orientează în număr tot mai mare către spiritualitatea orientală (10).
 
[(10) Nota 10. Sai Baba, Premananda şi Amma sunt trei mari înţelepţi încarnaţi în India în această perioadă, care atrag numeroşi occidentali aflaţi în căutarea învăţăturilor spirituale vii şi autentice. „Ei sunt dovezi vii a ceea ce trebuie să devenim.”]
 
Ar trebui remarcat că această afacere s-a declanşat atunci când centrele Premananda au început să se înmulţească în Europa, America Latină şi SUA. Mult mai general vorbind, este o tentativă de a frâna tot ceea ce urmăreşte eliberarea conştiinţelor. În 1993, s-a încercat asasinarea lui Sai Baba: unul dintre studenţii săi s-a aruncat în faţa lui şi a primit glontele care îi era destinat. În 1994, Swami Premananda a fost arestat şi aruncat în închisoare. La câtva timp după aceea, o nouă campanie de defăimare împotriva lui Sai Baba încearcă să îi întineze numele acuzându-l de pedofilie. Cu câteva luni în urmă, un om s-a aruncat asupra lui Amma (Amritananda Mayi) cu un cuţit…
 
Sunt binecunoscute de asemenea numeroasele tentative de a împiedica toate demersurile care vizează progresul conştiinţei făcute sub pretextul luptei contra sectelor. „Democraţiile occidentale îi urăsc pe ghizii spirituali”, explică Olivier Manitara într-un articol din octombrie 2003, publicat în revista L’Essentiel. „Este acelaşi conflict de autoritate care a existat între preoţii Sinedriului şi Iisus… Putem spune că asemenea lui Iisus din acest punct de vedere este fiecare ghid spiritual care deranjează actuala putere sau autoritate spirituală (religioasă), pentru că riscă să îi dea de gol impostura.” Olivier Manitara a fost la rândul său victima unor descinderi în forţă, urmate de interogatorii şi un proces măsluit, în Franţa.
 
Swami Premananda: „Trebuie să aveţi încredere în Ghidul vostru spiritual”
 
Ce spune Swami Premananda? „Nu trebuie să vă neliniştească faptul că cei care se opun adevăratei Dharma încearcă să distrugă lucrările şi ashramurile ghizilor spirituali. Trebuie să aveţi încredere în Ghidul vostru spiritual, ştiind că el (sau ea) este autentic şi pur. Numeroase persoane sunt înspăimântate de spiritualitate. Le e frică să-şi deschidă mintea şi sufletul faţă de adevăr şi vor să distrugă tot ceea ce nu înţeleg. Ele organizează campanii şi comploturi împotriva ghizilor spirituali, pentru a le distruge munca. Asta s-a produs de-a lungul întregii istorii. Deci, nu vă faceţi griji, ghizii spirituali au trebuit mereu să facă faţă încercărilor şi dificultăţilor în toate epocile. Rama a fost trimis în pădure pentru 14 ani, dar aceasta are o semnificaţie profundă. Krishna s-a născut în închisoare din cauza răutăţii regelui Kamsa. Ignoranţii l-au închis, chinuit şi condamnat pe Iisus să moară pe cruce. Mahatma Gandhi a petrecut mai multe perioade în închisoare şi totuşi şi-a continuat munca. Sri Aurobindo a atins starea de iluminare spirituală în închisoare. Vor exista întotdeauna fiinţe care vor să distrugă munca ghizilor spirituali fie din gelozie, fie din lipsă de înţelegere. Aşa că nu-i lăsaţi să vă distrugă credinţa.”
 
Un occidental l-a întrebat pe Swami: „În anumite ţări europene există o opoziţie oficială împotriva ghizilor spirituali autentici. De ce s-ar opune nişte fiinţe inteligente aspiranţilor spirituali?”
 
Premananda a răspuns: „Nu trebuie să acordăm prea multă importanţă acestor chestiuni. În această lume, când spunem că există Dumnezeu, încep să apară probleme. Oamenii ni se opun spunând că Dumnezeu nu există. Dacă veţi afirma că un sfânt locuieşte într-un anumit loc, se va găsi cineva care să zică nu, asta nu-i adevărat. Aceasta din cauză că cuvântul guru, în special, generează multe neînţelegeri. Anumiţi lideri ai unor grupuri şi diferite organizaţii resimt teamă. Mai ales persoanele care au poziţii înalte în organizaţii religioase consideră deseori că trebuie să-şi protejeze interesele, statutul, puterea şi afacerile. De aceea nu le place ca sfinţii, înţelepţii sau noile şcoli spirituale să câştige teren. Ei vor bani, recompense materiale şi putere. Le e teamă să nu le piardă şi de aceea se opun altora şi îi critică public. Nu luaţi aceste lucruri prea în serios. Continuaţi-vă practica spirituală şi fiţi sinceri, oneşti şi autentici.”
 
Mai sunt şi alte întrebări…
 
De ce, deşi ştia cu mult înainte ce avea să se petreacă, Swami Premananda nu a făcut nimic pentru a împiedica aceste evenimente? Cu mai mult de şase luni înainte de arestarea sa, el vorbea de un Iuda care locuia în ashram. Şi chiar mai înainte, trecând prin faţa închisorii din Trichy el a afirmat, surprinzându-i pe toţi, că într-o zi în acel loc va fi un ashram. De ce rămâne el în închisoare, când prin puterile sale yoghine ar fi putut părăsi de mult închisoarea? Gardienii care îl păzesc ştiu asta prea bine, din ziua în care au găsit celula goală! „Mama Divină nu face nimic fără un anumit motiv”, spune el şi „Dacă este dorinţa Sa ca prin intermediul minciunii adevărul să ajungă să se manifeste cu mai multă forţă, atunci facă-se voia Sa!”
 
Ce mesaj ne transmite încarcerarea lui Swami Premananda? Este poate prea devreme ca să înţelegem toate consecinţele şi implicaţiile, dar deja anumite lucruri evidente ne pot face să ne trezim.
 
Sperăm ca adevărul să iasă la lumină în acest păienjeniş de minciuni şi ca închiderea lui Swami Premananda să servească pentru a scoate la lumină corupţia şi disfuncţionalităţile sistemelor actuale din India. Sperăm ca ea să servească miilor de oameni aruncaţi în închisoare nevinovaţi, femeilor violate şi bătute de poliţie, pentru a se pune punct tuturor acestor practici: să nu mai fie posibil ca cineva să fie arestat şi condamnat pentru simplul motiv că deranjează, sau că nu a votat pentru guvern, sau pentru că este un dalit sau pentru că a încercat să scrie un articol care nu este pe placul autorităţilor. Este de asemenea o ocazie pentru a ne ascuţi discernământul, care permite fiecăruia să treacă dincolo de aparenţe. Cu toţii putem să învăţăm din atitudinea lui Swami Premananda, aşa cum am învăţat de la Iisus sau de la marii sfinţi care s-au confruntat cu ignoranţa oamenilor.
 
„Obstacolele contează prea puţin, fie ca adevărul şi puritatea să împrăştie ignoranţa şi toate fiinţele să atingă iluminarea prin graţia luminii realităţii divine. Mă rog pentru voi toţi şi revărs asupra voastră în fiecare clipă întreaga iubire a inimii mele. Eu sunt întotdeauna aici pentru voi toţi. Gândiţi-vă la cei care au mai puţine şanse decât voi. Gândiţi-vă la cei cărora le este foame, la săraci, la miile de oameni inocenţi închişi fără nici un motiv. Trebuie să facem ceva bun pentru ei în această viaţă dacă putem şi nu doar să ne gândim la propria noastă elevare spirituală.” – Swami Premananda
 
Swami Premananda gândeşte pozitiv
 
Swami Premananda s-a născut în Sri Lanka pe 17 noiembrie 1951. Încă din fragedă copilărie a manifestat o fervoare spirituală excepţională şi capacitatea de a face anumite minuni. După o profundă introspecţie, el a decis să îşi dedice viaţa şi înzestrările pe care i le-a dăruit Dumnezeu serviciului umanităţii. La 16 ani, el fondează primul său ashram: „Sălaşul Păcii pentru toate Religiile” şi un orfelinat. El devine sannyasin prin iniţiere divină la 17 ani. Într-o seară a anului 1969, în prezenţa a 200 de persoane, corpul lui Swami Premananda a început să difuzeze o lumină intensă şi veşmintele albe pe care le purta şi-au schimbat culoarea în ocru, culoarea veşmintelor sannyasinilor, cei care reununţă la lume pentru căutarea divinului.
 
Învăţăturile sale depăşesc cu mult învăţăturile unui simplu călugăr hindus; ele sunt universale. Încă din această perioadă el începe să se lovească tot mai mult de îngustimea mentalităţilor obişnuite şi în cursul tulburărilor etnice din 1983 ashramul său arde până în temelii şi este transformat în cenuşă (scrum). Atunci el merge să se instaleze în sudul provinciei indiene Tamil Nadu, locul unde s-au născut părinţii săi, şi construieşte aici un nou ashram şi un orfelinat. Acesta a fost inaugurat în 1989. După doar cinci ani reputaţia sa de sfinţenie, devotament, iubire infinită şi înţelepciune spirituală cucerise nenumărate inimi. Veneau să îl vadă oameni din toate părţile Indiei, dar şi din alte ţări. Atunci a urmat noul atentat la adresa misiunii sale: defăimarea, arestarea, condamnarea şi aruncarea lui în închisoare.
 
După mai mult de 10 ani petrecuţi în închisoare, Swami Premananda îşi continuă munca divină nu doar pentru ashram, pentru apropiaţii şi pentru discipolii lui, dar şi pentru ceilalţi prizonieri din închisoare. „Eu sunt tată şi mamă chiar şi pentru cel mai cumplit ucigaş”, spune el. Întrebat când va ieşi din închisoare, el a răspuns: „Voi ieşi din închisoare cu siguranţă, atunci când jocul politicienilor, jocul comuniştilor şi al liderilor religioşi se va încheia.”
 
„Dumnezeu a ales să mă trimită în această închisoare pentru a face o lucrare divină şi accept această misiune cu bucurie. […] Sunt aici pentru a ajuta pe toată lumea. Sunt mamă şi tată chiar şi pentru cel mai teribil criminal. […] În acelaşi mod, sper că şi voi toţi veţi învăţa să acceptaţi situaţia şi problemele.”
 
„Eu nu gândesc niciodată negativ. Chiar dacă întreaga lume mă urmăreşte şi toată presa mă critică, eu continui să fiu fericit.”
 
Citiţi şi:
 
Bibliografie:
 
yogaesoteric
aprilie 2007


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga