Psiho-frauda NLP a fost inventată de un sociopat violent dependent de droguri

 

Richard Bandler a încercat să-şi omoare tatăl la 10 ani. Este doar prima dintre tentativele sale de crimă

 
de Angela Anghel
 

„Sunt puţin sociopat, dar iluziile mele sunt atât de puternice încât devin reale, şi nu doar pentru mine” – Richard Bandler, fondatorul NLP

 

Arestat şi judecat pentru omor. Mare consumator de alcool şi cocaină. La vârsta de zece ani a  vrut să-şi omoare tatăl vitreg prin electrocutare. A ameninţat cu moartea mai multe persoane şi recunoaşte el însuşi că este „puţin sociopat”. Nu este vorba despre un personaj cunoscut ca fiind infractor periculos, ci de mentorul unei întregi generaţii de oameni de afaceri: unul dintre fondatorii Programării Neuro Lingvistice – NLP, un om care pretinde că îi „programează” pe ceilalţi în câteva secunde şi îi controlează mental. Numele său este Richard Bandler.

 
Programarea Neuro Lingvistică (NLP) este privită de unii ca o metodă care îţi asigură succesul în viaţă. Metodele folosite pentru atingerea succesului pun totuşi un accent nefiresc de mare pe controlul exercitat asupra celor din jur. O gamă destul de largă de cursuri de NLP a invadat şi piaţa românească şi în capcana lor au căzut mulţi creduli. Departe de a fi o formă de auto-cunoaştere şi transformare, de îmbunătăţire a comunicării şi a relaţiilor cu ceilalţi, aşa cum este prezentat credulilor, NLP-ul este o abilă formă de manipulare.
 

NLP-ul, dincolo de aparenţe

 
NLP-ul îi manipulează pe de o parte pe cei care urmează aceste cursuri, dar pe de altă parte îi învaţă să manipuleze la rândul lor. Experţii NLP reuşesc atât de uşor acest control anormal asupra celorlalţi prin faptul că le exploatează la maxim slăbiciunile; printre altele, metoda are succes la public tocmai pentru că flatează şi hrăneşte în mod insidios orgoliul. Un efect vizibil, rapid şi complet nefast este exacerbarea orgoliului care apare la toţi adepţii acestor metode. 
 
Iată ce viziune distorsionată şi degradantă oferă NLP-ul adepţilor săi: oamenii – adică ceilalţi oameni, desigur – sunt consideraţi un fel de computere (sau roboţi) uşor de programat dacă cunoşti tastele pe care trebuie să apeşi. „Cei care urmează formări NLP sunt programaţi să creadă în programul care le dă dreptul să îi programeze pe alţii.” scrie psihologul B.L.Beyerstein în Jurnalul Internaţional pentru Sănătate mentală. Această „programare” nu este altceva decât o manipulare abilă. Pentru a-şi atinge scopurile, adeptul NLP se consideră îndreptăţit să îi manipuleze pe ceilalţi fără a avea deloc în vedere ceea ce este bine, cinstit, etic şi moral sau a lua în considerare voinţa sau liberul lor arbitru. Printre altele, totala lipsă de respect şi consideraţie faţă de ceilalţi oameni îi caracterizează pe practicanţii NLP.
 
NLP a apărut în anii ‘70 pornind de la studiile realizate de lingvistul John Grinder şi studentul în psihologie Richard Bandler. Aceştia îşi propuseseră să studieze modul de comunicare al unor psihoterapeuţi de succes. Ceea ce a rezultat, adică aşa numita „ştiinţă” a Programării Neuro Lingvistice este în realitate un amalgam de lingvistică şi hipnoză ce se străduieşte să imite modul de comunicare al unor celebrităţi din lumea psihologiei: Fritz Perls – părintele Gestalt terapiei, Virginia Satir – cunoscut psihoterapeut de familie şi Milton Erickson – hipnoterapeut.
 

NLP – o „psiho-fraudă” bazată pe orgoliu şi hipnoză

 

Inspirându-se copios din hipnoză, NLP-ul are la bază ideea că oamenii pot fi programaţi sau reprogramaţi asemeni unui computer, fiind astfel uşor de determinat să aplice anumite modele de comunicare şi de comportament. NLP-ul este prezentant într-o lucrare de referinţă ca fiind: „un model de comunicare focalizat pe identificarea şi utilizarea unor modele (pattern-uri) în procesul gândirii, care influenţează comportamentul verbal şi non-verbal pentru a creşte eficienţa comunicării.”
 
Într-un act oficial găsim însă o altă definiţie: „NLP este o tehnologie care construieşte şi utilizează modele de comportament uman în scopul de a forma persoane şi organizaţii pentru a-şi atinge mai bine scopurile şi a le accelera procesul de învăţare.” Pornind de la această definiţie, este lesne de înţeles de ce NLP-ul a devenit tot mai mult o unealtă de manipulare şi control utilizată intens în afaceri, politică, publicitate, mass-media. Prezentată iniţial lumii psihologilor ca un un instrument de transformare şi dezvoltare personală, Programarea Neuro Lingvistică a ajuns să fie astăzi controversată şi privită ca „exponent al curentului New Age”, o „psiho-fraudă”, o „pseudo-ştiinţă” sau chiar o „sectă inventată de un nebun”. 
 
Alţii consideră că NLP este un brand ca oricare altul, pentru care interesele financiare sunt dominante. Mărturie în acest sens stau procesele în care Richard Bandler, unul dintre fondatorii NLP l-a târât pe asociatul său John Grinder, pentru a obţine exclusivitatea în ceea ce priveşte eliberarea certificărilor. Cum afacerea s-a extins la nivel internaţional, sumele încasate pentru astfel de formări (cursuri) sunt uriaşe, de ordinul a milioane de dolari. După despărţirea de Grinder, Bandler s-a asociat în 1994 cu un fost hipnotizator de estradă, Paul Mc Keena, cu ajutorul căruia susţine acum şedinţe de NLP în Marea Britanie. Modul în care ele se desfăşoară este descris foarte plastic de un jurnalist englez, care a asistat în 2006 la un astfel de „curs”: „Ai crede că în sala de conferinţe a hotelului Ibis din Londra are loc vreun spectacol evanghelic în care se promit vindecări miraculoase. O muzică specifică bubuie în sală, iar cei 600 de participanţi par electrizaţi. Într-adevăr par a fi prezenţi mulţi oameni care trebuie „reparaţi”, dar nu este un show cu vindecări miraculoase. Prezentatorii sunt atei, iar publicul este format din angajaţi ai unor mari companii.” 
 

Opinia specialiştilor

 
Criticile pe care specialiştii în psihologie le aduc NLP sunt numeroase. Prima dintre acestea este că NLP nu este nicidecum o ştiinţă, aşa cum pretind fondatorii ei. NLP nu are nici măcar o teorie unificată, ci este prin construcţie un amalgam, o însăilătură de teorii şi modele copiate de la diferiţi psihologi. Dacă ar fi fost o ştiinţă aşa cum pretinde, ar fi fost firesc ca rezultatele sale să fie dovedite prin  studii şi cercetări riguroase, realizate după anumite standarde. Ori studiile realizate de cercetători de renume demonstrează că, din contră, NLP este o înşelătorie abilă întrucât efectele sale sunt temporare. Durata scurtă a rezultatelor se datorează faptului că tehnicile NLP procedează mai degrabă la o negare sau la o înlocuire forţată a unor amintiri cu alte elemente, fără a acţiona asupra cauzelor profunde. Alte studii, cum sunt cele ale lui Cody demonstrează că utilizarea tehnicilor de manipulare pornind de la limbaj, învăţate la cursurile NLP afectează într-adevăr comunicarea şi relaţionarea, dar în sensul că persoana care le aplică este percepută ca fiind mai puţin demnă de a i se acorda încredere, deci va fi izolată de ceilalţi. 
 
Psihologul Corballis arată că „însuşi numele pompos de Programare Neuro-lingvistică este unul înşelător, menit să dea impresia că avem de-a face cu o ştiinţă, şi încă din cele mai moderne. NLP nu are nimic de-a face cu neurologia, lingvistica sau orice fel de neuroştiinţă.” De aceea mulţi specialişti consideră că NLP este mai degrabă un brand înşelător, o afacere profitabilă pentru fondatori, dar paguboasă pentru oameniii care se lasă „programaţi”.
 

La 10 ani şi-a electrocutat tatăl

 

„Am auzit de Richard Bandler pentru prima oară în 2002, când un fost ofiţer din forţele speciale mi-a povestit că în urmă cu mai mulţi ani, Bandler „reprogramase” în câteva secunde o fată plăpândă, transformând-o într-un ţintaş de elită. Intrigat, am căutat mai multe informaţii şi aşa am aflat cât de venerate erau teoriile lui Bandler în anii 70-80 şi cum Al Gore, Bill Clinton şi o mare parte dintre cei mai bogaţi 500 de preşedinţi de mari companii se declaraseră fanii lui,” scrie Jon Ronson într-un articol publicat în cotidianul britanic The Guardian.
 
Richard Wayne Bandler s-a născut în 1950 în New Jersey SUA. A suferit de mic de o tulburare de vorbire care a făcut din el un copil singuratic şi mai apoi un adolescent retras, care şi-a creat o lume proprie alcătuită din ambiţii neîmplinite. Încă de atunci îşi descoperise capacitatea de a imita comportamentul unor persoane de succes – ceea ce avea mai târziu să se numească în termeni NLP „modelare”. Visa să cânte la tobe precum Buddy Rich, însă talentul său era mediocru. A reuşit ca la vârsta de 16 ani să predea lecţii de baterie fiului unui psihiatru – Robert Spitzer, de la care a citit primele cărţi de psihologie. Prin intermediul lui a cunoscut-o pe Virginia Satir – bine cunoscută în lumea psihologiei ca unul dintre reprezentaţii psihoterapiei de familie. Aceasta nota despre Richard Bandler în 1988: „părea sub-nutrit (şi fizic şi emoţional). Mi-a trezit simpatia datorită inteligenţei sale, însă în acelaşi timp percepeam în el o mare instabilitate şi nesiguranţă interioară.”
 
După liceu, Bandler a studiat filosofia, iar unul din puţinii săi prieteni din acea perioadă spunea despre el: „exista în mod clar o limită dincolo de care nimeni nu putea să se apropie de el. Nu se simţea deloc bine în pielea lui şi nici printre noi.” În 1970 s-a înscris la Universitatea California din Santa Cruz pentru a studia psihologia şi l-a cunoscut pe John Grinder. Aşa cum îl studiase pe bateristul Buddy Rich – prin imitaţie, numită ulterior pompos „modelare”, Bandler a început să îi imite pe doi mari psihoterapeuţi – Virginia Satir şi Fritz Perls, fondatorul Gestalt-terapiei. A reuşit aceasta cu mare acurateţe, fiind capabil, după cum povestesc cunoscuţii săi din acea perioadă, să vorbească, să gesticuleze şi să se comporte exact ca şi ei.
 
Într-un interviu publicat de ziarul britanic The Guardian în luna mai 2006, Richard Bandler face câteva dezvăluiri şocante despre copilăria sa, dezvăluiri care explică în mare parte comportamentul său violent şi contradictoriu ca adult. 
 
Richard Bandler: Eram un copil compulsiv (conform Dicţionarului de psihologie Larousse, compulsia este o tendinţă patologică, imperioasă de a săvârşi un act. Gest iraţional generat de constrângerea interioară de a îndepărta angoasa sau tensiunea ce apare în lipsa realizării acelei acţiuni. Un exemplu clasic este cel al persoanelor care se spală pe mâini în mod repetat, până la a-şi face răni, de frică să nu ia microbi, n.n.). Când eram mic îmi plăcea să trag la ţintă. Îmi aduc aminte că stăteam în curtea casei până la trei noaptea şi la lumina slabă a unui bec trăgeam la ţintă cu arcul, din nou şi din nou, la nesfârşit până îmi ieşea perfect.
 
Jon Ronson: De unde venea acest comportament compulsiv?
 
Richard Bandler: Poate din faptul că eram singur cea mai mare parte a timpului. Era un fel de auto-motivare. Mama era mereu plecată la lucru, iar tata era violent şi periculos. De fapt, tatăl meu natural ne-a părăsit când eu avem cinci ani şi era foarte violent. Mama s-a recăsătorit cu un beţiv şi bătăuş bine cunoscut în Marină. Şi el era foarte violent, mi-a rupt multe oase. Dar în final am câştigat.
 

Jon Ronson: Cum aşa? (Mă aşteptam să îmi răspundă: păi uită-te la mine acum, mă plimb într-o maşină scumpă, am o vilă în Haway, adaugă Jon Ronson).
 
Richard Bandler: L-am electrocutat. Nu în sensul că l-am omorât, deşi puteam să o fac. Am aşteptat o zi ploioasă. Am pus sub ştergătorul de picioare firele unui cablu electric şi celălalt capăt l-am trecut prin gaura cheii.  Eu stăteam cu mâna pe întrerupător şi când a ajuns la ştergător am apăsat butonul. Am auzit un strigăt puternic şi l-am văzut rostologindu-se pe scări. A stat şase luni în spital.
 
Jon Ronson: Şi câţi ani aveai pe atunci?
 
Richard Bandler: Zece ani.”
 
În urma acestei relatări autorul interviului remarca: „Mi-am adus atunci aminte că Bandler le spune celor care au fost abuzaţi în copilărie: „pur şi simplu uitaţi. Spuneţi-le vocilor care vă aduc aminte de copilărie să tacă”. Este o metodă prin care Bandler însuşi evită fără succes să se confrunte cu demonii propriului trecut.” Este clar că Bandler nu a reuşit să uite frustrările copilăriei, aşa cum îi învaţă pe alţii să o facă. După acest episod, s-a mutat în California, unde după cum singur declară, adolescentul Bandler a devenit „delicvent juvenil”. A fost diagnosticat ca fiind sociopat. După cum vom vedea în continuare, toate elementele ce descriu această boală se regăsesc în viaţa şi comportamentul lui Bandler. În psihologie sociopatia este descrisă astfel: „tulburare ce implică dificultăţi de a stabili relaţii sociale armonioase, inadaptare, conduită insensibilă, arogantă şi dispreţuitoare la drepturile, sentimentele şi suferinţele celorlalţi, lipsa sentimentelor de remuşcare şi a auto-culpabilizării, iritabilitate, impulsivitate, agresivitate la contraziceri sau opoziţie, incapacitate de a învăţa din greşeli şi sancţiuni, tendinţa de a blama pe alţii şi construirea de raţionalizări „plauzibile” pentru propriul comportament conflictual. La modul extrem comportament violent, falsă percepţie a celor din jur şi absenţa evaluării corecte a consecinţelor actelor comise.” Iată ce spune Bandler însuşi despre el, într-un rar moment de sinceritate:
 
Richard Bandler: „Da, e adevărat, sunt puţin sociopat, dar iluziile mele sunt atât de puternice încât devin reale, şi nu doar pentru mine”. Stranie justificare şi în acelaşi timp periculoasă, dat fiind faptul că o persoană cu asemenea probleme psihice ajunge să îi înveţe pe alţii cum să revină la normalitate şi să aibe succes în relaţiile cu ceilalţi. Ajuns adult continuă să vândă pe bani grei aceste iluzii proprii, considerând că se poate juca cu minţile altora.
 

„Dacă ai un trecut prost, creează-ţi unul mai bun. Ceilalţi te pot controla, doar cunoscându-ţi istoria personală”- Richard Bandler

 

Richard Bandler a ajuns să fie considerat un fel de geniu al NLP-ului după ce ţinuse sute de seminarii pentru zeci de mii de oameni din întreaga lume, era consultant al unor mari corporaţii şi colabora cu armata şi CIA pentru formarea personalului din trupele speciale. În 1986 un eveniment neaşteptat, pentru toţi cei care căzuseră pradă acestei imagini strălucitoare, avea să dezvăluie faptul că Bandler ducea o viaţă  dublă. În urma acestui episod, în locul personajului sigur pe el, care le dădea altora lecţii despre cum să se reprogrameze pentru a avea o viaţă normală şi o carieră de succes a apărut un adevărat psihopat.
 
În 1980 prima lui soţie ceruse divorţul, aducând dovezi că Bandler o ameninţase cu moartea pe ea şi pe bărbaţii care îndrăzneau să se apropie de ea. Tot în aceeaşi perioadă s-a produs şi separarea de asociatul său, John Grinder. Bântuit de frustrările nerezolvate ale copilăriei, Bandler s-a refugiat în alcool şi cocaină. Cu toate acestea continua să ţină şedinţe de NLP câştigând până la 4000 de dolari pe zi.
 
Într-o anchetă publicată de Mother Jones Magazine în 1989 ne sunt dezvăluite relatări ale unor prieteni apropiaţi: „În paralel cu viaţa sa reală se crease deja o legendă, pe care el o cultiva cu asiduitate. Povestea vieţii lui a devenit un amalgam de realitate şi ficţiune, sufocat în gin şi cocaină, distorsionat de ideologia NLP care îi furniza justificări intelectuale pentru a-şi reimagina trecutul: «Dacă ai un trecut prost, scria el într-una din cărţile sale, creează-ţi unul mai bun. Toată lumea trebuie să dispună de mai multe astfel de scenarii de viaţă». Bandler dispunea de o vastă colecţie de astfel de poveşti despre viaţa sa profesională şi personală. Deşi nu avea nici un doctorat, îşi spunea doctor Bandler şi la fel procedau şi cei care îi promovau lucrările. În funcţie de persoana pe care o avea în faţă, Bandler se descria fie ca fiind programator de computere, fie ca muzician, deşi avea cunoştinţe vagi în aceste domenii. Povestea spre exemplu că fusese muzician rock profesionist, că avusese un bar de streap-tease la 16 ani şi că la 18 ani era milionar, că avea centura neagră în karate, etc. Prin NLP Bandler găsise justificarea faptului că imita modul de a vorbi, gesturile şi posturile altor persoane. Unui scriitor, Bandler i-a spus că tânjeşte să se retragă în casa din Hawai ca să scrie, pentru ca apoi să îi spună unui om de ştiinţă că urăşte să scrie. Aproape că se pierduse în atâtea imitaţii, decepţii şi manipulări. «Nici nu mai ştiu dacă omul pe care îl cunoaşteam mai trăieşte încă undeva în interiorul lui Richard, spunea unul din colegii săi. În ultimii 20 de ani a devenit aproape invizibil».”
 
Aceste multiple personalităţi pe care le Bandler le afişa erau rezultatul sentimentului unei mari vulnerabilităţi interioare. Bandler era o fiinţă care gândea totul în termenii controlului celorlaţi, de teamă să nu fie el cel controlat.  Iată ce a afirmat el în faţa unor studenţi: „Ceilalţi te pot controla, doar cunoscându-ţi istoria personală!” Şi în viziunea sa paranoidă a făcut tot posibilul să îşi rescrie această istorie personală, învăţându-i şi pe alţii cum să devină inautentici ca şi el. 
 

Judecat pentru omor deosebit de grav

 

În 1986 Bandler locuia într-o casă construită de unul dintre noii săi prieteni: traficantul de droguri James Marino. Consuma alcool în mari cantităţi şi cocaină furnizată de Marino şi concubina acestuia Corine Christensen. „Casa lui arăta ca o fortăreaţă: gratii la ferestre şi reflectoare, gard înalt de trei metri şi câini de pază. Fiecare cameră avea uşi masive cu zăvoare automate şi un sistem de analiză a vocii permitea accesul în casă, chiar şi pentru prieteni. În plus Bandler dispunea de un mic arsenal format din cuţite, pistoale, puşti şi arme semi-automate.”
 
În toamna lui 1986, James Marino intenţiona să se despartă de Corine şi să se mute în Florida cu o altă femeie. Pe când se aflau împreună la o petrecere Marino a fost atacat de un individ masiv care l-a bătut, făcându-i chiar o rană serioasă la ochiul drept. Marino  a fost atunci convins că atacul fusese pus la cale de Corine, pentru ca ea să îşi însuşească afacerea cu cocaină. Marino i-a povestit aceasta prietenului său Bandler care, enervat la culme, a sunat-o pe Corine şi a înregistrat conversaţia, aşa cum avea obiceiul să facă de multe ori. „De ce e rănit prietenul meu? Cine l-a bătut pe cel mai bun prieten al meu? Îţi mai pun două întrebări şi apoi îţi voi zbura creierii,” se aude vocea sa pe această înregistrare. Opt ore mai târziu, Corine zăcea pe masa din sufragerie cu un glonţ în cap, tras din pistolul lui Bandler. Pe hainele lui s-a găsit sângele victimei. James Marino şi Richard Bandler au fost arestaţi, recunoscând că au fost amândoi prezenţi în momentul omorului, însă se acuzau unul pe altul.
 
În urma procesului atât Bandler, cât şi Marino au fost în mod inexplicabil achitaţi, iar cazul nu a fost elucidat nici până astăzi. Era evident că unul dintre cei doi sau poate chiar amândoi comiseseră omorul, fiind singurele persoane prezente acolo. În mod absurd, motivul achitării celor doi a fost că mărturiile lor se contraziceau  una pe cealaltă şi Curtea nu a putut decide care dintre cei doi a fost făptaşul. Bandler a declarat ulterior că singura lui vină a fost că se afla „într-un loc nepotrivit la momentul nepotrivit”.
 

Obsedat de arme şi crime

 

Procesul a scos deci la iveală un Richard Bandler violent şi agresiv. Multe comportamente care înainte îi fuseseră trecute cu vederea datorită statutului său de formator au fost acum privite în adevărata lor lumină. Spre exemplu unul dintre episoade este cel în care Bandler, dorind să ilustreze teoria sa favorită cum că oricine poate fi determinat să aibă un anumit comportament dacă utilizezi stimulul corespunzător, l-a ameninţat pe unul dintre elevii săi cu un pistol pe care îl purta în buzunar. Elevul în cauză era un psihiatru care se încăpăţâna să nu fie de acord cu ceea ce îi dicta el. Să ne amintim că în descrierea bolii de care suferă Richard Bandler apare şi precizarea: „reacţii agresive în faţa unor contraziceri sau opoziţii”. „Nimic nu mă poate convinge, a glumit psihiatrul, poate cu excepţia unui pistol.” „Am chiar aici unul pentru tine, a răspuns Bandler. Nici nu-ţi trece prin cap cât de nebun pot să fiu. Câţi oameni normali ar purta un pistol în buzunar? Nici nu va trebui să te omor, e suficient să te rănesc. Am făcut lucruri şi mai ciudate decât acesta.” Psihiatrul a dat înapoi în faţa unor asemenea argumente. „Foarte bine, a continuat Bandler. Altfel te-aş fi împuşcat fără să clipesc.” Audienţa a râs atunci, însă ulterior au fost cu toţii de acord că Bandler forţase nota.
 
Asociaţii săi au povestit cum de mai multe ori fuseseră ameninţaţi de Bandler: „Nu am decât să formez un număr de telefon şi datorită relaţiilor pe care le am vă şterg de pe suprafaţa pământului cât aţi clipi.” Iar cei care participaseră la seminariile lui au mărturisit că au fost mereu frapaţi de faptul că glumele pe care acesta le făcea în timpul cursurilor aveau de fiecare dată ca temă violenţa, omorul sau ameninţarea cu moartea a cuiva. Astfel de „glume” sunt relatate şi de Jon Ronson în articolul din The Guardian: „Am urcat până la izvoarele Amazonului, povestea Bandler la seminarul său din Londra. I-am ameninţat pe acei guru (!) să îmi spună secretele lor, sunt destul de cooperanţi atunci când îi ţii suspendaţi deasupra unei prăpăstii.” Apoi Bandler revine cu acelaşi scenariu, transpunându-l de data aceasta în India: „A fost odată un guru indian. Îl ţineam deasupra prăpastiei pe o stâncă şi i-am spus: începe să-mi obosească mâna. Ai şapte secunde să îmi spui secretele tale. Ei bine, mi le-a spus imediat, şi încă într-o engleză perfectă!” Şi „glumele” au continuat să curgă pe aceeaşi temă: „Nu am clienţi nemulţumiţi. Şi ştiţi de ce toţi clienţii mei sunt un succes? Pentru că i-am omorât pe toţi cei care erau nemulţumiţi.”
 
Ceea ce în alt context ar fi putut părea glume nevinovate sau teribilismele unui puştan imatur, realizate în mod repetat, aproape obsesiv de un om cu astfel de antecedente, ar trebui să ridice multe semne de întrebare celor care se gândesc să îi urmeze învăţăturile. Cu un astfel de „părinte” – nebun, dependent de cocaină şi violent precum Bandler, NLP-ul nu putea avea decât caracterul vicios pe care îl are.
 

Bibliografie:

1.      Robert B. Dilts, John Grinder, Richard Bandler, Judith DeLozier – Neuro-Linguistic Programming Vol. I, 1980
2.      Dosarul #132495/23.01.997, Curtea de justiţie Santa Cruz California, privind conflictul comercial dintre Richard Bandler şi John Grinder. (http://www.nlpschedule.com/random/lawsuit-text.html)
3.      Jon Ronson – Don’t worry, get therapy,  The Guardian, 20 mai 2006
4.      Frank Clancy and Heidi Yorkshire, The Bandler Method, Mother Jones Magazine
5.      Heap, M. – Neuro-linguistic programming: What is the evidence? In D Waxman D. Pederson. I., 1989
6.      Krugman, Kirsch, Wickless, Milling, Golicz, & Toth – Neuro-linguistic programming treatment for anxiety: Magic or myth? Journal of Consulting & Clinical Psychology. Vol 53(4), 526-530, 1985
7.      Corballis, M. in Sala (ed) – Mind Myths. Exploring Popular Assumptions About the Mind and Brain Author: Sergio Della Sala Publisher: Wiley, John & Sons, 1999
8.      Beyerstein.B.L – „Brainscams: Neuromythologies of the New Age.”. International Journal of Mental Health 19(3), 1993



yogaesoteric
mai 2007

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More