Organismul are nevoie de elemente minerale naturale. Aflaţi ce este necesar să mâncaţi ca să fiţi sănătoşi

 
Cele douăsprezece săruri minerale vitale şi corespondenţele lor zodiacale

 

Elementele minerale sunt prezente la toate nivelurile organismului, exercitând importante acţiuni specifice. Ca şi majoritatea vitaminelor, ele nu pot fi sintetizate de către organismul uman. Totuşi, prin misteriosul proces al transmutaţiei biologice, unele elemente chimice se pot transforma în alte elemente chimice, chiar la temperatura trupului uman, degajând lent cantităţi uriaşe de energie care, prin intermediul proceselor ulterioare de sublimare, vor putea fi utilizate cu înţelepciune de către cei iniţiaţi.
 
Odată cu descoperirea rolului vitaminelor şi elementelor minerale în buna funcţionare a organismului s-a creat o mai mare deschidere faţă de medicina naturistă, atăt în mediile ştiinţifice, cât şi în rândul populaţiei.  Urmărind să renunţe din ce în ce mai mult la medicina alopată de sinteză (a cărei agresivitate a fost deja dovedită prin numeroasele efecte secundare şi prin faptul că în multe cazuri, ea tratează mai mult simptomele bolilor decât cauzele lor), atât medicii (plini de bun simţ şi de inteligenţă) cât şi pacienţii au început  să acorde o tot mai mare atenţie medicinei naturiste şi, în primul rând, terapiei cu plante medicinale (sub formă de pulbere, de macerat, şi de  tinctură), cu legume, cu fructe, cu cereale şi cu lactate, acestea constituind totodată principalele surse de vitamine şi de elemente minerale.
 
Organismul uman este compus din felurite elemente minerale în proporţii diferite. 97% din organismul uman este alcătuit din doar patru elemente chimice fundamentale: oxigen, hidrogen, azot, şi carbon. Cu toate acestea, noi nu am putea exista ca fiinţe vii fără restul de 3%, care este reprezentat de elementele minerale.
 
În trupul nostru, majoritatea elementelor minerale sunt numite macroelemente; ele se găsesc în organism în cantităţi mari. Restul elementelor minerale sunt numite oligoelemente; prezente în organism în număr mic. Cercetările efectuate de dr. W. H. Schussler, dr. I. E. Perry şi dr. G. Carey au evidenţiat faptul că între constelaţia zodiacală (ZODIA) care guvernează o fiinţă la naştere şi mineralele care îi sunt necesare organismului său există o corespondenţă precisă şi bine definită.
 

După cum se ştie, pentru buna funcţionare a organismului nostru sunt necesare, pe lângă elementele minerale cunoscute, şi o serie de săruri minerale. S-a stabilit din acest punct de vedere că există douăsprezece săruri minerale care sunt necesare proceselor vitale: fosfaţii de fier, de magneziu, de sodiu, de calciu şi de potasiu, sulfaţii de sodiu, de potasiu şi de calciu, clorurile de potasiu şi de sodiu, fluorura de calciu şi siliciul.
 
Fiecare om, în funcţie de zodia sa natală, are o afinitate specifică pentru una dintre cele douăsprezece substanţe menţionate (numite şi săruri ale lui Schussler) care constituie pentru el substanţa minerală vitală. Necesarul de săruri minerale poate fi asigurat printr-o alimentaţie echilibrată, care totodată este indicat să conţină în mod preponderent sarea minerală specifică fiecărei zodii. Iată cele douăsprezece săruri minerale vitale şi corespondenţele lor zodiacale:
 

BERBEC (21.03-20.04)
Fosfatul de potasiu
Insuficienţa fosfatului de potasiu în organismul nativilor din această zodie determină alterarea funcţiilor sistemului nervos, în special a activităţii cerebrale, într-o masură mai mare decât la nativii din alte zodii. Alimentele naturale care conţin fosfat de potasiu sunt: salata verde, varza, conopida, spanacul, cartofii, castraveţii, ridichile, ceapa, măslinele, merele etc.
 

TAUR (21.04-20.05)
Sulfatul de sodiu
Sulfatul de sodiu controlează şi reglează, printre altele, cantitatea de apă din organism. Carenţa de sulfat de sodiu este provocată adeseori de funcţionarea necorespunzătoare a vezicii biliare.
Simptomele care indică lipsa acestui element mineral sunt mai ales edemele (umflarea ţesuturilor), congestionarea gâtului şi/sau a capului. În cazul celor care sunt predispuşi sau care suferă de diabet, asigurarea necesarului de sulfat de sodiu este vitală, întrucât aceasta influenţează decisiv funcţionarea pancreasului, care este furnizorul de insulină în organism.
Sursele naturale de sulfat de sodiiu sunt: sfecla roşie, spanacul, conopida, ridichile, castraveţii, ceapa, dovleacul (bostanul) etc.
 

GEMENII (21.05-21.06)
Clorura de potasiu
Insuficienţa acestei substanţe în organism produce în general şi în mod deosebit la cei născuţi în acestă zodie diminuarea procesului de regenerare a ţesuturilor şi dificultăţi în funcţionarea aparatului respirator, favorizând formarea cheagurilor de sânge, ce pot provoca adeseori accidente vaculare. Necesarul de clorură de potasiu se asigură prin consumul de fasole verde, spanac, conopidă, morcovi, ţelină, asparagus, prune, caise, piersici, portocale etc.
 


RAC (22.06-22.07)
Fluorura de calciu


Cea mai importantă sare minerală pentru sănătatea celor născuţi sub semnul zodiei Racului este fluorura de calciu. Lipsa acesteia afectează mai ales sistemul osos, dantura şi vederea. Bolile frecvent constatate la cei care neglijează să-şi asigure aportul de fluorură de calciu sunt: deformări ale coloanei vertebrale, cataractă, carii dentare. Sursele naturale care conţin suficiente rezerve de fluorură de calciu sunt: secara şi gălbenuşul de ou crud.
 

LEU (23.07-23.08)
Fosfatul de magneziu
Fosfatul de magneziu este elementul esenţial pentru formarea scheletului şi pentru funcţionarea nervilor motori. El ajută la asimilarea calciului în organism, la menţinerea fluidităţii sângelui şi la activarea enzimelor digestive. Alimentele naturale care conţin cantităţi mari de fosfat de magneziu sunt: produsele de grâu şi de secară, alunele, ţelina, asparagusul, lămâile, merele, nucile, smochinele, piersicile, seminţele de floarea-soarelui şi gălbenuşul de ou crud.
 

FECIOARĂ (24.08-22.09)
Sulfatul de potasiu
Sulfatul de potasiu reglementează metabolismul lipidelor şi ajută la transportul oxigenului în celule. Insuficienţa sa în organism generează deficienţe în îndeplinirea funcţiilor pielii, manifestate prin unele tulburări precum: acnee, eczeme, mătreaţă, alopecie (căderea părului). Primul simptom caracteristic este uscarea pielii. Necesarul natural de sulfat de potasiu se asigură dacă alimentaţia este bogată în: grâu, secară şi ovăz germinate, andive, alune, măsline negre, portocale, brânză etc.
 

BALANŢĂ (23.09-22.10)
Fosfatul de sodiu
Prezenţa fosfatului de sodiu în organism, în cantităţi suficiente, este esenţială pentru menţinerea nealterată a echilibrului acido-bazic. Lipsa acestei substanţe provoacă în special celor născuţi în acestă zodie, suferinţe reumatice şi gută, îngălbenirea limbii, apariţia frecventă a gustului acid în gură. Necesarul natural de fosfat de sodiu se asigură consumând în mod regulat fasole, cartofi, spanac, sfeclă, porumb, orez nedecorticat, alune, mere, căpşuni, stafide etc.
 


SCORPION (23.10-22.11)
Sulfatul de calciu
Nasul, gura, esofagul, intestinele şi organele sexuale, au o mare nevoie de sulfat de calciu pentru a-şi îndeplini funcţiile specifice în mod prompt şi corespunzător. Lipsa acestei substanţe din organism favorizează în special apariţia infecţiilor respiratorii, a sinuzitelor şi a rinitelor, sterilitatea. Alimentele naturale care conţin cantităţi suficiente de sulfat de calciu sunt: conopida, asparagusul, ridichile, prunele, smochinele etc.
 

SĂGETĂTOR (23.11-21.12)
Siliciul


Siliciul asigură,  printre altele, stabilitatea sistemului termoreglator al organismului şi rezistenţa sistemului nervos la solicitări intense. Insuficienţa acestui element mineral în organismul celor născuţi în zodia Săgetătorului poate produce adeseori paralizia membrelor superioare sau inferioare, ori a degetelor. Cele mai bogate surse naturale vegetale de siliciu sunt: smochinele, prunele, merele, căpşunele, cartofii, coaja fructelor şi a legumelor, gălbenuşul de ou crud.
 

CAPRICORN (22.12-20.01)
Fosfatul de calciu


Această substanţă minerală este necesară, printre altele , atât pentru formarea şi menţinerea integrităţii sistemului osos, cât şi pentru formarea sucurilor gastrice. Lipsa sau insuficienţa fosfatului de calciu în organism provoacă, în general celor născuţi în acestă zodie, deficienţe ale dentiţiei, deformări ale scheletului (îndeosebi ale coloanei vertebrale), nefrite, dureri articulare, indigestii. Necesarul natural de fosfat de calciu se asigură consumând: varză, orez nedecorticat, alune, citrice (lămâi, portocale, mandarine), lapte, brânză de vaci etc.
 

VĂRSĂTOR (21.01-19.02)
Clorura de sodiu


Clorura de sodiu (sarea naturala de bucătărie)  – este vorba de sarea neiodată – reglează, printre altele, necesarul de lichide din organism. Dezechilibrul acestei substanţe generează afecţiuni ale rinichilor, arterite, favorizând adeseori accidentele vasculare. Sursele naturale de clorură de sodiu sunt: spanacul, ţelina, varza, salata, ridichile, porumbul, alunele, nucile, merele, perele, piersicile, lămâile, portocalele, mandarinele etc.
 


PEŞTI (20.02 – 20.03)
Fosfatul de fier
Fierul asigură, printre altele, transportul oxigenului, în organism. Carenţa lui generează anemie, deficienţe respiratorii, tahicardie, hemoragii, şi alte perturbări ale funcţiilor organismului. Alimentele naturale, care conţin cantităţi suficiente de fosfat de fier sunt: fasolea uscată, caisele, piersicile, merele, strugurii, stafidele, citricele (lămâile, portocalele, mandarinele), gălbenuşul de ou crud etc.
 

Toate aceste săruri se pot folosi cu succes în tratamentul tulburărilor funcţionale sau al leziunilor organice menţionate; dar ATENŢIE! se vor folosi întotdeauna doar sursele naturale care conţin elementul mineral respectiv şi nu elementul mineral ca atare (cu excepţia elementelor minerale coloidale şi a celor care au fost în prealabil purificate prin metode specifice ayurveda-ice).

 
Articol inspirat din „Enciclopedia naturistă a elementelor minerale”, capitolul „Modalităţi de administrare a elementelor minerale naturale”, de GREGORIAN BIVOLARU
 

Citiţi şi:
Sfaturi simple pentru a face faţă cu brio caniculei 
Fructele proaspete, naturale şi stările benefice

yogaesoteric
iulie 2007

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More