Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Yoga >Yoga pentru avansaţi >
Chemarea divină ne face să căutăm, mai devreme sau mai târziu, o Cale spirituală şi un Ghid spiritual
 
Nevoia de spiritualitate declanşează în fiinţa umană o căutare lăuntrică autentică ce permite accesul pe Calea spirituală şi aflarea Ghidului spiritual

de Justina Cojan
 
Viaţa este o trecere fantastică a fiecăruia prin timp. Trăim conştient sau nu, visăm, luptăm într-un mod specific atunci când întâlnim un obstacol, ne plângem într-un mod sau altul nefericirile, ne bucurăm de tot ceea ce împlinim sau ne întristăm de tot ceea ce lăsăm neîmplinit. În general, conştient sau nu, prin tot ceea ce face, fiinţa umană caută să-şi afle rostul sau menirea, căutând, de regulă, cunoaşterea în exteriorul manifestat. Dar infinitul manifestării nu poate fi cuprins şi măsurat prin intermediul logicii, al raţiunii şi al instrumentelor, motiv pentru care în fiinţa umană poate apărea la un anumit moment dat o anumită vibraţie, un anumit impuls interior care va determina o nevoie sinceră de o altfel de cunoaştere.
 
Atunci fiinţa umană începe propria căutare şi devine tot mai conştientă de faptul că ea este cu mult mai mult decât corpul fizic deoarece, altfel, întreaga sa existenţă ar fi un automatism penibil, lipsit de orice sens. Această căutare ne va ajuta să descoperim ceea ce la început doar am intuit: dimensiunile necunoscute şi potenţialităţile ascunse ale fiinţei noastre. Astfel, ne vom putea dezvolta forţele, aptitudinile şi capacităţile latente din fiinţă, transformându-ne practic modul nostru de a fi şi a exista.
 
Dacă nu suntem pe deplin convinşi de necesitatea acestei transformări, atunci experienţele dureroase ale vieţii vor fi cele care ne vor obliga să luăm în considerare transformarea propriei fiinţe ca pe o necesitate. Vom înţelege că împlinirea, cu adevărat, a tot ceea ce ne dorim duce la stabilirea unui echilibru durabil în fiinţă, în baza unui echilibru social mărit şi a unei libertăţi autentice de gândire care orientează fiinţa umană spre spiritualitate, că existenţa noastră urmează, de fapt, o ordine firească de dezvoltare a conştiinţei, că în orice moment armonia, echilibrul şi ordinea compun universul fiinţei noastre. Astfel, viaţa ne va „obliga” să ne folosim mintea, iar când aceasta nu ne poate sluji vom apela la rugăciune ca mijloc salvator oferit omului.
 
Şi, mai ales, vom căuta să stăm cât se poate de mult în preajma celor înzestraţi cu o înaltă spiritualitate, deoarece astfel de fiinţe îndreaptă sufletele şi voinţa noastră spre adevărul şi esenţa tuturor lucrurilor. Ne vom alătura acestor fiinţe înalt realizate spiritual, ne vom căuta acel drum necesar prin viaţă care să ni se potrivească cel mai bine şi să corespundă cât mai exact idealurilor noastre lăuntrice. Acest drum va fi Calea noastră spirituală.
 
Suntem diferiţi, diferit înzestraţi, educaţi, instruiţi în domenii diferite, fiecare cu o soartă pe măsură. Învăţătura unei Căi spirituale diferă aproape radical de materiile care sunt predate în şcoli şi universităţi, acestea fiind axate în principal pe oferirea unor cunoştinţe care sunt îndreptate în ultimă instanţă spre deprinderea unei profesii destinate să ne ajute să ne integrăm într-un sistem social dat. Sub impactul educaţiei obişnuite, noi ne transformăm, ne modificăm, dar orice evoluţie sistematică de ordin spiritual se declanşează numai printr-o abordare constantă şi directă a unei învăţături ce constituie fundamentul unei Căi spirituale.
 
Întrebările cu care orice fiinţă umană se poate confrunta la un anumit moment dat: cine sunt eu?, pentru ce m-am născut?, pentru ce trăiesc?, de unde vin?, ce se petrece cu mine după moarte?, vor primi răspuns la integrarea pe o Cale spirituală autentică doar sub ghidarea unor persoane competente şi cu metode adecvate aparţinând unei şcoli spirituale. Superficialitatea, semidoctismul (sau sfertodoctismul), graba de a pune etichete vor face imposibilă înţelegerea justă şi practicarea cu folos pentru fiinţa umană a unei învăţături spirituale.
 
De asemenea, trebuie să înţelegem că tot ceea ce trăim şi simţim, toate aspectele şi evenimentele cu care ne confruntăm au o sursă generatoare a cărei înţelepciune şi conştiinţă sunt infinite. Această sursă supremă şi inepuizabilă, care cuprinde în îmbrăţişarea ei fără de sfârşit toate lucrurile şi toate fiinţele din Univers, este numită diferit în diferite religii, fiind înţeleasă în ansamblu ca Divinitatea Supremă sau Dumnezeu. În Creaţie, omul se integrează în funcţie de nivelul său de înţelegere sau altfel spus în funcţie de nivelul său de conştiinţă.
 
Fiinţa umană, în mod conştient sau nu, caută să ajungă la o anumită stare de bine. Este deci evident că cea mai bună dintre aceste stări şi cel mai bun nivel de conştiinţă sunt reprezentate de însăşi această Sursă Supremă şi Perfectă care este Dumnezeu. Diferite şcoli de filosofie şi diverse credinţe religioase s-au format în urma explicaţiilor date de filosofi pe această temă. Oamenii au temperamente diferite şi aptitudini diferite. Este firesc deci să existe şcoli de filosofie diferite care să corespundă necesităţilor spirituale ale tuturor fiinţelor umane.
 
Practica unui sistem spiritual veritabil se impune din ce în ce mai mult ca o necesitate şi orice fiinţă umană care doreşte să evolueze spiritual trebuie să meargă pe propria ei Cale spirituală care i se potriveşte cel mai bine. Una din posibilele Căi spiriuale autentice demne de urmat este Sistemul Yoga, ca şi Yoga integrală predată de profesorul de yoga Gregorian Bivolaru, pe care îmi voi permite să-l numesc Grieg, ca şi Ghid spiritual în cadrul şcolii MISA din România.
 
Pentru un yoghin autentic, apropierea de Dumnezeu se face nu numai prin credinţă, ci mai ales prin experienţă directă. Astfel, se poate spune că yoga integrală, ca o extraordinar de simplă cale regală a spiritului, face posibilă pentru toţi cei care sunt pregătiţi şi perseverenţi, experienţa fuziunii inefabile cu  Absolutul Divin. Calea spirituală Yoga este o disciplină a sufletului şi urmăreşte printre altele trezirea sufletului faţă de infinita iubire universală în şi prin care fiecare dintre noi existăm. Prin multitudinea de taine străvechi şi noi pe care această şcoală spirituală, prin mentorul ei Gregorian Bivolaru ca şi Ghid spiritual, le revelează pentru toţi oamenii de pe această planetă se pune în evidenţă caracterul ei incontestabil de unicitate.
 
Unul dintre atuurile extraordinare ale sistemului yoga practicat în cadrul acestei şcoli spirituale este acela că el îmbină într-un mod armonios obţinerea unei perfecţiuni a corpului fizic cu realizările prin excelenţă spirituale ale fiinţei umane, toate acestea alcătuind un tot unitar la nivel de conştiinţă. Fiecare va găsi prin experienţă proprie forma de echilibru, armonie şi fericire care i se potriveşte.
 
Yoga este cunoscută ca fiind una din cele mai eficiente Căi spirituale adoptate din timpuri imemoriale de către căutătorii spirituali. Datorită autenticităţii şi profunzimii nebănuite pe care le implică, practica yoga este greu accesibilă inteligenţei umane comune, mai ales dacă avem în vedere faptul că tot ceea ce este receptat va fi conştientizat sau reflectat conform naturii celui care primeşte. Yoga integrală este un grupaj de tehnici şi sisteme yoga străvechi şi noi ce urmăresc perfecta cunoaştere de Sine, care să asigure fiinţei umane o dezvoltare armonioasă a trupului, minţii şi sufletului.
 
Cel care practică cu perseverenţă tehnicile revelate în cadrul acestei şcoli spirituale poate obţine desăvârşirea morală, concentrarea perfectă a minţii şi trezirea diferitelor capacităţi psihice. Sistemul Yoga predat în cadrul acestei şcoli spirituale poate fi considerat, un veritabil curs de psihologie aplicată, dar este mult mai mult decât atât. Yoga fără cunoaştere nu oferă desăvârşirea. Doar yoga şi cunoaşterea împreună îl pot călăuzi pe practicantul perseverent la desăvârşire.
 
Simpla cunoaştere a tehnicilor yoghine fără trezirea intuiţiei spirituale nu aduce progresul. La o privire superficială, yoga practicată în cadrul acestei şcoli spirituale ar putea părea o succesiune de exerciţii de natură fizică şi mentală practicate cu perseverenţă doar de către fiinţe care realizează tot felul de penitenţe. Pentru cei initiaţi însă, practica yoga este singura modalitate care poate oferi eliminarea factorilor perturbatori, atât fizici cât şi mentali, cu scopul de a obţine o stare desăvârşită de calm interior, linişte mentală şi interiorizare profundă. La un nivel superior corpului fizic se află mentalul, care trebuie să devină o adevărată unealtă în vederea evoluţiei spirituale: „Calitatea unei acţiuni depinde foarte mult de atitudinea mentală a fiinţei umane care o făptuieşte.”
 
Un om cu adevărat spiritual trebuie să admită că există şi alte căi spirituale care conduc la Adevărul Ultim. Trebuie să ne păstrăm o atitudine respectuoasă faţă de toate Căile spirituale. În acest sens Grieg ne spune că: „Toate Căile spirituale autentice exprimă Adevărul în diferite moduri care le sunt specifice. Putem să alegem din fiecare Cale spirituală tot ceea ce credem că ne poate ajuta. La modul general vorbind ele sunt la fel.”
 
Chiar dacă exisă mai multe Căi spirituale autentice şi toate ne conduc la Adevărul Ultim, doar una ni se va potrivi cel mai bine, cea care ne va duce cât mai repede la revelarea esenţei noastre.
 
Ghidul spiritual poate fi recunoscut la început sau la un anumit moment dat ca fiind fondatorul unei şcoli spirituale, fiind cel care a fundamentat o învăţătură pe care o putem asimila prin studiu şi practică efectivă. Chiar de la început, când el poate fi privit ca atare, Ghidul spiritual mai face ceva deosebit şi anume poate îndruma aspirantul, dacă este solicitat, pentru descifrarea tainelor învăţăturii sale. Pentru asimilarea unei învăţături spirituale este necesară o atitudine de încredere totală în mesajul ei şi o stare de deschidere în faţa celui care îţi oferă această învăţătură. Fiinţele înalt realizate spiritual, sfinţii, marii înţelepţi sunt permanent în lumina lui Dumnezeu şi Dumnezeu este permanent oglindit în ei. Cu cât te apropii mai mult de Ghidul spiritual cu atât mai mult ţi se va revela natura sa infinită ajungând în final ca fiind una cu el să obţii suprema înţelepciune. Nu este suficient să ştii că el există, chiar întâlnirea cu el nu este culmea vieţii tale spirituale. Trebuie să te apropii de el şi să reuşeşti o comunicare spirituală intimă cu Ghidul spiritual.
 
Suntem foarte mulţi cei care am auzit vorbindu-se de Ghidul spiritual al şcolii noastre, sunt mulţi care chiar l-au văzut dar sunt puţini cei care îl primesc cu adevărat şi pentru totdeauna în inima lor. Doar aceştia vor reuşi. O mare parte îl privesc pe Ghidul spiritual doar ca pe fondatorul unei şcoli spirituale şi atunci deşi este un om de valoare el rămâne doar un profesor, o călăuză prin meandrele unei învăţături pe care a fondat-o. Între aspirant şi Ghidul spiritual trebuie să se stabilească o relaţie de prietenie sinceră în care să-i simţi în permanenţă ghidarea şi suţinerea cum ar fi într-o relaţie tată-fiu. Dacă dorim cu adevărat să devenim mai buni, mai puri, atunci suntem pregătiţi şi Dumnezeu ne trimite Ghidul spiritual, iar păstrarea acestei aspiraţii va fi mereu necesară. Când aspirantul este pregătit, Ghidul spiritual apare. Deşi pot exista mai mulţi ghizi spirituali ne este necesar şi suficient un singur Ghid spiritual căci dacă obţinem binecuvântarea lui, el ne va veghea şi ne va susţine până la capăt, arătându-ne care este adevărata noastră esenţă.
 
Întâlnirea cu Ghidul nostru spiritual coincide cu manifestarea Graţiei Divine şi atunci se produce adevarata trezire spirituală. Atunci când o fiinţă înalt realizată spiritual va fi, pentru noi, mai mult decât fondatorul unei şcoli spirituale, ea va fi Ghidul nostru spiritual. Din acest moment orice învăţătură ar cere aspirantul Ghidului spiritual acesta i-o va acorda şi astfel îl va conduce cu dragoste către suprema realizare de Sine. Pentru aceasta este necesar să ne păstrăm constantă nevoia de spiritualitate care să ne însoţească pentru a ne putea bucura de beneficiile unei vieţi cu adevărat spirituale. Ghidul spiritual ne arată drumul ce trebuie urmat, dar de străbătut trebuie să-l străbatem singuri. Vom putea realiza aceasta dacă vom integra în viaţa de zi cu zi acele sfaturi şi imbolduri luminoase oferite de Ghidul nostru spiritual care să ne ajute:
 
„Păstraţi-vă aproape fără încetare într-un continuu început minunat, căci astfel paşii se fac ALTFEL unul după altul. Nu vă lăsaţi niciodată acaparaţi de îndoieli, de suspiciuni şi de pesimism. Nu-i priviţi niciodată pe celalţi de sus, fără simpatie şi cu răceală. Nu rămâneţi cu inima împietrită în faţa celor care vă iubesc. În fiecare zi urmăriţi pe cât posibil să învăţaţi ceva nou, atât despre voi cât şi despre fiinţele pe care le iubiţi. În fiecare zi focalizaţi-vă măcar din când în când, cât mai stăruitor atenţia şi urmăriţi să deveniţi cât mai conştienţi de toate cele care sunt atât de frumoase, atât în cei dragi care vă înconjoară, cât şi de toate cele bune şi frumoase care se află în universul vostru lăuntric.”
 
(Va urma)

yogaesoteric
iulie 2007
 

Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga