Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Dosarul fabricat împotriva lui Gregorian Bivolaru si a altor membri MISA este o ruşine pentru justiţia română
 
DECLARAŢIE DE PRESĂ
 
Şcoala de Yoga MISA respinge cu indignare acest dosar fabricat la comanda politică a fostului premier Adrian Năstase. Nu întâmplător dosarul MISA a intrat în instanţă simultan cu revenirea lui Adrian Năstase pe scena politică şi decizia favorabilă acestuia dată de Curtea Constituţională în dosarul Zambaccian.
 
Publicarea integrală a rechizitoriului MISA în presă, prin punerea lui la dispozitia jurnaliştilor chiar de către procurori, este un nou abuz unic în această ţară, care dovedeşte o dată în plus că acest caz este o DIVERSIUNE. Autorităţile contează în primul rând pe războiul de imagine şi pe influenţarea mediatică a magistraţilor, tocmai pentru că - aşa cum reiese din lectura rechizitoriului - nu există nici un fel de probe concrete. Aşa-zisul rechizitoriu este construit în întregime pe zvonuri, bârfe şi declaraţii mincinoase, trase la indigo, ale unor martori care au fost păcăliţi de procurori prin promisiunea deşartă a unor recompense materiale gigantice. Faptul că într-un dosar de asemenea proporţii, la acuzaţiile grave care se aduc la adresa atâtor persoane care au fost supravegheate continuu ani de zile de către SRI, nu există nici o probă reală sau dovadă de prindere în flagrant, ci numai aşa-zise „declaraţii”, este concludent. Martorii respectivi, la sugestia procurorilor, au emis nişte pretenţii financiare aberante, caz nemaîntâlnit în cadrul justiţiei române în general şi nici în cazul acuzaţiilor de aşa-zis trafic de persoane.
 
Situaţia jalnică a justiţiei româneşti este de altfel evidentă. Nu doar că nici un caz important de corupţie nu a fost soluţionat, dar dosarele importante ale Revoluţiei şi Mineriadelor au fost obstrucţionate tocmai când se profila finalizarea lor. Pe de altă parte, personaje interlope precum membrii clanurilor Clămparu şi Cămătaru au fost puse în libertate. Iată cum în România, tâlharii care sunt tâlhari nu sunt tâlhari şi pentru justiţie, dar „traficanţii” care nu sunt traficanţi sunt supuşi oprobiului public ca „traficanţi de persoane”!
 
Rechizitoriul MISA conţine declaraţiile acuzatoare ale unui număr mic de persoane care toate urmăresc acum un avantaj financiar din acest proces, însă trece sub tăcere miile de declaraţii favorabile ale tuturor celorlalţi practicanţi yoga, care nici măcar sub ameninţări şi şantaj nu au putut fi forţaţi să dea astfel de declaraţii mincinoase.
 
Rechizitoriul MISA conţine şi „rapoartele tehnico-ştiinţifice” ale unor psihologi aserviţi SRI, având grade militare, care au călcat în picioare deontologia profesiei de psiholog, elaborând din birou nişte rapoarte, fără a intervieva nici măcar un singur practicant yoga, fără a face măcar o singură vizită la sălile de curs, aşezămintele spirituale sau biblioteca MISA. Mai există şi două „studii” realizate de aşa-zisul „expert sectolog” preot Sterea Tache, care de altfel nu a mai scris absolut nici o altă lucrare sau studiu în acest domeniu, deci nu are nici o experienţă, şi nici nu a studiat practic direct subiectul MISA.

Pe de altă parte, procurorii ignoră rapoartele extrem de concludente realizate de expertul suedez Karl Eric Nylund şi Fundaţia Skop Research. Acest expert recunoscut în domeniul mişcărilor spirituale şi sectelor a analizat direct MISA şi a ajuns la concluzia că ea nu este o sectă, ci o şcoală de yoga care promovează un mod alternativ de viaţă.
 
Rechizitoriul conţine şi un „studiu tehnico-ştiinţific” elaborat de conducătorul unei şcoli de yoga concurente, Mario Sorin Vasilescu, care cu siguranţă nu poate emite o părere obiectivă din cauza evidentului conflict de interese. Pe baza acestuia şi a „studiului” preotului Sterea Tache, se încearcă să se dovedească faptul că o formă milenară de yoga, KARMA YOGA, care se practică în foarte multe locuri de pe glob nu poate fi practicată prin libera alegere a fiecărei persoane, fiind considerată în mod aberant, doar în România, ca fiind o infracţiune.
 
Pe de altă parte, procurorii au ales să ignore scrisorile de susţinere a MISA adresate autorităţilor române de Federaţia Internaţională de Yoga, care atestă valoarea şcolii de Yoga MISA, competenţa instructorilor săi şi concordanţa învăţăturilor predate cu yoga tradiţională autentică.
 
Rechizitoriul conţine şi acuzaţii aberante de antisemitism şi instigare la ură rasială, pe baza faptului că cu ani în urmă – înaintea existenţei unei legislaţii în domeniu – 3 membri ai şcolii noastre de yoga au publicat nişte volume anti-masonice care ar conţine, în opinia procurorilor, şi idei anti-semite. Respectivele volume au fost demult epuizate sau retrase din circulaţie, iar în ele nu se regăsesc afirmaţii anti-semite, dar în schimb sunt foarte multe dovezi privind acţiunile criminale ale sectei satanice a francmasoneriei. Pe această „bază” sunt lansate acuzaţiile de anti-semitism, ignorându-se cu desăvârşire declaraţiile zecilor de practicanţi yoga de naţionalitate evreiască, de origine din Israel sau din alte ţări, care au venit în România pentru a practica yoga la şcoala de yoga MISA, şi nu au observat niciodată nici un comportament antisemit la nici un instructor sau yoghin al şcolii noastre. Niciodată în istorie nu a existat vreun caz în care o mişcare sau o grupare antisemită să primească în cadrul ei cu braţele deschise evrei!
 
Reamintim că dosarul 6D a fost deschis prin celebra „Operaţiune Christ” în martie 2004, operaţiune lansată la comanda lui Adrian Năstase, aşa cum reiese din stenogramele secrete ale PSD care au ieşit la iveală înainte de alegerile din decembrie 2004. Fără îndoială numele ales, „Christ”, este o referire ironică pentru  că cei care au comandat această acţiune ştiau că nimeni nu este vinovat. Având susţinere politică, procurorii şi jandarmii şi-au permis să realizeze o serie de abuzuri şi ilegalităţi. Din cauza acestora, dosarul a fost dus în continuare la capăt pentru că procurorii nu mai aveau de ales – era singura lor şansă să scape nepedepsiţi – după ce a plecat Adrian Năstase de la conducerea guvernului. Totuşi noi avem convingerea că în cele din urmă dreptatea va triumfa şi procurorii vor fi traşi la răspundere pentru toate nedreptăţile şi abuzurile realizate împotriva yoghinilor.
 
De altfel noi considerăm că mulţi ziarişti s-au convins deja că întregul caz MISA nu este decât o diversiune, dar nu au curajul să o afirme deschis. În acest sens cităm următoarea afirmaţie concludentă:
„Serviciile secrete au montat până în cel mai mic amănunt Diversiunea MISA, despre care dacă nu actualul guvern atunci măcar viitorul va fi obligat să dezvăluie adevărul.” [Editorial publicat în Monitorul de Suceava, 6 aprilie 2007]
http://www.monitorulsv.ro/showstire.php?tip=editorial&id=28791
Afirmaţia îi aparţine lui Ion Cristoiu, ziarist pe care nimeni nu ar putea să-l acuze de părtinire sau de subiectivism în cazul MISA!
 
*****
 

La înfăţişarea de luni 6 august, magistraţii Tribunalului Bucureşti au amânat pentru 24 septembrie judecarea procesului din lipsă de procedură. Inculpaţii au arătat în faţa instanţei că au fost trimişi în judecată pentru trafic de persoane, nu pentru trafic de minori cum au fost citaţi. Judecătorul a promis că până la data de 24 septembrie această greşeală va fi rectificată.

Din cauza modului părtinitor în care majoritatea presei din România tratează subiectul MISA, publicând articole calomnioase şi refuzând apoi publicarea dreptului la replică, trunchiind sau falsificând declaraţiile reprezentanţilor MISA, conducerea MISA a hotărât să comunice cu presa numai prin intermediul site-ului oficial MISA, www.yogaesoteric.net . Vă rugăm consultaţi acest site care conţine un volum foarte mare de informaţii adevărate privind cazul MISA-Gregorian Bivolaru.
 
Citiţi şi:
 

Articole publicate recent

> 22 MartieDespre sindromul «ordonanţă» si estetica sfârşitului de ţară

> 22 MartieDin dragoste pentru natură a plantat în fiecare zi un copac timp de 37 de ani

> 21 MartiePentru nişte ani mai buni: Thomas Sowell, în apărarea libertății (și) gândirii

> 21 MartieInteligenţa artificială creată de Google a învăţat să fie foarte agresivă

> 21 MartieGeneralul Mircea Chelaru: «Aşa începe nenorocirea. Să ştiţi că niciun război nu a început dintr-o dată»

> 20 MartieDocumente declasificate ale US Air Force: Proiectul 1794 – Farfuria zburătoare supersonică menită să doboare bombardierele sovietice

> 20 MartieMitinguri. Cine a avut capacitatea de a mobiliza un număr atât de mare persoane, cum s-a procedat și cine s-a aflat în spatele acestora? (II)

> 19 MartieScrisoarea lăsată de Dan Adamescu: «În penitenciar am ajuns în iad. Nu înţeleg de ce medicii m-au ignorat»

> 19 MartiePreotul Maes, despre ceea ce se petrece cu adevărat în Siria: Știrile difuzate reprezintă cea mai mare minciună a mass-media din timpurile noastre

> 19 MartieMinciuna are posturi TV multe, dar scurte! În Piața Victoriei nu au fost nici 150.000, nici 200.000 de oameni, ci mult mai puțini

> 18 MartieProfesor doctor specialist în libertăţile publice în dreptul penal: «Nu vă mai lasaţi tâmpiţi atât de uşor!»

> 18 MartieCel mai bătrân om din lume ne-a dezvăluit secretul longevității sale

> 18 MartieConsiliul pentru Relații Externe: În 2017 SUA ar putea începe un război cu Rusia şi Coreea de Nord

> 16 MartieVăzută din faţă, pare o locuinţă normală dar privind-o din lateral vei constata că este o casă cu totul aparte!

> 15 MartieRomânii sunt cei mai vulnerabili europeni în privinţa datelor personale: 85% îşi oferă datele pe internet

> 15 MartieMitinguri. Cine a avut capacitatea de a mobiliza un număr atât de mare persoane, cum s-a procedat și cine s-a aflat în spatele acestora? (I)

> 14 MartieIon Cristoiu: Incredibil, dar adevărat! SRI a primit dreptul de a avea firme comerciale sub acoperire

> 14 MartieDescoperire de importanţă majoră: Hidrogenul poate fi transformat în metal!!!

> 14 MartieViktor Orban, poziție intransigentă față de «corectitudinea politică» și intervenția lui Soros în politica Ungariei

> 11 MartieFenomen îngrijorător în Japonia: jumătate din cupluri, indiferent de vârstă, nu întreţin relaţii amoroase cu ființa iubită. Care este motivul?

> 10 MartiePiperea demască «reţeaua politico-tehnocrato-securistă» care controlează România

> 10 MartieInfluențate de stereotipuri, după 6 ani, fetele se consideră mai puțin «sclipitoare» decât băieții

> 10 MartieSavanţii au descoperit o nouă fază a materiei: cristalele de timp

> 9 Martie10 puncte fierbinţi din lume de unde poate să înceapă imediat al Treilea Război Mondial. Unul se află la 1.000 de kilometri de România

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga