Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
PRINCIPALELE CARACTERISTICI ŞI TENDINŢE SUBTILE CARE SUNT SPECIFICE MOMENTULUI DE HIATUS SOLAR DIN ANUL 2007
 
Comentarii lămuritoare cu privire la momentul Hiatusului din 28 august 2007, ora 01:47 (NOAPTEA)

În Costineşti, luni, 27 august 2007, Soarele răsare la 6:32 (ziua astrologică începe, după cum se ştie, la răsăritul Soarelui şi se sfârşeşte la următorul răsărit de Soare).

Aceste comentarii au fost redactate special pentru acest moment important
de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Vom prezenta mai întâi unele aspecte esenţiale cu privire la actualul moment ocult de Hiatus. Este important să reţinem că noua conjunctură subtilă a Hiatusului din acest an va influenţa într–un mod hotărâtor (în strânsă legătură cu intenţiile şi opţiunile noastre) întreaga perioadă ce se va scurge până la următorul Hiatus.

În primul rând, se poate afirma, pe baza analizei atente a aspectelor subtile astrale ce caracterizează această conjunctură specială, că actualul moment ocult de Hiatus solar se află sub semnul transformărilor lăuntrice profunde, al transcenderii limitărilor de tot felul care ne paralizează şi a trecerii cu bine a testelor spirituale. Cel mai adesea, aceste transformări le vor da posibilitatea celor care urmează această cale spirituală să facă mari progrese şi chiar salturi uimitoare, care, în unele situaţii, îi vor surprinde prin amploarea şi complexitatea lor.

Pentru aceasta, este important ca aspiranţii să aibă în vedere un străvechi dicton al înţelepciunii milenare care spune: „PENTRU A FACE SALTURI SPIRITUALE CU TOTUL EXTRAORDINARE ESTE FOARTE IMPORTANT SĂ ŞTII CÂT MAI CLAR POSIBIL LA CE ASPIRI, SĂ VREI CU O PUTERE DE NEZDRUNCINAT, SĂ ÎNDRĂZNEŞTI SĂ ACŢIONEZI CU MULT CURAJ (FIIND ÎN PERMANENŢĂ PLIN DE CURIOZITATE ŞI DESCHIS CĂTRE AVENTURILE BINEFĂCĂTOARE, FASCINANTE ALE VIEŢII), SĂ ACŢIONEZI BENEFIC ŞI SĂ TACI (SĂ PĂSTREZI SECRETUL ACŢIUNILOR TALE) SAU, ALTFEL SPUS, SĂ NU DIVULGI NICIODATĂ SECRETELE ESOTERICE LA CARE AI AVUT ACCES ACELORA CARE NU MERITĂ (DEOCAMDATĂ) SĂ LE CUNOASCĂ.“

Prin urmare, este important să reţinem că momentul excepţional al Hiatusului de anul acesta ne anunţă o perioadă minunată de fructificări, care vor fi adesea surprinzătoare. Ele ne vor permite să ne bucurăm de eforturile spirituale adecvate şi sistematice pe care le-am realizat până acum.

În acest an, mai mult ca niciodată până în prezent, conjunctura astrologică profund benefică a momentului ocult de Hiatus se află sub influenţa pregnant dinamizatoare a influxurilor astrale benefice ale sferei tainice de forţă a Soarelui, ale sferei tainice de forţă a Lunii, precum şi sub influenţele tainic armonizatoare ale constelaţiilor semnelor zodiacale ale Racului şi ale Fecioarei. (Nu este deloc întâmplător că acest moment de Hiatus se manifestă în ziua Lunii şi la ora astrală a Soarelui, având Ascendentul în zodia Racului şi aflându-se sub aspectul de opoziţie complementară dintre sfera subtilă de forţă a Soarelui şi sfera subtilă de forţă a Lunii).

Momentul ocult al Hiatusului de anul acesta va amplifica, în mod deosebit în fiinţa acelora care deja sunt pregătiţi, sentimentul de apartenenţă la o „familie“ spirituală, asemănătoare comunităţilor tantrice secrete din tradiţia şivaită (un exemplu de acest gen fiind AŞA-NUMITELE FAMILII SPIRITUALE KAULA). (Această stare este declanşată în special datorită poziţionării Ascendentului în constelaţia zodiacală a Racului).

Se poate spune că, pentru grupurile de yoghini din România şi, în general, pentru colectivitatea spirituală a acestei şcoli de yoga, perioada care începe odată cu momentul ocult al Hiatusului actual va fi deosebit de favorabilă pentru a manifesta pregnant o stare de fraternitate spirituală în cadrul acestei şcoli de yoga. Ei vor putea ulterior să experimenteze expansionarea acestui sentiment de fraternitate spirituală chiar la nivelul întregii umanităţi, devenind astfel pregătiţi să transceandă mult mai uşor limitările egoului şi să-şi reveleze Sinele Suprem Nemuritor (ATMAN). (Aceste efecte apar mai ales datorită Ascendentului în Rac şi a poziţionării astrologice net favorabile a Soarelui în constelaţia Fecioarei).

Această stare de fraternitate spirituală va fi resimţită şi mai intens în acest an şi ea va declanşa, în multe situaţii, trăirea unei stări de înţelegere preponderent empatică, profundă a celorlalţi. Aceasta va pune bazele unui climat rodnic de armonie sufletească şi spirituală. În multe cazuri, forţa spirituală a grupului va fi amplificată surprinzător de mult şi va putea fi conştientizată, de fiecare în parte, ca fiind cu mult mai mare decât simpla însumare a foţelor acelora care manifestă starea de fraternitate spirituală în cadrul respectivului grup spiritual. (Această stare este favorizată de poziţionarea Ascendentului în Rac şi de rezonanţa cu energiile subtile benefice ale sferelor astrale de forţă ale Lunii şi ale Soarelui).

Pentru mulţi dintre cei care s-au angrenat plini de aspiraţie pe această cale a transformărilor spirituale lăuntrice excepţionale, perioada favorabilă care începe cu momentul ocult de Hiatus de anul acesta va trezi pregnant dorinţa - ce va putea fi conştientizată în fiinţă aproape ca o necesitate - de a trezi şi a dinamiza starea androginală, prin armonizarea în propriul univers lăuntric a aspectului feminin (receptiv, lunar, Yin) cu cel masculin (emisiv, solar, Yang). Conştientizarea şi obiectivarea propriilor conflicte interioare dintre voinţa conştientă, pe de o parte, şi sfera subconştientului şi sentimente, pe de altă parte, le va permite acelora care se confruntă cu astfel de aspecte contradictorii să înţeleagă că aceste trăiri nu sunt opuse, ci complementare. Ei îşi vor putea da seama că, printr-un veritabil proces de catalizare alchimică, toate acestea pot fi transcense şi unificate într-un TOT, ce facilitează trezirea stării androginale. (Această stare este amorsată datorită rezonanţei simultane cu energiile subtile ale sferei de forţă a Soarelui ce se află în opoziţie cu sfera de forţă a Lunii).

Conjunctura astrologică a momentului de Hiatus din acest an este una cu totul specială, deoarece ea prezintă o simetrie aproape perfectă de opoziţie şi complementaritate între:

a) influxurile benefice astrale ale sferei de forţă a Soarelui (aspectul emisiv, masculin,Yang) şi influxurile benefice astrale ale sferei de forţă a Lunii (aspectul receptiv, feminin, Yin) (aspect care este foarte puternic şi datorită faptului că ne aflăm în apropierea momentului de Lună Plină);

b) influxurile benefice astrale ale sferei de forţă a lui Mercur şi influxurile benefice astrale ale lui Uranus. (Cei iniţiaţi spun că planeta Uranus reprezintă în astrologia esoterică octava superioară a planetei Mercur şi tocmai de aceea ea manifestă la un nivel superior caracteristicile influxului benefic astral al planetei Mercur);

c) influxurile benefice astrale ale sferei de forţă a lui Venus şi influxurile benefice astrale ale planetei Neptun (planeta Neptun reprezintă în astrologia esoterică octava superioară a planetei Venus şi manifestă la un nivel superior caracteristicile influxului subtil astral al planetei Venus);

d) influxurile subtile astrale ale sferei de forţă a planetei Marte şi influxurile astrale ale lui Jupiter;

e) influxurile subtile astrale ale sferei de forţă a Soarelui împreună cu cele ale Nodului Sud lunar, şi influxurile subtile astrale ale sferei de forţă a Lunii (aspectul receptiv, feminin, Yin) împreună cu cele ale Nodului Nord lunar (aspect care indică faptul că ne aflăm în apropierea unei eclipse de Lună).

Este însă necesar să menţionăm că, datorită proceselor de rezonanţă complexe şi conjugate ale influxurilor subtile astrale ale sferelor de forţă planetare ce au fost menţionate, această perioadă de timp (ce va urma după HIATUS) va fi pentru unii aspiranţi o nouă perioadă a testării nivelului lor de evoluţie spirituală.

Aceste examene spirituale (teste) sunt indicate cu anticipaţie şi de rezonanţele (influenţele) complexe, conjugate ale influxurilor subtile astrale ale sferei de forţă a Soarelui în conjuncţie cu sfera de forţă a lui Saturn şi care se află în opoziţie cu Nodul Nord lunar (şi implicit în conjuncţie cu Nodul Sud lunar).

Unii dintre aceşti aspiranţi care mai au unele „restanţe karma-ice“ vor fi puşi în situaţia de a realiza mai multe acţiuni necesare şi vor trebui să îndeplinească cu succes mai multe îndatoriri (pe care nu le-au realizat în anumite momente prielnice din trecut) într-o perioadă scurtă de timp.

Ei vor putea să treacă cu succes peste aceste probe şi examene spirituale (teste) prin asumarea conştientă şi plină de entuziasm a acestor îndatoriri, chiar dacă aceasta va necesita un efort mult mai intens. Ei trebuie să urmărească să consacre în prealabil, în totalitate, fructele acelor acţiuni lui Dumnezeu şi să aspire să-şi pună la unison voinţa proprie cu Voinţa lui Dumnezeu Tatăl, pentru a beneficia astfel de întreaga susţinere şi integrare divină pe care Dumnezeu o revarsă permanent asupra acelora care Îi cer plini de umilinţă şi credinţă ajutorul.

Ei trebuie, de asemenea, să beneficieze din plin de virtuţile influenţelor benefice ale sferei de forţă a planetei Saturn, prin abordarea unei discipline riguroase, printr-o planificare inspirată şi printr-o gândire globală, de perspectivă. (În această direcţie, merită să reţinem că, în cazul testelor, întotdeauna Dumnezeu le dă oamenilor „exact atâta cât pot duce“ şi nu mai mult, şi că, dacă trecem cu bine acele teste, „ceea ce nu ne doboară ne face în final mult mai puternici“).
(Aceste influenţe se datorează rezonanţelor complexe conjugate ale influxurilor subtile astrale ale sferei de forţă a Soarelui în conjuncţie cu sfera de forţă a lui Saturn şi în opoziţie cu Nodul Nord lunar).

Ştiind aceasta, este indicat ca ei să îşi construiască cu răbdare o bază solidă de experimentare şi să îşi amplifice autodisciplina. Acţionând astfel, ei vor avea şansa de a învăţa să se folosească de toate conjuncturile benefice cu înţelepciune. Ei îşi vor da seama de şansele pe care Dumnezeu le oferă periodic celor care sunt capabili să le vadă şi care sunt dispuşi să acţioneze la momentul potrivit („ceasul cel bun“). Procedând astfel, ei nu îşi vor mai irosi energia şi timpul în acţiuni pripite, ci vor avea o siguranţă mult mai mare şi o eficienţă maximă în acţiuni (acest aspect rezultă prin poziţia lui Marte în opoziţie cu Jupiter).

Un aspect foarte important care trebuie să fie avut în vedere este acela că acest moment tainic de Hiatus poate reprezenta o ocazie deosebită atât pentru începerea şi realizarea unor TAPAS-uri ce se pot întinde pe o perioadă mai mare de timp, cât şi pentru asumarea anumitor responsabilităţi în cadrul unui grup spiritual şi chiar pentru descoperirea şi împlinirea menirii spirituale din această viaţă. (Aceste influenţe se datorează rezonanţelor complexe, conjugate ale influxurilor subtile astrale ale sferei de forţă a Soarelui în conjuncţie cu sfera de forţă a lui Saturn şi în opoziţie cu Nodul Nord Lunar.)

Energiile spirituale care se vor manifesta în preajma acestui moment privilegiat de Hiatus îi vor ajuta din plin chiar şi pe aceia care deocamdată sunt sceptici sau care sunt „amorţiţi“ spiritual. Cei plini de aspiraţie vor urmări să îi ajute într-un mod spontan şi dezinteresat - manifestând totodată o stare profundă de fraternitate spirituală - pe ceilalţi colegi ce se află în cadrul acestei şcoli spirituale să-şi trezească sau să-şi retrezească aspiraţia spirituală. Acest moment îi va ajuta pe toţi să-şi trezească sau să-şi amplifice curiozitatea pentru evoluţia spirituală şi pentru spiritualitatea autentică în general.  (Acest efect este declanşat în special de poziţionarea astrologică armonioasă a sferei subtile de forţă a lui Jupiter în constelaţia Săgetătorului).

Totodată, această conjunctură astrală specială facilitează trezirea capacităţii de vizualizare creatoare în fiinţă şi mulţi vor descoperi cu uimire că, printr-o mentalizare adecvată, „gândurile bune se pot materializa“. De asemeni, ei îşi vor putea angrena în mod constructiv voinţa, pentru a-şi controla imaginaţia, pentru a-şi disciplina viaţa şi, în mod deosebit, vor putea să-şi modifice obiceiurile vechi, nesănătoase sau rele, creând altele noi, binefăcătoare. Cei care încă se mai confruntă cu anumite probleme de sănătate, vor putea folosi acest moment (conferit de această conjunctură astrală) pentru a-şi reface vitalitatea şi pentru a redobândi o stare de sănătate şi armonie deplină.  (Acest efect benefic este declanşat în special de influxul subtil al sferei subtile de forţă a Lunii care se află în sextil cu sfera subtilă de forţă a lui Pluto, ce se află în casa a 6-a).

Energiile benefice subtile care se manifestă în acest moment de Hiatus, graţie procesului de rezonanţă cu totul special dintre sfera de forţă a lui Venus, ce se află în opoziţie cu sfera de forţă a lui Neptun (care este octava superioară a planetei Venus), vor ajuta fiinţa umană să perceapă cu o mai mare uşurinţă şi să conştientizeze mult mai amplu şi mai profund importanţa energiei iubirii, pe care trebuie să o manifeste la rîndul ei faţă de ceilalţi (mai ales în cadrul relaţiilor de cuplu). Mulţi yoghini vor avea revelaţia că, iubindu-L pe Dumnezeu şi oferindu-I primul loc în propria lor viaţă, vor reuşi să descopere şi să experimenteze iubirea ideală la care aspiră. Ei vor putea simţi cu putere şi vor putea experimenta cele mai înalte şi profunde forme de iubire care sunt inspirate de Dumnezeu Tatăl. Mai ales acei participanţi care sunt plini de aspiraţie, ce vor fi suficient de atenţi şi receptivi la aceste energii subtile benefice ale momentului special de Hiatus, vor percepe cu o mare uşurinţă şi vor conştientiza mult mai intens faptul că vor putea să devină veritabile relee tainice în şi prin care această iubire divină, care provine de la Dumnezeu, se revarsă în inimile celorlaltor fiinţe pe care le iubesc.

Datorită influenţelor benefice cu totul excepţionale care vor apare cu ocazia acestei manifestări oculte de la Hiatus - prin procesele de rezonanţă cu totul speciale dintre sfera de forţă a lui Mercur, aflată în opoziţie cu sfera de forţă a lui Uranus (care este octava superioară a planetei Mercur) - fiinţele umane pregătite vor percepe cu o mare uşurinţă şi vor putea conştientiza Graţia divină ce se revarsă în aceste momente privilegiate. Aceasta le va ajuta să-şi transceandă spontan mentalul obişnuit şi limitat şi să aibă acces la Sfera divină supramentală. Prin transcenderea mentalului obişnuit şi accederea la stări de conştiinţă Supramentală, fiinţele umane pregătite vor putea să intuiască şi să descopere, prin experienţă directă, realităţile spirituale ale lumilor subtile paradisiace.

Pentru a rezona din plin cu energiile misterioase şi omnipotente ale Voinţei Divine, ce se vor manifesta în cadrul momentului privilegiat de Hiatus din acest an, le recomandăm participanţilor să apeleze plini de fervoare şi umilinţă la Graţia Divină. Ei trebuie să nu uite că, aceia care cer cu credinţă şi umilinţă, primesc.

Acelora care sunt suficient de vitali şi care vor să-şi amplifice aspiraţia şi totodată să beneficieze din plin de rezonanţa cu influxurile benefice subtile ale Soarelui, ce se află în trigon cu influxurile subtile astrale ale planetei Pluto, le recomandăm să realizeze Rugăciunea de 24 ore, cel mai bine cu 3-4 zile înainte de acest moment. (Aceasta este necesar deoarece aspectul de trigon dintre sfera de forţă a Soarelui şi cea a lui Pluto se manifestă mai intens cu 3-4 zile mai devreme şi apoi ea se manifestă (oarecum) la limită în momentul Hiatusului).

Ei vor fi astfel divin inspiraţi şi vor şti cum să acţioneze la unison cu Voinţa lui Dumnezeu Tatăl, folosindu-şi totodată la maximum energia şi resursele. În cele mai multe cazuri ei vor putea beneficia de o energie supranaturală divină ce le va amplifica foarte mult capacitatea de regenerare şi de transformare a feluritelor aspecte ale vieţii. De asemenea, ei vor putea beneficia de o putere mult mărită de concentrare şi de o voinţă fermă, iar capacităţile lor telepatice, clarviziunea şi puterea de exprimare creatoare, precum şi intuiţia, vor fi mult amplificate în universul lor lăuntric.  (Aceste efecte rezultă datorită poziţionării astrologice a sferei de forţă a Soarelui în trigon cu sfera subtilă de forţă a planetei Pluto).

Starea inefabilă de armonie interioară pe care o vor trăi în felul acesta le va permite să devină veritabile „relee“ spirituale în şi prin care se manifestă Voinţa lui Dumnezeu. Acest aspect ocult îi permite aproape fiecăruia dintre noi să devină în mod spontan un veritabil şi tainic canal divin, în şi prin care se manifestă Graţia şi Voinţa lui Dumnezeu Tatăl.  (Aceste efecte rezultă datorită poziţionării astrologice a sferei de forţă a Soarelui în constelaţia Fecioarei, ce se află în trigon cu sfera subtilă de forţă a planetei Pluto).

Mai ales pentru aceasta, este necesar să participăm la această manifestare ocultă fiind plini de umilinţă, conştientizând că această misterioasă energie a Voinţei lui Dumnezeu Tatăl, ce se va manifesta în momentul Hiatusului, trezeşte din plin în fiinţa noastră o stare de energizare benefică, net specială, ce facilitează trecerea în conştiinţa Supramentală a lui Dumnezeu Tatăl. Cei care se vor deschide, aspirând frenetic ca Voinţa lui Dumnezeu Tatăl să devină voinţa lor, vor putea deveni veritabile „relee“, în şi prin care se manifestă Conştiinţa Supramentală. Datorită acestui proces excepţional, ei vor deveni capabili să atingă ca prin farmec succesul în tot ceea ce vor întreprinde din punct de vedere spiritual. Ei vor reuşi, de asemenea, să-şi îndeplinească aproape fără efort proiectele profund benefice pe care şi le vor propune, deoarece în urma participării lor la acest moment ocult de Hiatus se vor simţi mai mereu branşaţi la Conştiinţa Divină Supramentală. (Aceste efecte rezultă datorită poziţionării astrologice complexe a sferei subtile de forţă a lui Marte în cuadratură cu sfera subtilă de forţă a lui Uranus, simultan în cuadratură cu sfera subtilă de forţă a lui Mercur şi în opoziţie cu sfera subtilă de forţă a lui Jupiter - formând astfel o gigantică cruce cosmică pe harta astrală a momentului de Hiatus).

Toate aceste transformări spirituale lăuntrice, aproape miraculoase, devin cu uşurinţă posibile mai ales dacă participanţii la Spirala de Hiatus vor urmări să se pregătească cu cel puţin 2-3 zile înainte, atât prin amplificarea vitalităţii cât şi prin felurite procedee adecvate de Hatha Yoga. Ei vor trebui să-şi dinamizeze şi să-şi armonizeze aspectul masculin din fiinţă cu cel feminin, pentru a accede astfel la starea androginală. Având în vedere acest aspect, sugerăm ca toţi cei care participă la această spirală excepţională de Hiatus să urmărească în prealabil să se pregătească aşa cum se cuvine, fiind plini de vitalitate şi foarte bine odihniţi pentru a-i simţi din plin efectele spirituale în toate sferele fiinţei (fizic, mental şi psihic).  (Aceste efecte rezultă datorită poziţionării astrologice favorabile a sferei subtile de forţă a Soarelui în opoziţie cu sfera subtilă de forţă a Lunii, şi a sferei subtile de forţă a lui Marte în opoziţie cu sfera subtilă de forţă a lui Jupiter).

Acest moment de Hiatus îi va ajuta surprinzător de mult chiar şi pe aceia care sunt orgolioşi şi egoişti (şi care, datorită conjuncturilor astrologice din această perioadă, pot fi implicaţi în unele situaţii periculoase sau care se confruntă cu conjuncturi violente, ce pot face să apară în cazul lor accidente) să-şi conştientizeze conflictele interioare care există între propria lor voinţă individuală (egotică în acest caz), pe de o parte, şi dorinţele lor, pe de altă parte. Aceasta îi va face să înţeleagă că, prin punerea la unison a voinţei proprii cu Voinţa lui Dumnezeu - care se poate realiza cu uşurinţă prin intermediul tehnicii iniţiatice a „Paratrăznetului“ - ei vor putea astfel obţine autocontrolul şi o excelentă stare de încredere în sine. (Aceste efecte rezultă datorită poziţionării astrologice favorabile a sferei subtile de forţă a lui Marte în cuadratură cu sfera subtilă de forţă a lui Uranus şi a sferei subtile de forţă a lui Marte în opoziţie cu sfera subtilă de forţă a lui Jupiter).

Având în vedere aceste aspecte cu totul excepţionale care se prefigurează, le sugerăm tuturor participanţilor la această Spirală de Hiatus (dar mai ales acelora care, înainte de acest moment, nu se simt foarte bine pregătiţi) realizarea tehnicii „Paratrăznetului“ de minim 17 ori, chiar în dimineaţa zilei de 27 August 2007 (sau eventual cu numai 3 ore înainte să participe la această Spirală excepţională de Hiatus).

Într-un mod asemănător cu momentul de Hiatus de anul trecut, momentul excepţional al Hiatusului din acest an se anunţă a fi unul cu totul deosebit şi prin faptul că, mai ales acelora care aspiră şi sunt cu adevărat pregătiţi să înţeleagă, li se va revela (atât în cursul manifestărilor spirituale oculte care vor apărea în cadrul acestui moment privilegiat, cât şi în lunile care vor urma după aceea) modul în care acţionează anumite legi divine fundamentale care guvernează Creaţia (Macrocosmosul). Aceste revelaţii excepţionale le vor permite să dobândească o înţelegere mult mai profundă şi plină de înţelepciune asupra vieţii. (Aceste efecte rezultă datorită poziţionării astrologice favorabile a sferei subtile de forţă a lui Saturn în trigon cu sfera subtilă de forţă a lui Pluto, aspect care este prezent şi în acest an).

Semnalăm de asemenea că toţi aceia care şi-au propus în mod ferm să realizeze anumite proiecte benefice (care sunt divin integrate) precum şi aceia care se vor focaliza cu putere să atingă anumite idealuri benefice, vor beneficia de o uimitoare amplificare a voinţei şi de o putere de muncă cu totul deosebită (care le va fi oferită în dar de Dumnezeu). (Aceste efecte rezultă datorită poziţionării astrologice favorabile a sferei subtile de forţă a lui Saturn în trigon cu sfera subtilă de forţă a lui Pluto).

Prin conştientizarea plenară şi profundă a energiilor spirituale extrem de rafinate ce se vor revărsa în momentul Hiatusului, cei care vor fi pregătiţi îşi vor putea descoperi - prin intermediul anumitor FLASH-uri intuitive iluminatorii - care este menirea lor în această viaţă (unora li se va revela astfel faptul că înainte de această încarnare ei şi-au asumat un destin spiritual cu totul aparte). (Aceste efecte rezultă datorită poziţionării astrologice favorabile a sferei subtile de forţă a lui Saturn în trigon cu sfera subtilă de forţă a lui Pluto).

Cei care vor urmări să pună cât mai des şi cu măiestrie în practică adevărurile spirituale pe care le-au asimilat până în prezent sau pe care le vor conştientiza din plin în cadrul acestui moment privilegiat al Hiatusului, vor putea să realizeze cu o mare uşurinţă transformări fundamentale, atât în viaţa lor, cât şi în viaţa celorlaltor fiinţe umane care fac parte din acelaşi grup spiritual, şi pe care ei intenţionează să le ajute. De asemenea, prin intermediul exemplului lor personal, ei vor cataliza subtil şi chiar vor accelera apariţia unei veritabile stări de fraternitate spirituală. (Aceste efecte rezultă datorită poziţionării astrologice favorabile a sferei subtile de forţă a lui Saturn în trigon cu sfera subtilă de forţă a lui Pluto).
 
Citiţi şi:
 
yogaesoteric
26 august 2007


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga