Prinţesa care vorbeşte cu îngerii

Prinţesa Martha Louise este fiica cea mai mică a regelui Harald al Norvegiei şi a reginei Sonja. Încă de când era copil, a descoperit că poate citi gândurile şi simţi stările oamenilor şi a început să intre în contact cu entităţile angelice. Continuând să aibă încredere în percepţiile ei, şi-a finalizat studiile şi şi-a luat diploma de psihoterapeut, fiind foarte atrasă de terapiile alternative. La vârsta de 35 de ani a pus bazele unei şcoli numite Astarte Education unde studenţii care se înscriu la cursuri pot învăţa cum „să creeze miracole” în vieţile lor şi să comunice cu îngerii, pe care ea îi descrie ca fiind „forţe ce ne înconjoară şi care sunt un sprijin şi un ajutor în toate aspectele vieţii noastre”. Motto-ul şcolii este: „Creaţi miracole în viaţa voastră cu ajutorul îngerilor şi prin capacităţile voastre.” Martha Louise a declarat că a ales să desfăşoare această activitate pentru a ajuta pe fiecare om care doreşte să-şi trezească capacităţile latente, să-şi deschidă inima către comuniunea inefabilă cu entităţile angelice care se află în permanenţă în jurul nostru.

Ea a început să-şi folosească capacităţile de vindecare şi de clarvedere în cadrul familiei sale şi pentru a-i ajuta pe cei apropiaţi. Prinţesa Mette-Marit, soţia prinţului moştenitor al Norvegiei, Haakon, a povestit într-o biografie a prinţesei Martha Louise scrisă de Erik Fosnes Hansen că printr-o neobişnuită strângere de mână, cumnata sa a ajutat-o să se vindece de o inflamaţie pelviană. “Poate a fost doar o strângere sănătoasă de mână, dar ea a avut o căldură specială în palmele ei,” a spus prinţesa Mette-Marit. “Există, desigur, o mulţime de oameni care au mâini călduroase şi plăcute, dar ea parcă a avut un mic soare înăuntrul ei.”

Această preocupare mai puţin obişnuită, mai ales pentru membrii unei familii regale a declanşat tot felul de controverse din partea bisericii, a instituţiilor şi departamentelor pentru sănătate etc.

Clericii bisericii luterane evanghelice au comentat aspru acţiunile prinţesei Martha Louise şi mai ales folosirea capacităţilor sale de clarvedere şi vindecare prin terapii alternative. Ei i-au pus în vedere să-şi redefinească poziţia pe care o are ca membru al familiei regale norvegiene, care aparţine, prin tradiţie, doctrinei luterane, sau, în caz contrar, va fi excomunicată.

Mulţi oficiali, directori ai departamentelor de sănătate, personalităţi politice şi religioase s-au arătat şi ei revoltaţi pretinzând că prin deschiderea acestei şcoli, prinţesa Martha Louise a abuzat de poziţia socială pe care o are. Directorul Departamentului de Sănătate, Lars E. Hanssen a relatat ziarului Aftenposten faptul că prinţesa trebuie să fie „foarte atentă” cum îşi foloseşte autorizaţia de psihoterapeut în realizarea cursurilor de vindecare, clarvedere şi terapie alternativă.

„Când eşti un profesionist autorizat în domeniul sănătăţii, aşa cum este Martha Louise, eşti cu siguranţă verificat,” spune Hanssen. „Cu cât afirmă mai mult că este psihoterapeut, cu atât mai mult ar trebui să fie şi mai atentă.”  „Dacă acei îngeri îi vor ajuta doar pe cei care participă la curs, acesta nu este un tratament şi atunci nu e nici o problemă,” adaugă el. „Dar dacă îngerii şi cursul sunt parte din tratament, atunci este o problemă.”

Un profesor de istorie a religiilor de la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnică din Norvegia NTNU, Asbjorn Dyrendal, crede că activitatea prinţesei în cadrul acestei şcoli este jenantă. „Cred că această preocupare (a prinţesei Martha n.n.) e cel puţin penibilă pentru un cuplu regal (regele Harald şi regina Sonja) deoarece ei aparţin unei generaţii în care acest fel de religie a fost privită ca fiind excentrică” a spus Dyrendal. „Dar aceasta este, desigur, doar o altă familie asemănătoare cu multe alte familii regale europene pentru care asemenea activităţi excentrice sunt ceva obişnuit. Ei gândesc poate că este normal ca fiica lor să ceară onorariu pentru a face posibil contactul cu îngerii. ”

O altă opinie este cea a Dr. Bernt Rognlien, una dintre personalităţile marcante ale Norvegiei în materie de medicină alternativă, care crede că activitatea prinţesei în cadru şcolii Astarte Education este, prin natura sa, mai mult religioasă decât medicală. „După părerea mea, citind site-ul său, acesta are o tentă spirituală şi religioasă, nefiind descrise altceva decât modalităţi de vindecare a bolilor”, a spus el, adăugând că el crede că prinţesa nu realizează faptul că a trecut la o altă doctrină atunci când foloseşte terminologie religioasă despre îngeri şi zeităţi.

Inge Lonning, rectorul Universităţii din Oslo şi politician marcant al Partidului Conservator, spune că, prin invocarea îngerilor, cursul susţinut de prinţesă se apropie tangenţial de religia creştină. Lonning, profesor de teologie, spune că informaţiile prezentate pe site-ul prinţesei se aseamănă cu un curent religios care a existat în Norvegia înainte de introducerea creştinismului, bazat pe ideea că „fiinţa crede în propriile sale puteri. În opinia mea, aceasta nu poate fi combinată cu credinţa creştină.”

Acest caz nu este singular. Numărul celor care comunică cu îngerii este mult mai mare şi de-a lungul istoriei sunt cunoscute numeroase astfel de cazuri.

Citiţi în continuare:



Extraordinarele experienţe ale fiinţelor umane care au comunicat cu îngerii 

 

Bibliografie:

www.aftenposten.no/english/local/article1913287.ece

www.astarte-education.com/

www.news.bbc.co.uk/2/hi/europe/6915262.stm

 

yogaesoteric

octombrie 2007

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More