Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Şivaism >Articole >
SPANDA, suprema rezonanţă divină

de profesor yoga Dan Bozaru

În conformitate cu doctrina  shivaismului din Kashmir (shivagama), Conştiinţa Supremă a lui Dumnezeu nu este doar o conştiinţă „martor”, distantă, „rece” şi complet detaşată de efemeritatea lumii. Prin urmare, ea (Conştiinţa Absolută) nu este doar cunoaştere, ci în egală măsură ea reprezintă şi aspectul de activitate, care în acest caz este sugerat de existenţa unei vibraţii (rezonanţe) infinite, a unei pulsaţii etern creatoare ce emană, susţine şi resoarbe în fiecare clipă toate lumile în Manifestare. Elementul fundamental în această perspectivă îl reprezintă vibraţia. De altfel, sistemul filosofic şi totodată practic al vibraţiei în cadrul shivaismului din Kashmir surprinde un aspect esenţial, care se referă – aşa după cum putem intui cu uşurinţă – la fenomenul de rezonanţă. În textele şi lucrările acestei veritabile doctrine a vibraţiei, termenul de rezonanţă nu este menţionat în mod explicit, însă realitatea şi înţelegerea profundă a noţiunilor  sistemului ca atare impun în mod evident acest termen, pentru o mai bună şi mai completă înţelegere a fenomenelor care implică Manifestarea în ansamblul ei.

Această filozofie urmăreşte atingerea ţelului suprem în viaţă pentru o fiinţă umană, ţel care este eliberarea spirituală, prin revelarea spontană şi totală a identităţii Sinelui Suprem individual cu Shiva însuşi (Dumnezeu Tatăl). Pe de altă parte, şcoala sau doctrina vibraţiei în cadrul shivaismului kashmirian pune în mod special accentul pe experimentarea plenară a vibraţiei sau „pulsaţiei” Conştiinţei Divine. Astfel, esenţa acestei şcoli constă în experienţa profundă, mistică şi contemplativă, pe care yoghinul iluminat o trăieşte în mod extatic, experienţă în care conştiinţa lui individuală se identifică în mod inefabil cu Conştiinţa Universală, Atotpătrunzătoare şi Vibrândă a lui Dumnezeu Tatăl. Orice tip de activitate în Macrocosmos, precum şi orice percepţie, noţiune, senzaţie sau emoţie care se naşte în microcosmosul fiinţei umane izvorăşte şi se dezvoltă ca o parte sau o modalitate de expresie a ritmului universal al Realităţii Supreme este chiar Shiva însuşi (Dumnezeu Tatăl), care reprezintă în acelaşi timp atât Purul Agent Conştient (cel care acţionează) şi Percepătorul (cel care observă) la nivelul întregii Creaţii. Cu alte cuvinte, doctrina vibraţiei afirmă că fiinţa umană îşi poate revela adevărata ei natură ca fiind Shiva însuşi prin identificarea extatică cu ceea ce înţelepţii eliberaţi ai shivaismului din Kashmir au numit Spanda. Într-o exprimare sintetică, Spanda se referă la activitatea creatoare, pulsândă şi plină de dinamism a Conştiinţei Absolute a lui Dumnezeu Tatăl.

Prin ea se manifestă Supremul

Semnificaţiile profunde ale acestui termen sunt atât de importante, încât ele trebuie să fie analizate cu cea mai mare atenţie. Din punct de vedere literar, spanda înseamnă „mişcare” sau „pulsaţie”, iar spandana înseamnă „un gen de mişcare”. Totuşi, ştim că orice mişcare are loc întotdeauna într-un cadru spaţio-temporal, care este cadrul finit al Creaţiei. Pe de altă parte, Supremul Absolut (Shiva sau Paramashiva in accepţiunea shivaismului din Kashmir) transcende toate noţiunile de spaţiu şi timp. De aceea Spanda, în cazul Supremului, nu reprezintă nici o mişcare de tip fizic, nici o activitate psihică (cum ar fi, de pildă, durerea sau plăcerea) şi nici o activitate prana-ică (de exemplu, foamea sau setea). Ea (Spanda) este însăşi pulsaţia extazului nesfârşit al Conştiinţei Divine (vimarsha), este pulsaţia Creaţiei Divine şi a Libertăţii ei absolute (svatantrya). Comentând acest aspect, marele înţelept şi eliberat Abhinavagupta afirmă că „Spanda este o pulsaţie divină, o ascensiune debordantă a beatitudinii spirituale în chiar natura intimă esenţială a Divinului, care include astfel toate succesiunile. Totuşi, pentru a permite o viziune conceptuală mai apropiată de posibilităţile înţelegerii umane, Spanda este interpretată ca „un gen de mişcare” (kincit)”.

Trebuie însă să remarcăm faptul că termenul de „mişcare” este impropriu aplicat în cazul Supremului Divin, deoarece Shiva nu se „mişcă”, de exemplu, nici mai încolo şi nici mai încoace. Într-adevăr, din această perspectivă suprem transcendentă, mişcarea nu înseamnă nimic. De aceea, ne putem pune în mod justificat întrebarea cum poate fi aplicat în mod corect acest termen („mişcare”) în ceea ce priveşte activitatea Supremului,deoarece după cum s-a arătat anterior, Spanda înseamnă „un gen de mişcare”. Abhinavagupta precizează că expresia „un gen de mişcare” se referă la faptul că „chiar şi nemişcarea ne apare, în fapt” „ca o mişcare”, pentru că deşi lumina divină a conştiinţei supreme nu se schimbă deloc, totuşi (ca să spunem aşa) ea pare că se schimbă”. Astfel, concluzia este aceea că nemişcarea însăşi ne apare de fapt ca o varietate de manifestări în Creaţie. La modul esenţial vorbind, Spanda reprezintă deci dinamismul conştiinţei spirituale, fără ca prin aceasta să aibă loc vreo mişcare sau vreo modificare în ea însăşi (în conştiinţă), dar servind totuşi ca o cauza sine qua non a tuturor genurilor de manifestare.

Este pulsaţia extazului Divin

Conştiinţa Divină Absolută, care este Infinită şi Perfectă, are întotdeauna deplina cunoaştere de sine (vimarsha); această cunoaştere de sine este completă şi eternă, reprezentând într-un anumit fel o activitate extrem de subtilă ce semnifică însuşi dinamismul celei mai înalte spiritualităţi, dinamism care nu se referă (aici, la acest nivel suprem) la nici un aspect fizic, psihic sau mental. Din această cauză Divinul Absolut mai este numit şi Maheshvara, pentru că el reprezintă omniprezenţa şi reprezintă şi imuabila cunoaştere de sine (vimarsha), care este absolut liberă şi necondiţionată, perfect pură, atotcunoscătoare şi pe deplin eficientă (activă). Aşadar, termenul „spanda” ne apare ca fiind doar un alt nume care este atribuit acestei divine şi perfecte cunoaşteri de sine (vimarsha). De altfel, în textele din tradiţia shivaită din nordul Indiei (Kashmir) sunt menţionaţi mai mulţi termeni sinonimi care se referă la acelaşi aspect al cunoaşterii de sine a Divinului Absolut: svatantrya (libertatea absolută), vimarsha (priza de conştiinţă sintetică şi extrem de eficientă), parashakti (Energia Divină Supremă), sara (natura esenţială imuabilă), hridaya (Inima Spirituală a Divinului Absolut), spanda (suprema rezonanţă divină creatoare) etc.

Ca şi doctrina şcolii pratyabhijna, doctrina sistemului spanda a apărut şi s-a dezvoltat în regiunea Kashmirului prin intermediul unor texte şi lucrări care au fost scrise de autori (mari înţelepţi eliberaţi) cunoscuţi. Altfel spus, conceptele doctrinare ale sistemului nu au apărut în diferitele texte tantrice anonime, ci ele au fost expuse şi apoi comentate într-un mod precis şi sistematic de către reprezentanţii de frunte ai shivaismului din Kashmir. Cel mai profund şi mai activ în această direcţie a fost marele înţelept eliberat Kshemaraja, care a manifestat un interes deosebit în studiul, analiza şi dezvoltarea sistemului spanda în cadrul shivaismlui nondualist din Kashmir.

Se poate afirma chiar că originile doctrinei spanda au marcat practic începutul metodic al celui mai elevat sistem spiritual care există (shivaismul nondualist din Kashmir), sistem care s-a impus astfel atât prin extraordinara complexitate şi profunzime a noţiunilor pe care el le expune, cât şi prin abordarea extrem de elevată, rafinată şi abstractă a celor mai înalte aspecte care se referă la Absolutul Divin. În acest context, considerăm necesar să prezentăm în mod sintetic ansamblul istoric în care diferitele curente spirituale ale shivaismului au luat naştere în zona Kashmirului, reunindu-se apoi în cele câteva şcoli fundamentale care definesc această perspectivă asupra spiritualităţii. Ne interesează însă în mod deosebit apariţia şi dezvoltarea şcolii spanda, pentru a pute înţelege mai bine rezonanţele doctrinare pe care le are cu alte şcoli ale shivaismului din Kashmir.

Învăţături inscripţionate pe o stâncă

Astfel, tradiţia shivaită menţionează (în conformitate cu afirmaţiile lui Kshemaraja) că între anii 800-850 d.Hr., marele înţelept şi eliberat Vasugupta a avut o revelaţie divină în vis. În acea revelaţie, însuşi Shiva i-a transmis că pe una din stâncile muntelui Mahadeva din Kashmir, el (Vasugupta) va găsi înscris un mesaj spiritual extrem de important pentru întreaga omenire. Vasugupta a găsit cu uşurinţă locul indicat, care era o enormă stâncă pe a cărei suprafaţă se afla inscripţionat un text în limba sanscrită, text care a primit numele de Shiva Sutra („Aforismele lui Shiva”). Shiva Sutra conţine 77 de aforisme extrem de sintetice şi abstracte, care condensează astfel esenţa shivaismului nondualist. Shiva Sutra este considerat primul text al sistemului shivait din Kashmir. Datorită extremei conciziuni în care este prezentat şi a înţelesului foarte ermetic al aforismelor care îl alcătuiesc, textul Shiva Sutra a fost comentat de mai mulţi înţelepţi, însă până în zilele noastre s-au păstrat doar patru astfel de comentarii, care sunt esenţiale.

Cea mai cuprinzătoare analiză a Shiva Sutra-elor este cea a lui Kshemaraja. Kshemaraja a fost cel mai eminent discipol al marelui eliberat Abhinavagupta şi totodată vărul acestuia, iar comentariul său la Shiva Sutra-e poartă numele de Vimarshini ; analiza lui Varadajara (unul din fiii lui Kshemaraja) se bazează foarte mult pe comentariul tatălui său (Kshemaraja) însă, chiar dacă îi lipseşte o anumită originalitate, ea conţine totuşi câteva idei novatoare. Al treilea comentariu are un autor necunoscut şi el nu reprezintă  altceva decât un rezumat al lui Shiva SutraVimarshini al lui Kshemaraja. În sfârşit, al patrulea comentariu este atribuit lui Bhaskara şi orientaliştii afirmă că el diferă în multe privinţe de comentariul lui Kshemaraja. Aceste text este anterior lui Vimarshini şi nu a fost tradus încă în vreo limbă europeană.

Ajungem astfel la textul fundamental al filozofiei Spanda. Discipolul cel mai de seamă a lui Vasugupta a fost Kallabhatta (sau, mai simplu, Kallata), despre care tradiţia ne spune că a trăit între anii 855-883 d.Hr. După descoperirea Shiva Sutra-elor de către maestru său, Kallata a scris el însuşi un text de o extraordinară profunzime spirituală, pe care l-a numit SpandaKarika („Aforisme despre Suprema Vibraţie (Rezonanţă) Divină”), în ideea de a rezuma cât mai bine învăţăturile din ShivaSutra-e. Cuvântul Karika înseamnă „o colecţie de aforisme (sau versete) despre subiecte cu caracter gramatical, filosofic şi ştiinţific.” Cuvântul spanda, aşa după cum s-a explicat anterior, înseamnă (la modul esenţial vorbind) „vibraţie” sau „pulsaţie”, ceea ce poate fi imediat corelat cu termenul de „rezonanţă” şi cu semnificaţia acestuia. Aşadar, el implică aspectul dinamic al Divinităţii sau pulsaţia divină creatoare. Spanda Karika reprezintă, deci, „o colecţie de aforisme care tratează despre subiectul pulsaţiei (rezonanţei) divine supreme creatoare”. Totuşi, există serioase îndoieli cu privire la autorul de drept al Spanda Karika-urilor, pe care Kshemaraja îl menţionează a fi, de fapt însuşi marele eliberat Vasugupta, maestrul lui Kallata. Chiar şi în această situaţie (care va fi analizată în următorul articol), se ştie sigur că Kallata a scris totuşi un scurt comentariu (vritti) la aceste aforisme (Spanda Karika), care a fost primul dintr-o serie de alte comentarii ce au fost scrise de numeroşi autori, printre care şi Kshemaraja.

Articol preluat din revista YOGA MAGAZIN nr. 34

Citiţi şi:
Calea spre inima transcendenţei
Shiva – maestrul spiritual suprem, transmiţătorul învăţăturilor Yoga pe Pământ

yogaesoteric
noiembrie 2007


 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga