Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Fiţi cât mai receptivi la energia extazului amoros!

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Fragmente din lucrarea SECRETE AMOROASE ESENŢIALE PENTRU CUPLURILE YOGHINE CARE ASPIRĂ SĂ FIE FERICITE – capitolul 6


După cum am putut să ne dăm seama fiecare, viaţa înseamnă energii subtile tainice, sufluri,  PRANA, dinamism şi mişcare. Atâta timp cât fiecare dintre noi suntem capabili de mişcare, suntem dinamici, suntem în formă, putem spune că trăim şi că energia subtilă tainică a vieţii există şi se manifestă în universul nostru lăuntric.
Fiecare pas pe care îl facem, fiecare cuvânt pe care îl rostim, fiecare idee care ne trece prin minte, fiecare stare pe care o avem, fiecare gest pe care îl manifestăm reprezintă tot atâtea expresii ale acestei energii tainice a vieţii.

Fie că ştim, fie că nu ştim aceasta, fie că vrem sau că nu vrem, toate acestea la un loc şi fiecare în parte generează în universul nostru lăuntric felurite fenomene specifice de rezonanţă ocultă cu anumite sfere de energie din Macrocosmos. În funcţie de obişnuinţele pe care le avem şi de rezonanţele care apar mai mereu în noi, toate aceste fenomene de rezonanţă ocultă generează în universul nostru lăuntric anumite preponderenţe subtile energetice. Tocmai de aceea, se afirmă adeseori că obişnuinţa este a doua natură.

Este totodată necesar să ne dăm seama că toate aceste manifestări sunt, în acelaşi timp, dovezi ale condiţiei noastre umane. Toate acestea evidenţiază însă şi aşa-zisa moarte, pe care fiecare dintre ele o implică. Puţini dintre noi îşi dau seama că toate aceste manifestări ne fac, totodată, să „murim“ în orice clipă şi în clipa următoare ne fac să renaştem. Este, tocmai de aceea, important să realizăm că, în fiecare clipă, noi „murim“ şi în clipa următoare noi renaştem. Acest proces de aşa-zisă moarte în cadrul clipei şi de renaştere în clipa care urmează are loc chiar şi atunci când noi nu ne dăm seama. Acest proces tainic al „morţii“ şi al renaşterii în fiecare clipă este inefabil. Prin intermediul acestei succesiuni „moarte“ – renaştere, noi cunoaştem astfel clipa.

Într-o relaţie amoroasă bazată pe iubire reciprocă, aceste energii subtile, polar opuse, dar totodată complementare apar prin declanşarea proceselor de rezonanţă cu energiile corespondente din Macro-cosmos, şi în cadrul jocului amoros fuzionează în sfera afectivă, în sfera pasională, în sfera mentală şi în sfera spirituală. Afectivitatea, erotismul, senzualitatea, sexualitatea alcătuiesc împreună, la unison, mediul specific care face cu  putinţă fuziunea noastră intimă pe multiple planuri cu fiinţa iubită.

Amorul cu transfigurare şi continenţă este terenul întâlnirii dintre trup, suflet şi minte pentru cei doi iubiţi. Afectivitatea, iubirea sunt manifestate prin intermediul centrului de forţă ANAHATA CHAKRA. Acest centru subtil de forţă ne permite să exprimăm, în cadrul interacţiunilor amoroase, toate stările de iubire, chiar şi cele mai tandre. Din cauza importanţei extreme pe care multe fiinţe umane o acordă comunicării verbale, ele uită de multe ori că sunt, totodată, şi structuri fizice, trupul lor având şi el propriul său limbaj. Puţine fiinţe umane ştiu că trupul ne permite să exprimăm şi chiar să percepem diferite stări şi aspecte specifice, cu mult înainte ca ele să fie exprimate verbal.

În cazul fuziunii amoroase cu transfigurare şi continenţă, prin intermediul trupului ne putem exprima mult mai uşor decât prin cuvinte iubirea, adoraţia, frenezia, plăcerea, într-o manieră directă, senzuală, instinctuală, erotică, ce vehiculează  între cei doi iubiţi sentimente profunde. Limbajul tainic al trupului are legătură cu anumite energii subtile vitale. Prin intermediul trupului se poate manifesta cu uşurinţă această vibraţie energetică subtilă, care reprezintă însăşi esenţa tainică a vieţii.

De multe ori, cei doi iubiţi fac greşeala să considere că vitalitatea lor este o simplă formă, un înveliş insignifiant – trupul în care şi prin intermediul căruia ei trăiesc – şi nu o forţă vitală, un ansamblu de energii subtile care circulă prin acest trup. Datorită acestei atitudini care le trădează ignoranţa, cei doi iubiţi ratează ocazia de a manifesta plenar şi profund această vitalitate. Mai ales femeile ar trebui să îşi dea seama că există o strânsă legătură între vitalitate şi masa lor corporală. Aceasta implică pentru ele să manifeste o deplină armonie trupească şi să nu fie grase, dar nici slabe, ci în mod echilibrat împlinite fizic.

În unele relaţii amoroase intime, unul sau altul dintre cei doi iubiţi, iar uneori amândoi, uită să se racordeze suficient de plenar şi profund la această sursă misterioasă care este energia vitală a trupului fiinţei iubite. Cei doi iubiţi ar trebui să îşi dea seama cât mai repede că de fapt, ceea ce îi emoţionează pe fiecare dintre ei până în străfundurile inimii, sunt aproape întotdeauna feluritele energii subtile (care energii pot lua forma unui trup, a unei stări, a unei senzaţii, a unei trăiri sau a unui copleşitor schimb emoţional).

Unele fiinţe umane nu redevin cu adevărat conştiente de aceste tainice energii ale vieţii decât atunci când se îmbolnăvesc şi când trupul lor suferă, fiind în anumite situaţii extenuat, vlăguit sau golit de energie. Dincolo de aceasta, cele mai vii dovezi ale existenţei acestor energii tainice ale vieţii ne sunt oferite atât de copii, cât şi de fiinţele umane care şi-au trezit plenar şi armonios  starea de SHAKTI sau starea de VIRA.

Atunci când ne aflăm angrenaţi într-o relaţie amoroasă intimă, bazată pe iubire reciprocă şi transfigurare şi nu mai suntem aproape deloc interesaţi de forma materială a trupului celuilalt (de înfăţişarea acestuia, de armonia sa, de forma sa specifică, ce este întotdeauna o expresie a necesităţii), ceea ce ne atrage, simultan cu manifestarea stării de iubire la acea fiinţă umană de sex opus, este exact această sferă energetică ce ne polarizează şi totodată ne complementează. Chiar şi atunci când nu ne dăm seama de aceasta, noi pătrundem, astfel, într-o zonă enigmatică, mistică, în care iubirea, erotismul şi atracţia fizică, senzuală, devin nişte expresii ale acestor energii.

În astfel de situaţii, noi nu mai trăim acele schimburi energetice tainice ca pe nişte simple emoţii, ci simţim totodată vibraţia inefabilă, invizibilă a acestor energii pe care le percepem ca pe nişte fluxuri enigmatice sau ca pe nişte senzaţii inefabile, ca nişte furnicături, care se manifestă atât la nivelul trupului, cât şi la nivelul inimii, generându-ne nişte trăiri copleşitoare. Aceste trăiri intense, euforice, copleşitoare se manifestă adeseori ca nişte fiori sublimi, care traduc în limbajul inimii manifestarea iubirii pe care o simţim.

Dacă veţi face suficiente eforturi, care vă vor permite să treceţi de la starea de conştiinţă a substanţei la aceea a energiei, pentru a translata apoi la starea de conştiinţă inefabilă a trăirii, dacă veţi căuta adeseori compania acelor fiinţe umane a căror energie subtilă extraordinar de mare vă aduce în mod spontan într-o stare de extaz (SAMADHI), vă veţi lărgi în felul acesta, în mod gradat, diapazonul individual de simţire a iubirii.

Procedând astfel, vă veţi putea exprima în continuare iubirea pe care o trăiţi, dar totodată îi veţi putea simţi intens şi profund, prin experienţă directă, şi celelalte aspecte, percepându-i nuanţele energetice şi toată gama de senzaţii euforice, încântătoare care, cel mai adesea, sunt aproape indescriptibile prin cuvinte.

De îndată ce vă veţi afla în această stare benefică uimitoare, deschideţi-vă totodată plenar nu numai inima, ci şi ANAHATA CHAKRA. Apoi urmăriţi să vă deschideţi fiecare atom component al fiinţei şi după aceea aspiraţi să ajungeţi la cunoaşterea inefabilă, pură, sublimă, luminoasă a energiilor subtile, enigmatice, ale sufletului.       


yogaesoteric
decembrie 2007


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga