Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Fragmente din lucrarea Copilăria lui Iisus de Jakob Lorber

Jacob Lorber a trăit în secolul XIX. Muzician de profesie, el a început la un moment dat să scrie cărţi, inspirat fiind, din câte ne relatează el, chiar de Iisus. El a scris practic după dictare (ascultând un fel de voce interioară) un număr impresionant de cărţi, în special referitoare la viaţa lui Iisus. Fragmentele pe care vi le prezentăm în acest articol fac parte din încântătoarea lucrare Copilăria lui Iisus sau Evanghelia lui Iacov, care povesteşte primii ani din viaţa lui Iisus.


Capitolul 91. Iubirea - adevărata rugăciune. Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu. Gândurile păgâne ale celor trei preoţi şi replica Pruncului

Iosif a sărutat Pruncul şi a spus: “Adevărat, dacă în Tine nu ar fi inima Tatălui, n-ai vorbi astfel! Căci unde pe acest pământ mai există un copil de vârsta Ta care să poată să vorbească asemenea lucruri, pe care nici un înţelept nu le-a spus vreodată?! De aceea, spune-mi dacă trebuie să mă închin Ţie, ca Domn şi Dumnezeu al meu!”

Această întrebare a lui Iosif i-a surprins pe toţi. Dar Copilul a spus, zâmbind dulce: “Iosif, tu ştii cum trebuie să se roage oamenii lui Dumnezeu? Văd că nu ştii prea bine, de aceea am să-ţi spun Eu! Ascultă! Omul trebuie să se roage cu adevărat lui Dumnezeu în sufletul lui, nu doar să dea din buze aşa cum fac unii, care cred că L-au servit pe Dumnezeu, dacă au dat din buze suficient de multă vreme. Dacă tu vrei să te rogi cu adevărat în sinea ta, atunci să-L iubeşti pe Dumnezeu în inima ta şi să faci numai bine atât prietenilor cât şi duşmanilor, căci atunci rugăciunea ta este adevărată înaintea lui Dumnezeu! Dar dacă cineva se limitează doar să dea din buze din când în când, iar în timpul acesta se gândeşte la lucruri obişnuite, care-l interesează mai mult decât rugăciunea, mai mult decât Dumnezeu însuşi, spune-Mi, crezi că este aceasta cu adevărat o rugăciune?!

Adevărat, milioane de asemenea rugăciuni sunt “auzite” de Dumnezeu, exact precum o piatră aude un strigăt! Deci, dacă tu te rogi cu iubire lui Dumnezeu, nu trebuie să-ţi pui întrebări dacă trebuie să Mi te închini Mie, ca Dumnezeu preasfânt şi Tată al tău. Cine se roagă la Dumnezeu, se roagă simultan şi la Mine; căci Tatăl şi cu Mine suntem o iubire şi o inimă”. Aceste cuvinte i-au făcut pe toţi să înţeleagă de ce Iisus trebuie să fie numit Fiul lui Dumnezeu. Inima lui Iosif era plină de o fericire divină. Iar Maria se bucura în sinea ei pentru Copil, păstrând toate aceste cuvinte în inima ei; la fel şi fiii lui Iosif.

Cei trei preoţi i s-au adresat atunci lui Iosif: “Slăvite înţelept al tuturor timpurilor! Am vrea să discutăm cu tine câteva cuvinte pe colina aceea, unde seara trecută tu cu fiii tăi v-aţi rugat atât de impresionant la Dumnezeul vostru!” Dar copilul a intervenit imediat în discuţie, spunând: “Vă închipuiţi că urechile Mele nu sunt destul de bune ca să vă audă ce vorbiţi pe colină?! Vă înşelaţi; căci urechile Mele ajung la fel de departe ca şi mâinile Mele! Aşa că discutaţi aici ceea ce aveţi de discutat!”

Capitolul 92. Dezvăluirea prostiei celor trei preoţi. Despre Templul din inimă şi adevărata slujbă religioasă

Cei trei preoţi s-au arătat foarte jenaţi, neştiind ce trebuiau să facă; căci nu le făcea plăcere să vorbească despre problema lor în prezenţa Copilului. Iar Copilul i-a privit şi li s-a adresat cu o voce foarte fermă: “N-aţi vrea cumva să faceţi şi din Mine un idol? Acolo pe colină, aţi vrea să înălţaţi un Templu, în care să puneţi apoi un lemn cioplit după chipul Meu pe un altar aurit, la care să aduceţi jertfe după obiceiurile voastre. Încercaţi numai să faceţi aşa ceva. Adevăr grăiesc vouă: primul care va face un pas în acest sens şi care va mişca numai un deget, va muri pe loc! Dacă vreţi să-Mi înălţaţi un Templu, atunci ridicaţi-l în inimile voastre! Căci Eu sunt viu, nu mort, de aceea vreau temple vii, nu moarte!

Dacă credeţi deja că în Mine se află însăşi Divinitatea, nu sunt Eu un Templu destul de viu pentru voi?! De ce mai este nevoie de un chip cioplit şi de un Templu din piatră?! Ce are mai multă importanţă, Eu sau un Templu care nu spune nimic şi un chip cioplit de-al Meu? Atâta vreme cât Cel viu este cu voi, la ce vă poate servi şi ajuta ceva mort? Sunteţi orbi şi proşti! Pentru Mine este mai important să Mă iubiţi decât să-Mi ridicaţi mii de temple din piatră, în care să staţi mii de ani şi să mişcaţi din buze înaintea chipurilor cioplite, în sutanele voastre învechite! Dacă ar veni la voi un om sărman, care ar fi gol şi flămând şi însetat, iar voi i-aţi spune: «Iată, acesta este un semizeu, căci aşa apar fiinţele superioare; hai să-i facem un bust şi să-l aşezăm într-un Templu, ca să-l putem venera», spuneţi-Mi, dacă aţi proceda aşa, credeţi că i-aţi face omului un bine, chiar de-ar fi să-i faceţi un chip din aur?

Nu i-ar fi omului mai bine dacă, din dragostea voastră, l-aţi îmbrăca şi i-aţi da de mâncare şi de băut? Şi nu este Dumnezeu mai viu decât acel om de pe pământ, deoarece tot ce există îşi trage viaţa din El?! Să credem că Dumnezeu este orb, când a creat soarele şi nouă ne-a dat ochi să vedem?! Sau este cumva surd Cel care v-a dat urechi, ori lipsit de simţire - când pe voi v-a făcut atât de sensibili?! Vedeţi şi singuri ce presupuneri aberante sunt acestea! Dumnezeu înseamnă cea mai desăvârşită viaţă, deci şi cea mai desăvârşită iubire; şi atunci, cum să Îl adoraţi şi să Îl cinstiţi ca pe un mort?! Gândiţi-vă la ce v-am spus, ca să vă vindecaţi de orbirea voastră!”

Această cuvântare i-a făcut pe preoţi să cadă în genunchi. Ei au recunoscut sfântul adevăr şi n-au mai scos o vorbă toată ziua.

Capitolul 145. Întrebarea centurionului despre venirea lui Mesia. Iosif despre Mesia. Cuvintele preotului despre sfârşitul templelor păgâne. Despre templul viu din inima omului

După ce centurionul a aflat de la Iosif o serie de lucruri despre Dumnezeu şi a primit şi unele date despre Mesia, a stat adâncit pe gânduri, apoi a întrebat când va veni acest Mesia. Şi Iosif a răspuns: “Acest Mesia, prin care toţi oamenii vor fi eliberaţi de povara morţii şi care va lega din nou pământul decăzut cu cerul, a sosit deja!”

Iar centurionul, cercetând mai departe, a spus: “Dacă acest Mesia a sosit deja, spune-mi atunci unde se află şi cum poate fi recunoscut!”

Iosif i-a răspuns astfel: “Nu îmi este permis să îl arăt cu degetul! Dar am să-ţi spun câte ceva despre felul în care poate fi recunoscut! Uite, mai întâi şi întâi, Mesia este fiul veşnic viu al Dumnezeului atotputernic, necunoscut încă până acum! O fecioară dintre cele mai curate îl va concepe într-un mod miraculos, doar prin puterea Celui de sus. Şi după ce va fi conceput şi născut, corpul său va fi investit cu toate însuşirile puterii divine. Şi câtă vreme va trăi cu adevărat pe pământ, slujitorii şi solii Lui vor coborî din Cer pe pământ şi-L vor ajuta pe El ca şi pe oameni, fără a face vâlvă. Prin vorbe şi fapte, El îi va însufleţi pe toţi care îl vor urma cu faptele lor, iar prin vorbele Sale va sădi iubirea în inimile lor. Iar cei care nu Îl vor recunoaşte, vor fi povăţuiţi prin cuvântul Său atotputernic, care va pătrunde în inima fiecărui om. Dar cuvintele Lui nu vor fi ca acelea ale oamenilor, ci vor fi pline de putere şi de viaţă; iar cei care Îi vor auzi cuvintele şi le vor păstra în inima lor, ca să acţioneze conform lor, aceia nu vor mai muri în veci! Iar El va fi blând ca un miel şi gingaş ca un porumbel; cu toate acestea, întreaga natură va asculta până şi de cea mai uşoară suflare a Sa! Va fi destul să şoptească ceva vânturilor, ca acestea să se dezlănţuie şi să vânture mările până în străfundurile lor! Iar dacă va arunca o singură privire asupra mării înfuriate, ea se va linişti şi faţa ei va fi ca oglinda! Şi va fi suficient să sufle o dată asupra pământului, ca toate mormintele să se deschidă, iar morţii să prindă iar viaţă! Iar cel care va simţi viu în inima sa Cuvântul lui Mesia, acela îşi va potoli focul din sufletul său şi se va simţi răcorit! Deci, dragul meu centurion, ai înţeles acum care sunt semnele lui Mesia, după care vei putea să-L recunoşti?! Nu îmi este permis să-Ţi spun mai multe despre El; dar mai mult ca sigur că tu vei afla destul de curând unde se găseşte El!”

Această explicaŢie a făcut o impresie puternică asupra centurionului, care nici nu mai îndrăznea să mai spună ceva. Apoi, el s-a dus la preotul cu care vorbise mai înainte şi i-a spus: “Ai putut să auzi de aici ce mi-a spus acest evreu deosebit de înţelept?”

Iar preotul a spus: “Mărturisesc că fiecare vorbuliţă a pătruns adânc în sufletul meu uimit!”

Iar centurionul a spus: “Atunci poate îmi spui ce se va întâmpla cu zeii noştri când va apărea acest Mesia, care mi-a fost descris atât de ciudat, şi când va începe să acţioneze cu toată puterea lui divină?”

Preotul i-a răspuns: “N-ai simţit zilele trecute puterea uraganului? Iar sus pe munte, n-ai văzut sfârşitul brusc al fostului templu al lui Apollo şi toate celelalte semne care au urmat? Uite, exact aşa se va întâmpla în curând şi cu Roma! Templele vor fi făcute una cu pământul! Iar acolo unde de obicei se aduc jertfe lui Zeus, vei găsi numai o grămadă de pietre. În locul templelor dărâmate, oamenii îşi vor construi temple noi, dar în inimile lor! În acestea, fiecare om, aidoma preoţilor de până acum, va putea aduce jertfa sa vie Dumnezeului cel adevărat - şi asta oriunde şi în orice moment! Deocamdată asta e tot ce pot să-ţi spun şi nimic mai mult. Vrei să afli mai multe? Uite, acolo sunt cei care ştiu mai mult decât mine! De aceea, nu mă mai întreba pe mine!”

Capitolul 146. Alte întrebări ale centurionului. Cuvintele lui Iosif despre împărăţia lui Mesia şi despre iubire - drept cheie a adevărului. Intrarea alaiului în sanctuarul improvizat. Fapta bună a Mariei faţă de bieţii orbi

Atunci, centurionul nu l-a mai întrebat nimic pe preot, ci s-a dus din nou la Iosif. Ajuns lângă el, i-a povestit imediat ceea ce îi relatase preotul şi l-a întrebat ce ar trebui să reţină cu adevărat din cele ce aflase.

Iosif i-a răspuns astfel: “Deocamdată, reţine tot ce ţi s-a spus; iar toate celelalte, aşteaptă-le cu răbdare şi astfel, vei proceda cât se poate de bine! Căci împărăţia sfântă a lui Mesia nu se compune din întrebări şi răspunsuri, ci din răbdare, iubire, blândeţe şi o supunere desăvârşită faţă de voinţa divină! Când este vorba de Dumnezeu, nimic nu se produce cât ai clipi, nici forţat şi cu atât mai puţin, obligatoriu. Dar dacă Domnul va considera că este bine pentru tine, atunci El îţi va conduce paşii spre marea revelaţie. Începe mai întâi prin a-L iubi pe Dumnezeul despre care ţi-am vorbit şi prin iubirea ta pentru El, vei ajunge mai repede la El, dacă vrei cu tot dinadinsul acest lucru! Această dragoste îţi va da dintr-o dată mai multă viaţă decât ai putea obţine cu un milion de întrebări moarte!”

Iar centurionul a continuat: “Bun, mult stimatul şi înţeleptul meu prieten! Am să fac tot ce-mi ceri, dar spune-mi, cum pot iubi pe Dumnezeu câtă vreme nu-L cunosc?”

Iar Iosif a răspuns: “Aşa cum îl iubeşti pe fratele tău şi pe mireasa ta, tot aşa să-L iubeşti şi pe Dumnezeu! Iubeşte-ţi aproapele ca pe fratele tău sau ca pe sora ta întru Domnul; în felul acesta, Îl iubeşti şi pe Dumnezeu! Fă întotdeauna numai lucruri bune şi în felul acesta vei găsi îndurare în faţa Domnului! Fii milos cu semenii tăi şi Domnul te va răsplăti cu mila Sa! Apoi, fii ponderat în toate câte faci, fii blând şi plin de răbdare, leapădă-te de mândrie, înfumurare, invidie şi răutate; şi atunci Domnul va aprinde o mare flacără în sufletul tău; lumina puternică a acestei flăcări spirituale va speria întunericul morţii din sufletul tău, şi astfel vei ajunge singur la acea revelaţie în care vei afla răspuns la toate întrebările tale! Iată deci, acesta este drumul corect spre lumină şi viaţă întru Domnul. Aceasta este dragostea pentru Dumnezeu, mergi deci pe acest drum!”

Capitolul 185. Cyrenius Îi mulţumeşte Copilului pentru bunătatea Lui. Cum să ne rugăm pe placul Domnului. Motivul pentru care Domnul a luat chip de om. Uimirea lui Cyrenius văzând progresele celor opt copii

După ce a auzit de la Iosif toate aceste explicaţii, Cyrenius s-a adresat Celui care se odihnea în braţele sale, spunându-I: “Doamne, nu sunt demn să-Ţi pronunţ Numele! Deci totul n-a fost decât semnul bunăvoinţei Tale faţă de mine, Domnul Dumnezeul meu? Cum, în ce fel să-Ţi mulţumesc, cum să Te slăvesc şi să Te laud pentru marea Ta milostivire? Ce aş putea eu, un biet om, să fac pentru Tine, cum să Te răsplătesc pentru că eşti aşa de bun cu mine şi mă protejezi mai mult decât propria-Ţi inimă?”

Copilul i-a răspuns: “Iubitul meu Cyrenius, te-aş iubi chiar mai mult, dacă nu Mi te-ai lamenta atâta! Ce câştig Eu dacă tot suspini în faţa Mea?! Îţi spun: mai bine fii vesel şi iubeşte-Mă în inima ta, iubeşte-i de asemenea şi pe ceilalţi oameni, decât să tot oftezi şi să suspini!”

Iar Cyrenius s-a adresat Copilului cu toată iubirea: “Viaţa mea, universul meu, cum să nu mă mai rog Ţie, Domnul şi stăpânul meu!”

Copilul a spus: “Da, bineînţeles, dar nu cu tot felul de exclamaţii nesfârşite, ci doar în sufletul tău, unde se află iubirea ta pentru Mine, căci din acest adevăr, care este lumina adevărată, izvorăşte flacăra nestinsă a iubirii! Îţi închipui cumva că devin mai mare sau mai puternic prin rugăciunile oamenilor, când sunt astfel chiar şi fără aceste rugăciuni? Iată, din această cauză M-am retras din nemărginirea Mea în acest înveliş omenesc, pentru ca oamenii să Mi se adreseze mai mult prin iubirea lor. Şi să-şi cruţe gura, limba, buzele! Căci asemenea rugăciuni (făcute din vârful buzelor) scad din demnitatea celui care se roagă, precum şi din a Celui căruia i se adresează, pentru că ele sunt moarte, fiind moştenite de la păgâni! Cum procedezi cu prietenii şi cu fraţii tăi când te întâlneşti cu ei? Îi întâmpini cu bucurie, îi saluţi, le strângi mâinile sau îi îmbrăţişezi! Acelaşi lucru să-l faci şi cu Mine şi nu voi mai pretinde altceva de la tine! Iar acum, veseleşte-te şi ocupă-te puţin şi de copiii tăi; întreabă-i ce au învăţat între timp şi vei avea parte de o mare bucurie, iar mie îmi vei face o bucurie şi mai mare, decât dacă vei continua să suspini şi să exclami neîntrerupt!”

Capitolul 298. Explicaţii deosebit de importante în ceea ce priveşte felul de a fi al lui Iisus, raportul tainic dintre omenesc şi divin în fiinţa Lui. Unele semne cu privire la renaşterea în Dumnezeu

Pentru anii care au urmat, Scriptura ne spune: “Cu timpul, compasiunea şi înţelepciunea Lui au crescut înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, dar faţă de părinţii Lui, El a rămas cuminte şi ascultător, până la vârsta când a început să propăvăduiască”.

Întrebare: Cum se explică aceste cuvinte, că de fapt compasiunea şi înţelepciunea Lui au crescut înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, când în realitate El Însuşi este în veşnicie o fiinţă Dumnezeiască, fiind mereu unit cu Dumnezeu în vecii vecilor? Şi cum ajunge El să fie astfel, înaintea oamenilor, când El este dintotdeauna Fiinţa Supremă, desăvârşită?

Ca să înţelegem aşa cum trebuie aceste cuvinte, nu este necesar să-L privim pe Iisus în mod rigid, ca fiind Dumnezeu cel Unic, ci trebuie să ni-L imaginăm ca fiind un om în care S-a cuibărit dumnezeirea veşnică, aparent inactivă, aşa cum în ficare dintre oameni se află cuibărit spiritul nemuritor sau scânteia divină. Şi, ceea ce în realitate orice om trebuie să facă, conform ordinii divine, pentru a-şi elibera din înlănţuirea iluziei spiritul său, acelaşi lucru a trebuit să-l facă şi omul Iisus, cu toată seriozitatea, pentru a-şi elibera şi revela complet fiinţa divină aflată în El, pentru ca Aceasta să devină Una cu Dumnezeu Tatăl.

Dar nu trebuie să pierdem din vedere că de fapt orice om are în el şi anumite slăbiciuni, care sunt adevărate cătuşe pentru spirit, acesta fiind astfel ferecat în ele ca într-o teacă. Aceste cătuşe pot fi complet sfărâmate numai dacă sufletul, împreună cu trupul, s-au întărit printr-o perfectă renunţare de sine, ca să reuşească astfel să elibereze spiritul, urmărind apoi să-l şi păstreze astfel totodată. Din aceste motive, este necesar să se ştie că omul va reuşi cu adevărat numai dacă, depăşind tot felul de ispite, se va strădui să se detaşeze complet de toate slăbiciunile, pentru a nu mai lăsa să-i fie astfel blocat spiritul său nemuritor. Dacă el reuşeşte astfel să-şi stăvilească aceste slăbiciuni şi să se detaşeze de ele cu tot sufletul, atunci spiritul său se va descătuşa pentru totdeauna şi îşi va întări astfel sufletul. Dacă la momentul potrivit sufletul este întărit şi se armonizează pe deplin, sfărâmând toate lanţurile, spiritul eliberat se uneşte astfel în mod firesc cu sufletul, care atunci ajunge să aibă deplinele puteri ale spiritului divin, devenind pentru totdeauna una cu Dumnezeu Tatăl.

Prin sfărâmarea acestor cătuşe, unele după altele, sufletul se întăreşte atunci cu puterea cea divină a spiritului, atingând astfel înţelepciunea şi compasiunea, care face posibilă renaşterea în Dumnezeu. Înţelepciunea înseamnă, printre altele, sesizarea fericită a ordinii divine în sine, iar compasiunea este expresia luminii veşnice a iubirii, care luminează toate lucrurile vizibile şi invizibile, precum şi căile şi relaţiile lor. Şi aşa cum este cu oamenii, într-o anumită măsură, tot la fel a fost şi în cazul omului Iisus.

În anumite privinţe şi Sufletul Său era întocmai precum sufletul oricărui om, fiind tocmai de aceea tentat de mai multe slăbiciuni, pentru că în El, Duhul Sfânt atotputernic trebuia să sfărâme legăturile cele mai puternice. Înţelegând aceasta ne putem da seama că şi sufletul lui Iisus a trebuit să facă faţă celor mai mari ispite, pe care El a trebuit, după cum ştim, să le respingă pentru a descătuşa astfel în El duhul lui Dumnezeu. Toate acestea (ispitele)i-au fost date pentru a se întări, ca să dobândească, triumfând asupra lor (ispitelor).

Citiţi şi:
Naşterea lui Iisus: adevărata poveste
Botezul Domnului 

yogaesoteric
ianuarie 2008

 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga