Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Am realizat rugăciunea de 24 de ore în timpul procedeului KAYA KALPA

Prin rugăciune m-am topit în sentimentul că EU SUNT
 
 
De când practic Yoga la acest curs i-am auzit pe mulţi colegi povestind despre stări cu totul speciale, stări de conştiinţă cosmică, stări de samadhi, stări de revelare a Sinelui etc., dar eu nu am trăit decât o dată, pentru scurt timp, o stare care să mă copleşească şi care să îi arate sufletului meu că în inima mea este prezent Dumnezeu. Totuşi pe Dumnezeu îl simt aproape mereu în fiinţa Ghidului meu spiritual, Grieg şi acest lucru m-a susţinut mereu pe Cale. Dumnezeu îmi vorbeşte, mă cheamă, mă îmbrăţişează şi mă conduce prin Ghidul spiritual.

Relatarea care urmează descrie experienţele pe care le-am trăit în Kaya Kalpa, în timpul a două retrageri de câte patru zile. Este vorba de o perioadă scurtă, dar m-am hotărât să scriu această relatare pentru ca mai apoi şi alţii care au avut experienţe deosebite să prindă curaj pentru a le împărtăşi celorlalţi. În plus, am trăit în Kaya Kalpa cea mai minunată şi sublimă experienţă spirituală pe care am avut-o până acum în această viaţă.

Un adevărat salt spiritual

Am realizat prima experienţă de Kaya Kalpa în vacanţa de vară care a urmat învăţării elementelor teoretice ale tehnicii (n.n., anul 17). Global, am simţit această primă experienţă ca un adevărat salt spiritual, un mare câştig în special la nivel mental, amplificarea forţei mentale, a discernământului, a clarităţii în gândire, a detaşării. Aproape chiar de la început am simţit ca pe o constantă activarea la nivelul lui Ajna Chakra, care s-a amplificat şi rafinat pe durata zilelor petrecute în întuneric. Au apărut de două ori şi peisaje astrale pe care le-am remarcat la început cu uimire şi un pic de teamă, iar apoi cu curiozitate. Ele erau sesizabile atât cu ochii închişi cât şi cu ei deschişi şi rămâneau la fel, chiar dacă îmi mutam privirea sau îmi roteam capul. În această retragere am realizat de câteva ori o tehnică supramentală şi am remarcat faptul că efectele erau cu mult mai clare şi mai puternice decât în condiţii obişnuite. Până la această retragere încă mă confruntam cu o anumită teamă de întuneric şi aceste temeri au apărut şi în Kaya Kalpa. Am reuşit să depăşesc cu ajutorul rugăciunii către Dumnezeu şi către îngerul păzitor frica de întuneric şi de tot ceea ce ar putea să se ascundă în el.

Rugăciunea de 24 de ore

A doua retragere am realizat-o în luna decembrie, între Crăciun şi Anul Nou. Printr-o fericită sincronicitate, ea a inclus la final şi rugăciunea de 24 ore, realizată la unison. Faţă de retragerea realizată în vară, aceasta a fost, ca stare interioară, mult mai dificilă şi mai plină de încercări. Cu toate că fusese Crăciunul, mă simţeam sufleteşte destul de apăsat de un fel de tristeţe-nemulţumire, care s-a concretizat ulterior într-o tuse însoţită de dureri de spate. Şi au recidivat şi stările de frică de întuneric. Chiar în prima seară, când m-am culcat, am resimţit aproape fizic o prezenţă străină ostilă, dar care a dispărut după ce am început să mă rog. În această retragere am trăit o experienţă cu totul deosebită pentru mine, pe care o voi povesti în continuare. Ea a apărut în timpul tehnicii de rugăciune de 24 de ore.

După ce m-am rugat timp de mai multe ore, folosind rugăciunea Tatăl Nostru, care are o reverberaţie foarte specială în sufletul meu, am devenit conştient că rugăciunea devenise mecanică şi că de multe ori greşeam chiar şi cuvintele. Această conştientizare a apărut atunci când m-am raportat mai atent la Grieg, urmărind să simt, să trăiesc starea pe care o avea el, prin care ne susţinea pe noi toţi cei care ne rugam în acea zi.

Dumnezeu este prezent şi îmi răspunde

Atunci am schimbat modul şi ritmul rugăciunii. Dacă până atunci rosteam foarte repede cuvintele, fără să fiu prea atent la ele, am început apoi să le rostesc rar şi cu o mare atenţie, căutând să trăiesc înţelesul. Atunci am primit un prim semn că sunt pe drumul cel bun: un fior care m-a copleşit şi m-a făcut să plâng, recunoscând răspunsul lui Dumnezeu. Următoarele trei, patru ore au trecut foarte, foarte repede, simţind cum sufletul se purifică tot mai mult, şi se face tot mai uşor. Eram oarecum mirat că nu simţeam deloc oboseală sau somnolenţă, cu toate că ele se manifestaseră de dimineaţă până la prânz. Şi la un moment dat s-a petrecut ceva, ca un declic. Mă întrebam dacă voi rezista treaz până dimineaţă (era în preajma miezului nopţii) şi simţeam, într-un mod inexplicabil, că voi reuşi aceasta (cu toate că aproape întotdeauna îmi este greu să rămân treaz noaptea).

A început un fel de dialog interior cu Dumnezeu. Brusc am devenit conştient că Dumnezeu este prezent şi îmi răspunde într-un mod tainic, nu prin cuvinte ci prin anumite stări pe care le resimţeam într-un mod inefabil. Am înţeles atunci că, în realitate, Dumnezeu mă iubeşte foarte tare şi că este foarte deschis către mine. Aceasta mi s-a părut la început inexplicabil, pentru că eu, în general, trăiam cu impresia că aceasta e o condiţie existenţială dificil de atins. Am devenit atunci foarte fericit şi am început să mă simt şi să mă port ca un copil cu Tatăl lui Preaiubitor, sau ca o iubită cu iubitul său.

O pregnantă stare de A FI

Ceea ce simţeam era cu totul nou şi oarecum paradoxal. Mi-am deschis inima în faţa lui Dumnezeu şi am început să-I vorbesc într-un mod foarte intim şi direct, aşa cum fac îndrăgostiţii. Şi simţeam răspunsurile Lui într-o stare de tandreţe, gingăşie şi suavitate de nedescris. La un moment dat am avut o revelaţie şi I-am spus lui Dumnezeu: „semeni foarte mult cu Grieg”.

Trăiam o stare de recunoştinţă profundă în care căutam să îmbrăţişez ceea ce nu poate fi cuprins de nimic. Am devenit conştient că experimentez Ceva care nu are nici o proprietate, nici o caracteristică, descopeream că limitele corpului meu dispăruseră, la fel şi toate senzaţiile asociate lui. Ceea ce conştientizam era doar sunetul propriei mele respiraţii şi o pregnantă stare de A FI. Percepeam prezenţa lui Dumnezeu într-un mod extrem de misterios: EL ESTE AICI şi sunt şi eu, dar totuşi nu suntem doi! Şi este atât de bine în această stare! În ea nu există nimic altceva decât sentimentul că EU SUNT. Întunericul a dat o dimensiune reală a acestei stări, căci ea este ca un Vid plin de Conştiinţă de Sine. Şi după ce am conştientizat că Dumnezeu este foarte misterios, am înţeles că tot ceea ce El face (cu mine, pentru a mă face să trăiesc şi să conştientizez acele transformări uluitoare), face fără nici cel mai mic efort. Am intuit că pentru El nu este necesar niciun efort în a realiza ceva, orice ar fi aceasta.

Comuniune profundă cu Dumnezeu

M-am întrebat oare ce trebuie să înţeleg din această experienţă şi ce am de făcut în continuare? Mi-am zis că ea reprezintă un model, un exemplu pe care mai apoi ar trebui să-l evoc sistematic şi am căutat să-mi fixez acea stare. Am dorit apoi să aprofundez acea trăire şi l-am rugat pe Dumnezeu să mă facă să o trăiesc mai mult (aşa cum îţi doreşti să faci cât mai mult dragoste). A rezultat o relaxare atât de profundă a corpului încât m-am lăsat treptat pe spate, din sukhasana, peste diverse obiecte care erau în preajmă, fără să simt atunci vreo durere şi fără să-mi pese prea mult de această nouă ipostază! În acea stare de resorbţie accelerată a apărut şi un fel de viziune a două mâini gigantice care parcă construiau un oraş… În această fază am simţit că sunt confruntat cu o limită a corpului meu fizic şi am înţeles atunci de ce insistă ghidul nostru atât de mult asupra vitalităţii. Simt că dacă aş fi rămas mai mult în acea stare de comuniune profundă cu Dumnezeu ar fi fost foarte bine, dar atunci mi-a fost foarte dificil să mai continui, mă simţeam aproape epuizat fizic şi am adormit.

În zilele care au urmat am fost marcat de experienţa avută, am trăit o stare de umilinţă profundă faţă de Dumnezeu şi o stare de iubire necondiţionată faţă de toate fiinţele. Această stare s-a estompat în timp şi, odată cu ea şi capacitatea de a retrăi starea sublimă din rugăciune. Am sesizat că pot retrăi, într-o anumită limită, starea cea specială, doar atunci când egoul era foarte puţin prezent şi, în plus, am sesizat că dorinţa de a povesti acea stare mă făcea să mă îndepărtez de ea. De aceea am oscilat multă vreme până să mă decid să o povestesc.

Cred că această experienţă a reprezentat un moment de cotitură pentru mine, căci sesizez, pe ansamblu, o însănătoşire a vieţii mele sufleteşti şi spirituale, începând cu acel moment.

Narcis
 
****

Trimite-ne şi tu relatări despre trăirile tale spirituale pe adresa redactie@yogaesoteric.net. Cele mai frumoase scrisori de la cititori vor fi publicate pe site-ul nostru, iar relatările spirituale extraordinare vor fi premiate.

yogaesoteric
ianuarie 2008

Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga