Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Sănătate >Articole >
Acizii graşi esenţiali, oxigenarea şi prevenirea cancerului
de prof. Brian Scott Peskin, BSEE (MIT)
[Articol extras din Nexus Magazine, Anul II, Numărul 10 (februarie - mai 2007)]

Cancerul şi bolile de inimă pot fi prevenite consumând acizi graşi esenţiali din familiile omega-3 şi omega-6 într-o proporţie cuprinsă între 1:1 şi 2,5:1 împreună cu diferite vitamine şi minerale.

Cauza principală a cancerului nu este de natură genetică

Oamenii de ştiinţă din SUA au descoperit că în 1900, rata mortalităţii din cauza cancerului era de doar 3% din populaţie. Cancerul era deci o boală neobişnuită ce afecta un procent mic de americani. Dar acum, cancerul a devenit atât de comun încât realmente toată lumea cunoaşte pe cineva care suferă de această boală teribilă. De fapt, pentru americanul de rând, îmbolnăvirea de cancer nu este o excepţie; dimpotrivă, a devenit o regulă. Am ajuns să acceptăm cancerul ca fiind de neoprit, incurabil şi chiar ca o parte naturală a vieţii. Acest mod de a privi lucrurile este tragic, din moment ce cancerul nu este un proces natural şi poate fi prevenit.

S-a demonstrat ştiinţific un fapt care poate părea uimitor pentru majoritatea oamenilor: această boală este regresivă din punct de vedere genetic şi nu predominantă. Aceasta înseamnă că de fapt, corpul uman este foarte rezistent la cancer. În 1969, profesorul Henry Harris de la Universitatea Oxford a zguduit puternic comunitatea cercetătorilor din domeniul cancerului, când a demonstrat că teoriile genetice nu sunt adevărate. Profesorul Harris a luat celule de ţesut normal şi a infuzat în ele trei tipuri de cancer. În mod sigur, s-a gândit el, celulele canceroase vor pune stăpânire pe cele normale şi le vor „transforma” în celule canceroase. În mod surprinzător însă, celulele s-au dezvoltat normal.

Contrar opiniei generale, cancerului îi trebuie câteva decenii pentru a se dezvolta la oameni. Datorită acestei lungi perioade de incubaţie, ştiinţa ne poate arăta cum pot fi distruse orice forme de celule precanceroase încă din faza iniţială şi cum poate fi prevenită astfel producerea de degradări la scară largă de către aceste celule.

Ideea existenţei unei baze genetice a cancerului trebuie deci reconsiderată. Dr. Robert A. Weinberg de la Institutul de Tehnologie Massachusetts (MIT), unul dintre cercetătorii de frunte în domeniu şi cel care a descoperit aşa numita oncogenă (gena care cauzează cancerul) şi-a schimbat complet concluziile la care ajunsese după ce a descoperit că „mai puţin de o bază de ADN la un milion pare să fie copiată greşit”. Cuvintele lui exacte sunt următoarele: „S-a făcut o greşeală foarte mare. Noţiunea conform căreia un cancer se dezvoltă prin activarea succesivă a unei serii de oncogene şi-a pierdut legătura cu realitatea.” El a numit descoperirile genetice făcute până în acel punct drept „sterile”. Prin urmare, cauza primară a cancerului nu este genetică. Acest lucru a fost anunţat în 1998, dar este foarte puţin cunoscut.

În 2006, conducătorii celui mai mare centru de cercetare a cancerului, Baylor din Houston, Texas au anunţat şi ei că principala cauză a cancerului nu este genetică: „Dacă tratarea cancerului prin genetică s-ar fi putut realiza, ea ar fi fost deja rezolvată prin intermediul unor mutaţii genetice”, a spus William Brinkley, unul dintre vicepreşedinţii de la Baylor. Din acest motiv el a insistat ca alte cercetări să aibă prioritate faţă de proiectul privind genomul cancerului. Dr. John Mendelsohn (preşedinte al Centrului pentru cancer M.D. Anderson) declara, „Orice afirmaţii referitoare la faptul că aceasta (cercetarea genetică) va fi cheia în tratarea cancerului sunt total inadecvate.”

În concluzie, cauza primară a cancerului nu este o mutaţie genetică. Chiar dacă „aveţi un cancer în familie”, există totuşi speranţe reale. Din nefericire, geneticienii nu dau înapoi. Ei încercă să forţeze faptele pentru a se potrivi cu teoriile lor, deşi acestea nu se potrivesc deloc cu faptele, pentru că, aşa cum demonstra Profesorul Harris şi cei care i-au urmat, cancerul nu este genetic dominant. Unde ne duce aceasta? Unde putem căuta soluţii? Ce putem spune despre soluţiile nutriţioniste populare în lupta împotriva cancerului?

„Soluţiile” anticancerigene populare  nu funcţionează

Majoritatea oamenilor urmează ascultători recomandările experţilor în speranţa că vor câştiga războiul cu cancerul. Din nefericire, aproape nimic din ceea ce ni se spune nu este bazat pe fapte ştiinţifice. Analizaţi următoarea listă cu presupuse „soluţii”, împreună cu data publicării eşecurilor lor, prezentate în revistele medicale de frunte ale lumii. Mulţi dintre noi nu auzim niciodată dezminţirile şi în consecinţă utilizăm în continuare metode care nu ne protejează împotriva cancerului.

Enumerăm în continuare câteva metode prezentate ca având succes în prevenirea cancerului, dar care în realitate nu sunt eficiente.

Mamografia: Samuel S. Epstein, Doctor în Medicină (preşedinte al Coaliţiei de Prevenire a Cancerului), Rosalie Bertell şi Barbara Seaman au publicat un articol în care expun adevăruri despre mamografie, pe care majoritatea femeilor nu le cunosc (Int J Health Sci 2001; 31(3):605-15): „Contrar credinţei populare şi asigurărilor date de mass-media americană…mamografia nu este o tehnică pentru diagnosticarea timpurie. De fapt, cancerul la sân este prezent de obicei cu opt ani înainte de a putea fi detectat.”

Uleiul de peşte: Majoritatea suplimentelor cu ulei de peşte nu au niciun efect în prevenirea cancerului şi pot fi primejdioase pentru sănătatea dumneavoastră (articole: 1995-2006). În cadrul Congresului al IV-lea al Societăţii Internaţionale pentru Studiul Acizilor Graşi şi Lipidelor (SISAGL), care a avut loc în perioada 4-9 iunie 2000 la Tsukuba, Japonia, au fost prezentate următoarele concluzii:

„Studiile indică faptul că uleiul de peşte (care conţine derivaţi de omega-3) micşorează pe scară largă gama de răspunsuri a celulelor imunitare (activităţile limfocitelor citotoxice T, proliferarea limfocitelor şi producerea de IL-2 şi IFN-y (1, 2)) […] Studii recente au indicat că niveluri joase ale acizilor graşi omega-3 cu lanţ lung de carbon (AEP sau DHA) sunt suficiente pentru a cauza unele din aceste efecte represive. […] Această diminuare (a proliferării limfocitelor inhibate şi a celulelor cu rol în apărare) cauzează creşterea bacteriilor celulare (infecţie) şi dereglează mecanismul de omorâre a celulelor tumorale”.

Orice substanţă care cauzează slăbirea capacităţii de distrugere a celulelor tumorale este cancerigenă, adică exact opusul a ceea ce dorim noi. Unul din motivele pentru care rata îmbolnăvirilor de cancer creşte în loc să scadă ar putea fi chiar faptul că tot mai multe persoane consumă ulei de peşte crezând că el previne cancerul.

Uleiul de peşte este de asemenea ineficient în prevenirea bolilor de inimă, iar Şcoala de medicină de la Harvard ne-a prevenit de acest lucru cu ani în urmă, dar prea puţini dintre americani au ascultat. Consumarea peştelui în locul uleiului de peşte nu a dus de asemenea la niciun rezultat.
 
Japonezii, mari consumatori de peşte, au o rată a cancerului şi a bolilor de inimă mai ridicată decât americanii. Începând cu 1981 cancerul este cauza principală a deceselor în Japonia, dar mass-media populară nu prea dezvăluie aceste date senzaţionale.

În ianuarie 2006 a fost demascat faptul că tratamentul cu omega-3 în cazul cancerului este o eroare (JAMA 2006; 295(4)): „Un mare volum de lucrări, cuprinzând studii efectuate pe numeroase grupuri, din mai multe ţări şi cu diferite caracteristici demografice, arată că nu există probe care să demonstreze o asociere semnificativă între acizii graşi omega-3 şi lipsa incidenţei cazurilor de cancer. Este improbabil ca suplimentarea dietei cu acizi graşi omega-3 să prevină cancerul.”

Cea mai cuprinzătoare analiză până la momentul actual, publicată în British Medical Journal din 24 martie 2006,  care trece în revistă 96 de probe de laborator dintre care 44 cu suplimente şi cinci realizate mai ales cu ALA (rudă cu omega-3) obţinut din ulei de peşte, confirmă eşecul acestui tratament: „Nu am găsit nicio dovadă că grăsimile omega-3 au vreun efect asupra incidenţei cancerului. [...] Acest studiu sistematic a evaluat efectele folosirii acizilor graşi omega-3 (împreună sau separat) asupra mortalităţii, a activităţii cardiovasculare, a cancerului şi a infarctului pe un mare număr de participanţi şi nu a găsit nicio dovadă a existenţei unui beneficiu vizibil al acizilor graşi omega-3 asupra sănătăţii.”

Din nefericire, în ciuda acestor concluzii, majoritatea medicilor din lumea întreagă recomandă încă uleiul de peşte pentru prevenirea atât a cancerului cât şi a bolilor de inimă.

Cercetările anticancer ale doctorului Otto Warburg

Mulţi dintre colegii mei medici au fost şocaţi să descopere aceste adevăruri. Câţi dintre noi au văzut aceste importante descoperiri dezvăluite în mass-media? Din păcate nu prea mulţi. Nu deznădăjduiţi pentru că există un răspuns la problema cancerului. Acesta a fost descoperit în 1925 de către Otto Warburg, dr. în medicină. Dr. Warburg a fost numit cel mai mare biochimist al secolului XX; numărul mare şi importanţa descoperirilor sale îl califică drept cel mai priceput biochimist din toate timpurile.

În anii '20, Dr. Warburg realiza cercetări în domeniul enzimelor respiratorii, cu privire  la vitaminele şi mineralele de care corpul omenesc are nevoie pentru folosirea oxigenului din celule, cercetări care i-au adus premiul Nobel în 1931. (Astăzi, aceste vitamine şi minerale sunt denumite „coenzime”.)

Comisia însărcinată cu decernarea premiului Nobel se aştepta probabil ca medicina să beneficieze de pe urma descoperirilor vitale despre cancer ale doctorului Otto Warburg. Din păcate, au intervenit interesele politice. 

Dr. Warburg a continuat să facă descoperiri fundamentale până în  ultimii săi ani de viaţă, însumând astfel o carieră de 60 de ani de cercetări cu rezultate uimitoare. Un exemplu este construirea unei modalităţi de măsurare a presiunii oxigenului dintr-o celulă vie, prin dezvoltarea unui manometru special, o importantă realizare care a condus la o viitoare descoperire a sa: faptul că presiunea şi concentraţia scăzută a oxigenului întotdeauna prognozează apariţia cancerului.

În loc să lucreze la un nivel teoretic, mult prea îndepărtat de realităţile fiziologice ale cancerului, dr. Warburg a descris condiţiile reale ale celulelor care duc la instaurarea cancerului şi astfel a dat altora posibilitatea de a dezvolta modalităţi practice pentru a opri evoluţia acestuia.

Este uluitor faptul că numeroasele sale descoperiri nu au fost utilizate de către comunitatea cercetărilor americani în prevenirea şi tratarea cancerului. Totodată, chiar dacă au avut loc dezbateri în privinţa lucrărilor doctorului Warburg, niciun savant sau cercetător nu le-a infirmat vreodată validitatea, corectitudinea sau utilitatea în prevenirea şi tratarea cancerului.

Principala cauză a cancerului, în viziunea doctorului Warburg

Ne-am obişnuit atât de mult să ni se spună că „într-o zi” vom descoperi cauza cancerului şi că acesta este cel mai mare mister al medicinii moderne, încât ceea ce urmează ar putea părea greu de crezut.

Dr. Otto Warburg a descoperit şi a declarat în mod clar că principala şi cea mai importantă cauză a cancerului este cantitatea prea mică de oxigen care intră în celulă. „În urma experimentelor am stabilit că o inhibare cu 35% a procesului de oxigenare este deja suficientă pentru a atrage după sine o astfel de transformare în timpul dezvoltării celulei,” afirma el în 1966 la o conferinţă a laureaţilor premiului Nobel în Lindau, Germania.

Pare foarte simplu, nu-i aşa? Cu mai puţin de o treime de oxigen faţă de cât este necesar şi cancerul poate să apară. Bazându-se pe experimentele meticuloase pe care el şi mulţi alţii le-au verificat de nenumărate ori, Dr. Warburg a descoperit şi a declarat că principala şi cauza numărul unu a cancerului este cantitatea prea mică de oxigen care ajunge în celulă (hipoxie).

Odată ce o celulă devine canceroasă, ea nu mai poate reveni la normal; trebuie distrusă (Science 1956;123(3191)).

Când am întâlnit prima dată aceste informaţii nu mi-a venit să cred. Spre marea mea surprindere, aceste informaţii referitoare la legătura dintre cancer şi oxigen au fost publicate în numeroase rânduri în publicaţiile recente dedicate cancerului, cum ar fi spre exemplu Radiotherapy and oncology 1993; 26 (1): 45-50 şi 1999; 53:113-17. Oricum, soluţia practică în rezolvarea problemei deficienţei de oxigen le-a scăpat cercetătorilor, probabil pentru că nu au ştiut de unde să înceapă.

Luând peroxid de hidrogen, suplimente de calciu, suplimente de ulei de peşte, cantităţi masive de omega-3, ozon sau aşa-numita „apa oxigenată” nu vom rezolva deficienţa de oxigen de la nivelul celulelor. Nimeni nu a fost în stare până acum să ducă mai departe descoperirea doctorului Warburg.

Descoperirea doctorului Warburg a fost verificată de nenumărate ori, atât prin transformarea unor celule normale în celule canceroase cât şi prin demonstrarea faptului că această maladie nu se dezvoltă în zone foarte bine oxigenate. În mod surprinzător, medicii americani sunt cei care au ajuns la această concluzie în anul 1953 şi au confirmat-o în 1955! Goldblatt şi Cameron au observat (cf. J. Experimental Medicine 1953; 97:535-552) că odată ce au fost aduse celulei pagube prea mari, nicio cantitate de oxigen nu va readuce la un nivel normal respiraţia celulei: aceasta este pentru totdeauna osândită unei vieţi canceroase.

Din această cauză a preveni este principala soluţie pentru a nu face cancer. Aceste studii au confirmat posibilitatea de a preveni o celulă precanceroasă să devină permanent cancerigenă, dacă deficienţa de oxigen este stopată din timp.

Cauzele secundare ale cancerului            

Faţă de descoperirea doctorului Warburg, fiecare presupusă cauză a cancerului menţionată în zilele noastre în mass-media din domeniul sănătăţii şi al nutriţiei este o cauză secundară.

Cauzele secundare includ elemente cum ar fi: mediul înconjurător, chimicalele carcinogene, radiaţiile  medicale şi ale mediului înconjurător, grăsimile trans, aditivii din mâncare, chimicalele din fumul de ţigară, viruşii şi chiar mutaţiile genetice.

Sunt nenumărate cauze secundare ale cancerului, dar urmărirea la nesfârşit şi în mod exclusiv a acestora, fără a explica elementul lor comun, nu a condus şi nu va conduce niciodată cercetătorii la un remediu adevărat pentru cancer.

Dr. Warburg ne-a avertizat de multe ori în legătură cu irosirea unui timp preţios prin urmărirea exclusivă a unor cauze secundare. Nu comiteţi greşeli în această privinţă: elementul pe care fiecare cauză secundară a cancerului îl are în comun cu fiecare din celelalte este acela de a conduce, direct sau indirect, la insuficienţa oxigenului în celule. Mai degrabă ar trebui să ne preocupăm cum să ducem suficient oxigen în celule.

Doar exerciţiile fizice nu sunt o soluţie pentru a scăpa de cancer

Probabil gândiţi că făcând multe exerciţii vă oxigenaţi sângele şi prin urmare luptaţi împotriva   cancerului! Ei bine, nu e chiar aşa. Toate aceste exerciţii nu l-au împiedicat pe campionul mondial la ciclism Lance Armstrong să se îmbolnăvească de cancer. Este adevărat că prin exerciţii se poate spori nivelul de oxigenare al sângelui, dar procedând astfel, tot nu avem garanţia că oxigenul va fi transferat efectiv fiecărei celule din fiecare organ al corpului.

Dr. Warburg a subliniat în mod clar că numai oxigenul nu este suficient: „Cancerul se poate dezvolta chiar şi în prezenţa oxigenului ca şi gaz liber în atmosferă, deoarece oxigenul s-ar putea să nu reuşească să pătrundă într-o cantitate suficientă în  celulele corpului, sau apoenzimele  respiratorii ale celulelor aflate în dezvoltare s-ar putea să nu fie saturate cu grupele active.”

Sunt mulţi factori care contribuie la lipsa oxigenului din celule, incluzând anumite deficienţe despre care vom vorbi în curând. Exerciţiul, prin sine însuşi, nu reprezintă unica soluţie pentru a evita să ne îmbolnăvim de cancer. Mulţi oameni, inclusiv atleţii, care fac exerciţii în mod regulat se îmbolnăvesc de cancer. Mai mult, o persoană respiră de cel puţin 17.000 de ori pe zi (12 respiraţii pe minut).

Acizii graşi esenţiali şi uleiurile care îi conţin

Corpul nostru are nevoie de nişte grăsimi speciale, ce joacă un rol cheie în multe funcţii ale organismului, care facilitează absorbţia oxigenului în celule prin intermediul membranelor celulare. Aceste grăsimi speciale absorb foarte bine oxigenul. Numite acizi graşi esenţiali (AGE), aceste grăsimi speciale sunt absorbite zilnic din exterior, prin alimentaţie, deoarece corpul nu le poate produce de la sine. Există două familii de acizi graşi esenţiali care permit corpului să producă din ele diferite tipuri de „derivaţi” ai acizilor graşi esenţiali: familia omega-6, denumită acid linoleic (AL) şi familia omega-3, denumită acid alfa linoleic (AAL).

Cu tot tam-tam-ul creat în jurul uleiului de măsline, trebuie să ştiţi că el conţine în special omega-9, un ulei neesenţial fabricat chiar de corp. Uleiul de măsline extra-virgin este în mod tradiţional neprocesat şi astfel necancerigen, însă el nu protejează împotriva îmbolnăvirii de cancer.  Ceea ce trebuie evitat este însă margarina. Faptul că margarina nu se  strică atunci când nu este depozitată în frigider dovedeşte faptul că ea nu se mai poate oxigena. Dacă s-ar putea oxigena ar deveni râncedă atunci cand este lăsată în afara frigiderului, exact ca şi peştele. Uleiul de rapiţă şi cel de soia nu sunt recomandate, ele nici nu au fost destinate consumului uman, ci ca alimente pentru animale şi aplicaţii industriale. Multe alimente, în special sosurile pentru salate conţin acum ulei de rapiţă. Încercaţi să-l evitaţi.

Pentru a-şi menţine proprietăţile nutritive importante, uleiurile nu trebuie să fie gătite, ci cel mult doar uşor încălzite. Ţineţi cont de faptul că etichetele unor producători de suplimente nutritive nu identifică separat şi nu fac distincţie între familia acizilor graşi esenţiali şi derivaţii acestora. Fiţi siguri de ceea ce doriţi să cumpăraţi. Asiguraţi-vă că uleiurile sunt brute, neprocesate şi organice şi că nu conţin ulei de peşte sau orice tip de uleiuri hidrogenate.

Proporţiile dintre omega-6 şi omega-3 în corp

Pentru a determina ce uleiuri conţin cei mai buni acizi graşi esenţiali anticancerigeni trebuie să examinăm conţinutul ţesutului corporal. Studiile arată faptul că sistemul nervos şi creierul conţin o proporţie de 1:1 de omega-6 şi omega-3. Unii nutriţionişti sugerează că aceasta este proporţia cea mai bună, însă aceasta este o părere greşită. Iată de ce.

Majoritatea organelor conţin o proporţie omega-6/omega-3 de 4:1. Totuşi, creierul, sistemul nervos şi organele alcătuiesc doar aproximativ 12% din greutatea corporală. Pielea conţine familia omega-6 în procentaj de 100% şi nu conţine deloc omega-3, ea reprezintă aproximativ 4% din greutatea corporală. Muşchii alcătuiesc cel puţin 50% din greutatea totală a corpului şi constituie factorul principal care trebuie luat în seamă în determinarea proporţiei necesare dintre familia omega-6 şi familia omega-3. Un element cheie în privinţa structurii musculare este faptul că muşchiul conţine de 5,5 până la 7,5 ori mai mult omega-6 decât omega-3 în funcţie de condiţia fizică. Suntem avertizaţi cu privire la „supradoza” de omega-6 în dietele noastre şi se spune că trebuie să consumăm multe uleiuri care conţin omega-3 pentru a compensa. Ni se spune că ingerăm de 20 de ori mai mult omega-6 decât ar trebui. Acest lucru este greşit, iar o analiză mai atentă revelează şi alte detalii.

La modul ştiinţific, aveţi nevoie de un supliment organic cu o proporţie omega-6/omega-3 cuprinsă între 1:1 şi 2,5:1. În cazul acestei proporţii foarte eficiente, aveţi nevoie zilnic doar de o cantitate minimă de 3-4 grame. Această proporţie este semnificativ diferită de cea pe care medicul, consilierul pe probleme de sănătate, scriitorii sau publicaţiile în domeniul nutriţiei o sugerează. La o analiză atentă descoperim un număr semnificativ de erori în toate aceste recomandări. Lucrarea „Calculul ştiinţific al proporţiei dintre omega-6 şi omega-3” (http://www. brianpeskin.com - „EFA Report”) arată acest lucru, cât şi elementele ştiinţifice care stau la baza calculului proporţiei ideale dintre omega-6 şi omega-3.

Astăzi, oamenii se gândesc automat la uleiul de peşte sau la uleiul de in ca la soluţii împotriva cancerului. În realitate uleiul de peşte, cu o supradoză de derivaţi omega-3, poate produce cancer, iar uleiul de in conţine prea mult omega-3.

Majoritatea familiilor omega nu sunt convertite în derivaţi; ele rămân în membranele celulelor şi în ţesuturi în forma lor originală. Puţini cercetători înţeleg acest lucru şi puţine texte medicale îl explică. În plus, procesarea comercială a hranei distruge o cantitate importantă din aceşti acizi graşi esenţiali. 

Alimentele care conţin acizi graşi esenţali (AGE)

Mai jos veţi găsi o listă ce conţine categoriile de alimente ce conţin aceste uleiuri esenţiale. Pentru ca să conţină  într-adevăr AGE, aceste alimente trebuie să fie cultivate sau crescute organic, şi trebuie să fie procesate la o temperatură scăzută, fără conservanţi artificiali. Altfel AGE vor fi distruşi  (cum sunt de exemplu grăsimile trans-hidrogenate, care pot duce la apariţia cancerului). Puteţi astfel să verificaţi dacă consumaţi o cantitate suficientă de astfel de alimente.

Lactatele / ouăle / brânzeturile: brânzeturile obţinute din „lapte crud” sunt surse excelente de AGE. Laptele pasteurizat (încălzit la temperaturi mari) este deficitar în AGE şi este dăunător pentru copii.

Fructele oleaginoase: nucile organice, migdalele crude neprocesate, alunele, arahidele, etc.

Seminţele: seminţele de floarea soarelui crescută organic, susanul, inul, seminţele de dovleac, etc.

Următoarele alimente nu conţin forme de AGE ce pot fi utilizate în alimentaţia umană.

Fructele şi legume: animalele rumegătoare pot extrage AGE din plantele ce conţin celuloza (ex. iarba), în timp ce pentru organismul uman acest lucru este imposibil. Chiar dacă am putea extrage AGE, nu am reuşi niciodată să consumăm volumul care ne este necesar.

Cerealele: Organismul uman nu are capacitatea de a extrage AGE din cereale.

Acizii graşi esenţiali, magneţi de oxigen

Gândiţi-vă la aceşti acizi graşi esenţiali polinesaturaţi ca la nişte „magneţi” care atrag oxigenul. Dovezile acestui fapt pot fi găsite în cele mai renumite cărţi şi jurnale de medicină de la nivel mondial cum ar fi Harper’s Illustrated Biochemistry (ediţia a XXVI-a) sau Human Nutrition Clinical Nutrition apărută în iulie 1984.
 
AGE sunt parte integrantă din structura şi funcţia respiratorie a celulei. Dacă există deficienţe respiratorii, cancerul nu întârzie să apară. Aceşti AGE din membrana celulară atrag oxigenul din fluxul sangvin şi îl transferă în celulă, exact ca nişte mici bureţi. Acest proces ar trebui să se producă în fiecare dintre cele 100 de trilioane de celule ale organismului.

Aşa că indiferent de cât de corect respiraţi sau câtă mişcare faceţi, dacă nu aveţi AGE funcţionali la nivel celular atunci celulele nu vor absorbi suficient oxigen din fluxul sangvin şi astfel veţi fi susceptibili de a face cancer. Amintiţi-vă că „pragul” de la care cancerul işi face apariţia este o scădere de 35% a oxigenului de la nivel celular. Fără un aport continuu de AGE de provenienţă alimentară, transferul de oxigen la nivel celular este semnificativ redus. Imaginaţi-vă ce s-ar petrece dacă aţi avea 100 de trilioane de celule care ar fi deficitare într-o substanţă vitală utilizată la absorbţia oxigenului. Iată un exemplu care arată cum absorb aceste grăsimi esenţiale oxigenul.

La supermarket peştele se strică în câteva zile deoarece uleiul din peşte absoarbe foarte bine oxigenul, el reacţionează rapid cu oxigenul din aer. Acest proces chimic poartă numele de oxidare şi este valabil şi pentru alte tipuri de grăsimi esenţiale. Ele îşi fac datoria de a absorbi oxigenul, dar datorită acestei funcţii au o durată de viaţă limitată. AGE devin „consumaţi”, adică râncezi. De aceea ei trebuie înlocuiţi zilnic prin intermediul alimentelor.

Există mai multe moduri de a îmbogăţi cu oxigen fluxul sangvin: prin exerciţii fizice, bând o apă bogată în oxigen sau respirând aer mai pur. Totuşi, aceste soluţii sunt insuficiente în lipsa AGE. Când deficienţa de AGE este soluţionată, fiecare organ devine propriul lui „magnet” de oxigen, exact aşa cum a intenţionat natura.

Cancerul mamar şi deficienţa de oxigen

La nivel mondial cancerul mamar este cel mai răspândit tip de cancer în rândul femeilor. Descoperirile doctorului Warburg fac posibilă pentru prima dată explicarea creşterii numărului de cazuri de cancer mamar.

Sânul este alcătuit dintr-o cantitate excepţională de ţesut gras. O membrană celulară tipică dintr-un ţesut muscular este alcătuită din 50% grăsime şi conţine aproape o treime de AGE (care transferă oxigenul). Totuşi, ţesutul gras cum ar fi cel care alcătuieşte sânul conţine grăsime într-o concentraţie de 80-95%. Aceste componente grase ale ţesutului sânului necesită şi ar trebui să aibă o concentraţie mai mare de AGE, dar datorită modului modern de procesare a alimentelor acestea nu conţin concentraţia necesară. Deoarece organele importante şi prioritare cum ar fi creierul, inima, plămânii, rinichii necesită în mod prioritar AGE este posibil să nu mai rămână cantitatea sufucientă de AGE pentru ţesutul mamar. În acest mod, la nivelul ţesutului sânului va exista un deficit de oxigen semnificativ. Ţinând cont de această premisă, cancerul de sân este cancerul cel mai des întâlnit la femei, la nivel mondial.

Această concluzie explică creşterea masivă a cazurilor de cancer mamar. Doctorul W.C. Willett din cadrul Universităţii Harvard ne furnizează şi dovezile. Într-un studiu referitor la consumul de omega-6 ce a implicat 80.000 de asistente, s-a demonstrat că grupul care consuma cea mai mică cantitate de acid linoleic (familia omega-6) a prezentat cea mai mare incidenţă de cancer mamar (NEJM 1987; 316(1):22-28).

V-a spus cumva obstetricianul dumneavoastră că aveţi nevoie de acest nutrient anticanceros miraculos? Mă îndoiesc; probabil că nu ştie.

Uleiul de peşte nu va stopa bolile de inimă

Este surprinzător că se ştia încă din 1979 faptul că dieta influenţează compoziţia de AGE de la nivelul membranei celulare; această descoperire a fost publicată în Cancer Research (1979; 39:1726-32). În 1990, o cercetare spectaculoasă dirijată de William E. Lands a demonstrat că acea cantitate critică de omega-6 din ţesuturi depinde de dietă (Lipids 1990; 25(9): 505 – 16).

Pentru a fi la curent cu cele mai bune informaţii din domeniul cercetării ştiinţifice, în anul 2002 am luat parte la prima Conferinţă Mondială cu privire la “Acizii Graşi Esenţiali, Nutriţie şi Sănătate” ce a avut loc în Shanghai, China.

Acolo am aflat despre o descoperire şocantă: uleiul de peşte scade imunitatea. Aproape că am căzut de pe scaun! Supradoza cu suplimente de ulei de peşte poate scădea semnificativ eficienţa sistemului imunitar, crescând riscul îmbolnăvirii de  cancer. Societatea Internaţională pentru Studiul Acizilor Graşi şi a Lipidelor a raportat acest fapt uimitor la congresul de la Tsukba, Japonia din iunie 2000.

Să nu credeţi cumva că uleiul de peşte previne bolile de inimă. Nu o face. Cardiovascular Research (2002; 54:183 – 190) a raportat acest lucru pe baza unui studiu în cadrul căruia atât grupul de persoane care consuma ulei de peşte cât şi grupul de control prezentau o progresie arterosclerotică asemănătoare sau chiar egală (arterele fiind din ce în ce mai înfundate în ciuda consumului de suplimente pe bază de ulei de peşte). Îngroşarea arterelor nu a fost stopată de ingerarea uleiului de peşte. Dimpotrivă, peretele arterial continua să se îngroaşe! A fost consumată zilnic o cantitate de 1,65 grame ulei de peşte, o cantitate suficient de mare pentru a cauza efecte adverse asupra sistemului imunitar.

Acest rezultat, ce demonstrează ineficienţa uleiului de peşte, a fost publicat în 2002. A reuşit acest lucru să oprească „experţii” din câmpul nutriţional şi medical sau pe reprezentanţii guvernului să declare cât de bun este uleiul de peşte? Nu!

Şcoala de medicină de la Harvard a fost implicată într-un studiu publicat în 1995 intitulat „Utilizarea controlată a uleiului de peşte pentru regresia arterosclerozei coronariene umane”. (Am Coll Cardiol 1996; 25(7): 1492-8). Doza zilnică a fost de 6 grame de ulei de peşte versus 6 grame de ulei de măsline în grupul de control. Concluzia: „Tratamentul cu ulei de peşte pe o durată de 2 ani nu produce schimbări favorabile majore în diametrul arterelor coronare  arterosclerotice”. Aceasta înseamnă că înfundarea arterelor nu a fost redusă prin consumul de suplimente pe bază de ulei de peşte.

Acidul arahidonic (AA) derivat din omega-6 previne coagularea sângelui

Dr. Warburg a înţeles că viteza redusă a sângelui permite cancerului să intre în metastază. Mai târziu, alţi cercetători au arătat că dacă se poate opri un cancer localizat din a intra în metastază, şansele de a muri scad de zece ori! Aceasta înseamnă că dacă aţi avea cancer nu aţi mai muri din cauza lui. Între viteza sângelui şi vâscozitatea sa şi răspândirea cancerului există o legătură directă. Acesta este un fapt surprinzător şi destul de rar menţionat care a fost indicat de către biologul molecular de renume mondial Robert Weinberg.

Ce cauzează metastaza? Cheagurile de sânge, şi acest lucru este de asemenea cunoscut. Ce împiedică sângele de a se „îngroşa” şi este de asemenea şi un anticoagulant natural? Nu, nu este omega-3, aşa cum vi se spune constant.

Familia Omega-6 este mult mai puternică. Acidul arahidonic (AA) este un derivat critic al omega-6 şi o foarte importantă componentă biochimică ce există în fiecare celulă a noastră. Este piatra de temelie a celui mai eficient agent anticoagulant cunoscut (care ajută la fluidizarea sângelui) numit prostaciclin. AA inhibă de asemenea lipirea trombocitelor, ceea ce-l face „fluidificatorul” natural al sângelui. AA ajută chiar şi la rezolvarea problemelor vasculare care apar ca răspuns la răni.

Victimele atacurilor de cord au niveluri scăzute de acizi graşi esenţiali, în special de acid arahidonic (AA) derivat din Omega-6, şi AEP (acidul eicosapentaenoic) derivat din familia omega-3.

Avem nevoie şi de familia omega-3 deoarece AEP este unul dintre cei mai importanţi derivaţi ai săi. Problema este că suplimentele pe bază de ulei de peşte conţin o doză mult prea mare.

Ce blochează cu adevărat arterele?

Contrar celor auzite de decenii, nu grăsimile saturate blochează arterele şi împiedică circulaţia sângelui, ci familia omega-6 denaturat.

Un articol important din Lancet (1994; 344:1195-96) a raportat investigarea componentelor din plăcile arteriale. Felton şi colaboratorii săi au măsurat componentele individuale şi într-un cheag din artera aortă au fost găsiţi peste 10 compuşi, dar nu şi grăsime saturată. S-a găsit şi puţin colesterol în cheag. Aceasta se explică prin acţiunea de protecţie şi vindecare a rănilor arteriale pe care o are colesterolul, la fel cum se formează o crustă peste rănile exterioare.

Care este elementul predominant într-un cheag? Probabil că aţi ghicit: uleiurile polinesaturate omega-6 denaturate, acelea care la început conţin acizi graşi esenţiali ce funcţionează normal, dar sunt distruse în timpul procesării comerciale a hranei.  Multe analize similare a cheagurilor arteriale ce au dus la obţinerea aceloraşi rezultate au fost întreprinse şi publicate în jurnale medicale dar se pare că puţini doctori le-au văzut.
 
Omul obişnuit are puţine şanse de a descoperi adevărul. Deci nu colesterolul este cel care blochează arterele. Dacă aveţi o deficienţă a AGE, colesterolul acţionează ca un sistem de „distribuire a otrăvii”.

AGE sunt componentele majore ale colesterolului. Aşa cum lucrarea “Molecular Biology of the Cell” spune foarte clar (p.481): „colesterolul este necesar pentru integritatea structurală a dublului strat lipid, matricea din fiecare din cele 100 de trilioane de membrane celulare ale noastre”.

JAMA (1994; 272:1335- 40) a publicat un articol în care se afirmă că medicamentele care reduc colesterolul nu acţionează în mod semnificativ pentru prevenirea bolilor cardiace. Motivul? Nu pot reduce suficient cantitatea de omega-6 deteriorat.

După cum s-a menţionat în “Current Atherosclerosis Reports” (2004; 6:477- 84) acesta este motivul pentru care medicamentele contra colesterolului nu-şi fac treaba: „LDL” (lipoproteinele de mică densitate) conţin până la 80% lipide (grăsimi şi uleiuri), incluzând şi acizi graşi polinesaturaţi şi colesterol, în principal esteri. Acidul linoleic (LA) este unul dintre cei mai des întâlniţi acizi graşi din LDL.”

Cu această informaţie vedem că AGE denaturaţi, cei care au rolul de a transporta colesterolul,  reprezintă de fapt problema. Un articol din Human Nutrition: Clinical nutrition (1984; 38C:245-260) demonstrează încă o dată că familia omega-6 reprezintă majoritatea acizilor graşi din colesterolul LDL şi HDL.

Nu mai lăsaţi pe nimeni să vă spună că grăsimile naturale sunt „rele”. O sută de trilioane de celule au nevoie de o mulţime de grăsimi naturale ce conţin AGE, în special familia omega-6.

Însă dacă doar puţin din acest omega-6 este deteriorat, reducându-i abilitatea de a absorbi oxigen şi de a efectua alte funcţii celulare, acest lucru va acţiona ca o cauză directă a cancerului precum şi a bolilor cardiace.   

Despre autor:

Brian Scott Peskin, BSEE, şi-a luat licenţa în inginerie electrică la Massachusetts Institute of Technology (MIT) în 1979. În 1995 el a pus bazele unei noi ştiinţe: Ingineria  sistemelor vii. 

Brian a fost numit profesor adjunct la Texas Southern University în cadrul Departmentului de Farmacie şi Medicină  în 1998–1999. În cele din urmă Brian şi-a fondat propria companie, Maximum Efficiency Products, pentru a-şi putea astfel publica propriile descoperiri ştiinţifice şi a-şi promova suplimentele nutritive unice.  În prezent el lucrează ca cercetător independent.

Acest articol are la bază lucrarea The Hidden Story of Cancer, scrisă de Brian Peskin împreună cu cercetătorul  Amid Habib, MD, FAAP, FACE (Pinnacle Press, 2006).

Vă recomandăm să citiţi şi:

CANCERUL continuă să ucidă din ce în ce mai mulţi oameni. Care este realitatea despre lupta împotriva cancerului?
Deşi sunt extrem de periculoase pentru sănătatea umană, alimentele modificate genetic sunt comercializate în întreaga lume
Antioxidanţii şi secretele lor

yogaesoteric
februarie 2008



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga