Gânduri luminoase şi cuvinte vii pentru yoghinii începători şi avansaţi

de profesor yoga Gregorian Bivolaru
 

1. În cazul fiecărei fiinţe umane care alunecă în tentaţia excesului, lăcomia începe atunci când, cu toate că ai mâncat atât cât îţi trebuie şi nu-ţi mai este deloc foame, continui totuşi să mănânci.

2. Cea mai bună modalitate care ne-ar permite să facem să crească inteligenţa semidocţilor care există în cadrul acestei şcoli spirituale ar fi să le diminuăm numărul.

3. Contemplând ştiinţa cu o mare atenţie şi luciditate, descoperim cu uimire că ea nu are limite. Tot aşa este, însă, şi cu prostia.

4. Întocmai ca şi marea, analogic vorbind, viaţa nu-i duce mai departe decât pe aceia care se mişcă, înoată şi nu se dau la fund.

5. Nu trebuie să ne temem niciodată că o să avem sau o să ne facem duşmani. Dacă o fiinţă umană nu are duşmani, aceasta arată că în realitate ea nu a făcut nimic în viaţă.

6. Lipsa îi face să acţioneze într-un anume fel pe cei care doresc, tot aşa cum iubirea îi face să reacţioneze într-un anume fel atât pe poeţi, cât şi pe aceia care iubesc.

7. Pentru unele fiinţe umane, a face dragoste este doar o banală nevoie. Pentru fiinţele umane inteligente, rafinate şi fermecătoare, a şti să facă dragoste este atât o artă, cât şi o ştiinţă.

8. Adevărata detaşare, care implică existenţa compasiunii, îi face pe înţelepţi, iar indiferenţa ce este asociată cu starea de insensibilitate îi face pe monştri.

9. Apa are proprietatea de a spăla multe lucruri murdare ce există pe lumea aceasta, dar cu toate acestea, ea nu poate niciodată să spele o limbă spurcată.

10. Se spune adeseori că ridicolul ucide. Este oare aceasta adevărat? Absolut deloc! Atunci când în noi se trezeşte capacitatea de a sesiza ridicolul, dacă privim cu atenţie în jurul nostru, vom constata că ridicolul nu-i afectează cel mai adesea deloc pe cei în cauză, care se bălăcesc în el. Faptul că ei nu sunt deloc afectaţi de ridicol evidenţiază, fără îndoială, că ei ignoră ipostaza ridicolă în care se află şi nu-şi dau deloc seama de aceasta.

11. În cazul unei sculpturi geniale, actul creator constă întotdeauna în a lua un bloc de marmură suficient de mare şi a îndepărta apoi din el cu multă artă, simţ estetic şi migală tot ceea ce este inutil.

12. Dacă doi oameni au întotdeauna aceeaşi părere cretină, fără îndoială că unul dintre ei este în plus.

13. Aproape toată lumea doreşte să trăiască mult timp, dar nimeni nu aspiră să trăiască nefericit, bolnav şi bătrân.

14. Dacă privim cu multă compasiune în jurul nostru, putem spune că Dumnezeu îi iubeşte la fel de mult pe cei săraci şi proşti, căci altfel nu ar fi creat atât de mulţi care se află în această stare.

15. Pentru unii bărbaţi, ideea că trebuie să formeze un cuplu implică să existe doar unul. Pentru ei, abia atunci apare, însă, o mare problemă. Care anume să fie acela?

16. O femeie care iubeşte un bărbat este o femeie. O femeie care iubeşte în acelaşi timp doi bărbaţi este o femeie excepţională. O femeie care iubeşte în acelaşi timp trei bărbaţi este o zeiţă în devenire, care a descoperit puterea colosală şi tainică a iubirii. O astfel de femeie şi-a dat seama că cine iubeşte mult, mult va fi iubită.

17. Pentru câinele său, orice bărbat este un rege şi orice femeie este o regină. Aceasta ar putea să explice marea popularitate a câinilor.

18. Deoarece până la proba contrarie nu îi putem, cel mai adesea, cunoaşte pe oameni decât după cuvintele lor, trebuie să îi credem, până la proba contrarie, atunci când acţiunile lor rele îi distrug.

19. Atunci când nu eşti inteligibil, aceasta ar trebui să te facă să îţi dai imediat seama că nu eşti inteligent.

20. Atunci când îţi lipseşte înţelepciunea inimii, a fi doar foarte inteligent înseamnă a fi, totodată, neîncrezător, într-o anumită măsură, chiar şi faţă de tine însuţi.

21. Există şi prieteni cărora nu le place să fie fideli. Unii dintre ei îşi justifică infidelitatea susţinând că au impresia că îşi pierd personalitatea.

22. Pentru unii oameni este mult mai uşor să aibă principii şi să le respecte atunci când sunt bine hrăniţi.

23. Atunci când este privită dintr-un anumit punct de vedere, viaţa ne apare ca fiind o experienţă cu risc mortal, care se transmite prin contacte sexuale ce se realizează fără continenţă.

24. Banii mulţi nu-i fac niciodată să aibă prieteni pe cei care îi posedă. Din contră, banii mulţi aduc cel mai adesea nişte duşmani îndârjiţi şi de mare calibru.

25. Atunci când este privită dintr-un anumit punct de vedere, viaţa ne apare ca fiind ceva minunat şi misterios, care se petrece în timp ce noi suntem mult prea ocupaţi şi plănuim altceva.

26. Cei înţelepţi sunt înzestraţi cu o putere de pătrundere mentală, cu o inteligenţă, cu o atenţie şi cu o intuiţie care le lipsesc oamenilor obişnuiţi.

27. Norocul există. Fără acesta, cum şi-ar putea explica oamenii ignoranţi reuşita celorlalţi?

28. La ora actuală, în cadrul şcolii noastre spirituale, se ştie deja ce diferenţiază un ashramist mediocru şi avid de câştig de un animal: neîncetatele probleme pe care le are cu banii şi cu datoriile.

29. Orice fiinţă umană care plănuieşte sau se gândeşte cum să se răzbune, nu face în realitate altceva decât să-şi întreţină deschise rănile pe care ea deja le are.

30. Pentru că cel mare era foarte orgolios şi nu a vrut să se aplece, cel mic, care era umil şi plin de iubire, nu a putut să îl atingă şi astfel sărutul plin de dragoste şi dătător de fericire s-a pierdut pentru totdeauna.

31. Dificultăţile cu care se confruntă nu-l fac să dea bir cu fugiţii pe un adevărat VIRA, care este un bărbat puternic şi cu caracter, căci atunci când el dă piept aşa cum se cuvine cu dificultăţile, devine astfel conştient de forţa sa virilă şi, în felul acesta, se transformă şi se desăvârşeşte.

32. Un adevărat VIRA poate să fie erou în multe privinţe, fără ca pentru aceasta să fie nevoie să răstoarne Pământul.

33. Un bărbat devine în mod iremediabil bătrân atunci când în fiinţa lui regretele ajung să predomine şi ele iau locul aspiraţiilor.

34. În cazul oamenilor care sunt foarte egoişti, propriile lor interese şi aproape nimic altceva predomină fără încetare, zi şi noapte.

35. Unii oamenii se întreabă pentru ce nu au totul? Un răspuns glumeţ este că această situaţie apare tocmai pentru că există ceilalţi care nu au nimic şi în felul acesta apare un tainic echilibru.

36. Există unele femei cu tendinţe sadice, cărora nu le place să facă să sufere mai mulţi bărbaţi în acelaşi timp; ele preferă să se focalizeze asupra unui singur bărbat: paradoxal este faptul că astfel de femei se consideră fidele.

37. Ne este foarte uşor să fim filozofi în ceea ce priveşte lupta celorlalţi, în care noi nu suntem implicaţi.

38. Oamenii ar trebui să urmărească să fie cât mai fericiţi, chiar şi numai pentru a oferi un minunat exemplu.

39. Toate zâmbetele sincere pe care le trimiţi celorlalţi oameni revin întotdeauna către tine şi te umplu de bucurie.

40. Dacă privim dintr-un anumit punct de vedere, descoperim că omul este singurul animal care roşeşte. El este, de altfel, singurul animal care, în strânsă legătură cu modul mizerabil în care uneori se manifestă, chiar are de ce să roşească.

41. Umorul ne permite să descoperim că aproape totul este amuzant, de vreme ce aceasta se referă la ceilalţi.

42. Atunci când nefericirea este adâncă şi copleşitoare, timpul pare că se opreşte pentru noi. În schimb, atunci când fericirea este foarte mare, timpul parcă se accelerează şi trece uimitor de repede pentru noi.

43. O minunată relaţie de cuplu este o tainică artă pentru două fiinţe umane de sex opus care chiar sunt capabile să trăiască împreună cu mult mai fericite decât ar fi trăit fiecare separat.

44. Adeseori, oamenii care gândesc mult prea mult şi simt prea puţin devin nefericiţi tocmai datorită predominanţei lor intelectuale.

45. Publicitatea face aproape întotdeauna să fie vânduţi nişte curenţi de opinie. Analogic vorbind, aceştia sunt întocmai ca nişte curenţi de aer, însă nu trebuie să pierdem din vedere că tocmai aceşti curenţi de aer sunt aceia care fac să se învârtească roata morii.

46. Un bărbat foarte viril, iubitor şi perfect continent este totodată un magician extraordinar, care oferă fără încetare o mare fericire femeilor pe care le adoră.

47. Oamenilor meschini şi făţarnici nici măcar nu le place să îi vadă pe aceia cărora ei le datorează totul.

48. Dacă unii oameni spun lucrurile pe jumătate şi nu afirmă mai mult, fiţi siguri că ei cred că insinuările lor viclene sunt mai eficiente.

49. Un sfat care se adresează mai ales sărmanelor fiinţe umane care sunt obsedate să câştige bani: în viaţă trebuie să ştii să alegi între a te osteni întocmai ca un sclav să câştigi cât mai mulţi bani şi a-i cheltui. Dacă veţi privi cu suficientă atenţie şi luciditate, veţi descoperi că nu aveţi niciodată timp să le faceţi pe amândouă.

50. Bărbatul perfect continent care îşi adoră frenetic iubita şi îi savurează cu o încântare crescândă toate secretele, face astfel salturi uimitoare către starea androginală glorioasă.

51. Orice bărbat care aspiră să atingă starea de VIRA ar trebui să ştie că bărbaţii dinamici şi, în general, oamenii de acţiune sunt totodată şi nişte visători.

52. Norocosul este acela căruia îi reuşeşte tot ceea ce îşi propune. Ghinionistul este acela căruia totul pare a i se opune.

53. Un bărbat care şi-a trezit starea de VIRA alege dintre aspiraţii mai ales pe acelea care-i înflăcărează cel mai mult sufletul.
 
54. Atunci când li se vorbeşte despre o femeie cultivată, bărbaţii proşti şi-o imaginează cu morcovi în urechi şi cu mărar între degetele de la picioare.

55. Există oameni care observă principiile bunului simţ întocmai aşa cum se observă stelele, de undeva de foarte departe.

56. În cazul iubirii frenetice, care este dublată de o mare admiraţie, talentele, calităţile, înzestrările şi chiar genialitatea fiinţei iubite sunt contagioase. Numai cei iniţiaţi ştiu că exact ceea ce iubim şi admirăm cel mai mult şi plini de transfigurare la fiinţa iubită, tocmai aceea trezim în universul nostru lăuntric şi aceea şi devenim, după nu multă vreme.

57. Atunci când nu iubim fără măsură, iar iubirea noastră este mică, ea va înceta să crească, apoi va începe să descrească şi, la un moment dat, va dispare în totalitate.

58. Egoistul este acel om care nu foloseşte nici măcar un minut din viaţa sa pentru a-i face fericiţi pe ceilalţi oameni, pe care, cel mai adesea, el îi consideră ca fiind foarte egoişti.

59. Femeia va fi egala bărbatului abia atunci când, în anumite funcţii importante, vor fi numite femei incompetente, aşa cum observăm că stau lucrurile cu unii bărbaţi, dacă privim cu atenţie în jurul nostru.

60. Dacă vremea nu s-ar schimba, mulţi oameni banali şi stupizi aproape că nu ar avea niciun subiect de conversaţie. Cel mai adesea, un ghid spiritual înţelept trebuie să le vorbească oamenilor ca şi cum lumea nu ar fi alcătuită decât din oameni buni şi din oameni răi, dar, dincolo de aceasta, el nu trebuie niciodată să piardă din vedere imbecilii.

61. Dacă privim cu o mare atenţie şi luciditate în jurul nostru, descoperim că, uneori, oamenii sunt capabili să-şi sacrifice preferinţele, dar cel mai adesea ei nu sunt capabili să-şi sacrifice convingerile şi le este aproape imposibil să-şi depăşească prejudecăţile.

62. Manifestăm o anumită stare de tinereţe lăuntrică, atâta timp cât aspirăm ca fiecare zi să fie cu totul nouă şi inedită faţă de ceea ce am trăit dimineaţa. În plus, atunci starea de fascinaţie a noului, curiozitatea şi starea de aventură sunt prezente în fiinţa noastră. Suntem însă bătrâni atunci când sperăm că fiecare an pe care tocmai îl trăim se va asemăna cu cel precedent.

63. În cadrul unei şcoli spirituale, un imbecil răutăcios, viclean şi demoniac care are aparenţa unui om inteligent este foarte periculos mai ales atunci când, fiind plin de ipocrizie, urmăreşte, cu aerul că vă vrea binele, să semene în voi o stare de îndoială în eficienţa căii spirituale pe care vă aflaţi. Astfel de oameni ce sunt animaţi de intenţii de acest gen simt o plăcere sadică, secretă să zdruncine convingerile celorlalţi şi adeseori prin ei se manifestă unele entităţi demoniace, care urmăresc să semene neghina neîncrederii şi a suspiciunii în sufletele aspiranţilor.

64. O femeie cu adevărat liberă este aceea care este capabilă să refuze o invitaţie pentru o aventură sexuală cu un bărbat, fără a se simţi deloc obligată să ofere nici un fel de scuze sau pretexte.

65. Trebuie să ascultăm cu o mare atenţie şi chiar să luăm în considerare aşa cum se cuvine tot ceea ce poartă marca inteligenţei şi are valoare, chiar şi atunci când aceasta vine de la un duşman.

66. În cazul fuziunii amoroase care este realizată fără continenţă, atât durata jocului amoros, cât şi stările de plăcere şi de satisfacţie erotică scad foarte mult, atât pentru bărbat, cât şi, mai ales, pentru femeie.

67. În toate situaţiile în care ne lăsăm stăpâniţi într-un mod insidios, orice proprietate pe care o dobândim este de fapt o cursă, pentru că în astfel de situaţii ceea ce noi credem că deţinem, în realitate ne posedă.

68. Aproape toate adevărurile esenţiale care le-au fost revelate oamenilor în decursul timpului prin intermediul marilor profeţi au fost întotdeauna adevăruri simple.

69. Trebuie să avem întotdeauna şase-şapte zâmbete de rezervă pentru ca să ne folosim aşa cum trebuie de ele în zilele fără bucurie.

70. Tot ceea ce a trecut a rămas deja undeva în urmă; tot ceea ce sperăm, chiar dacă este posibil să apară, este deocamdată absent; prezentul însă ne aparţine în totalitate. A acţiona aici şi acum cu înţelepciune este, tocmai de aceea, esenţial.

71. Atunci când înaintează pe calea spirituală, un adevărat aspirant este acela care a ştiut să îşi păstreze viu idealul şi aspiraţiile, chiar dacă şi-a pierdut aproape în totalitate iluziile.

72. Atunci când eşti doar măgar şi te crezi panteră, în unele situaţii îţi dai prea târziu seama de aceasta, precum atunci când, vrând să sari peste o groapă, cazi în ea.

73. Atunci când nu iubim extraordinar de mult, nu se poate spune că iubim suficient.

74. Viaţa unei fiinţe umane capătă o anumită valoare şi prin cinstea sa. Atunci când un om este necinstit, el se expune, fără îndoială, la suportarea, mai devreme sau mai târziu, a consecinţelor, care sunt inevitabile, ale faptelor sale.

75. În cazul unei iubiri intense, profunde şi adevărate, cel care iubeşte se preocupă cu atenţie, tandreţe şi afecţiune de fiinţa iubită şi urmăreşte în mod spontan să o facă cât mai fericită.

76. Oare la ce ne serveşte să călătorim, dacă totodată atunci nu urmărim să ne transformăm lăuntric? Înainte de toate, atunci când călătorim, ar trebui să urmărim să ne trezim sufletul, să-l transformăm şi chiar să-l îmbogăţim şi nu doar să schimbăm locul în care ne aflăm sau climatul.

77. Cel mai inspirat şi genial călător este acela care începe să se exploreze zilnic, cât mai profund, pe el însuşi.

78. Un nebun care la un moment dat spune, fără să vrea, ceva adevărat nu arată prin aceasta că deţine adevărul.

79. Pentru unii oameni, a se corija implică a înlocui defectele pe care deja le au cu alte defecte noi.

80. În cazul unui fals ghid spiritual, acesta nu ştie unde îi duce pe aspiranţii săi rătăcitori şi totodată el însuşi ignoră starea bizară în care se află. Referitor la aceste aspecte, este foarte bine să ne amintim cuvintele pline de înţelepciune ale lui Iisus care a spus: „Dacă un orb va conduce un alt orb, vor cădea amândoi în prăpastie.“

81. În cazul fenomenelor de sincronicitate, care în anumite situaţii ne apar în viaţă, s-ar putea spune că destinul ne face, la momentul potrivit, unele semne pe nişte căi misterioase, pe care noi nici măcar nu le bănuim că există.

82. În viaţă trebuie să ştii să contezi. Dar nu numai pe ceilalţi.

83. În cazul unei fiinţe umane care este angrenată aşa cum trebuie pe calea spirituală, s-ar putea spune că ea nu are aproape deloc nevoie să călătorească pentru a creşte lăuntric şi pentru a se expansiona. Prin cunoaşterea şi explorarea gradată de sine, ea va descoperi, la un moment dat, că deţine în universul său lăuntric imensitatea.

84. Ceea ce face ca persoanele egoiste să fie atât de puţin plăcute în cursul unei conversaţii este faptul că fiecare se gândeşte mai mult la ceea ce vrea el să spună, decât la ceea ce spun ceilalţi.

85. Francheţea răutăcioasă este cel mai adesea masca insolenţei şi a brutalităţii.

86. Oamenii egoişti, meschini şi interesaţi îşi plasează cel mai adesea elogiile întocmai aşa cum îşi plasează cei bogaţi banii, pentru ca să le fie înapoiate cu dobândă.

87. Analogic vorbind, absenţa este pentru iubire cam ceea ce este un vânt puternic pentru foc. Un astfel de vânt puternic stinge o iubire mică, dar în schimb aprinde şi intensifică o iubire mare.

88. O fiinţă umană foarte egoistă este aproape incapabilă să iubească un prieten. Dar cu toate acestea, ea nu se poate dispensa de prieteni. Tocmai datorită faptului că nu se poate iubi niciodată suficient de mult, ea însăşi are mai mereu nevoie de iubirea celorlalţi.

89. Atunci când prietenii noştri încep să fie limitaţi, trebuie să îi privim din profil şi să îndrăznim să le atragem cu compasiune atenţia asupra stării în care se află.

90. O femeie frumoasă, vitală, senzuală, inteligentă şi iubitoare este paradisul ochilor, exaltarea plină de iubire a sufletului şi declanşatoarea unei tainice stări de efervescenţă erotică amoroasă.

91. Nu este niciodată imposibil ca un înţelept să fie considerat un idiot în ochii unui imbecil.

92. Analogic vorbind, pe calea spirituală experienţa este întocmai ca o lanternă care nu-l luminează decât pe acela care o are.

93. Cel mai adesea, fiinţa umană pe care propriul său zâmbet o face să fie mai frumoasă şi mai fermecătoare, este bună. Dincolo de aceasta, trebuie să fim atenţi, căci este rea fiinţa umană pe care propriul său zâmbet o face să fie urâtă sau stranie.

94. Unii oameni îşi pun la încercare prietenii în micile situaţii ale vieţii şi se folosesc cu abilitate de ei în situaţiile importante.

95. În cazul anumitor oameni, fericirea le este alcătuită din atât de multe aspecte şi elemente, încât ea lipseşte întotdeauna.

96. Aspiraţia vine aspirând, pofta vine mâncând, iar iubirea vine iubind.

97. Modalitatea cea mai simplă şi profundă de a simţi iubirea şi fericirea unei alte fiinţe umane este prin empatie şi identificare.

98. Un prost caută cel mai adesea alţi oameni, mai proşti decât el, ca să îl admire.

99. Marii mâncăcioşi şi cei care dorm foarte mult sunt cel mai adesea incapabili de ceva măreţ.

100. Unele femei se complac toată viaţa într-o anumită stare de superficialitate şi ignoranţă şi cel mai adesea ele se comportă, analogic vorbind, întocmai ca o suprafaţă care mimează profunzimea.

101. Merită să ne întrebăm ce ar fi fost fiinţele umane fără femei? Răspunsul este simplu: ele nici măcar nu ar fi existat.

102. Pe calea spirituală, căutători care încă mai caută găseşti mulţi. Dar, în schimb, căutători care au găsit deja sunt puţini.

103. Fiinţa umană care îşi risipeşte fără încetare privirile peste tot nu vede mai nimic sau, altfel spus, vede într-un mod superficial.

104. Eşti lovit sau te loveşti aproape întotdeauna acolo unde îţi este punctul sensibil sau unde ţi-e mai rău.

105. Este foarte bine să reflectezi adânc înainte să vorbeşti. A face mai mereu aceasta este un prim pas către înţelepciune.

106. Paradoxul aspirantului este acela că el nu poate să devină cu adevărat un înţelept şi o fiinţă eliberată spiritual decât sub influenţa şi îndrumarea directă a ghidului său spiritual.

107. Pentru ca să ajungă să se înţeleagă întotdeauna, este suficient ca la început doi sau mai mulţi oameni să nu fie de aceeaşi părere.

108. Mizantropia multor fiinţe umane este, aproape întotdeauna, un mare egoism şi o mare vanitate care se ascund sub o piele de arici.

109. Dacă ar fi să luăm în considerare toate riscurile sale aparente, am putea spune că patul este locul cel mai periculos din lume. La ora actuală, se ştie că 97% dintre oameni mor în pat.
 
110. În iubire, fericirea este, analogic vorbind, întocmai ca un parfum exotic care este imposibil să fie oferit dacă nu îl ai deja tu însuţi la îndemână.

111. Atunci când fiinţa iubită simte fericirea pe care i-o oferi, fericirea pe care ea o trăieşte este apoi resimţită empatic în propriul tău univers lăuntric. Totodată, dăruindu-i ei o mare fericire, primeşti tu însuţi fericire şi în felul acesta, atât fericirea ta pe care i-o dăruieşti ei, cât şi fericirea ei care îţi inundă întocmai ca un tainic ecou fiinţa te fac, astfel, să descoperi că cea mai mare fericire a ta este să o faci fericită pe fiinţa pe care o iubeşti.

112. În cazul iubiţilor care se adoră frenetic, tăcerea pe care ei o savurează împreună în anumite momente privilegiate îi face totodată să fuzioneze într-un mod profund şi tainic în sfera sufletelor.

113. Pentru a realiza anumite acţiuni elevate sau unele opere sublime, măreţe, geniale, ar trebui să trăim ca şi cum nu am muri niciodată.

114. În cazul amorului cu continenţă şi transfigurare, cel mai frumos moment apare atunci când te expansionezi extaziat de la finit către infinit, în sfera beatitudinii amoroase nesfârşite.

115. Înţelepţii iubesc cel mai mult Adevărul Ultim, Divin, dar totodată ei sunt plini de compasiune şi se dovedesc capabili să ierte erorile.

116. O femeie care şi-a trezit starea de SHAKTI iubeşte întotdeauna fără măsură şi nebuneşte.

117. Mâna care oferă trandafiri rămâne după aceea parfumată de mirosul trandafirilor. Fiinţa umană care iubeşte este totodată într-un anume fel parfumată de iubirea pe care o dăruieşte cu generozitate prin fiinţa sa. Tocmai de aceea, se spune că atunci când dăruim iubire, primim totodată şi noi în fiinţa noastră o mare parte din iubirea pe care o dăruim.

118. Atunci când există iubire reciprocă, transfigurare, adoraţie şi multe speranţe minunate, despărţirea de fiinţa iubită este întocmai ca o sărbătoare.

119. În cazul unei femei în care s-a dinamizat starea de SHAKTI şi care tocmai de aceea este cu totul extraordinară prin calităţile pe care le are, charisma pe care ea o manifestă îi oferă avantajul de a se face cunoscută, admirată, iubită şi simpatizată aproape pretutindeni, oriunde merge, de o mulţime de fiinţe umane pe care ea nu le cunoaşte.

120. Cel mai adesea, femeile vitale, frumoase, iubitoare, tandre şi inteligente în care nu a început încă să se trezească starea de SHAKTI, nu sunt, analogic vorbind, decât nişte copilaşi adorabili deghizaţi.

121. Atunci când iubirea ne face semn şi ţâşneşte întocmai ca un fluviu tumultuos în sufletele noastre, este stringent necesar şi chiar minunat să ne grăbim să cedăm „tentaţiei“ ei, înainte ca ea să se îndepărteze de noi şi să dispară pentru totdeauna.

122. În cadrul jocurilor amoroase ce sunt realizate cu transfigurare, continenţă şi consacrare, femeia care aspiră să trezească în ea starea de SHAKTI trebuie să se dăruiască frenetic şi în totalitate, pentru a avea apoi dreptul să-şi aparţină şi chiar să renască întocmai ca mitica pasăre Phoenix.

123. Dintre toate superstiţiile, una extrem de periculoasă este aceea că ar trebui să ne urâm aproapele pentru convingerile sale.

124. Slăvit să fie Tatăl Ceresc care a oferit fiecăruia, după nevoi, o jucărie: păpuşa copilului, copilul femeii, femeia bărbatului şi bărbatul lui DUMNEZEU.

125. Dacă punctele de suspans ar putea vorbi, ele ar putea să ne transmită o mulţime de aspecte tainice. Astfel de puncte de suspans sunt şi momentele de extaz amoros, când cei doi iubiţi care fac dragoste cu continenţă şi transfigurare se opresc parcă suspendaţi într-un etern început şi, în felul acesta, se dilată fuzionaţi extatic de la finit către infinit. În astfel de momente, ei savurează magia misterioasă şi indescriptibilă a eternului început. Aceasta este taina fundamentală a continenţei amoroase, pe care o descoperă şi o înţeleg numai fiinţele umane care o practică. Pentru ele, fuziunea amoroasă cu continenţă şi transfigurare este un continuu început fără de sfârşit.

126. Atât relaţiile noastre cu ceilalţi, cât şi fiecare dintre relaţiile noastre amoroase sunt, totodată, o enigmatică oglindă în care fiecare dintre noi se cunoaşte pe sine însuşi în MICROCOSMOSUL fiinţei sale şi se descoperă, în mod gradat, în felurite moduri.

127. Este aproape întotdeauna esenţial ca fie într-o relaţie, fie în orice activitate sau sarcină importantă pe care ne-o asumăm, să ne concentrăm mai ales asupra a tot ceea ce este foarte important şi semnificativ, urmărind să privim totul DIN PUNCTUL DE VEDERE AL LUI DUMNEZEU TATĂL. Pentru aceasta, este necesar să ne interiorizăm, fiind plini de umilinţă şi iubire (faţă de EL) şi să-I implorăm ghidarea şi inspiraţia, manifestând ferm şi clar următoarea INTENŢIE: Aspir ca DUMNEZEU TATĂL să fie acum prezent în totalitate în universul meu lăuntric şi mă deschid în totalitate, implorându-L ca să se manifeste total prin mine, aici şi acum. ASPIR CA EL SĂ SE MANIFESTE ÎN ÎNTREGIME ÎN LOCUL MEU, INTENŢIONEZ SĂ SIMT ASTFEL PUNCTUL SĂU DE VEDERE INSPIRAT, PLIN DE BUN SIMŢ ŞI ÎNŢELEPCIUNE.

Apoi, trebuie să ne deschidem în totalitate sufletul, mintea şi fiinţa către stările, ideile şi revelaţiile care nu vor întârzia să vină de la EL, la scurt timp după aceea.

Nu trebuie să ne aşteptăm ca întruparea şi revelarea acestui PUNCT DE VEDERE AL LUI DUMNEZEU să se facă imediat, dar vom constata, adeseori, că la capătul a şapte zile de la această cerere, răspunsul la această rugăminte a noastră va apare şi ni se va dezvălui în toată splendoarea sa inefabil inspiratoare.
 

Citiţi şi:

Câte ceva despre umilinţă şi valoarea ei în practica spirituală

Starea arhetipală de copil

 

yogaesoteric

februarie 2008

 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More