Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Rugăciunea mea s-a topit într-o tăcere perfectă



Rugăciunea de 24 de ore adresată lui Dumnezeu Tatăl este pentru mine un refugiu şi o celebrare, dar şi o modalitate garantată de rezolvare a problemelor personale. Este atât de înălţător şi purificator tot ce se petrece pe parcursul rugăciunii şi mai ales după aceea, că nu aş putea găsi altceva atât de complet şi savuros care să mă împlinească la fel de mult. Este ca o minunată vacanţă pe care mi-o acord de câte ori am weekend-uri libere, ceea ce nu se petrece foarte des, sau de câte ori simt un impuls puternic de a mă menţine timp mai îndelungat în conexiune cu Divinul.

Am realizat multe rugăciuni de 24 de ore – nu cred că le-aş putea număra – şi pot spune că toate s-au deosebit între ele. Totuşi, rugăciunile realizate la unison în luna decembrie a fiecărui an au o caracteristică comună. Cu ajutor şi prin graţie divină le-am realizat pe toate, de când s-a început această acţiune binefăcătoare.

Efectul de avalanşă

Trebuie să precizez că de trei ani şi jumătate locuiesc pe alt continent şi experimentez din plin efectele extraordinare ale practicilor spirituale realizate la unison sau, mai precis, efectul de unison, de forţă de grup, la care se adaugă şi efectul de avalanşă, datorită distanţei foarte mari la care mă aflu. Cât timp am fost în ţară trăiam stări deosebite de încântare datorate conştientizării apartenenţei la grupul spiritual, iar acest lucru era uşor de sesizat. De când sunt aici, singură şi departe de grup, conştientizez uneori lumea aceasta ca fiind un minuscul punct aflat într-un imens „ocean” de puncte, dar realizez totodată că pentru a te simţi integrat în dimensiunea spirituală trebuie să existe o frecvenţă comună, dată de alegerea conştientă, de decizia personală a fiecăruia de a se înălţa, de gândul pozitiv, de unda iubirii şi aspiraţiei superioare, elevate.

Dacă aş putea să filmez această undă energetică gigantică care impregnează planeta şi universul cu rezonanţele păcii, ale iubirii elevate şi graţiei divine atunci când se face la unison rugăciunea de 24 de ore, ar fi o ocazie pentru mulţi de a înţelege taine şi secrete de o simplitate covârşitoare.

Rugăciunea la unison este cea mai specială

Rugăciunea din decembrie are întotdeauna o conotaţie specială. Aproape că nu am somn în noaptea de dinaintea rugăciunii. Simt atât în aerul înconjurător cât şi în fiinţa mea o vibraţie intensă de parcă aş fi branşată la un fel de „priză” energetică de la care nu mă pot desprinde. De aceea, uneori, mai ales la început, mă gândeam cu îngrijorare cum o să rezist noaptea următoare dacă nu mă odihnesc cât trebuie şi asta mă făcea chiar furioasă şi frustrată pentru că mă gândeam că totul se duce pe apa sâmbetei. Stările erau contradictorii, şi chiar mă adresam lui Dumnezeu cu reproş sau supărată.

Uneori îmi era ruşine de mine, alteori mi se părea că revendicările mele sunt legitime... până când am putut să discern emoţiile, să le stopez şi să le descopăr sursele. La un moment dat am obosit să mă văd aşa şi m-am abandonat în faţa lui Dumnezeu, zicând că o să fie cum o să vrea El. Iar dacă o să adorm, o să fac atâtea rugăciuni până o să învăţ să rămân trează. Dar nu am adormit şi chiar nu am simţit nevoia de somn după ce se încheiau cele 24 de ore de rugăciune.

Atitudinea corectă face să dispară oboseala

Stările trăite cu aceste ocazii sunt multe şi complexe, însă ce vreau să subliniez este componenta inefabilă, hrănitoare, fără început şi fără sfârşit care se face simţită, mai mult sau mai puţin, în toate rugăciunile şi mai ales în rugăciunea din decembrie, în fiecare an. Aceasta apare ca o golire de conţinut a tot ceea ce sunt înainte de rugăciune şi umplerea întregii mele fiinţe cu ceva misterios şi inefabil, de nespus în cuvinte. Vreau să precizez că aceasta depinde foarte mult de atitudinea mea, de cât de mult las să plece şi apoi cât de mult las să intre în mine.

Fiind la o aşa mare distanţă de ţară, orele la care încep aici rugăciunea, la unison cu cei din ţară, sunt seara, şi de cele mai multe ori după o zi de serviciu. Dar dacă am o atitudine corectă, de abandon, de aspiraţie totală, de dor de Dumnezeu, apar sublimări uluitoare în fiinţă, care mă propulsează parcă în afara timpului. În timpul rugăciunii şi după aceea, am observat că se schimbă condiţiile meteorologice şi aerul capătă o transparenţă deosebită, iar eu nu mai percep distanţele şi mă simt, pentru câteva zile, ca şi cum aş fi acasă.

Euforie şi tăcere

În decembrie 2007 a fost cea mai minunată şi mai uşoară rugăciune. Am aflat despre ea doar cu trei ore înainte de începere, astfel că abia am apucat să mănânc ceva şi să îmi pregătesc apa. Din experienţele anilor trecuţi ştiam că în timpul rugăciunii se manifestă o mare graţie şi susţinere spirituală şi nu mi-am mai făcut nici un fel de probleme. Când eşti într-un loc străin necunoscutele sunt atât de multe şi de copleşitoare încât singura salvare este abandonul în Dumnezeu.

Aşa că am făcut consacrarea şi imediat am simţit că „dispar”. Îmi venea să râd mereu dar am căutat să sublimez această energie care mi se părea oarecum grosieră şi m-am orientat către ceea ce îşi făcea loc în fiinţa mea. Am găsit o tăcere sublimă totală. Nu îmi venea să mai spun nici o rugăciune. Nu simţeam nevoia să cer nimic şi nu voiam nimic decât să fiu. Trăiam o stare de martor tăcut şi cuminte, etern şi simplu. Mă cercetam pe mine, corpul fizic, mintea, emoţiile...

Simţeam corpul fizic foarte confortabil, fără nevoi, ca alte dăţi. Mintea accepta în totalitate tot ce se petrecea, nu aveam nici o emoţie. Nu simţeam nevoia să gândesc sau să pun întrebări, aveam doar o sete de odihnă în acea tăcere. La un moment dat, mi-am zis că ar trebui să spun totuşi rugăciunea specifică sau o altă rugăciune, ceva acolo... dar până şi acest lucru mi se părea nelalocul lui. Aşa că am decis să rămân în această stare şi să observ ce o să se petreacă.

Grandoarea extatică a comuniunii divine

Am căutat să pătrund mai mult ceea ce îmi ocupase fiinţa şi am simţit această realitate ca pe o prezenţă foarte vie, fără început şi fără sfârşit, completă, perfectă, eternă şi de o bogăţie fără margini. O cuminţenie de o simplitate diafană – nu ştiu dacă există ceva mai simplu decât ceea ce mi s-a revelat atunci – şi în acelaşi timp de o grandoare care nu permite comentarii, regală, fără măsură sau limite, aparentele contrarii existând împreună perfect, reprezentând esenţa lui A FI.

Am trăit tăcerea miraculoasă multe ore care au trecut repede. M-am lăsat dezmierdată fără nici un fel de lăcomie, fără dorinţe... După un timp am simţit nevoia să schimb poziţia corpului şi am început să spun şi rugăciunea, dar cu o atitudine de detaşare simplă, cu iubire şi pornirea de a răspunde cât mai tandru, discret şi sincer acestei atingeri mirifice. Am simţit apoi nevoia să respir profund şi odată cu aceasta, o vioiciune elevată a început să-mi nuanţeze fiinţa. Deşi percepeam clar dimensiunile corpului fizic şi faptul că acea frumuseţe sublimă mi le umplea, simţeam în acelaşi timp că ea trecea dincolo de corpul fizic, în infinitul care o trimisese la mine. Nu mă simţeam separată în nici un fel de ceea ce se petrecea în fiinţa mea şi dincolo de ea, dar aveam conştiinţa graţiei, darului divin inedit şi mai ales a faptului că această energie inefabilă era prezentă atât în fiinţa mea cât şi peste tot în nemărginire şi că ne era dată tuturora în acele momente, conectându-ne ca un magnet gigantic. Am sesizat apoi că mulţi dintre cei care au făcut rugăciunea au simţit această realitate divină şi chiar acest lucru a făcut posibil ca ea să se manifeste atât de pregnant. A fost ca o vizită regală care marchează fiinţele chiar de ştim, chiar de nu ştim.

De atunci simt mereu în fiinţa mea prezenţa acelei tăceri miraculos de vie şi îi acord timp zilnic, în funcţie de posibilităţi. Este o tăcere plină, care după o perioadă de contemplaţie, entuziasmează şi regenerează. Ea nu are un loc anume. Eu mă raportez la ea şi atât. Nu caut să o localizez, nu simt că aceasta e necesar. Nu simt să îi caut formele sau să îi dau un conţinut ori un nume. Este perfectă aşa cum este. Pentru mine este Dumnezeu.

Laura

*****

Trimite-ne şi tu relatări despre trăirile tale spirituale pe adresa redactie@yogaesoteric.net. Cele mai frumoase scrisori de la cititori vor fi publicate pe site-ul nostru, iar relatările spirituale extraordinare vor fi premiate.

yogaesoteric
februarie 2008


Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga