Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Tantra >Transfigurarea >
MISTERELE ETERNULUI FEMININ

de Gregorian Bivolaru
Acest articol a fost conceput de profesor YOGA Gregorian Bivolaru drept cadou pentru toate femeile afectuoase, inteligente, senzuale şi rafinate care aspiră să-şi trezească starea de SHAKTI. Acest dar al cunoaşterii Misterelor Eternului Feminin le este oferit cu iubire şi admiraţie cu ocazia zilei de 8 Martie.
 
MOTTO:
1. „Femeile în care s-a trezit starea de SHAKTI nu sunt decât nişte umbre ale Marii Mame (MAHA-SHAKTI), iar Marea Mamă ( MAHA-SHAKTI) este în veşnicie umbra cea misterioasă a lui DUMNEZEU TATĂL (BRAHMAN).” - YONI TANTRA
2. „De frică să nu te pierd, te ţin mai mereu prezentă şi îmbrăţişată în inima mea. Ce fascinantă magie mi-a dăruit această comoară mirifică a lumii care eşti tu pentru mine, braţelor mele fragile?” - RABINDRANATH TAGORE
3. „Femeile în care se trezeşte din ce în ce mai mult starea de SHAKTI vor fi şi vor rămâne femeile viitorului.” - GREGORIAN BIVOLARU
4. „Dacă Marea Mamă ( MAHA-SHAKTI) nu ar fi existat în veşnicie împreună cu Tatăl Ceresc ( DUMNEZEU), fiind fără încetare intim şi pe deplin unită amoros cu Esenţa Lui absolută (PARAMATMAN) şi cu VOINŢA SA OMNIPOTENTĂ, rămânând într-o nesfârşită stare de orgasm divin al creaţiei neîncetate (ANANDA) atunci nimic şi nimeni nu ar mai fi existat anterior în veşnicie. Dacă ar fi fost aşa, nimic şi nimeni nu ar mai fi existat după aceea în eternitate. Totodată, trebuie să ne dăm seama că, dacă ar fi fost aşa, atunci nici întregul univers (MACROCOSMOSUL) nu ar fi existat şi nici noi, oamenii, nu am fi existat. Într-o asemenea situaţie, pe care ne-o putem imagina şi o putem presupune PRIN REDUCERE LA ABSURD, ar trebui totodată să fim absolut siguri că nimic şi nimeni nu ar mai urma să existe în viitor şi nimic nu ar mai urma să continuie să existe în eternitate. Dacă absolut nimeni (inclusiv noi oamenii) nu ar fi existat şi nu ar fi fost înzestrat cu conştiinţa existenţei de sine (care îi permite să-şi dea seama : „CUGET, DECI EXIST”), atunci ar fi fost imposibil să se ştie că DUMNEZEU există.” - GREGORIAN BIVOLARU
 
 
În tradiţia înţelepciunii orientale, SUPREMUL ABSOLUT (BRAHMAN sau DUMNEZEU TATĂL) are tainica sa JUMĂTATE FEMININĂ care este totodată considerată ca fiind Natura Sa feminină manifestatoare, ce este cunoscută în Orient sub numele de MAHA SHAKTI. După cum se ştie şi în tradiţia creştină, DUMNEZEU TATĂL se manifestă şi creează totul prin intermediul misterioasei sale puteri feminine, care este SFÂNTUL DUH.

Faptul că atât în tradiţia milenară orientală, cât şi în tradiţia milenară occidentală creştină este în mod egal prezentă o tainică Natură feminină manifestatoare prin intermediul căreia Dumnezeu creează întregul MACROCOSMOS, nu este deloc o întâmplare. În tradiţia orientală, MAHA SHAKTI sau Natura Feminină Eternă reprezintă în realitate PUTEREA FEMININĂ MANIFESTATOARE A LUI DUMNEZEU, prin intermediul căreia întreaga Creaţie (întregul MACROCOSMOS sau altfel spus TOTUL CEL MISTERIOS), ce este alcătuită din cele trei universuri (Universul Fizic, Universul Astral şi Universul Cauzal), ia naştere şi se menţine.

DUMNEZEU TATĂL îşi manifestă fără încetare atotputernicia Sa şi manifestă Tot şi toate câte sunt numai prin intermediul lui MAHA SHAKTI. MAHA SHAKTI este întotdeauna aceea în şi prin care se exprimă VOINŢA OMNIPOTENTĂ a lui DUMNEZEU TATĂL (BRAHMAN). Nu este deloc întâmplător că în tradiţia orientală toţi zeii fără excepţie, cum ar fi BRAHMA, VISHNU sau SHIVA au fiecare dintre ei una sau mai multe naturi feminine manifestatoare, ce sunt totodată iubitele lor. Fiecare dintre aceste iubite pe care ei le adoră reprezintă totodată în cazul fiecăreia dintre ei NATURA SA FEMININĂ MANIFESTATOARE. Privind însă dincolo de aparenţe, se poate spune că aceste iubite ale zeilor sunt de fapt SHAKTI-urile lor, prin intermediul cărora ei îşi manifestă voinţa lor omnipotentă divină. SHAKTI-urile zeilor reprezintă PUTERILE FEMININE ALE NATURII LOR ENIGMATICE care alcătuiesc împreună cu ei o perfectă unitate tainică. În absenţa acestor naturi feminine manifestatoare (SHAKTI-uri) sau altfel spus în absenţa acestor PUTERI FEMININE MANIFESTATOARE ALE NATURII LOR DIVINE (care este caracteristică în cazul fiecărui zeu), ei nu ar fi supranatural înzestraţi şi nu ar putea să manifeste nicio putere divină absolut extraordinară, nefiind totodată capabili să exercite nicio influenţă miraculoasă, benefică, ocultă.

În lumina acestor revelaţii, ne putem da seama că voinţa enigmatică şi atotputernică a acestor zei se poate manifesta în mod eficient numai prin intermediul forţelor lor feminine manifestatoare care sunt intim unite cu ei (în toate sferele lor de existenţă şi manifestare care îi caracterizează). De altfel, această unire perfectă este figurată adeseori în tradiţia orientală prin intermediul cuplului amoros divin ce este reprezentat fiind unit într-o comuniune amoroasă neîntreruptă, în postura clasică tantrică YAB-YUM.
  
În absenţa uneia sau mai multor SHAKTI-uri prin intermediul cărora zeii îşi manifestă fără încetare voinţa, influenţele lor spirituale tainice şi puterea lor divină ocultă, oricare dintre aceşti zei ar fi – analogic vorbind – întocmai precum un cadavru înţepenit, inert şi neputincios. În absenţa prezenţei lui SHAKTI, care îi permite să se manifeste plenar, prin intermediul naturii sale feminine manifestatoare, zeul ar fi, analogic vorbind, întocmai ca un trup paralizat. Această străveche învăţătură orientală secretă era cunoscută de către marii iniţiaţi şi ea este exprimată printr-un dicton clasic într-un anumit tratat tantric străvechi: „SHIVA fără SHAKTI este SHAVA (un cadavru înţepenit şi neputincios). SHAKTI fără SHIVA este KALILA (existenţă fără sens, confuzie, haos), KACHAKULAM (larvaritate, refuz, răsturnarea valorilor) şi MAYA (iluzie, dezordine, entropie).”

Mai ales în Orient, importanţa uriaşă a PUTERII FEMININE MANIFESTATOARE (SHAKTI), prin intermediul căreia întreaga creaţie apare şi este menţinută şi în absenţa căreia NIMIC NU POATE FI MANIFESTAT, este cunoscută de mii de ani de către marii înţelepţi. Aşa cum am amintit anterior, şi în tradiţia creştină DUMNEZEU TATĂL este asistat în permanenţă, în procesul creaţiei şi al manifestării a TOT şi a TOATE care au fost, care sunt sau care vor fi, de PUTEREA TAINICĂ FEMININĂ MANIFESTATOARE a SFÂNTULUI DUH (care, după cum am menţionat anterior, în tradiţia orientală este cunoscut sub numele de MAHA SHAKTI sau MAREA MAMĂ A-TOATE-NĂSCĂTOARE), în şi prin intermediul căreia totul, fără excepţie, apare în cadrul Creaţiei lui DUMNEZEU TATĂL.

În tradiţia milenară a Orientului se menţionează adeseori că întregul MACROCOSMOS în care există în simultaneitate cele trei universuri (Universul Fizic-material, Universul Astral şi Universul Cauzal) este manifestat în întregime prin intermediul lui MAHA SHAKTI. Întregul MACROCOSMOS, fără excepţie, a fost „născut” şi este menţinut fără încetare prin intermediul lui MAHA SHAKTI. Marii iniţiaţi ştiu că MACROCOSMOSUL, în totalitatea sa, reprezintă de fapt opera lui MAHA SHAKTI. MACROCOSMOSUL a fost manifestat ca o expresie a VOINŢEI ATOTPUTERNICE a lui Dumnezeu Tatăl (BRAHMAN). Marii iniţiaţi ai sistemului milenar TANTRA YOGA au specificat în cadrul anumitor tratate secrete că în realitate întregul MACROCOSMOS este „RODUL” sau altfel spus, „COPILUL MAGIC” ce a fost născut din MAHA YONI-ul (gigantica matrice născătoare a) MARII MAME (MAHA SHAKTI), ce a manifestat la origine întreaga creaţie. În lumina acestei revelaţii, putem să înţelegem de ce adepţii tantrici avansaţi adoră YONI-ul femeii iubite şi îl privesc într-un mod transfigurator ca fiind corespondenţa în trupul femeii a MAHA YONI-ului lui MAHA SHAKTI.

Viziunea profund transfiguratoare şi plină de adoraţie asupra trupului şi fiinţei femeii iubite le permite adepţilor avansaţi ai sistemului TANTRA să intre în felul acesta într-o tainică stare de comuniune cu MAHA SHAKTI, care există în veşnicie, fiind intim unită cu Spiritul Atotputernic, cel enigmatic. Prin intermediul lui MAHA SHAKTI se manifestă voinţa omnipotentă a lui DUMNEZEU TATĂL. Intuirea acestor taine spirituale fundamentale ne permite totodată să înţelegem viziunea milenară şi profund transfiguratoare asupra LINGAM-ului, ca fiind expresia falusului perfect erect al lui SHIVA, care este şi rămâne astfel datorită faptului că SHIVA este perfect continent. La rândul său, cultul YONI-ului (matricea femeii) reprezintă de fapt viziunea transfiguratoare a MAHA YONI-ului lui MAHA SHAKTI, din care s-a născut întregul MACROCOSMOS. O astfel de viziune tainică, profund transfiguratoare, sublim spirituală asupra trupului femeii iubite îi permite tantricului să descopere în mod gradat (prin intermediul acestei viziuni) o tainică unitate între MICROCOSMOSUL fiinţei iubite, în care trupul este o parte componentă importantă a acestuia şi MACROCOSMOS, în care Universul fizic este o parte importantă a acestuia.

Este însă evident că numai fiinţele umane care au o înaltă realizare spirituală sunt capabile să intuiască realitatea tainică, grandioasă ce există dincolo de aceste reprezentări simbolice ce conţin o mulţime de semnificaţii. Tantricii iniţiaţi afirmă că trupul femeii prezintă o extraordinară complexitate şi atunci când este privit dintr-un anumit punct de vedere, el ni se dezvăluie ca fiind mult mai complex. Printre altele, trupul femeii se dovedeşte a fi superior trupului bărbatului, datorită faptului că trupul femeii prezintă unele caracteristici distincte care sunt unice în comparaţie cu trupul bărbatului. Spre exemplu, trupul femeii conţine, deloc întâmplător, 12 deschizături distincte (printre aceste deschizături distincte care sunt în plus în cazul trupului femeii amintim colul, uretra şi orificiile mameloanelor, care sunt în mod constant active la femeie. Prin intermediul mameloanelor se manifestă în şi prin trupul femeii anumite fluide feminine tainice). În comparaţie cu trupul femeii, trupul bărbatului conţine numai nouă deschizături distincte (în cazul bărbatului orificiile mameloanelor nefiind deloc deschise şi active). Mai există însă şi alte diferenţe pe care doar trupul femeii le prezintă, pe care nu le vom menţiona aici. În cazul trupului femeii, toate aceste diferenţe evidenţiază superioritatea sa, pe care numai femeile care reuşesc să îşi trezească pe deplin starea de SHAKTI o conştientizează şi o apreciază la justa sa valoare.

Printre alte diferenţe pe care tantricii le cunosc, menţionăm şi pe aceea că femeia este capabilă să trăiască peste 20 de forme distincte de orgasm, în timp ce bărbatul nu este capabil să trăiască o asemenea gamă de orgasme, tocmai datorită faptului că trupul său nu prezintă aceeaşi complexitate precum acela al femeii.

O altă capacitate cu totul extraordinară, ce este înnăscută şi pe care femeia o are şi o poate manifesta oricând, este posibilitatea de a practica imediat şi cu o mare uşurinţă continenţa amoroasă, fără a fi nevoie, în cazul ei, de un antrenament prealabil, aşa cum este necesar în cazul bărbatului.

O altă capacitate cu totul extraordinară pe care femeia o manifestă spontan este intrarea şi menţinerea pentru perioade foarte lungi de timp în felurite stări de orgasm, care pot să fie extinse pe perioade de ore în şir, neîntrerupt. Atunci când practică extraordinar de bine continenţa amoroasă, femeia poate să atingă cu uşurinţă stări de orgasm cosmic (astfel de stări sunt stări extatice de orgasm copleşitor, profund şi foarte intens, chiar dacă acest concept în sine le provoacă dispreţul cretinilor care batjocoresc ceea ce în realitate niciodată nu au fost capabili să experimenteze). O altă capacitate extraordinară este şi aceea că trupul femeii care este trezită erotic şi devine conştientă de anumite energii tainice care se manifestă în trupul său (prin declanşarea anumitor procese de rezonanţă ocultă cu focarele nesfârşite de putere din MACROCOSMOS) fac ca femeia respectivă să manifeste cu uşurinţă felurite procese alchimice care se declanşează în interiorul YONI-ului ei. Un proces fascinant şi misterios de acest gen este apariţia şi materializarea aşa-ziselor KALA-uri în interiorul YONI-ului ei, atunci când femeia trăieşte stări intense şi copleşitoare de orgasm fără descărcare.

Un alt proces tainic este transmutarea integrală în energie a secreţiilor sexuale specifice care, atunci când nu sunt transmutate în energie şi sublimate, fac să se declanşeze menstruaţia. Prin intermediul unei asemenea realizări (suspendarea menstruaţiei datorită transmutaţiei biologice a potenţialului ei sexual în energie) femeia va avea la dispoziţie o energie lăuntrică uriaşă pe care o poate direcţiona şi focaliza în diferitele etaje ale universului ei lăuntric prin intermediul unor sublimări armonioase. Sperăm că prin intermediul acestor revelaţii, femeile inteligente şi intuitive care vor citi aceste rânduri vor reuşi să îşi dea seama că privilegiul de a fi femeie nu este nicio exclusivitate şi niciun argument de seducţie, ci printre altele aceasta presupune conştientizarea avantajelor sale, ca fiind o necesitate stringentă. Această descoperire se realizează într-un mod gradat, pe măsură ce femeia îşi trezeşte şi îşi dinamizează din ce în ce mai mult acest potenţial fabulos care i se dezvăluie atunci când ea devine pe deplin conştientă de starea sa de SHAKTI.

Iată cum sunt descrise aceste aspecte oculte fundamentale într-un faimos tratat tantric secret: „NESFÂRŞITA PUTERE FEMININĂ MANIFESTATOARE (MAHA SHAKTI) este în realitate manifestatoarea şi susţinătoarea cea misterioasă a întregului univers. Ea (MAHA SHAKTI) este aceea care a născut din MAHA YONI-ul său gigantic şi a adus la lumină marele TOT al Universului (MACROCOSMOSUL). Marele TOT al Universului (MACROCOSMOSUL) este de fapt FORMA CEA NECESARĂ pe care Ea (MAHA SHAKTI) i-a oferit-o la origini. MAHA SHAKTI este fără încetare fundamentul şi energia manifestatoare atât a celor trei lumi, cât şi a tuturor tărâmurilor paralele ce există în UNIVERSUL ASTRAL. MAHA SHAKTI este cea care a creat şi a manifestat cele zece MARI PUTERI COSMICE (DASHA MAHA VIDYA) care prin intermediul ei (a lui MAHA SHAKTI) au devenit în felul acesta o expresie a VOINŢEI ATOTPUTERNICE a lui BRAHMAN (DUMNEZEU TATĂL). Manifestând în felul acesta VOINŢA ATOTPUTERNICĂ a lui BRAHMAN (DUMNEZEU TATĂL), Marea Femeie (MAHA SHAKTI) este şi rămâne manifestatoarea nebănuită şi susţinătoarea întregului Univers (MACROCOSMOSUL).

Întregul Univers (MACROCOSMOS) este forma Sa (a lui MAHA SHAKTI). Marea Femeie (MAHA SHAKTI) este fundamentul cel tainic al acestei lumi şi al tuturor lumilor. Nicio lume şi niciun univers nu există în absenţa susţinerii sale. În lumea fizică, forma proprie a trupului femeii este o formă perfectă. Orice formă pe care MAHA SHAKTI şi-o asumă, fie masculină (virilă), fie feminină este în realitate forma sa tainică supremă. În universul fiinţei femeii este mereu prezentă forma cea misterioasă a TOTULUI. În universul trupului fiecărei femei, există în stare dinamizată (trezită) sau latentă tot ceea ce este însufleţit, atât în această lume, cât şi în celelalte lumi tainice care există dincolo de ea. Pentru acela care o adoră şi care este capabil să o descopere în toată splendoarea ei – cu excepţia Sinelui Suprem Nemuritor (ATMAN) – nu există bijuterie superioară femeii. Cu excepţia Sinelui Suprem Nemuritor (ATMAN) nu există condiţie superioară aceleia a femeii. În cazul aceluia care este capabil să o descopere dincolo de aparenţe, cât şi în cazul femeii care îşi dă seama, prin cunoaştere de Sine, de aceste înzestrări fabuloase, nu există, nu a existat şi nu va exista niciodată un destin egal cu acela al femeii.

Nu există împărăţie, nu există asceză, care să se poată compara cu tot ceea ce poate să ofere universul mirific al femeii, care este trezit pe deplin, atunci când ea este adorată şi transfigurată aşa cum trebuie. Cu excepţia Sinelui Suprem Nemuritor (ATMAN) nu există, nu a existat şi nu va exista niciodată un loc sfânt care ar putea fi comparabil cu universul fiinţei femeii. Oricât am căuta, nu putem descoperi o rugă asemănătoare cu ruga perfect naturală, extatică, pe care femeia o manifestă în mod spontan atunci când atinge starea perfectă de orgasm (este unanim cunoscut de către bărbaţii iniţiaţi că, atunci când femeile ating stări ample şi profunde de orgasm fără descărcare, ele au în mod spontan tendinţa să-şi focalizeze ferm privirea către zona creştetului la nivelul centrului esenţial de forţă SAHASRARA, care după cum ştim face posibilă reconectarea fiinţei umane cu DUMNEZEU TATĂL (nota traducătorului)).
 
Nu există, nu a existat şi nu va exista niciodată o modalitate sau un exerciţiu spiritual care să fie asemănător cu ceea ce ne poate oferi atât trupul perfect dinamizat, cât şi universul pe deplin trezit al fiinţei femeii. Nu există MANTRA, nu există TAPAS, care să poată egala mulţimea comorilor pe care ni le dezvăluie universul tainic al fiinţei femeii. Nu există bogăţie, oricât de mare ar fi ea, care să se asemene cu bogăţiile nenumărate pe care le putem descoperi în trupul şi în universul fiinţei femeii. Nu există, nu a existat şi niciodată nu va exista plăcere mai mare, bucurie mai copleşitoare decât aceea pe care o putem descoperi în şi prin trupul şi universul fiinţei femeii. Acela care o adoră cu nesaţ descoperă cu uşurinţă, până la urmă, cu ajutorul femeii, existenţa cea misterioasă a lui BRAHMAN (DUMNEZEU TATĂL), cu care femeia este fără încetare tainic unită, chiar şi atunci când nu bănuieşte aceasta. Fără ajutorul puterii feminine manifestatoare (SHAKTI), chiar şi zeii nu au nicio forţă şi în absenţa ei (a lui SHAKTI) nu pot acţiona.”

În lumina revelaţiilor fundamentale care ne sunt oferite prin intermediul acestui citat (de mai sus), ne putem da seama cu uşurinţă că cele două aspecte polar opuse, complementare, respectiv masculinul şi femininul, aspectul YANG (+) şi aspectul YIN (-) sunt în realitate cele două principii care sunt manifestate de Eternul Feminin (MAHA SHAKTI). Despre DUMNEZEU TATĂL, care manifestă totul prin intermediul voinţei sale atotputernice numai cu ajutorul Eternului Feminin (MAHA SHAKTI), se poate spune că El este în realitate neutru şi transcendent. În cadrul universului (MACROCOSMOSULUI) care este manifestat de MAREA MAMĂ (MAHA SHAKTI), masculinul şi femininul, YANG-ul şi YIN-ul sunt cele două principii polar opuse complementare care guvernează Universul, asigurându-i totodată coerenţa şi unitatea. În cadrul acestui univers (MACROCOSMOSUL), care a fost manifestat la origini de MAREA MAMĂ (MAHA SHAKTI), YANG-ul şi YIN-ul, masculinul şi femininul nu sunt două stări care se opun şi se războiesc între ele, ci sunt, în realitate, două faze (una pozitivă şi alta negativă) ale alternanţei unei aceleiaşi mişcări.

În anumite condiţii care sunt cunoscute de către cei iniţiaţi, masculinul este expresia transformării progresive a femininului sau, altfel spus, a transformării lui YIN în YANG, iar femininul este expresia transformării progresive a masculinului sau, altfel spus, expresia transformării lui YANG în YIN. În felul acesta, se poate spune că cele două energii polar opuse se completează şi formează o perfectă Unitate. Masculinul şi femininul, YANG-ul şi YIN-ul, sunt un cuplu antitetic şi totodată perfect unit ce există în cele mai depline comuniuni. Aspectul YANG, masculin, semnifică acţiunea, exteriorizarea, expansiunea, nordul, focul, plenitudinea vieţii, notele muzicale ascuţite, soarele, ziua, vara, dinamismul, caldul. YIN-ul, femininul, reprezintă interiorizarea, intuiţia, pasivitatea, receptivitatea, sudul, apa, notele grave în muzică, luna, noaptea, umiditatea, iarna, repaosul, frigul.

Faimoasa reprezentare clasică a masculinului şi a femininului, a YANG-ului şi a YIN-ului, se bazează pe un cerc (care simbolizează Unicul Primordial) ce se divizează în două aspecte componente. Această reprezentare simbolică conţine o parte albă (bărbatul, +, YANG-ul) şi o parte neagră (femeia, -, YIN-ul) pentru a exprima starea de dependenţă reciprocă a celor două jumătăţi, descoperim un mic cerc negru (sâmburele femininului) ce există în partea albă (bărbatul) şi un mic cerc alb (sâmburele masculinului) în partea neagră (femeia). În cadrul fiecărui pol este poziţionat punctul focar al forţei contrarii, care reprezintă germenele tainic al transformării. Totodată, aceasta ne permite să intuim misterul stării androginale glorioase pe care fiecare fiinţa umană este chemată să o atingă, chiar şi atunci când deocamdată ea nu îşi dă seama de această aspiraţie inconştientă.

Acest simbolism ne aminteşte, printre altele, că în întreaga manifestare totul nu este niciodată complet feminin sau complet masculin şi că forţele feminine (YIN) şi forţele masculine (YANG) nu pot în realitate să existe una fără cealaltă. Starea androginală glorioasă îi permite fiinţei umane care o atinge prin intermediul unor transformări lăuntrice fundamentale, să acceadă la o stare psihomentală şi spirituală net superioară de autonomie. În cadrul acestei stări (starea androginală glorioasă), în care ea există în simultaneitate într-o stare constantă de echilibru, în care aspectele feminine (YIN) şi aspectele masculine (YANG) sunt captate în mod egal în universul ei lăuntric, nu mai există o preponderenţă masculină sau o preponderenţă feminină ce este caracteristică în cazul fiinţelor umane obişnuite (care deocamdată nu au atins această stare net superioară care este cunoscută sub numele de starea androginală glorioasă).

Separarea principiului masculin de principiul feminin nu face să dispară logica tainică ce le vrea complementare. Dacă ne analizăm cu atenţie şi luciditate descoperim că în fiecare dintre noi există şi vibrează, chiar şi atunci când nu bănuim aceasta, o parte feminină şi o parte masculină. Aspectul care predomină determină în felul acesta polaritatea generală a fiinţei noastre şi ne face astfel să fim bărbat sau femeie. În realitate, nu există niciun fel de antagonism între cei doi poli, ci numai o interpenetrare, o reciprocitate, un amestec, o fuziune cât mai profundă. Toate acestea generează în noi dorinţe, pasiuni, aspiraţii şi ne determină să acţionăm pentru a trezi şi a realiza aceasta în universul nostru lăuntric.

Aspectul masculin (YANG) şi aspectul feminin (YIN) sunt nişte tonalităţi vibratorii distincte, certe, care totodată se află într-o deplină simbioză. Atât masculinul cât şi femininul se hrănesc în permanenţă unul pe celălalt, au stringentă nevoie unul de celălalt. Atât forţa în cazul naturii feminine, cât şi forţa în cazul naturii masculine apare prin asimilarea polarităţii opuse, complementare. Bărbatul are o stringentă nevoie de energia feminină, pentru a se polariza şi pentru a deveni în felul acesta o forţă triumfătoare. La rândul ei, femeia are nevoie de energia masculină complementară, pentru a deveni în felul acesta şi ea o forţă triumfătoare. În anumite condiţii care sunt cunoscute de cei iniţiaţi, este cu putinţă să se trezească mult mai repede atât în femeie, cât şi în bărbat starea androginală glorioasă. Atunci, femeia are totodată plenar trezită în ea bărbatul interior, iar bărbatul are trezit în el femeia interioară. Această stare face totodată să apară şi să fie dinamizate în mod gradat anumite puteri paranormale (SIDDHI-uri).

Atât femininul, cât şi masculinul simbolizează aspectul unei singure şi aceleiaşi realităţi, care este realitatea cea misterioasă a lui MAHA SHAKTI. Masculinul şi femininul, YANG-ul şi YIN-ul sunt fiecare un factor de multiplicare şi chiar de aparentă divergenţă. Totodată ei sunt fiecare un factor de fuziune, de reintegrare, de putere, de fericire, de plăcere, de sănătate, de iubire, de unitate deplină. Starea de echilibru în care ei se situează provine întotdeauna din armonia şi frenezia interacţiunii lor şi ea este în strânsă legătură cu durata acestei interacţiuni, care îi oferă astfel celuilalt acumularea energiei tainice de care fiecare dintre cei doi are nevoie.

În cazul jocurilor amoroase care se bazează pe continenţă perfectă, transfigurare şi iubire, această interacţiune între cei doi iubiţi poate să fie pe deplin satisfăcătoare, plenar armonioasă şi aceasta atrage după sine stări extraordinare de fericire şi chiar permite atingerea unor stări extraordinare de beatitudine. În cazul fiinţelor umane care nu angrenează jocuri amoroase cu continenţă, transfigurare şi iubire, schimburile energetice cu celălalt şi interacţiunea dintre cei doi iubiţi sunt superficiale, scurte ca durată, nesatisfăcătoare, incomplete şi tocmai de aceea ele dau naştere frustrărilor, tensiunilor, nemulţumirilor şi chiar unei lupte surde. Cei iniţiaţi ştiu că acţiunea conjugată a celor două forţe tainice complementare, respectiv forţa masculină (YANG) şi forţa feminină (YIN), susţine şi reglează viaţa oamenilor şi ecourile acestei interacţiuni există şi se oglindesc în regnul animal şi vegetal. Acest joc polar este prezent în întregul Univers şi există pretutindeni acolo unde există viaţă. Din unirea celor două energii polare complementare apare forţa, fericirea, plăcerea, echilibrul şi armonia supremă.

Despre diferitele schimburi şi relaţii tainice ce există
între aspectul masculin (YANG, +) şi aspectul feminin (YIN, - )

1. Opoziţia aparentă
În întreaga natură, aproape fiecare fenomen prezintă două aspecte distincte. Aceste aspecte sunt caracteristice atât în ceea ce priveşte mişcarea astrelor, cum ar fi spre exemplu Soarele şi Luna, cât şi în ceea ce priveşte manifestarea ciclică a anotimpurilor, a zilei şi a nopţii, a creşterii şi a descreşterii. Starea de unitate apare sau, altfel spus, este creată, prin intermediul opoziţiei aparente a acestor două aspecte polar opuse şi complementare, care la prima vedere sunt contradictorii.

2. Interdependenţa
În mod paradoxal, aceste două forţe polar opuse (masculinul, YANG – femininul, YIN) sunt interdependente. Ele au neapărat nevoie de prezenţa uneia sau a celeilalte dintre cele două polarităţi complementare pentru a exista în mod individual.

3. Creşterea şi descreşterea
Masculinul (YANG, +) şi femininul (YIN, -) cresc şi descresc în mod alternativ. Această mişcare tainică menţine un echilibru relativ favorabil pentru cele două energii (care sunt respectiv energiile masculine şi energiile feminine). Acest neîncetat du-te-vino se află la originea vieţii şi a fiecărei stări de echilibru dinamic.

4. Transformarea reciprocă
În anumite condiţii care sunt cunoscute de cei iniţiaţi, cum ar fi spre exemplu fuziunile amoroase frenetice, sublim pasionale, care sunt realizate cu continenţă (declanşând în felul acesta transmutaţia biologică a potenţialului fizic sexual în energie şi sublimarea energiei rezultante în diferitele etaje superioare ale fiinţei) masculinul (YANG, +, solar) şi femininul (YIN, -, lunar) pot să se transforme integral unul în celălalt. În felul acesta se poate spune că masculinul devine feminin, iar femininul devine masculin, YIN-ul devine YANG, YANG-ul devine YIN, plusul devine minus, minusul devine plus, solarul devine lunar, lunarul devine solar. În felul acesta apare o transformare profundă, rapidă, survine un reviriment şi pot să apară surprinzătoare răsturnări a unor situaţii. În felul acesta pot să apară mutaţii uimitoare şi salturi calitative neaşteptate.

Ce se petrece la ora actuală

De peste 5000 de ani, viziunea aşa-zis „divină” predominantă pe această planetă este în totalitate o viziune a atitudinii plină de superioritate a bărbaţilor faţă de femei. Fie că Îl consideră pe DUMNEZEU TATĂL ca fiind o realitate spirituală infinită, fie că Îl consideră „O INTELIGENŢĂ SUPREMĂ”, fie că Îl consideră O VOINŢĂ ATOTPUTERNICĂ, fie că Îl consideră ca fiind Supremul Absolut, în zilele noastre atât bărbaţii cât şi femeile fac să rimeze toate acestea la masculin şi în felul acesta atât bărbaţii, cât şi femeile comit astfel o eroare fundamentală.

Marii înţelepţi ai acestei planete au ştiut şi ştiu, chiar şi la ora actuală, că DUMNEZEU TATĂL nu este masculin, ci neutru. În procesul tainic al manifestării a tot ceea ce există, DUMNEZEU TATĂL cel neutru, nemanifestat şi transcendent a creat şi a manifestat tot ceea ce există, tot ceea ce are formă, cu ajutorul şi prin intermediul Eternului Feminin. Acest Etern Feminin este în Orient MAHA SHAKTI sau Marea Mamă. În tradiţia creştină Marea Mamă este SFÂNTUL DUH. Tocmai pentru că au înţeles foarte bine această taină fundamentală, practicanţii avansaţi ai sistemului milenar TANTRA YOGA au privit femeia cu înţelepciune şi au descoperit, cu mult timp înainte, că ea este expresia perfectă a lui MAHA SHAKTI, prin a cărei adorare frenetică poate fi astfel descoperit cu uşurinţă DUMNEZEU TATĂL, ce este intim unit în veşnicie cu Aspectul Feminin Manifestator (Eternul Feminin), prin intermediul căruia voinţa Sa omnipotentă face să apară întreaga Creaţie (cu ajutorul Eternului Feminin).

Microcosmosul fiinţei femeii se află într-o tainică comuniune şi legătură cu Eternul Feminin MAHASHAKTI. Mai mult decât atât, o serie întreagă de descoperiri ştiinţifice au evidenţiat deja la ora actuală că, în realitate, nu femeia a fost aceea care a rezultat dintr-o sui generis adaptare a unei „coaste” a bărbatului, ci, în realitate, procesul a fost exact invers. De fapt, bărbatul a rezultat dintr-o sui generis adaptare parţială ce s-a realizat pornind de la trupul mult mai complex al femeii. Altfel spus, femeia nu a rezultat din bărbat, ci bărbatul a rezultat din femeie. Practicanţii avansaţi ai sistemului TANTRA au descoperit această taină importantă în urmă cu mii de ani. Tocmai de aceea, ei au apreciat în mod obiectiv, la justa ei valoare, femeia şi au adorat-o pe baza unei cunoaşteri profunde a acestei realităţi tainice.

Sistemul milenar SHAKTA este o dovadă vie a acestei descoperiri a superiorităţii trupului şi a microcosmosului fiinţei femeii. De altfel, cunoaşterea acestui adevăr fundamental era ceva comun şi firesc în urmă cu mai multe mii de ani. Aceasta explică de ce elementul feminin sau, altfel spus, femeia a fost adeseori şi din plin zeificată în toate culturile care sunt considerate la ora actuală în mod peiorativ ca fiind „PĂGÂNE”. În timpurile imemoriale, femeii îi era acordată importanţa pe care o merita (ÎN IPOSTAZA DE FEMEIE INIŢIATOARE) tocmai datorită acestei revelaţii fundamentale.

Cultul Marii Mame (MAHASHAKTI) sau al Marii Zeiţe Mamă, care este în strânsă legătură cu viaţa, cu agricultura, cu fecunditatea, cu abundenţa recoltelor, cu misterele amorului cu continenţă, cu potenţialităţile extraordinare pe care femeia le are (inclusiv aceea de a practica cu o uşurinţă surprinzătoare continenţa amoroasă) a persistat foarte mult timp, dar la un moment dat, FEMEIA a început, puţin câte puţin, să fie detronată de arhetipul aşa-zis MASCULIN IDEAL, care a fost şi este în strânsă legătură cu virilitatea, cu cuceririle, cu curajul şi cu forţa.

Moartea culturilor în care a fost adorată aşa cum se cuvine „MAREA MAMĂ A LUMII” (care în realitate este MAHA SHAKTI) a dat naştere unei ordini sociale patriarhale, în cadrul căreia bărbaţii au supus femeile autorităţii lor despotice. Din această cauză, încetul cu încetul, statutul femeilor s-a deteriorat. Templele străvechi care erau consacrate Zeiţei Mamă au fost distruse şi în locul lor au fost construite altele, care erau consacrate unei divinităţi masculine. În felul acesta, Eva cea gigantică (MAHA SHAKTI), care a dat naştere umanităţii, şi-a schimbat statutul şi, astfel, Eva a fost unanim considerată că a devenit femeia cea proastă şi nesupusă, tentatoarea cea rea.
 
Culmea acestei prăbuşiri a condiţiei femeii a fost atinsă atunci când s-a ajuns să se afirme că, de fapt, femeile nu au suflet şi nu sunt oameni. La ora actuală se ştie că apostolul Pavel a pledat cu o foarte mare vehemenţă pentru subordonarea totală a femeilor faţă de bărbaţi. În secolul al VI-lea, teologii au ajuns să se întrebe dacă femeile aveau sau nu suflet. În timpul Evului Mediu, femeile au fost adeseori considerate în mod fals şi aberant ca fiind nişte dezgustătoare creaturi, care întreţineau legături cu diavolul. Inchiziţia s-a dedat la o vânătoare a vrăjitoarelor care a fost fără precedent. Toate aceste aspecte sunt cu atât mai bizare dacă avem în vedere că în Geneză se menţionează că omul sau altfel spus atât femeia, cât şi bărbatul a fost creat de către DUMNEZEU TATĂL androgin, sau altfel spus şi femeie şi bărbat în acelaşi timp.

În cadrul sistemului milenar TANTRA YOGA, prin trezirea gradată şi dinamizarea stării de SHAKTI femeia devine în felul acesta conştientă de o serie de potenţialităţi extraordinare, care cel mai adesea zac în ea fiind nebănuite. Este adevărat că tratamentul la care femeia a fost supusă de-a lungul miilor de ani, după sfârşitul perioadei matriarhale, a făcut-o să regreseze foarte mult. Mii de ani la rând femeii i s-a repetat că este „proastă”, „incapabilă”, „inferioară”, „neputincioasă”, etc. Dat fiind faptul că orice minciună care este neîncetat repetată sfârşeşte în cele din urmă prin a deveni un aşa-zis „adevăr”, femeia a ajuns, încetul cu încetul, să fie convinsă şi să creadă toate relele care i s-au repetat aproape fără încetare de către bărbaţii ignoranţi, despotici, egoişti, insensibili, avizi de putere, dominatori şi posesivi, care pe deasupra aveau în mod fals impresia că îi sunt net superiori. În felul acesta s-a produs regresul, prin asimilarea de către femei a acestor convingeri false, de nezdruncinat. Această stare de fapt face ca la ora actuală subconştientul femeilor să fie cel mai adesea îmbâcsit de convingeri aberante false, cum ar fi: „femeia este inferioară”, „femeia nu poate niciodată să reuşească cea ce poate bărbatul”, „femeia are numai defecte şi nicio calitate”, „femeia nu are niciun fel de înzestrări extraordinare în comparaţie cu acelea ale bărbatului”.

În lumina acestor revelaţii, este evident că descoperirea de către un număr cât mai mare de femei a amorului cu continenţă va contribui la apariţia unei veritabile revoluţii în ceea ce priveşte trezirea şi dinamizarea potenţialităţilor fabuloase care există în microcosmosul fiecărei femei care aspiră să-şi trezească starea de SHAKTI. Pentru aceasta, femeile iniţiate (CARE AR TREBUI SĂ DEVINĂ CÂT MAI REPEDE FEMEI INIŢIATOARE) trebuie să devină conştiente că mai ales ele sunt acelea care pot să îi înveţe pe bărbaţi amorul cu continenţă. Superioritatea netă a femeii în ceea ce priveşte realizarea fuziunilor amoroase cu continenţă este un atu esenţial în procesul de trezire a potenţialităţilor fabuloase, care dorm în fiecare femeie care aspiră să-şi trezească starea de SHAKTI. 

Aforisme şi cugetări
 
1. Orice bărbat obişnuit care iubeşte o singură femeie, cel mai adesea iubeşte, de fapt, fără să-şi dea seama, două femei. Una este femeia respectivă, care chiar există în realitate, iar cealaltă este o creaţie a imaginaţiei sale.

2. Femeia nu este toată. Femeia în care se trezeşte din ce în ce mai mult starea de SHAKTI începe să fie toată.
 
3. Bărbatul care nu-i va ierta niciodată femeii pe care o iubeşte micile sale defecte, nu se va bucura niciodată aşa cum trebuie de marile ei calităţi şi virtuţi.

4. Atunci când DUMNEZEU TATĂL vrea să facă ceva extraordinar de important, El ascunde aceasta pentru ochii bărbaţilor. Cei iniţiaţi ştiu deja că atunci când DUMNEZEU vrea să facă ceva extraordinar de important, se ajută de o femeie care deja este pregătită să manifeste ceea ce El vrea să facă.

5. Atunci când o femeie îşi trezeşte pe deplin starea de SHAKTI (putere feminină a naturii), ea devine la scurt timp după aceea un SUI GENERIS pod între două universuri, Universul Fizic şi Universul Astral.
 
6. În fiecare femeie extraordinară există mii de faţete fermecătoare, care se trezesc şi încep să se manifeste rând pe rând, făcând astfel să înmugurească în lume, în toată splendoarea sa, MISTERUL ETERNULUI FEMININ.

7. În textul Apocalipsei există un citat profetic ce poate fi interpretat în sensul că, în viitorul apropiat, femeia va începe să devină conştientă la nivel planetar de potenţialităţile sale fabuloase latente şi în felul acesta va ajunge să îşi trezească în mod gradat starea de FEMEIE COSMICĂ, ce implică trezirea egală în propriul său univers lăuntric a tuturor celor douăsprezece constelaţii zodiacale. Această trezire se poate realiza cu uşurinţă prin intermediul jocurilor amoroase cu continenţă, transfigurare şi consacrare. Vă oferim acest citat semnificativ din textul Apocalipsei: „Un semn grandios a apărut pe cer: o Femeie! Pe acea femeie, Soarele o învăluia, iar Luna se afla sub picioarele sale. Douăsprezece stele (n.n. este vorba de o aluzie semnificativă la cele 12 constelaţii zodiacale) îi încoronau capul.” – Apocalipsa (XII.1)
 
UN CITAT SEMNIFICATIV DIN CARTEA LUI GITTA MALLASZ:  
„DIALOGURI INSPIRATOARE CU ÎNGERII”
„Anunţaţi tuturor legile noi ale lui DUMNEZEU!
Ceea ce înainte era imposibil – acum este posibil.
Ceea ce înainte era valoare – acum cade şi devine pulbere.
Ceea ce înainte era esenţial – acum este întunecos.
Ceea ce înainte era – acum dispare în neant.
Dar materia cea virgină, pură, fără pată, ETERNUL FEMININ, rămâne.
Pe capul său se află coroana cea tainică de stele,
Sub picioarele sale se află Luna.
Pe rochia sa se aflã razele Soarelui.
Prin intermediul ETERNULUI FEMININ se manifestă nebănuit surâsul Creaţiei.
Ea este miracolul care planeazã deasupra apelor.
Virginitatea candorii şi a purităţii mereu reînoite este prezentã în Materie şi în Lumina materiei.
Ea este MATERIA-LUMINĂ care străluceşte întocmai ca un Soare orbitor,
Ea locuieşte acum în fiecare dintre voi.
Fiul Luminii cel de-al şaptelea,
S-a născut din EA(Marea Mamă),
El, al cărei Nume este Sete,
El, al cărui Nume este Iubirea eternã.
Noul Nume al ETERNULUI FEMININ este Co-naştere.
Ea este Arborele care dă întotdeauna fructe acolo sus şi aici jos.
Ea este Arborele care poartă în el
Mărul Luminii în locul mărului
otrăvit.
Anunţaţi tuturor: Eliberarea este
aproape!”

8. Dacă femeia şi bărbatul nu ar fi polar opuşi şi complementari, fără îndoială că ar fi fost un mare impas dacă ei ar fi fost identici. Pentru ca în fiecare dintre ei să apară şi să se amplifice energia, ei au fost, tocmai de aceea, concepuţi polar opuşi şi complementari. Dacă femeia şi bărbatul nu ar fi fost aşa cum sunt şi ar fi fost identici, atunci pe Pământ ar fi apărut un mare impas. Atunci când pământul este plat apa, nu se scurge ci stagnează. Dacă apa nu s-ar fi scurs, pământul ar fi fost steril.

9. Pentru o femeie care a descoperit cât este de minunat şi împlinitor să dăruieşti cât mai multă iubire, nu este dificil să dăruiască iubire. Pentru o asemenea femeie este dificil să nu dăruiască, de fiecare dată, o iubire fără măsură.

10. Nu este deloc dificil să te laşi trezită şi copleşită de trăiri şi aspiraţii sublime atunci când iubeşti frenetic, iar stelele îşi revarsă în fiinţa ta deschisă energiile lor misterioase.

11. Femeia care îşi trezeşte din ce în ce mai mult starea de SHAKTI face totodată paşi importanţi pentru a deveni în felul acesta o fiinţă completă.

12. Fiecare femeie îşi trăieşte şi îşi focalizează senzualitatea în strânsă legătură cu temperamentul ei.

13. Pe măsură ce femeia începe să îşi trezească din ce în ce mai amplu şi profund starea de SHAKTI, ea descoperă totodată în felul acesta că are o origine spirituală pe care înainte nici măcar nu o bănuia.

14. Săgeata ajunge departe şi-şi atinge ţinta, dacă arcul este puternic. Norii se deplasează repede, atunci când vântul suflă în mod constant şi cu putere. Tot aşa şi reuşita bărbatului este direct proporţională cu energia ocultă a femeii adorate şi cu toate calităţile iubitei sale.

15. Femeia care şi-a trezit starea de SHAKTI devine astfel conştientă că în şi prin fiinţa ei se manifestă acea tainică forţă feminină supremă şi arzătoare, ce face să ţâşnească în jerbe neîncetate scânteile vieţii. În ea frica de moarte nu mai există. Ea simte adeseori că este acea indescriptibilă substanţă divină ce ţâşneşte în jerbe mirifice de culori, atunci când admiră frumuseţea naturii. Ea simte în mod intuitiv că este, într-un mod indescriptibil, strălucirea fermecătoare a apei. Ea simte că arde în simultaneitate în Soare, în Lună şi în stele. Forţa încântătoare şi misterioasă a vântului trezeşte ecouri multiple în fiinţa ei. Ea simte, într-un mod inefabil, că există în suflul subtil a tot ceea ce trăieşte. Ea simte că respiră la unison cu iarba, cu florile şi cu copacii. Atunci când admiră apele ce curg întocmai ca nişte fiinţe vii, ea simte în simultaneitate că se revarsă la unison cu ele. Atunci când forţa feminină colosală şi binefăcătoare a MARII MAME ( MAHA SHAKTI ) se manifestă din plin prin ea, ea simte că se află printre COLOANELE FUNDAMENTALE care susţin întregul Pământ... Ea simte că toate aceste fenomene mirifice care o înconjoară trăiesc la unison cu ea, pentru că ea este în ele şi ele sunt în ea. Adeseori când se află în natură ea simte că este una cu izvorul secret al vieţii lor. Ea simte că este înţelepciunea lui DUMNEZEU. Atunci când se manifestă explozia tunetului ce aparţine verbului creator al tuturor lucrurilor, ea intuieşte că acel sunet creator este ea însăşi. Uneori, ea simte că există, dilatată în imensitate, în toate fiinţele, susţinându-le pentru ca ele să nu moară. Când face dragoste frenetic, ea simte că este viaţa cea misterioasă, ce există în tot şi în toate.

16. Un pod este ceea ce ne permite să trecem de pe un mal pe celălalt. Atunci când podul se dărâmă, malurile există, dar cu toate acestea nu mai există comunicare şi nici nu mai există trecere. Aceasta se petrece atunci când femeia nu este conştientă de rostul său în această lume.

17. SHAKTI

Ea este forţa feminină a arcului încordat
Ce tocmai lansează săgeata.
Ea este podul nebănuit,
Ea este mişcarea energiei KUNDALINI
Ce ascensionează
Din CHAKRA în CHAKRA.
Ea este aparenta nemişcare a creaţiei lui DUMNEZEU.
Ea este semnul şi simbolul
Ce le vorbeşte doar acelora care sunt capabili să o înţeleagă.
Ea este mama, sora, iubita şi amanta.
Ea este tot ceea ce este prezent în manifestare.
Ea cunoaşte toate căile,
Chiar şi acelea ce conduc către lumile subterane.
Ea ne conduce către centru
Pe căile secrete ale labirinturilor.
Ea cunoaşte Numele cel misterios
Care deschide poarta cunoaşterii.
Ea ne ajută să ne înălţăm
Din adâncurile tenebrelor
Şi ne catapultează în lumina divină.
Marea majoritate a bărbaţilor
Nu i-au descoperit încă
Mirifica ei splendoare paradisiacă.
Atunci când ea face să apară
În toată splendoarea
puterea ei nebănuită,
Bărbaţii fug îngroziţi
De această străfulgerare
Feminină esenţială.
Sunt mereu aceeaşi
Care întotdeauna am fost
Atunci, la începuturi,
Când lumea încă se bâlbâia.
Aştept răbdătoare
Să fiu redescoperită
Atunci când domnia bărbaţilor
Războinici şi incapabili să mă descopere
Se va sfârşi.

18. Starea de forţă a unei SHAKTI
În Tarot, Lamela numărul 11, care evocă Forţa, simbolizează puterea colosală, tainică a feminităţii. În cazul unei SHAKTI, această putere devine capabilă să îmblânzească şi să domine animalitatea. Forţa tainică a femeii fascinante care şi-a trezit din plin starea de SHAKTI este nelimitată, pentru că, în felul acesta, ea s-a branşat la o sferă de forţă nesfârşită ce există în MACROCOSMOS. Leul care are labele puternice se află chiar lângă ea. Gura mare şi puternică a leului este acum deschisă cu ajutorul mâinilor blânde ale femeii care şi-a trezit starea de SHAKTI. Leul are colţi puternici, dar el nu va putea totuşi să muşte femeia care şi-a trezit starea de SHAKTI, deoarece ea îi menţine gura deschisă şi leul nu-i poate rezista. Femeia care şi-a trezit starea de SHAKTI reuşeşte să facă aceasta fără efort. Forţa sa misterioasă, pe care ea o manifestă, este de o asemenea natură încât, pentru femeia care şi-a trezit starea de SHAKTI, este un joc să-l subjuge pe puternicul leu şi să-l ţină fără încetare sub influenţa ei irezistibilă. Oare care este natura acestei forţe tainice, superioare aceleia a celui mai puternic dintre animale, leul? Această forţă care învinge totul şi căreia nimic nu-i rezistă este forţa cea misterioasă a lui SHAKTI, care este fără îndoială cea mai puternică forţă din lume. În forţa cea misterioasă a unei SHAKTI este totodată prezentă iubirea. Iubirea este energia tainică nesfârşită ce vine de la DUMNEZEU şi ne conduce către Unitate. Atunci când forţa iubirii fără măsură se manifestă în om, acesta ajunge să iubească tot universul. Tocmai de aceea, femeia în care se trezeşte starea de SHAKTI se simte una cu tot ceea ce există şi are o nouă viaţă. În fiinţa unei femei care şi-a trezit starea de SHAKTI, iubirea este forţa cea mai puternică din lume. Pentru o SHAKTI, iubirea este viaţa, iubirea este hrana fiinţei ei. Pentru o femeie care şi-a trezit starea de SHAKTI iubirea este DUMNEZEU cel etern.

19. Iubind fără măsură fiinţele de sex opus care merită iubirea noastră, transfigurându-le, realizând jocuri amoroase cu continenţă, este foarte bine să mergem până la capăt pe calea spirituală pe care toate aspiraţiile noastre sublime sunt împlinite. Mai ales atunci, femeia devine capabilă să materializeze, prin intermediul naturii ei manifestatoare, aspiraţiile divine ale bărbatului. La rândul său, bărbatul se ajută de puterea creatoare colosală a femeii şi, în felul acesta, el este catapultat în lumina divină. Atunci când, în sfârşit, ating starea androginală glorioasă, ei merg împreună şi au forţe egale. În caz contrar, dacă femeia nu ascensionează, atunci ea îl distruge pe bărbat. La rândul său, dacă bărbatul nu trezeşte în el pe deplin Împărăţia Tatălui Ceresc, atunci o pierde.

20. Trezirea plenară a stării de SHAKTI de către un număr cât mai mare de femei va face în felul acesta să apară pe această planetă femeia superioară a viitorului.

21. Pentru a-şi trezi starea de SHAKTI, femeia trebuie să fie, printre altele, însetată de libertate; ea trebuie să-şi exploreze cu curaj misterele şi fiind foarte atentă la ceea ce descoperă, nu trebuie să se împrăştie.
 

MISTERELE STĂRII DE SHAKTI

Un vechi proverb folcloric spune: În spatele fiecărui bărbat faimos există întotdeauna o femeie mare şi puternică. În cazul bărbaţilor divini, eroici şi perfect continenţi, precum SHIVA sau KRISHNA, este binecunoscut faptul că în spatele lor s-au aflat o mulţime de femei extraordinare, cum ar fi PARVATI sau RADHA, care şi-au trezit pe deplin starea de SHAKTI cu ajutorul puterii lor masculine, virile formidabile (VIRYA ), care după cum se ştie este unul dintre cele şase atribute legendare ale lui ISHVARA. Spre exemplu, este binecunoscut la ora actuală faptul că una dintre realizările legendare ale zeului KRISHNA a fost aceea când a făcut, în simultaneitate, dragoste cu continenţă şi transfigurare cu cele 10000 de păstoriţe, printre care se afla şi RADHA (care ulterior a devenit iubita sa faimoasă). În cazul lui SHIVA se ştie de asemeni că el a avut o mulţime de iubite cărora le-a trezit starea de SHAKTI în urma jocurilor amoroase frenetice care erau realizate întotdeauna cu continenţă şi transfigurare.

LINGAMUL, care este adorat în INDIA ca simbol legendar al lui SHIVA, ilustrează în realitate într-un mod foarte clar şi elocvent STAREA DE CONTINENŢĂ PERFECTĂ a lui SHIVA. CONTINENŢA AMOROASĂ PERFECTĂ îi permite aceluia care o atinge să se unească amoros cu iubita sa la nesfârşit, fără să ejaculeze. În felul acesta, bărbatul este înzestrat cu o virilitate cu totul extraordinară şi poate să facă dragoste oricât de mult timp cu femeia adorată, satisfăcând-o amoros într-un mod plenar şi profund. Toate femeile sunt perfect înzestrate în mod nativ de la Dumnezeu pentru a practica jocuri amoroase cu continenţă. Femeile pot să atingă cu uşurinţă stări copleşitoare de ORGASM FĂRĂ DESCĂRCARE, în care pot să rămână ore în şir. Atunci când dispun de o ENERGIE EROTICĂ MARE şi fuzionează amoros frenetic cu un bărbat care este perfect continent ele pot să atingă STĂRI EXTRAORDINARE DE ORGASM COSMIC şi au chiar posibilitatea să experimenteze anumite forme de EXTAZ DIVIN (SAMADHI). În cadrul acestei şcoli de yoga există o mulţime de femei excepţional înzestrate care au atins adeseori astfel de stări amoroase extraordinare care se află în strânsă legătură cu ceea ce se numeşte în cadrul sistemului TANTRA – EROTISM MISTIC SACRU.

Calea erotismului sacru le permite celor doi iubiţi care fac dragoste numai cu continenţă, transfigurare şi consacrare să-L descopere în felul acesta pe DUMNEZEU. Aceasta este ceva firesc şi cu putinţă dacă avem în vedere că înainte de toate DUMNEZEU ESTE IUBIRE, IAR UNDE EXISTĂ IUBIRE ESTE TOTODATĂ PREZENT ŞI DUMNEZEU.

Procedând în felul acesta, cei doi iubiţi care se adoră frenetic şi fără măsură combină în simultaneitate necesitatea de a se transforma spiritual cu plăcerea, bucuria, fericirea divină şi extazul amoros. Cei iniţiaţi ştiu că astfel de jocuri amoroase pline de libertate şi frenetice (care sunt totodată nişte oglindiri analogice ale misteriosului joc DIVIN (LILA) al lui DUMNEZEU) sunt în acelaşi timp: TAPAS; BRAHMACHARYA; KARMA YOGA; TANTRA YOGA; KUNDALINI YOGA; RAJA YOGA; LAYA YOGA; TRANSMUTARE BIOLOGICĂ A POTENŢIALULUI CREATOR-SEXUAL ÎN ENERGIE; SUBLIMAREA ENERGIILOR URIAŞE REZULTANTE ÎN ETAJELE SUPERIOARE ALE FIINŢEI; HATHA YOGA; DINAMIZAREA GRADATĂ A CENTRILOR SUBTILI DE FORŢĂ (CHAKRA); TREZIREA PROGRESIVĂ A STĂRII ANDROGINALE; SAMADHI YOGA; EROTISM SACRU; ALCHIMIE INTERIOARĂ; TREZIREA EMPATIEI ŞI A CAPACITĂŢILOR TELEPATICE; FERICIRE; POLARIZARE EROTICĂ DEPLINĂ ŞI PROFUNDĂ; VINDECAREA NATURALĂ A ANUMITOR AFECŢIUNI SAU TULBURĂRI; REGENERARE; ARMONIZARE TRUPEASCĂ ŞI PSIHO-MENTALĂ; ANIHILAREA ŞI ARDEREA STRESURILOR; VINDECAREA TRAUMELOR AFECTIVE; CUNOAŞTERE EUFORICĂ DE SINE; ORGASME MULTIPLE ŞI VARIATE CARE NU NE VLĂGUIESC; EXPANSIUNEA ÎMBĂTĂTOARE A CONŞTIINŢEI DE LA FINIT CĂTRE INFINIT; STĂRI DELICIOASE DE TRANSĂ AMOROASĂ; TREZIREA SAU AMPLIFICAREA BUCURIEI DE A TRĂI; ACUMULARE CONSTANTĂ DE OJAS; ETC. ETC.


Citiţi şi:
Elogiul eternului feminin şi al misterului feminităţii care există în fiecare femeie

yogaesoteric
9 martie 2008



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga