Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Ce se va petrece cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani? Oare voi mai exista atunci? Mărturii (8-14)

Continuăm publicarea relatărilor primite de la cititorii care au realizat exemplificarea specială cu tema Ce se va petrece cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani? Oare voi mai exista atunci? susţinută de profesorul YOGA Gregorian Bivolaru pe 12 martie. Relatările sunt publicate în ordinea în care au fost primite, fără nicio excepţie. Mulţumim zecilor de cititori care ne-au scris cu promptitudine şi aşteptăm în continuare relatările voastre pe adresa redactie@yogaesoteric.net.

8. Misterele teribile şi uimitoare ale lui Dumnezeu
În timpul meditaţiei am urmărit să fiu într-o stare cât mai neutră şi imparţială, de martor - şi în mare măsură am reuşit - căutând să elimin, pe cât posibil, orice interferenţă din mintea sau subconştientul meu, pentru a putea percepe cât mai exact ceea ce se exemplifica.
Am avut acces la aspecte multiple şi complexe pe durata acestei exemplificări, pe unele trăindu-le cu uimire, fiind complet nebănuite de mine până atunci, iar altele fiindu-mi cumva familiare, în sensul că au fost ca o confirmare şi retrăire a ceea ce experimentasem în trecut, legat în special de atemporalitatea fiinţei noastre profunde, Sinele Suprem Atman. Pot spune că nota dominantă a meditaţiei a fost aceea de a simţi şi trăi cu uimire teribile şi uimitoare mistere ale lui Dumnezeu, ale timpului, ale ciclicităţilor nesfârşite, a permanenţei în eternitate a Conştiinţei Supreme, pe al cărei ecran se desfăşoară întreaga creaţie, în infinitatea timpului şi a spaţiului. Folosesc  ghilimele atunci când mă refer la infinitatea timpului şi a spaţiului întrucât, deşi percepeam desfăşurarea lor ca fiind nesfârşită, totuşi, raportate la Conştiinţa Supremă, ele mi se păreau limitate. Aceasta poate părea paradoxal, dar aşa este.

Aici şi Acum
Încă din primele minute ale exemplificării am perceput o liniştire profundă a minţii şi o centrare în propria fiinţă, chiar o stare de resorbţie în interior. Starea s-a stabilizat şi s-a aprofundat pe parcursul întregii meditaţii. Cu uimire am constatat cum fiinţa mea se orienta în mod spontan către sine însăşi, către conştiinţa martor, de parcă nimic altceva nu mai exista sau nu mai conta. Acest  aspect, de A FI în mine însumi în mod firesc, natural, a fost ca un fundal al întregii meditaţii. Am simţit de asemenea, cu aceeaşi uimire, că acel extrem de îndepărtat viitor - peste sute de miliarde de miliarde de ani, ceea ce este în mod normal greu de conceput şi cuprins de mintea umană - era extrem de aproape, în sensul că era foarte uşor accesibil. Parcă toată acea imensitate temporală nu conta, căci oricât de mult sau infinit de mult timp ar fi fost în viitor sau în trecut, în realitate, pentru Conştiinţă, el era în momentul Acum. Similară îmi apărea şi perceptia asupra spaţiului, care oricât ar fi fost de extins, infinit de extins, era Aici. Deci, infinitatea timpului şi spaţiului erau percepute în realitate ca Aici şi Acum. Era atât de familiară, atât de naturală această percepţie, şi uimitoare în acelaşi timp, încât îmi venea să mă amuz.

Resorbţie
De asemenea, am simţit şi intuit cum Dumnezeu creează şi distruge universurile, în ciclicităţi imense de timp, incomensurabile pentru mintea umană, după legi misterioase, doar de El ştiute. Interesantă a fost şi percepţia faptului că, în acel extrem de îndepărtat viitor, universul nu mai era sau, cel puţin, nu mai era aşa cum îl ştim noi. Mai degrabă aş putea spune că el era nemanifestat, resorbit într-o substanţă nediferenţiată, primordială, greu de descris, o energie primordială mai corect spus. Am simţit atunci, aproape instantaneu, că acea tendinţă profundă de a mă orienta doar către interior era firească şi că venea din faptul că nu era nimic manifestat ca univers exterior, aşa cum îl ştim noi, care să fie perceput. Deşi chiar am vrut în mod special să văd situaţia şi starea universului din acel moment, nu am avut ce, el fiind resorbit în acea stare primordială, aflată în conştiinţă. Tot ce se petrecea, avea loc în conştiinţă.

O nouă manifestare
În tot acest timp, din punct de vedere energetic, am simţit un con de energie cu baza deasupra capului, expansionat chiar destul de mult deasupra şi cu vârful în interiorul corpului. Acest con se rotea ca un vortex şi resorbea şi aducea totul spre interior, întocmai ca o gaură neagră. Am constatat după un timp - care este posibil să se traducă în perioade imense de timp din punct de vedere uman - că ceva se petrece în acea nediferenţiere. Apăreau mici fulgere, dacă le pot zice aşa, care semănau cu fulgerele orizontale ce se văd printre norii îndepărtaţi înainte de o furtună şi am intuit şi simţit atunci că Dumnezeu pregăteşte” o nouă manifestare. Şi treptat, uşor, chiar foarte uşor, viitoarea manifestare căpăta contur, adică începeau să se diferenţieze aspecte din acel nediferenţiat. M-a uimit sentimentul acesta de desfăşurare lentă, cu încetinitorul, căci aşa cum se susţine oficial de către ştiinţă, universul apare prin faimosul Big-Bang, o gigantică explozie care generează totul. Ce am trăit atunci în meditaţie a fost complet diferit faţă de acest concept teoretic. Am avut din nou senzaţia că dacă ar fi să raportez acea desfăşurare lentă la un timp uman, e posibil să se traducă în miliarde de ani umani. Oricum, pentru mintea obişnuită sunt uimitoare toate aceste trăiri.

Starea venea prin Grieg
De asemenea, în anumite momente în timpul exemplificării am vrut să-l percep pe Grieg şi m-am raportat la el pentru scurte perioade de timp. Am simţit, din nou cu uimire, că el nu exista ca o persoană, ca o individualitate (aşa cum simt în mod normal o fiinţă) care face acea exemplificare. Era într-adevăr, aşa cum a spus în materialul de prezentare a exemplificării, ca un vas, ca un receptacol din care se revărsa şi se transmitea mai departe starea, el fiind mai degrabă un vid prin care veneau toate ce se exemplificau. Este greu de descris exact.

Spre sfârşitul exemplificării am simţit de asemenea revărsarea Graţiei Divine, ca Lumină Supremă care coboară şi îmbrăţişează totul, inclusiv pe mine. Iar ca stare de final, ca o încununare, am simţit fericirea şi bucuria divină, pe fundalul de a A FI, atât de simplu şi firesc.

Mulţumesc lui Dumnezeu şi lui Grieg pentru darul făcut!
Florin S., anul 15 Braşov

9. Iubirea lui Dumnezeu
Mulţumesc Ghidului meu spiritual Grieg şi lui Dumnezeu Tatăl pentru această exemplificare excepţională care a venit în viaţa şi în inima mea precum un cadou spiritual. Faptul că Grieg a ales această muzică specială în prima parte a exemplificării m-a impresionat foarte tare şi mi-am dat seama că în această lume nimic nu este întâmplător. Spun aceasta deoarece era tocmai muzica mea preferată pe care o foloseam de fiecare dată ca suport în meditaţiile de seara, raportându-mă la o poză a lui Grieg, fie cea în care ne exemplifică starea de umilinţă, fie cea cu starea de aspiraţie spirituală.

Un răspuns aşteptat
În prima parte a meditaţiei am simţit o stare de umilinţă faţă de Dumnezeu dar şi faţă de Ghidul meu spiritual Grieg, o încălzire în zona inimii şi o stare de iubire profundă faţă de Dumnezeu Tatăl şi faţă de Grieg. Am trăit o stare de abandon, de compasiune şi de dăruire în faţa voinţei divine, o stare de mulţumire şi de umplere. Am simţit revărsându-se asupra mea iubirea lui Dumnezeu, această iubire fiind unificată cu cea a Ghidului meu spiritual. Am remarcat similitudinea acestor trăiri cu cele pe care le aveam anii trecuţi când meditam pe aceeaşi muzică. Această exemplificare a mai însemnat pentru mine un răspuns aşteptat la întrebările pe care mi le puneam adeseori când meditam, căutând o confirmare a ceea ce simţeam atunci.

Când aspirăm către Dumnezeu, El vine
În cea de-a doua parte a exemplificării, cea realizată în tăcere, am perceput trezirea lui KUNDALINI SHAKTI şi ascensiunea acestei energii către centrii superiori de forţă, până în SAHASRARA, pe care o dinamiza profund şi intens. Am simţit cum graţia lui Dumnezeu Tatăl cobora asupra mea ca un flux de energie ce intra prin SAHASRARA şi ajungea până în zona inimii, umplându-mi corpul de o energie beatifică, asemănătoare unor fiori. Am simţit o uşoară încălzire în zona inimii şi o amplificare a bătăilor ei. Spre finalul meditaţiei, energia a urcat la nivelul lui SAHASRARA, dinamizând-o din ce în ce mai mult şi am perceput acei fiori şi în această zonă a capului. Am simţit iubirea lui Dumnezeu manifestată prin intermediul acestei energii.
În încheiere vreau să mulţumesc din nou lui Grieg şi lui Dumnezeu Tatăl pentru această exemplificare spirituală excepţională, care m-a ajutat să înţeleg unele aspecte referitoare la relaţia dintre aspirant, Ghid spiritual şi Dumnezeu. În această meditaţie mi-am dat seama că atunci când aspirăm cu sinceritate, umilinţă, căldură sufletească şi iubire către Divin, într-o zi El va veni şi ne va răspunde, aşa cum cum a făcut-o şi de această dată, prin intermediul acestei meditaţii de exemplificare.
Ioan Viorel Dănilă,  anul 8,  Hunedoara

10. Acel moment îndepărtat are loc ACUM
Chiar dacă ce voi relata este aparent un melanj de contradicţii logice şi incongruenţă raţională, o voi face totuşi. Am simţit că:
- Atunci se va fi petrecut PRALAYA (marea disoluţie cosmică, n.n.).
- Eu voi fi embrionul de aur. Ceea ce sunt şi acum, dar acum sunt şi nu sunt.
- Atunci nu va mai fi bine şi rău, ceea ce este foarte bine!
- Acel moment de peste 777 de miliarde de miliarde de ani are loc ACUM.
Anonim, anul 16

11. Linişte desăvârşită
După câteva minute de la începerea exemplificării, am simţit o stare de focalizare la nivelul lui SAHASRARA, apoi am văzut cu ochii minţii imaginea unei siluete umane aflată în postura SIDDHASANA, de culoare alb strălucitor, pe un fond negru. Apoi am perceput o lumină alb strălucitoare ce cobora prin Grieg şi se răspândea în jur, ajungând şi la mine. Am simţit spaţiul infinit şi luminos în jurul meu. Am privit prin SAHASRARA în sus şi am perceput prezenţa lui Dumnezeu care mă privea. După aceea mi-am văzut trupul de sus, de deasupra capului. În continuare am perceput o translaţie în timp, în viitorul îndepărtat. Am perceput derularea rapidă a diferite evenimente, care s-au rărit treptat, până ce, la un moment dat, au rămas doar amintirile, apoi doar un fel de ecouri, iar în final nimic. O linişte desăvârşită, nelocalizată în spaţiu, atemporală. Într-un mod uimitor, percepeam atât actuala existenţă cât şi acea existenţă din viitorul îndepărtat, ca şi cum o punte unea cele două momente de timp, prezentul şi viitorul. Deşi momentul din viitor nu conţinea nimic, totuşi existam, ca pură conştiinţă de sine. Cu alte cuvinte eram conştiinţă, fără însă să fie altceva. Doar linişte desăvârşită. Mulţumesc.
Ioana, anul 17, Cluj Napoca

12. Sunt în INIMA LUI DUMNEZEU
La începutul exemplificării, în etapa cu muzică, am urmărit să-mi liniştesc mentalul, să fiu într-o stare de receptivitate şi deschidere interioară. La un moment dat am simţit o durere aproape insuportabilă de-a lungul coloanei vertebrale, o energizare intensă, percepând vibraţii în mine şi în jurul meu. Durerea era atât de intensă încât aveam senzaţia că mă paralizează. Am urmărit să conştientizez ce se petrece cu mine. Mi-am dat seama că această energizare intensă ce m-a paralizat este de fapt KUNDALINI, energia colosală latentă din fiinţa mea. Ea se trezise şi tindea să urce până la nivelul lui SAHASRARA, să se contopească cu Dumnezeu Tatăl, dar egoul meu s-a opus acestei fuziuni. În acel moment de luciditate şi de conştientizare, m-am abandonat total divinului.

Eram Tot şi Totul era în mine
Dintr-o dată am simţit cum energia se concentrează la nivelul zonei cervicale, percepând aici furnicături, o senzaţie de apăsare, urmată imediat de o dilatare subtilă. Eram deja la a doua etapă a exemplificării, cea în linişte. Durerea a dispărut brusc, fiinţa mea s-a dilatat în univers, nu existau culori şi forme, timp şi spaţiu ci numai energie, hiperluciditate, conştiinţă, lumină, beatitudine. Am pătruns undeva anume, pentru  „o clipă” am simţit prezenţa lui Grieg şi „în clipa următoare” ştiam unde sunt: în INIMA LUI DUMNEZEU, unde e locul meu şi al tuturor, unde de fapt am fost, sunt şi voi fi şi peste 777 de miliarde de miliarde de ani. Această stare era atât de simplă şi de naturală! Eram în Tot şi Totul era în mine. Inima lui Dumnezeu nu se află într-un loc anume ci tot ce există este Inima lui Dumnezeu. Această fuziune extatică, această stare de beatitudine s-a menţinut până la sfârşitul exemplificării şi chiar după aceea. O retrăiesc chiar şi acum, când descriu această experienţă minunată.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu că exist şi că m-a ajutat să simt acest lucru. Îi mulţumesc lui Grieg că ne ajută să descoperim, chiar şi pentru o clipă, Misterul lui Dumnezeu.
Ildiko Sadvari, anul 15, Oradea

13. În această meditaţie excepţională am simţit evoluţia de la atom, moleculă până la comuniunea Sinelui individual cu ceva care nu sunt foarte sigură ce este, probabil Sinele suprem. Am perceput importanţa trăirii momentului prezent, a lui ACUM, înţelegând că ceea ce fac acum este foarte important în viitor. În final am simţit activarea puternică a lui ANAHATA CHAKRA, activare ce a rămas şi la meditaţiile următoare. Îi mulţumesc lui Grieg pentru exemplificări, mai ales că pe parcursul întregii zile am perceput activarea corpului subtil astral.
Mihaela, anul 11

14. Destinaţia noastră finală: contopirea în Dumnezeu - Relatare premiată, în urma unei trageri la sorţi
Este prima oară când descriu public experienţele avute în timpul unei meditaţii, însă de această dată simt nevoia să o fac. Această exemplificare spirituală excepţională m-a tulburat foarte mult, deoarece am simţit unele lucruri inedite, pe care nu le-am mai perceput niciodată. De aceea îmi este mai greu să le exprim în cuvinte, însă totuşi voi urmări să fac aceasta.

Eram plin de o forţă uriaşă
La începutul meditaţiei m-am concentrat la nivelul lui SAHASRARA (în zona din creştetul capului) şi în ANAHATA CHAKRA (zona plexului cardiac), conform indicaţiilor. La scurt timp am simţit o amorţire a corpului, urmată de o senzaţie puternică de presiune în piept, ca şi cum ceva era prizonier acolo şi voia să iasă. Imediat după aceea, amorţeala corpului s-a accentuat, transformându-se într-un fel de paralizie. Am simţit apoi în zona pieptului o imensa putere, atât de mare cum nu mai percepusem niciodată. Mă simţeam atotputernic, invincibil şi invulnerabil. Acea putere imensă din zona pieptului s-a extins apoi în tot corpul. Dintr-o dată m-am trezit într-un spaţiu neobişnuit, ca un fel de vid imens. Starea pe care o trăiam era complet nouă pentru mine; eram plin de o forţă uriaşă, de o putere invincibilă care îmi umplea întreaga fiinţă. Cu greu reuşeam să stăpânesc acea putere colosală, care aproape că nu mai încăpea în mine, dorind să se expansioneze în întreaga infinitate.

Singurătate neobişnuită
A urmat apoi partea a doua a meditaţiei, fără muzică. Eram singur în acel vid, vorbind doar cu propria mea conştiinţă. Am privit apoi în depărtare şi am văzut numeroase constelaţii, care arătau foarte straniu. Nu semănau cu nimic din ceea ce cunoşteam până atunci. Erau lumi întregi, galaxii ce aveau o formă neobişnuită, însă aveam sentimentul pregnant că mă aflam deasupra lor. Le priveam extrem de rece. Atunci am realizat că nu resimţeam nici o senzaţie, decât o imensă putere. Ma simţeam invincibil, invulnerabil, atotputernic şi intangibil. Eram deasupra tuturor acelor lumi din faţa mea şi  în acelaşi timp nu simţeam pe nimeni deasupra mea sau pe altcineva asemenea mie. Trăiam o stare de singurătate neobişnuită, în care existam prin mine însumi. Puteam să fac ce vreau, fără să dau socoteală nimănui. Am rămas surprins de starea de detaşare extremă faţă de lumile din faţa mea. M-am întrebat de ce nu distrug acele lumi, dacă tot sunt atotputernic, pentru că oricum nu îmi erau utile cu nimic şi în plus, voiam să vad dacă pot să o fac. Am realizat atunci, ghidat de conştiinţa mea, că acele lumi erau o parte din mine, iar dacă le-aş distruge ar fi ca şi cum în existenţa terestră mi-aş tăia o mână sau un picior, doar ca să văd dacă pot să o fac. Mi-am dat seama de absurditatea şi stupiditatea gândului meu.

Vroiam să fiu fericit
Am mai rămas o perioada în acea stare nediferenţiată, întrebându-mă de ce nu simt nimic. Nu simţeam nici bucurie, nici tristeţe, nici fericire, nici iubire ci doar o imensă putere invincibilă. Nu exista timp, însă spaţiul pe care îl vedeam, cu toate că era imens, mi se părea limitat, ca şi cum aş fi privit doar o mică parte din ceea ce ştiam că există. Mă simţeam limitat de corpul fizic în care încă eram, voiam să rup legăturile şi să mă expansionez în tot spaţiul, însă nu am putut.

Atunci am fost puţin dezamăgit. Asta înseamnă divinitatea? O stare de singurătate? La ce îmi foloseşte desăvârşirea dacă sunt singur şi nu simt nimic, adică nemuritor si rece precum Luceafărul lui Eminescu? Atunci am realizat că mă aflam în esenţa divinităţii, în forma ei cea mai pură, nediferenţiată. Eram dincolo de senzaţii şi de sentimente, dincolo de creaţie, deasupra tuturor. Am înţeles atunci ce înseamnă măreţia dumnezeiască. Am căutat să descopăr în jur pe cineva asemeni mie, însă nu am găsit pe nimeni. Mă simţeam singur şi atotputernic. Mi-am spus atunci că nu-mi doresc aşa ceva. Voiam să fiu fericit şi să trăiesc iubirea.

Importanţa dorinţei
În acel moment am fost inundat de o stare de pace interioară, de iubire în forma ei cea mai pură şi de împlinire, cum nu am mai trăit niciodată. Toate acele lumi faţă de care nu simţeam nimic au început să aibă un sens. Trăiam o iubire imensă pentru acele lumi şi am simţit că ele erau pline de viaţă. Cu toate că nu aveam nevoie de ele, pentru că existam prin mine însumi, simţeam că fără ele divinitatea mea atotputernică nu ar avea sens. Am înţeles atunci că fericirea, iubirea şi toate celelalte sentimente şi stări nu apăreau de la sine. Dacă voiam să le trăiesc, trebuia să îmi doresc aceasta. În acel moment am înţeles cât de importante sunt banalele stări cu care tot facem meditaţii. Practic, dacă vrei să trăieşti o anumită stare, este suficient să o alegi şi să doreşti să o traieşti.

Iubire, însoţită de o imensă detaşare
Am privit din nou spre acele lumi. Simţeam că îmi aparţin în totalitate şi că toate îmi aşteaptă, tăcute, poruncile. Am vrut apoi să privesc nişte fiinţe. Din infinitatea de lumi, mi-am ales o planetă, unde am văzut doi copii, un băieţel şi o fetiţă, jucându-se sub un copac. Băieţelul era preocupat mai mult de lumea exterioară, însă fetiţa trăia o stare de încântare şi de uimire interioară, care m-a atras. Culegea nişte flori care o încântaseră foarte mult. Priveam aceşti copii cu totul altfel decât privisem oamenii până atunci. Simţeam pentru toate fiinţele o iubire atât de pură, cum nu mai trăisem vreodată, însoţită în acelaşi timp de o imensă detaşare şi de o înţelegere profundă a vieţii. Am înţeles atunci că pentru divinitate creaţia nu este un capriciu, ci o tainică necesitate. Nu are nici un sens să fii o conştiinţă desăvârşita, atotputernică şi nemuritoare, dacă eşti singur. M-am apropiat de acea fetiţă şi am vrut să o mângâi, însă mi-am dat seama că nu am nici un corp. Eram doar conştiinţă pură şi toate acele lumi făceau parte din fiinţa mea. Cu toate acestea am mângâiat-o pe creştet, fără să-mi dau seama cum. Fetiţa a simţit un fior şi s-a speriat puţin. Am înţeles că nu era încă pregatită să mă cunoască. Însă nu era nici o problemă, căci avea înainte o întreagă eternitate pentru a mă cunoaşte. Am mângâiat-o apoi indirect, cu o adiere de vânt, simţind o imensă iubire, nu pentru ceea ce era în acel moment acea fetiţă, ci pentru esenţa ei, care era una cu mine.

Contopit în conştiinţa divină
M-am întrebat apoi unde este Dumnezeu Tatăl? Unde sunt celelalte fiinţe? Nu mai este nimeni asemenea mie? Atunci am auzit în conştiinţă o mulţime de râsete pline de iubire. Pentru prima dată am realizat că cei care au râs erau asemenea mie. Erau fraţii şi surorile mele. Mă înţelegeau perfect şi îi înţelegeam perfect. Am realizat că propria mea conştiinţă era contopită cu conştiinţa divină, în care se regăseau fuzionate conştiinţele tuturor fiinţelor desăvârşite, fiecare păstrându-şi totuşi identitatea. Deasupra tuturor l-am simţit pe Dumnezeu Tatăl, însă legătura dintre toate aceste fiinţe şi El era atât de puternică, încât cu greu puteam să-L deosebesc de ele sau de mine însumi. Mi-am întrebat conştiinţa cum pot să-i întâlnesc, cum pot să interacţionez cu ceilalţi asemenea mie. În acel moment am auzit vocea instructorului care ne coordona, anunţând încheierea meditaţiei. Legătura cu acea conştiinţă s-a întrerupt. Am revenit cu picioarele pe pământ, simţindu-mi corpul aproape paralizat.

O singură fiinţă
A urmat meditaţia de mulţumire către Dumnezeu Tatăl. Mi se părea ciudată această meditaţie; era ca şi cum mi-aş fi mulţumit mie însumi. Îl simţeam pe Dumnezeu în mine, eram efectiv una cu El. Este o stare de nedescris. Niciodată nu am simţit aşa ceva, cu toate că am făcut multe meditaţii de comuniune cu Dumnezeu. Am deschis ochii şi m-am ridicat de pe scaun. Îi priveam pe cei din jurul meu cu totul altfel. Parcă eram cu toţii o singură fiinţă. I-am perceput pe toţi ca fiind fraţii mei, o parte integrantă din conştiinţa divină.

Am fost bulversat total de această exemplificare. Am înţeles cât sunt de nesemnificative toate nimicurile vieţii de zi cu zi şi cât sunt de importante banalele stări. Am înţeles cât de mult îşi iubeşte Dumnezeu creaţia, care este o necesitate tainică pentru El. Şi nu în ultimul rând, am înţeles care este destinaţia noastră finală: contopirea în Dumnezeu.
Dan B., anul 6

(va urma)

yogaesoteric
17 martie



Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga