Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Este oare posibilă întâlnirea fructuoasă dintre ştiinţă şi tradiţia milenară a înţelepciunii?
 
Partea a patra a studiului amplu şi incitant, în patru părţi, asupra procesului tainic de iluminare spirituală
 
În cea de a treia parte a acestui studiu s-au examinat diferitele aspecte ale diagnosticului referitor la transpersonal şi astfel s-a văzut cum poate fi înţeles ceea ce este cu adevărat transpersonal prin intermediul analizei mărturiilor fiinţelor umane iluminate spiritual. Citiţi aici a treia parte a studiului...
 
În cea de a patra parte a acestui studiu vom examina în ce condiţii se vor putea întâlni până la urmă Ştiinţa şi Tradiţia milenară a înţelepciunii şi această trecere în revistă ne va permite totodată o analiză critică legată de posibilitatea transdisciplinarităţii în jurul fenomenului iluminării spirituale.

După apariţia psiholgiei transpersonale, o vreme îndelungată nu au fost remarcate controverse serioase, fiindcă cel mai adesea cercetătorii în acest domeniu s-au limitat să descrie faptele, să le analizeze şi să speculeze copios asupra lor. Majoritatea cercetătorilor se inspirau şi încă se mai inspiră şi astăzi din ştiinţele aşa-zis “umane”. Odată cu intrarea în scenă a fizicienilor, au început să apară primele întrebări legate de posibilitatea contribuţiei şiinţelor “exacte”. Un mare entuziasm a stârnit îndeosebi, în această direcţie, în mediile transpersonale, lucrarea lui LE SHAN, care demonstrează că anumiţi observatori imparţiali confundau cu uşurinţă mărturiile yoghinilor şi ale misticilor cu acelea ale fizicienilor de geniu, dacă în prealabil, nu se cunoştea foarte exact sursa lor de provenienţă. Prima carte a lui FRITJOF CAPRA – “TAO AL FIZICII” - a devenit rapid un best-seller în S.U.A. Apropierea genială pe care acesta a făcut-o între datele fizicii cuantice şi cele care ne sunt oferite de marile tradiţii spirituale orientale -  care se bazau pe anumite trăiri spirituale prin care a trecut el însuşi – a produs un şoc în mediile ştiinţifice americane. Aceste două lucrări au încurajat, fără îndoială, apropierile care au fost făcute de DAVID BOHM, un prieten al lui Einstein şi de neurofiziologul KARL PRIBRAM între fenomenul holografic, pe de o parte şi sistemele creierului şi cele ale universului (MACROCOSMOSULUI), pe de altă parte. Teoria holografică a creierului şi teoria holonomică a universului au suscitat la rândul lor unele extrapolări transpersonale. În Franţa s-a vorbit pe larg despre aşa-zisa “GNOZĂ DE LA PRINCETON”, iar savantul francez Jean Emile Charon nu a ezitat să situeze spiritul în interiorul electronului, bazându-se pe teoria relativităţii complexe. Cărţile sale au devenit deopotrivă nişte best-seller.

O reacţie firească la extrapolările prea grăbite

În virtutea procesului aproape implacabil al dialecticii mentalului, teza echivalenţei fenomenelor macrofizice şi a trăirilor spirituale-mistice a provocat în scurt timp o anumită mişcare antitetică. Antiteza tinde, aşa cum ştim cu toţii, să nege într-o manieră mai mult sau mai puţin categorică orice posibilitate de extrapolare a datelor descoperirilor ştiinţifice la cele ale tradiţiei milenare a înţelepciunii.

Oferim în continuare pentru edificarea celor interesaţi un rezumat al argumentelor de acest tip:
 
• Tradiţia milenară a înţelepciunii nu are şi nici nu va avea niciodată nevoie de Ştiinţă pentru a-şi confirma punctele sale de vedere, căci aceasta exprimă totdeauna rezultatul unor trăiri directe ale naturii spiritului şi ale Realităţii ultime de către marii înţelepţi, mistici, sfinţi, yoghini sau iluminaţi.
 
• Perspectiva tradiţională a înţelepciunii nu se schimbă niciodată, căci natura primordială DIVINĂ (a lui DUMNEZEU) este imuabilă.
Dimpotrivă ştiinţa, aşa cum poate constata fiecare, este într-o neîncetată evoluţie – un adevăr genial care este descoperit astăzi devine mâine depăşit. Tocmai din această cauză, sprijinirea tradiţiei milenare a înţelepciunii DOAR pe date ştiinţifice nu poate decât să-i slăbească poziţia, căci o face până la urmă dependentă de caracterul mereu provizoriu al concluziilor ştiinţifice.
 
• Ştiinţa este totdeauna limitată de senzaţii, de intelect şi mai ales de către raţiune şi de inteligenţa conceptuală; ea este doar un produs al gândirii şi tocmai de aceea este dualistă prin natura ei. Tradiţia milenară a înţelepciunii indică acele căi care sunt autentic spirituale ce permit un acces direct la Realitatea Ultimă (a lui DUMNEZEU) ce se află dincolo de gândire, printr-o acoperire aconceptuală şi nonduală.
 
• În timp ce totdeauna Ştiinţa se sprijină pe iluzia separativităţii între subiect şi obiect, pe care ea o şi consideră drept baza cunoaşterii, Tradiţia milenară a înţelepciunii consideră această bază (APARENT SOLIDĂ!) ca fiind de fapt ignoranţă, dizolvarea ei COMPLETĂ este TOTDEAUNA singura posibilitate care conduce la adevărata Cunoaştere a ADEVĂRULUI ULTIM care îi conferă atunci fiinţei umane libertatea spirituală.
 
• În timp ce Tradiţia milenară a înţelepciunii se inspiră direct din Înţelepciunea Primordială a lui DUMNEZEU TATĂL care nu poate fi NICIODATĂ separată de Iubire, ştiinţa se limitează DIN NEFERICIRE doar la o infimă parte din aceasta (înţelepciunea milenară), respectiv ea (ŞTIINŢA) se limitează cel mai adesea la gândirea conceptuală, care de multe ori funcţioneză în gol, precum un uragan dezlănţuit; mai mult decât atât, fără discriminarea înţelepciunii milenare şi fără întronarea armoniei divine a Iubirii, ea va conduce (DACĂ NU-ŞI REVIZUIEŞTE CÂT MAI REPEDE ORIENTAREA) pe termen lung (AŞA CUM DE ALTFEL AU ŞI ÎNCEPUT SĂ APARĂ MAI MULTE SEMNE) la disturgerea vieţii de pe această planetă (VEZI ÎN ACEASTĂ DIRECŢIE GĂURILE DIN STRATURILE DE OZON ŞI POLUAREA).
 
• Mai mult decât atât, la ora actuală se ştie cât de mult s-a inspirat ştiinţa de-a lungul istoriei sale din Tradiţia milenară a înţelepciunii. Tradiţia milenară a înţelpciunii nu s-a inspirat însă niciodată din Ştiinţă.
 
• Metodologia descoperirii Realităţii ultime implică totdeauna o anumită trăire care este înainte de toate o “autodescoperire (CUNOAŞTEREA DE SINE)”, ea fiind atunci rezultatul unei munci asidue asupra propriei fiinţe, care conduce în final, mai devreme sau mai târziu, la Iluminarea spirituală. Această transmisie spirituală-INIŢIATICĂ implică TOTDEAUNA o relaţie profundă între Ghidul spiritual şi discipol; prin simpla cale intelectuală, această “TRANSMISIE SPIRITUALĂ-INIŢIATICĂ” nu este NICIODATĂ posibilă. Spre deosebire de “transmisia spirituală iniţiatică” ce se realizează în Tradiţia milenară a înţelepciunii, transmisia ştiinţifică implică DOAR o “achiziţionare a unui “bagaj de cunoaştere” intelectual; ea (ŞTIINŢA) acceptă cu dificultate “autoritatea” personală a unui Maestru spiritual – CHARISMATIC şi consideră TOTDEAUNA această “autodescoperire (CUNOAŞTEREA DE SINE)” ca fiind subiectivă.

Majoritatea acestor idei fundamentale se regăsesc răspândite în numeroase lucrări antice sau moderne ale celor care au atins cu adevărat starea de înţelepciune. În secolul nostru, iniţiatul francez René Guénon a fost cel care s-a dovedit cel mai categoric în legătură cu acest subiect.

În mişcarea transpersonală din Statele Unite, hermeneutul KEN WILBER s-a ridicat împotriva oricărei extrapolări pripite şi a insistat asupra unui aspect fundamental: fizicienii nu au afirmat niciodată că descoperirile lor ar confirma vederile Tradiţiei milenare a înţelepciunii; dimpotrivă el a arătat că dacă a existat un acord între cei care şi-au pus asemenea întrebări, precum Einstein, Schrödinger, Paoli, Eddington, James Jeans, acesta nu a constat decât în a demonstra incapacitatea fizicii şi limitele sale evidente în a discerne realitatea ultimă a lucrurilor. După cum se ştie astăzi, interacţiunea dintre observator şi obiectul experienţei este chiar obstacolul fundamental pentru aceasta. Michael KAZENAVE, în Franţa, a ezitat mult timp înainte de a-şi da acordul la preluarea unei rubrici numite “Ştiinţă şi Tradiţie”. EL s-a ridicat ferm împotriva oricărui amestec şi a oricărei confuzii între cele două domenii (ŞTIINŢĂ şi TRADIŢIE) şi a insistat adeseori asupra ceea ce el numea: ”validitatea regională” a Ştiinţei. El a propus de asemenea să se respecte “specificitatea, necesitatea internă, autenticitatea şi structurarea care sunt intrinseci oricărui domeniu de studiu”. El a propus să se înţeleagă şi să se repereze diferenţele pentru a putea fi apoi articulate într-o asemenea manieră încât ele să se potenţeze şi să se dialectizeze reciproc.”

Declaraţia de la Veneţia şi transdisciplinaritatea

O poziţie similară cu aceea a lui Michael Kazenave a adoptat şi fizicianul francez de origine română Basarab Nicolescu. În prima sa carte, “Noi, particula şi lumea” teza sa principală (care totodată este şi concluzia sa) este aceea că trebuie să fie posibil să ajungem cât mai repede la “TRANSDISCIPLINARITATE”, care ar trebui să fie un fruct al unei munci de întâlnire în profunzime şi de conlucrare fructuoasă a specialiştilor de mare valoare din diferitele ramuri ale ştiinţei şi ale Tradiţiei milenare a înţelepciunii.

Transdisciplinaritatea este o propunere creatoare de sinteză între cele două tendinţe pe care tocmai le-am expus anterior pe scurt. Ideea s-a dezvoltat pâna la un asemenea punct încât ea a făcut obiectul unei recomandări, sub egida UNESCO, a declaraţiei de la Veneţia. Iată ce afirmă textul art. 2 al acesteia: “Prin propria sa mişcare internă, cunoaşterea ştiinţifică a ajuns deja la acele hotare dincolo de care ea poate începe dialogul cu alte forme de cunoaştere. În acest sens şi continuând să recunoaştem diferenţele fundamentale dintre Ştiinţă şi Tradiţie (este vorba de TRADIŢIA MILENARĂ A ÎNŢELEPCIUNII), constatăm nu doar opoziţia, ci şi complementaritatea lor. Întâlnirea neaşteptată dar fericită dintre ştiinţă şi diferitele tradiţii spirituale ale lumii ne permite să ne gândim la apariţia unei viziuni noi asupra umanităţii, să descoperim un nou raţionalism, care ar putea conduce la o nouă perspectivă metafizică”.

Declaraţia de la Veneţia este fără îndoială evenimentul cel mai important în ceea ce priveşte abordarea holistică a Realităţii, căci ea rezumă gândirea a 18 participanţi, între care şi mai mulţi laureaţi ai premiului Nobel, oameni de ştiinţă, filozofi, scriitori, toţi fiind profesori universitari pe diferite continente ale globului. Obiectivul lor fundamental este abordarea realului, după cum o indică articolul 3 din declaraţie, pe care de asemenea îl vom cita integral:

“Refuzând orice proiect globalizant, orice sistem închis de gândire, orice nouă utopie, noi recunoaştem în acelaşi timp urgenţa unei cercetări veritabile, transdisciplinaritare, printr-un schimb rodnic şi dinamic între ştiinţele “exacte”, ştiinţele “umane”, artă şi tradiţie (este vorba de TRADIŢIA MILENARĂ A ÎNŢELEPCIUNII). În acest sens, arătăm că abordarea transdisciplinară este deja înscrisă în propriul nostru creier prin interacţiunea dinamică dintre cele două emisfere ale sale. Studiul reunit al naturii şi al imaginarului, al universului şi al omului, ne-ar putea astfel apropia mult mai repede şi mai bine de real şi ne-ar permite să facem mai bine faţă diferitelor sfidări ale epocii noastre.”

Posibile puncte de acord

Printre punctele de acord asupra cărora pare să existe o anumită concordanţă între Ştiinţă şi Tradiţia milenară a înţelepciunii şi care merită să fie aprofundate prin lucrări transdisciplinare, am putea cita următoarele (unele dintre ele constituie din punctul de vedere al Tradiţiei milenare a înţelepciunii o cunoaştere definitivă, în timp ce din punctul de vedere al Ştiinţei ele nu sunt încă decât nişte ipostaze de lucru):
 
• Spaţiul existent în MACROCOSMOS care constituie şi de unde emană Energia sub diferite forme nu este vid: vidul absolut nu există. Spaţiul existent în MACROCOSMOS este inseparabil de potenţialul energetic.
• Manifestarea neîncetată a formelor energetice este într-o continuă schimbare; caracteristica esenţială a oricărei forme este faptul că ea este tranzitorie.
• Formele energetice aşa cum apar ele simţurilor noastre sunt în ultimă instanţă iluzorii.
• Acelaşi lucru este valabil şi pentru cele trei dimensiuni ale timpului (TRECUT, PREZENT şi VIITOR).
• Materia nu este în realitate compusă din elemente, ci din evenimente energetice, organizate în sisteme.
• Pot fi distinse sisteme fizice, biologice şi psihologice aflate, datorită anumitor procese de REZONAŢĂ, într-o interacţiune constantă. Energia este denominaţia lor comună.
• În spatele aparentei discontinuităţi inter şi intrasistemice există un continuum fundamental de ordin nondual.
• Logica nonformală este insuficientă pentru a explica acest paradox; întrucât ea poate fi modificată în funcţie de descoperirile Ştiinţei, abordarea raţională nu se poate substitui trăirii directe a Realităţii ultime, aşa cum o permit metodele căilor spirituale tradiţionale printre care se află şi YOGA.
• Numele nu este totuna cu lucrul în sine, aşa cum harta nu este totuna cu teritoriul pe care ea îl reprezintă; limbajul fundamental al oricărui concept constituie obstacolul esenţial pe o cale spirituală tradiţională, datorită naturii sale esenţialmente duale.
• În pofida acestor obstacole, s-a dovedit că este totuşi posibil, ca prin metode specifice ştiinţelor umane, să se analizeze mărturiile referitoare la starea de iluminare spirituală; prin metode biologice s-a constatat că este posibil să se detecteze componentele fiziologice care sunt specifice acestei stări; nu se ştie încă până la ce punct extrapolările care au fost stabilite între datele ştiinţelor “exacte” şi conţinutul acestor mărturii va putea depăşi stadiul speculativ.
• Trăirea realităţii se realizează totdeauna prin felurite procese de REZONANŢĂ şi ea este totdeauna posibilă în funcţie de starea de conştiinţă “de veghe”. Tradiţia milenară a înţelepciunii este fructul unei stări, am putea spune de supraconştiinţă, sau cu alte cuvinte de iluminare spirituală, pe care totdeauna ea o consideră a fi unica stare cu adevărat de “trezire”.

Această ultimă afirmaţie constituie totodată dificultatea fundamentală pentru o abordare transdisciplinară a iluminării spirituale: cum ar putea oare ştiinţa, căreia îi corespunde o anumită stare de conştiinţă, să studieze cu atenţie şi să înţeleagă în final starea de iluminare spirituală, care în esenţă este produsul unei cu totul alte stări NET SUPERIOARE-ULTIME de conştiinţă, în timp ce un voal extrem de opac separă cele două stări?

Care sunt în această situaţie alternativele pe care le avem la dispoziţie?

Mai multe soluţii ar putea fi examinate în această direcţie:
• Să se continue mai departe pe cale penultimei afirmaţii, adică a analizei şi a comparării conţinutului mărturiilor, a măsurării reacţiilor fiziologice şi a speculării asupra paralelismelor posibile între respectivele mărturii şi observaţiile, ipotezele şi concluziile ştiinţifice.
• Să se urmărească degajarea unor ipoteze susceptibile a face obiectul unor verificări experimentale, ca o consecinţă logică a acestor speculaţii.
• Cercetătorul Charles TART ne oferă o altă alternativă: el propune în acestă direcţie ca omul de ştiinţă care doreşte cu adevărat să se specializeze în studiul a ceea ce el numeşte “stările modificate ale conştiinţei”, să treacă el însuşi în mod direct, prin aceste stări. Cu alte cuvinte, el cere NICI MAI MULT NICI MAI PUŢIN decât ca respectivii oameni de ştiinţă să devină ei înşişi nişte “iluminaţi” spirituali (în cazul abordării obiectului nostru de studiu). În această direcţie, se afirmă că YOGA este unanim considerată a fi una dintre cele mai rapide căi spirituale ce pot conduce la starea de iluminare spirituală.
Propunerea lui Tart este de asemenea realizabilă în ceea ce priveşte fenomenele parapsihologice pentru care există astăzi metode de inducţie, care pot fi relativ uşor aplicate unor subiecţi dotaţi. Totuşi se cuvine să nu pierdem din vedere că aşa cum am mai arătat anterior, percepţia extrasenzorială, pre sau retrocogniţia ori telekinezia sunt toate fenomene în care mai subzistă relaţia subiect-obiect, ceea ce nu mai este deloc cazul atunci când este atinsă trăirea transpersonală care este specifică în starea de iluminare spirituală. Cu rare excepţii, aceasta este fructul suprem al unei munci asidue focalizate asupra sa însuşi care, cu excepţia sistemului YOGA ce se dovedeşte practic a fi suficient de rapid, este cu greu realizabilă într-o singură existenţă.

Aşteptând ca toţi oamenii de ştiinţă să ajungă în acest stadiu, nu ne mai rămân decât primele două alternative, care de altfel sunt complemetare. Oricum am privi însă lucrurile, este recomandabil ca oamenii de ştiinţă să se angajeze şi ei înşişi cât mai repede pe una din căile spirituale tradiţionale. Pentru unii dintre ei care deja au înţeles această necesitate, YOGA s-a dovedit de un real şi imens folos. Practicată corect şi în mod perseverent, YOGA nu va face decât să îi ajute în munca lor, sporindu-le foarte mult energia mentală, intuiţia şi luciditatea. Practicând cu asiduitate şi dăruire Yoga, ei vor descoperi probabil o nouă lege, pe care deocamdată noi o propunem aici cu titlul de ipoteză; fiindcă ea se bazează doar pe experienţa noastră care a rezultat prin practica Yoga. Aşa cum experienţa realităţii este trăită de noi, în universul nostru lăuntric, prin intermediul proceselor complexe de REZONANŢĂ care se declanşează fulgerător în noi în funcţie de starea de conştiinţă în care se găseşte subiectul, atunci se poate spune că, fără îndoială şi calitatea cercetării ştiinţifice şi a interpretării acestei cercetări se realizează la rândul ei în funcţie de nivelul evolutiv holistic (FRECVENŢA PREDOMINANTĂ DE VIBRAŢIE A ACELEI FIINŢE UMANE) al omului de ştiinţă respectiv.

Totul ne indică faptul că, la ora actuală, Ştiinţa este doar o abordare a realului printr-o singură lentilă a lorgnetei, în timp ce Tradiţia milenară a înţelepciunii ne arată cum poate fi perceput realul prin ambele lentile în mod stereoscopic şi complex. Angajarea plină de dăruire şi perseverenţă pe o cale spirituală autentică şi rapidă cum este YOGA INTEGRALĂ înseamnă în realitate să priveşti simultan şi CÂT MAI REPEDE (CA SĂ TE BUCURI DIN PLIN DE REALITATE!) şi prin cealaltă lentilă. Procedând astfel sinteza finală plină de înţelepciune va apare atunci de la sine pentru un asemenea om de ştiinţă. Bineînţeles că aceasta este cu putinţă cu condiţia ca el să accepte plin de umilinţă că raţiunea are limitele ei. El trebuie astfel să realizeze că dialectica şi ortodialecticile de potenţializare şi de actualizare transfinite aparţin doar domeniului intelectului ce permite descoperirea unor logici contradictorii, pentru că mentalul însuşi este contradictoriu. Savantul român Ştefan Lupaşcu, care se pare că a atins graniţele posibilului în materie de epistemologie, ne-a demonstrat destul de clar acest lucru atunci când ne-a avertizat: afectivitatea nu ascultă niciodată de legile energiei: ea este, pur şi simplu; ceea ce nu cunoaşte raţiunea este raţiunea inimii. Ceea ce Tradiţia (este vorba de TRADIŢIA MILENARĂ A ÎNŢELEPCIUNII) poate cu adevărat să transmită oamenilor de ştiinţă - prin trăirea plenară a Luminii Spirituale care este inseparabilă de vacuitatea spaţială – este depăşirea oricărui tip de contradicţie sau, altfel spus, înseamnă depăşirea cât mai grabnică a limitelor gândirii conceptuale.
 
 
Citiţi şi:
 
yogaesoteric
aprilie 2008
 

 


Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga