Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
S-a dat liber la supravegheat şi ascultat populaţia!


Noua sau vechea Securitate?
 de Mihai Vasilescu
 
Motto: „E o glumă, o nebunie. Intrăm într-o dictatură a unor mici Ceauşeşti.” –
Marcu Tudor, vicepreşedintele Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor

 
Profitând de măsurile speciale de securitate din timpul summit-ului NATO, România a făcut un pas decisiv către instaurarea statului poliţienesc. Constituirea unei megastructuri cu puteri absolute în domeniul ordinii publice creează premizele unor noi abuzuri şi încălcări ale drepturilor omului. Decizia a fost luată în mare secret pe 25 martie, iar presa a publicat informaţia de-abia după opt zile, fără a atrage atenţia asupra implicaţiilor sale reale.

Plătim pentru a fi supravegheaţi şi controlaţi de o nouă Securitate

În data de 25 martie, Consiliul Suprem de Apărare al Ţării (CSAT) a aprobat în mare secret o Hotărâre de Guvern prin care a fost creată o megastructură de securitate cu puteri aproape nelimitate. Aceasta este subordonată Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) şi poartă numele de „Centrul naţional de conducere a activităţilor de ordine publică” (CNCAOP).

Exact ca şi fosta Securitate, CNCAOP reuneşte forţe din mai multe direcţii ale Ministerului de interne (Poliţie, Jandarmerie, Poliţia de frontieră), din Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul de Justiţie, Ministerul Comunicaţiilor şi din serviciile secrete: Serviciul Român de Informaţii (SRI), Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), Serviciul de Informaţii Externe (SIE) şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS). CNCAOP va deveni operaţional în termen de 60 de zile şi va fi finanţat de la buget, adică din taxele plătite de fiecare român.

„Mijloace specifice” – specifice dictaturilor şi regimurilor comuniste

CNCAOP are prerogative extinse şi puteri aproape nelimitate. Poate cere instaurarea stării de urgenţă şi apoi poate interveni prin „mijloace specifice”, dar neprecizate. Aşa au început toate dictaturile, de la cea fascistă, până la cea stalinistă. Tot aşa a luat naştere în perioada comunistă şi fosta Securitate, ale cărei metode şi mentalităţi încă mai bântuie România. Nu este de mirare, din moment ce mulţi dintre foştii securişti ocupă încă funcţii importante în structurile ce stau azi la baza CNCAOP.

Reamintim doar câteva cazuri în care abuzurile acestor forţe au fost răsunătoare, intervenţiile fiind total nejustificate şi îndreptate împotriva unor persoane paşnice. În primăvara lui 2003 mascaţii au luat cu asalt mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel, i-au îmbarcat în dube pe călugări şi i-au dus într-o direcţie necunoscută. În martie 2004, mai multe locuinţe ale unor yoghini au fost devastate de trupele speciale în cadrul Operaţiunii numite de autorităţi „Christ”. Pentru a justifica această mega-acţiune s-au vehiculat zvonuri din cele mai fanteziste şi total neprobate, printre care şi cele de atentat la siguranţa naţională, terorism, acţiuni paramilitare şi deţinere de arme. În aprilie 2008, un grup de tineri care militau paşnic împotriva războiului şi a NATO a fost luat cu asalt de aceleaşi trupe speciale, iar participanţii au fost bătuţi.

De fiecare dată metodele sunt aceleaşi, ba mai mult, ele sunt identice cu cele utilizate împotriva „duşmanilor regimului” în perioada comunistă: luarea cu asalt a unor spaţii private chiar şi în absenţa unui mandat, utilizarea violenţei verbale sau fizice, ridicarea de bunuri fără proces verbal, reţinerea ilegală de persoane, etc.

Modul în care forţele de ordine au intervenit până acum împotriva unor persoane paşnice este el însuşi suficient de îngrijorător pentru ca fiecare cetăţean al României să îşi pună întrebări cu privire la cum vor interveni aceste forţe de acum încolo. Sub paravanul acestei Hotărâri de guvern, forţele de ordine vor putea acţiona practic nestingherite, fără a da socoteală nimănui, iar abuzurile vor fi transformate în lege.

Definiţie ce lasă loc la interpretări

Hotărârea de guvern nu stabileşte un cadru precis cu privire la ceea ce înseamnă situaţie de criză. Termenii utilizaţi sunt vagi şi lasă loc la interpretări. În lipsa unor criterii clare şi precise, orice şi oricine poate fi inclus în acest context.

„Situaţia de criză în domeniul ordinii publice, spune Hotărârea de Guvern, este situaţia care, prin natura, complexitatea, amploarea şi intensitatea sa, ameninţă sau pune în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul, proprietatea, stabilitatea politică, socială sau economică, ordinea şi valorile constituţionale sau îndeplinirea obligaţiilor internaţionale ale statului.”

Conform acestei definiţii, intervenţia mascaţilor împotriva militanţilor anti-NATO din 2 aprilie 2008 poate fi uşor definită ca o situaţie de criză în domeniul ordinii publice. Acest lucru nu se datorează însă comportamentului militanţilor, ci tocmai mascaţilor, care prin modul lor de acţiune au pus în pericol valorile constituţionale, cum ar fi dreptul la liberă exprimare. Ar fi trebuit deci ca tocmai aceştia (mascaţii) să fie pedepsiţi, să se intervină împotriva lor cu „mijloacele specifice” prevăzute de Hotărârea de Guvern ce fusese aprobată cu câteva zile înainte.

Interceptarea pe faţă a convorbirilor telefonice

Pe lângă declanşarea situaţiilor de criză în domeniul ordinii publice şi coordonarea forţelor de intervenţie implicate, CNCAOP are şi sarcina de a „procura şi centraliza informaţii referitoare la evaluarea ameninţării la adresa ordinii publice”. În acest scop a primit liber la interceptări telefonice pe faţă.

Până acum, companiile de telefonie aveau obligaţia de a pune la dispoziţia forţelor de ordine informaţiile solicitate în baza unui mandat semnat de un judecător. Hotărârea de Guvern din 25 martie impune companiilor de telefonie mobilă şi firmelor de internet să îşi lase echipamentele (servere şi console) în întregime la dispoziţia SRI pentru ca acesta să aibe acces nestingherit la orice informaţie ar putea avea nevoie. Măsura a fost transmisă deja firmelor din domeniu printr-o decizie a Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei. Ea a fost justificată tot de măsurile de securitate speciale luate cu ocazia summitului NATO, însă după încheierea acestuia a rămas în vigoare.

Începând cu 25 martie 2008, securiştii din România şi-au dat arama pe faţă. De acum înainte putem vorbi de un stat poliţienesc în toată regula. CNCAOP are asigurate toate condiţiile pentru a încălca nestingherit drepturi fundamentale, cum ar fi cel la liberă exprimare. Poate pune pumnul în gură oricui îndrăzneşte să aibă o altă părere decât cea a regimului. Poate interveni în forţă împotriva unui miting sau a oricărei alte întâlniri paşnice, doar declarând că aceasta este un potenţial pericol la adresa ordinii publice. Iar presa este complice, întrucât a trecut sub tăcere aprobarea acestei legi, iar apoi nu a insistat suficient cu privire la adevărata ei miză şi la gravele ei consecinţe pentru o societate care se vrea democratică.

Vă recomandăm să citiţi şi:
Peste 30.000 de persoane arestate de raidurile poliţiei americane în cadrul Operaţiunii FALCON 
Descinderi cu mascaţi la o mănăstire din Câmpulung 
Violenţa şi abuzurile poliţiei asupra militanţilor anti-NATO sunt o palidă reeditare a operaţiunii împotriva MISA din martie 2004

yogaesoteric
9 aprilie 2008


Articole publicate recent

> 16 DecembrieCulisele însângerate ale Kremlinului

> 15 DecembrieAscensiunea la putere a lui Hitler nu a fost o întâmplare, el a fost finanțat de către Federal Reserve și Bank of England

> 14 DecembrieOperațiunea Popeye – un program de modificare a vremii în timpul Războiului din Vietnam realizat de armata SUA și CIA

> 14 DecembrieSă fie acesta primul pas către independenţa inteligenţei artificiale? Un nou program al Google creează la rândul lui inteligenţe artificiale

> 13 DecembrieTeorie şocantă a unui fizician din Iași: «Cutremurele din România sunt induse artificial»

> 11 DecembrieGoogle operează discriminări «pozitive» în favoarea LGBT. Faceți următorul experiment: dați căutări pe google cu cuvintele…

> 11 DecembrieStupefiant: În Turcia, jihadul va fi predat în şcoală!!!

> 11 DecembrieMemoriile Generalului Iulian Vlad: Brucan a fost şi agent MOSSAD. Ceauşescu n-a vrut să-l arestăm

> 10 DecembrieProtest puternic în Grecia împotriva cardurilor, sionismului şi a construirii primei moschei oficiale în Atena

> 9 DecembrieAbuzul credinţei: bătăi şi torturi sexuale în orfelinatele Bisericii

> 6 DecembrieExistă tortură în secolul XXI!!!

> 5 DecembrieOmul insignifiant din corporație

> 5 DecembrieLinșată de BBC pentru că a apărut în Parlamentul britanic, în Miercurea Cenușii, cu o cruce pe frunte

> 4 Decembrie5 lucruri cu adevărat teribile înfăptuite de CIA în ultimii 70 de ani

> 3 DecembrieGheorghe Piperea: «Binomul și Ochiul Atoatevăzător»

> 2 DecembrieADEVĂRUL ȘOCANT despre CHEMTRAILS: Motoare turboventilator cu presiune înaltă, geoinginerie și minciuna despre «dârele de condensare»

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga