Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Cum învaţă oamenii să-L recunoască pe Dumnezeu

Jakob Lorber a trăit în secolul XIX. Muzician de profesie, el a început la un moment dat să scrie cărţi, inspirat fiind, din câte ne relatează el, chiar de Iisus. El a scris practic după dictare (ascultând un fel de voce interioară) un număr impresionant de cărţi, în special referitoare la viaţa lui Iisus. Fragmentele pe care vi le prezentăm în acest articol fac parte din Capitolul 204 din volumul al VI-lea al lucrării „Marea Evanghelie a lui Ioan” de Jakob Lorber.


1. Eu am spus: „Dragul Meu prieten, ceea ce tu doreşti se va şi petrece cândva! Dar treaba nu va fi atât de simplă precum îţi imaginezi tu. Pentru că vechiul cler a prins rădăcini adânci, şi acestea nu pot fi stârpite de azi pe mâine! Pentru aşa ceva este nevoie de secole. Şi chiar şi atunci vor fi destule obstacole de trecut; nici în două mii de ani pământul acesta nu se va fi eliberat, nici pe departe, de tot clerul, şi cu atât mai puţin, de tot păgânismul.

2. Oamenilor de lume le place lumea aceasta, şi de aceea, orice învăţătură divină trebuie să aibă un aspect foarte lumesc pentru a avea un ecou în ei.

3. Oamenilor acestui pământ nu le va fi dăruit adevărul decât învăluit; căci, în forma sa pură, ei l-ar putea suporta la fel de puţin, pe cât ai fi tu în stare să priveşti, cu ochii larg deschişi, lumina soarelui la amiază. Oamenii trebuie întâi să înveţe să gândească, apoi să caute şi să descopere ei înşişi. Iar dacă un om nu a găsit el însuşi lumina interioară a vieţii, nici o mie de învăţători nu vor putea să-l înveţe. Şi atunci, până la urmă va conta prea puţin dacă el va lua lumina drept întuneric sau întunericul drept lumină.


4. De aceea, omul are nevoie de un impuls pentru a porni în căutarea adevărului, dar nicidecum de întregul adevăr dintr-o dată; căci pe acesta niciun om nu l-ar putea suporta fără a-şi pierde viaţa sa pământească, dacă el i s-ar revela brusc. Şi de aceea noi nu vom putea încă mult timp veni la oamenii de pe acest pământ cu întregul adevăr. Cu tine, care eşti un roman format în spiritul raţiunii pure, Eu nu pot vorbi altfel decât într-o manieră foarte naturală. Aşadar judecă tu însuţi dacă am sau nu dreptate!“

5. Iar romanul a spus: „Fără îndoială că ai deplină dreptate. Dar eu nu înţeleg unde este aici înţelepciunea lui Dumnezeu şi, cu atât mai puţin, atotputernicia Sa! Căci oare nu El a creat întreg acest pământ, împreună cu omenirea, şi oare nu doar de El depinde toată existenţa?“

6. Eu am spus: „Aşa este, dar totodată şi în primul rând, depind de El şi adevărata dezvoltare a vieţii interioare şi mai ales posibilitatea omului de a accede la cea mai mare independenţă şi putere a vieţii sale create! Iar acestea Dumnezeu le poate obţine doar intervenind cât mai puţin posibil şi neinfluenţând decât foarte uşor sentimentele oamenilor.

7. De aceea omul trebuie doar determinat – pentru început prin tot felul de fenomene din viaţa materială, iar apoi prin unele vise şi prin mici impulsuri interioare – să înceapă să mediteze el însuşi la diferite fenomene şi percepţii; dar aceasta nu se produce în egală măsură cu toţi oamenii, ci doar cu aceia pe care Dumnezeu i-a destinat în taină acestui scop. Ceilalţi oameni aud apoi lucrurile respective de la un astfel de om mai luminat la minte, iar apoi ei îşi fac propriile lor observaţii şi meditează asupra lor.

8. Şi după ce aceşti oameni special treziţi au meditat suficient, abia atunci li se va permite să descopere singuri că trebuie să existe un Dumnezeu care creează, ordonează şi dirijează toate lucrurile. Astfel, în acest mod foarte firesc, se produce recunoaşterea unei Fiinţe Dumnezeieşti atotputernice, preaînţelepte şi de o bunătate desăvârşită.

9. Iar când întreaga omenire va fi ajuns la recunoaşterea aceasta, atunci îi vor fi permise revelaţii mai mari şi mai precise, de pe urma cărora oamenii se vor deştepta şi mai mult şi vor începe să-L recunoască pe Dumnezeu cu mai multă claritate şi certitudine, având totuşi deplina libertate de a accepta sau nu drept adevărate cele ce li s-au revelat şi de a acţiona sau nu în conformitate cu ele.

10. Cel care acceptă adevărul revelaţiei şi i se conformează va ajunge curând la o cunoaştere tot mai limpede şi la o viaţă cu adevărat liberă. Cel care, în loc să accepte acest adevăr, se ghidează doar după raţiunea şi experienţele sale, acţionând în conformitate cu acestea, nu comite neapărat un păcat; dar el rămâne totuşi în urmă şi va avea un drum mult mai lung de parcurs până când va ajunge la cunoaşterea cea pură a lui Dumnezeu şi la desăvârşirea adevăratei sale vieţi interioare.

11. Însă acela care, acceptând deplinul adevăr al unei revelaţii şi înţelegându-l limpede pe baza raţiunii sale, i se opune totuşi deliberat prin faptele sale, acela este un păcătos şi-şi distruge în felul acesta până şi viaţa din lumea de dincolo, pentru un timp atât de îndelungat, încât voi cu greu vi l-aţi putea imagina; căci acela îşi pierde orice lumină interioară, prin faptul că el nu urmează nici calea raţiunii sale şi nici revelaţia pe care a înţeles-o totuşi foarte bine.

12. Şi când un suflet ajunge astfel, din propria sa vină, în cea mai profundă întunecime a vieţii, nici chiar Dumnezeu, cu toată atotputernicia Sa, nu îl mai poate ajuta, ci trebuie să îl lase în starea sa, până când respectivul va dori totuşi să revină la o oarecare cunoaştere. Iar când acest moment se iveşte, iubirea şi înţelepciunea lui Dumnezeu dispun de cele mai potrivite mijloace pentru a aduce un astfel de suflet pe calea cea dreaptă, aproape fără ca el să-şi dea seama. Şi iată, astfel se prezintă relaţia dintre Dumnezeu şi oamenii de pe acest pământ, care a fost creat tocmai pentru a-i purta pe copiii lui Dumnezeu.

13. În ceea ce priveşte relaţia cu Dumnezeu a oamenilor de pe alte planete, aceasta nu-i priveşte în nici un fel pe oamenii acestui pământ. Abia atunci când ei se vor fi desăvârşit drept copii ai lui Dumnezeu, Tatăl lor le va acorda dreptul deplin de a se preocupa şi de acest lucru.

14. Dar revelaţia pe care Dumnezeu le-o trimite acum oamenilor este cea mai mare dintre toate: căci mai mult decât să vin Eu Însumi în trup de om nu li se va mai putea petrece în veci oamenilor acestui pământ. Ferice de acela care crede în Mine, pe care prezenţa Mea nu-l supără şi care trăieşte şi făptuieşte după cum îl povăţuiesc Eu! Căci cel ce primeşte cuvintele Mele şi trăieşte şi făptuieşte în conformitate cu ele, acela va înţelege foarte curând că aceste cuvinte pe care Eu le rostesc şi le-am rostit către voi nu sunt cuvinte omeneşti, ci dumnezeieşti şi ele sunt însăşi viaţa, lumina şi adevărul etern.

15. De aceea, să-i lăsăm în plata lor pe cei de jos, dacă ei nu vor să creadă în Mine; căci există foarte mulţi care cred în Mine şi care astfel poartă deja în ei înşişi Viaţa cea Veşnică; căci cu adevărat, există încă de pe acum unii care nu vor simţi gustul morţii! Eu sunt asemenea unui mire, iar cel care crede în Mine şi Mă iubeşte este întocmai ca o mireasă a Mea! Iar mireasa va avea de asemenea în sine Viaţa cea Veşnică, la fel cum şi Eu o am în Mine şi o şi pot dărui cui vreau. Înţelegi tu acestea?“

Citiţi şi:
JAKOB LORBER - MAREA EVANGHELIE A LUI IOAN
Fragmente din lucrarea Copilăria lui Iisus de Jakob Lorber
Cartea lui Enoh - dialoguri cu îngeri

yogaesoteric
aprilie 2008





Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga