Nu există terorism internaţional! Atentatele din 11 septembrie au fost înscenate

Analiză realizată de către generalul Leonid Ivashov

 
traducere de Violeta Bucur
 

Generalul Leonid Ivashov este vicepreşedinte al Academiei de geopolitică. Fost şef al Departamentului pentru Afaceri Generale al Ministerului Apărării din Uniunea Sovietică, secretar al Consiliului de Miniştri ai Apărării pentru Comunitatea Statelor Independente (CEI), şef al Departamentului pentru Cooperare Militară al Apărării din Federaţia Rusă, la 11 septembrie 2001 era şef de stat major al armatelor ruseşti.


Şef al armatelor ruseşti la vremea atentatelor de la World Trade Center, 11 septembrie 2001, generalul Ivashov iese din ,,rezervă”. Cu ocazia conferinţei Axis for Peace organizată în 2006 de către organizaţia Voltaire, generalul Ivashov a prezentat situaţia geopolitică actuală astfel:

Nu există terorism internaţional! Atentatele din 11 septembrie au fost înscenate. Ceea ce vedem nu este decât terorism instrumentalizat de către marile puteri, terorism care nu ar exista fără acestea. Mai degrabă decât să simuleze o ,,luptă împotriva terorismului”, cea mai bună manieră pentru a diminua numărul atentatelor constă în restabilirea drepturilor internaţionale şi a cooperării pacifiste între state precum şi între cetăţenii lor. Terorismul apare acolo unde contradicţiile sunt exacerbate, unde intervine o schimbare a regimului politic sau la nivel social, unde se ajunge la o instabilitate politică, economică sau socială, unde se pun în liberatate potenţialităţi agresive, unde intervine decadenţa morală, unde triumfă cinismul şi nihilismul, unde viciul este legalizat, iar criminalitatea ia amploare.

Globalizarea este cea care a creat condiţiile pentru ca aceste fenomene extrem de periculoase să se manifeste. În cadrul ei intervin noua structurare a hărţii geostrategice mondiale, redistribuirea resurselor planetare, desfiinţarea graniţelor statelor, distrugerea sistemului legislativ internaţional, estomparea particularităţilor culturale, sărăcirea vieţii spirituale.

Terorismul contribuie la realizarea unei dominaţii mondiale şi la supunerea statelor unei oligarhii mondializate. Aceasta semnifică faptul că terorismul nu este un subiect independent de politică mondială, ci un simplu instrument, o modalitate de a instaura o lume unipolară cu un singur centru de direcţie globală, un truc pentru a elimina graniţele naţionale ale statelor şi de a instaura dominaţia unei noi elite mondiale. Această elită este singurul subiect-cheie al terorismului inernaţional, ideologul şi ,,naşul” lui.

Terorismul internaţional actual este un fenomen care combină folosirea terorii prin intermediul structurilor politice de stat şi private ca mijloc de a-şi atinge obiectivele politice pe calea intimidării, a destabilizării sociale şi psihologice a populaţiei, prin anihilarea voinţei de a rezista împotriva organelor puterii şi crearea de condiţii propice manipulării politice a statului şi a comportamentului cetăţenilor.

Terorismul este instrumentul unui nou tip de război. Simultan, terorismul internaţional, în acord cu mass-media, devine sistemul de gestiune al proceselor globale. În mod categoric, simbioza dintre mass-media şi teroare este cea care creează modificările în realitatea existentă şi în cadrul politicii internaţionale.

Dacă analizăm în acest context evenimentele care au avut loc în Statele Unite la 11 septembrie 2001, se pot trage următoarele concluzii:

1. Cei care au comandat aceste atentate sunt anumite cercuri politice şi medii de afaceri care aveau interesul de a destabiliza situaţia mondială şi care dispuneau de posibilitatea de a finanţa această operaţiune. Concepţia politică a acestui act a avut loc în momentul în care au apărut tensiuni în gestionarea resurselor finaciare şi de altă natură. Motivele acestor atentate trebuie căutate în coliziunea intereselor financiare la nivel transnaţional şi global, în cercurile care sunt nemulţumite de faptul că procesul de globalizare este prea lent sau de direcţia pe care acest proces o ia.
2. Singurele capabile de a planifica, organiza şi pune în practică o operaţiune de asemenea amploare sunt serviciile secrete şi şefii lor actuali sau pensionaţi – care încă îşi păstrează influenţa în interiorul statului. În general, serviciile secrete sunt cele care creează, finanţează şi controlează organizaţiile extremiste. Fără susţinerea lor, astfel de structuri nu ar putea exista – şi nu ar putea realiza acţiuni de o asemenea amploare. A planifica şi a realiza o operaţiune la o scară aşa de mare este extrem de complicat.
3. Ossama Bin Laden şi ,,Al Quaida” nu pot fi nici organizatorii şi nici executanţii atentatelor din 11 septembrie. Nu dispun nici de organizarea necesară pentru aşa ceva, nici de resursele intelectuale, nici de cadrele necesare. Prin urmare, trebuie să fi fost instruită o echipă de profesionişti, iar arabii „kamikaze” au jucat doar rolul de figuranţi pentru a masca operaţiunea.

Operaţiunea din 11 septembrie a schimbat cursul evenimentelor din întreaga lume, în sensul pe care oligarhii internaţionali şi mafia transnaţională l-au dorit, adică aceia care aspiră să deţină controlul resurselor naturale, al reţelei de informare globală şi al fluxului financiar de pe această planetă. Această operaţiune a făcut de asemena jocul elitei politice şi economice din Statele Unite, elită care aspiră şi ea la o dominaţie globală.

Prin folosirea termenului ,,terorism internaţional” se urmăreşte împlinirea următoarelor obiective:
1. ascunderea adevăratelor obiective ale forţelor repartizate pe tot cuprinsul lumii, luptând de fapt pentru dominarea şi controlul global;
2. ignorarea revendicărilor făcute de către populaţie, justificându-se aceasta printr-o luptă pentru obiective incerte şi contra unui duşman invizibil; distrugerea normelor internaţionale fundamentale, alterarea conceptuală a sensului pe care îl au termeni precum agresiune, teroare de stat, dictatură sau mişcare pentru eliberare naţională;
3. privarea populaţiei de drepturile ei legitime de a se apăra cu ajutorul armelor împotriva activităţilor servciilor speciale străine;
4. renunţarea de a mai apăra în mod prioritar interesele naţionale, schimbarea obiectivelor din domeniul militar prin înlocuirea acestora cu lupta împotriva terorismlui, violarea logicii alianţelor militare în detrimentul unei apărări colaterale şi profitabilă coaliţiei antiteroriste;
5. rezolvarea problemelor economice prin constrângeri militare puternice sub pretextul luptei împotriva terorismului.

Pentru stoparea orchestraţiei acestei terori ce vizează o globalizare prin forţă, Leonid Ivashov subliniază necesitatea ca principiile Cartei Naţiunilor Unite şi ale dreptului internaţional să fie respectate fără excepţie de toate statele. El propune formarea unei uniuni geostrategice „de civilizaţie” având o altă scară de valori decât cea Atlantică şi elaborarea unei strategii de dezvoltare a statelor, a unui sistem de securitate internaţional şi a unui alt model economico-financiar (care ar însemna să repună lumea pe picioare).

Citiţi şi:
Nu există nicio dovadă care să certifice implicarea lui Ossama Bin Laden în atentatele din 11 septembrie 2001
Armatele secrete ale NATO

yogaesoteric
29 aprilie 2008

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More