Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Ce se va petrece cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani? Oare voi mai exista atunci? Mărturii (135-137)


Continuăm publicarea relatărilor primite de la cititorii care au realizat exemplificarea specială cu temaCe se va petrece cu mine peste 777 de miliarde de miliarde de ani? Oare voi mai exista atunci?susţinută de profesorul YOGA Gregorian Bivolaru pe 12 martie. Relatările sunt publicate în ordinea în care au fost primite, fără nicio excepţie. Mulţumim zecilor de cititori care ne-au scris.

135. Am intuit singurătatea tainică a lui Dumnezeu
În prima parte a meditaţiei, proiectându-mă în acel timp din viitor (peste 777 de miliarde de miliarde de ani), am constatat cu uimire că el este cuprins în momentul prezent şi că îl trăiesc ACUM. Eram o energie atotcuprinzătoare şi aveam o forţă atotputernică în zona pieptului, care a fost înlocuită mai târziu de o prezenţă diafană, rafinată, ce s-a transformat într-o tărie de diamant. De fapt trăiam în acel moment într-un Prezent etern, ce se întindea şi cuprindea şi acel timp ce se afla la o distanţă de 777 de miliarde de miliarde de ani. Era un sentiment firesc, familiar, dar conţinea în el, în acelaşi timp şi ceva necunoscut. Când muzica a devenit alertă, era de fapt timpul care alerga într-o cursă de viteză, dar fiinţa mea avea ca atribute stabilitatea şi nemişcarea. Nu mai aveam cap şi nici minte şi am accesat această stare fără niciun efort, şi-mi era foarte bine aşa. Cât de mult îmi dorisem înainte de această meditaţie să ating starea de a nu mai avea cap. Şi am trăit singuratatea cea tainică a lui Dumnezeu.

În a doua etapă a meditaţiei, fiind focalizată în ANAHATA şi SAHASRARA, am perceput că sunt pretutindeni în Univers, că sunt identificată cu timpul şi că sunt una cu Dumnezeu. Zona creştetului capului a început să se purifice ca şi cum se deşira un pulover tricotat, rând după rând şi firul era dirijat de cineva de sus. Eram curioasă dacă se va termina repede acest proces sau va dura la nesfârşit. Această acţiune s-a încheiat şi am simţit răcoare în SAHASRARA.

Elena S., anul 16, Cisnădie

136. Nu trebuie decât să fac să voia lui Dumnezeu

De cum a început manifestarea câmpului energetic care susţinea exemplificarea am perceput foarte clar ridicarea frecvenţei de vibraţie. Asta m-a făcut să devin mult mai lucid şi atent. Percepeam o intensă activitate energetică subtilă care îmi dădea o stare de bine şi profundă înţelegere subtilă. M-am dus cu gândul acolo, unde tema meditaţiei cerea. Aşteptam să se producă ceva spectaculos, nemaiîntâlnit, ceva care să îmi spună că voi reuşi să trec şi să mă eliberez din lumea iluzorie (acesta este şi motivul pentru care mă aflu la acest curs, eliberarea din iluzia celor trei lumi). Eram atent şi relaxat. Încet, s-a instalat o stare de bine, o stare solară, în care fiecare acţiune era plină de sensuri greu de pătruns sau cel puţin aşa credeam eu, la acest nivel de înţelegere subtilă. Aveam senzaţia că eram una cu voinţa lui Dumnezeu Tatăl. Aşteptam în continuare să se producă ceva. Am înţeles după aceea că această meditaţie nu era pentru satisfacerea mentalului limitat, ci pentru sufletul infinit, iar Dumnezeu este simplitate, linişte şi pace şi într-o zi când Dumnezeu va vedea că merit, mă va elibera din lumea iluziei. Până atunci nu trebuie decât să mă bucur de creaţia lui Dumnezeu Tatăl şi să fac voia Lui.

S. Stănculeţ, an 16, Pitesti

137. Eu nu sunt ceea ce cred acum că sunt!
La începutul acestei exemplificări m-am focalizat în SAHASRARA, orientându-mi şi privirea spre zona creştetului şi simultan m-am focalizat şi în ANAHATA, aşa cum era indicat în materialul de prezentare a meditaţiei. Am aşteptat ca un martor tăcut, m-am deschis cu curiozitate şi aspiraţie, anticipând o surpriză minunată. A început prima parte a exemplificării, meditaţia pe fond muzical… Nu percepeam nimic special, deosebit, decât un fel de stare – fundal de straniu, neobişnuit, necunoscut.

Deodată m-am simţit mai uşoară, de parcă mi se dezintegra corpul fizic şi alte corpuri mai subtile, toţi atomii şi mă transformam în lumină uşoară şi eterată. Am avut un sentiment de teamă, parcă aş fi dispărut. Unde eram eu aşa cum mă ştiam? Am realizat că asta se petrece la aşa-zisa „moarte”: corpul fizic (şi nu numai) se dezagregă şi „rămâi” (cu) un înveliş subţire şi eterat de energie, lumină. Deşi puţin speriată, eram în acelaşi timp curioasă şi mi-am spus că dacă aşa trebuie să se petreacă, aşa să fie atunci. Ştiu că nu există moarte. Să vedem ce urmează.

Apoi, brusc am fost „răpită” din spaţiul/timpul în care mă aflam, am fost „trasă” cu o viteză fantastică printr-un fel de tunel curb (în sus) şi proiectată (m-am „oprit”) într-un „loc” luminos, necunoscut. Această „trecere” prin „tub” am perceput-o cu o viteză foarte mare, ca şi cum aş fi trecut printr-o succesiune foarte mare de vieţi/existenţe şi, în acelaşi timp, am simţit distinct cum voi trece prin toate fazele de maturizare, îmbătrânire şi apoi voi muri în viaţa aceasta. Deşi eram martoră la propria-mi îmbătrânire şi moarte, aveam o stare de înţelegere lucidă şi de detaşare, de parcă priveam toate acestea de undeva de sus.

În acelaşi timp, această „trecere” a fost aşa cum am descris şi o trecere prin mai multe existenţe şi m-am simţit de asemenea „maturizându-mă” şi „îmbătrânind” în acest proces, iar la „sfârşitul” lui, când m-am oprit în acel „spaţiu” luminos, m-am conştientizat cu uimire „matură”, „bătrână”, un spirit bătrân şi înţelept.

Am reţinut clar senzaţia prezenţei lui Dumnezeu cu mine permanent, am simţit ca şi cum El m-ar fi luat şi pentru o clipă m-ar fi făcut părtaşă la ceea ce avea să mi se petreacă şi numai El ştia. Aveam un sentiment puternic de protecţie, de firesc şi normal, ştiam din acea perspectivă divină că „aşa trebuiau să se petreacă lucrurile, aşa trebuia să fie”. Nu aveam niciun regret, opoziţia ar fi fost total inutilă şi neavenită, pur şi simplu aşa era ordinea lucrurilor. Am avut clar acest sentiment că dacă sunt cu Tatăl Ceresc, nu are de ce să-mi fie teamă de nimic, dar a fost ceva activ din partea Lui, m-a „asigurat” că va fi totul bine, că sunt cu El şi nu are de ce să-mi fie teamă. Astfel, am mers înainte în această experienţă într-o stare de totală relaxare, încredere, firesc.

 În acel „spaţiu” am avut senzaţia că am ajuns numai un atom de lumină, nimic din vechea „eu”, ci numai ceva esenţial, luminos, chintesenţă. Era o lume de URIAŞI, am simţit fiinţe/suflete în jurul meu ce locuiau acolo, nu eram singură, dar parcă erau URIAŞI faţă de cum percep acum fiinţele, oamenii din jurul meu. Aveam un sentiment de parcă totul era la scară gigantică. Nu este vorba de forme, ci de suflete.

Era o lumină puternică, nu distingeam clar nimic. O senzaţie de stranietate totală, parcă eram într-un mediu complet nou, altfel, în care simţurile şi înzestrările mele obişnuite, porţile de acces către lumea exterioară nu-mi foloseau la nimic. Am încercat să „văd” în acea lume şi nu am reuşit, pur şi simplu văzul nu se aplica. La fel şi cu auzul. Puteam „atinge”, cunoaşte acea lume doar prin suflet, intuiţie (cred), simţeam cu altceva, nu cu simţurile obişnuite.

Nu reuşeam să rămân suficient de mult în acea lume, să cunosc ce era acolo, „să mă uit în jur”, nu reuşeam să rămân conectată la ea. Dar de câte ori mă focalizam în SAHASRARA o accesam instantaneu: percepeam lumină şi fiinţele distincte de lumină ale celor de acolo (am perceput 4-7 fiinţe). Am urmărit să mă identific pe mine acolo, care dintre acelea sunt eu. Dar nu am perceput nimic familiar, nu m-am identificat şi recunoscut. Totuşi, eram acolo, ştiu aceasta sigur. Aveam aceeaşi senzaţie de „total altfel”, ca un peşte care este pe uscat - care însă nu moare, dar nu are niciun instrument de cunoaştere adaptat pentru acel mediu.

Totuşi, am perceput o atmosferă foarte elevată, un sentiment de maiestuozitate şi măreţie, un sentiment de sacru, ca şi cum totul s-ar fi desfăşurat la dimensiuni cosmice, iar fiinţele de acolo erau adevăraţi titani, giganţi ce influenţau întreg Macrocosmosul. Scara de operare şi de conştiinţă era imensă, infinită, total diferită de sentimentul de limitat şi micime a acţiunii umane obişnuite pe care le cunosc.

Şi am simţit acele fiinţe ca fiind total dăruite idealurilor divine, total echilibrate, în pace, ferm şi total angajate pe această cale, de a-L servi pe Dumnezeu. Nu exista altceva. Stare de firesc. Totul se desfăşura după Ordinea şi Legea Divină.

La revenire am rămas tăcută multă vreme… Este o înţelegere dincolo de cuvinte. Ce mai poţi spune când ai simţit/ai trecut cu anticipaţie tu însăţi, prin viaţa ta, moartea ta, nenumăratele tale existenţe, maturizarea şi evoluţia ta ca spirit, ţi s-a arătat ce şi unde vei fi – deci vei exista!!! – peste atâtea epoci, un timp pe care mintea mea obişnuită nu-l poate procesa, părându-i-se incomensurabil? Şi toate acestea cu protecţia şi alături de Dumnezeu, Tatăl nostru Ceresc, a cărui prezenţă, ghidare şi protecţie le-am simţit permanent, certificând dincolo de orice îndoială veridicitatea trăirii? Deci nu te mai poţi îndoi şi nici nu apare gândul de a te îndoi vreo clipă, este dincolo de orice îndoială, este o CERTITUDINE firească, normală, acel „aşa trebuie să fie”.

Zguduitor, dar nu violent. Ca o evidenţă în faţa căreia nu mai poţi spune nimic. Deci toate credinţele prosteşti despre condiţia mea de om obişnuit pe baza cărora acţionez în prezent NU SUNT ADEVĂRATE.
TRANSFORMARE RADICALĂ DE VIZIUNE ASUPRA VIEŢII!
EU NU SUNT CEEA CE CRED (în mod fals şi limitat acum) CĂ SUNT!

Mulţumesc lui Dumnezeu Tatăl şi Ghidului meu Spiritual pentru Graţia şi Iubirea pe care le revarsă permanent asupra noastră, ajutându-ne să experimentăm asemenea trăiri uluitoare!

Dana D., anul 9, Bucureşti

yogaesoteric
mai 2008



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga