Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Un nou vaccin periculos este pe cale de a deveni obligatoriu

Guvernul riscă din nou sănătatea românilor

de George Preda

Pe 22 mai, Madeleine Albright, fost Secretar de Stat SUA, a vizitat România. Obiectivul declarat ale vizitei sale a fost iniţierea unui program naţional de vaccinare împotriva cancerului de col uterin, folosind vaccinul Gardasil. Autorităţile române, slugarnice la orice iniţiativă occidentală, intenţionează să introducă un amplu program de „screening” şi vaccinare – aceasta însemnând că vor obliga toate fetele şi femeile să fie vaccinate preventiv şi să îşi facă anumite teste medicale periodice.

Nu este pentru prima dată când Madeleine Albright vizitează România, dar nu ca politician, ci ca reprezentantă a companiei farmaceutice Merck (cea care produce şi Gardasil, vaccinul împotrvia cancerului de col). „Începând din anul 1997, Guvernul României, în cooperare cu compania farmaceutică Merck şi Grupul Albright, care coordonează strategia de relaţii internaţionale a companiei Merck, au iniţiat un program de parteneriat privind crearea unui sistem de asigurare a tratamentului anti-retroviral pentru cazurile pediatrice de infecţie cu HIV/SIDA din România.”, declara în 2004 Ministerul de Externe, într-un comunicat de presă.

Ca şi în alte situaţii, campania de promovare a vaccinului împotriva cancerului cervical (Gardasil) este în primul rând o campanie comercială. Nu sănătatea populaţiei este cea care îi preocupă pe politicienii români şi pe reprezentanţii companiilor farmeceutice, ci propriile câştiguri. Cum altfel să ne explicăm graba cu care autorităţile române se pripesc să declare că vor introduce o vaccinare obligatorie şi deci vor cumpăra cantităţi substanţiale dintr-un vaccin care are foarte multe efecte secundare negative şi, de altfel, nu a fost suficient testat înainte de a fi lansat pe piaţă?!

Câteva fapte despre Gardasil 

• Acest vaccin a fost „inventat” de australianul Ian Fraser şi a fost licenţiat în vara anului 2006, fiind lansat pe piaţă masiv la începutul anului 2007.
• Vaccinul a beneficiat de o campanie agresivă de publicitate, invadând practic piaţa medicală. Campania de presă includea rapoarte elogioase ale unor medici care ridicau în slăvi eficienţa acestui vaccin în prevenirea cancerului.
• Se afirmă că virusul Papiloma este cel care produce cancerul de col uterin şi că vaccinul atacă câteva tulpini ale acestui virus.
• Programele de vaccinare preventivă se adresează fetelor la pubertate (aşa-numita perioadă pre-adolescentină, 12-13 ani). Alte programe de vaccinare au fost concepute pentru fetele şi femeile de până la 26 de ani, pentru alinierea gradată a întregii populaţii.
• Documentaţia oficială menţionează că înainte de a fi testat pe piaţă, vaccinul a fost testat pe 25.000 de persoane. Adevărul este că, dintre acestea, mai puţin de 1200 au fost fete la pubertate – cărora li se adresează în principal vaccinul. Prin urmare testele sunt practic neconcludente.
• La începutul anului 2007, câteva state din SUA au introdus vaccinarea obligatorie gratuită cu Gardasil. Primul stat a fost Texasul. În luna februarie 2007, mii de eleve au fost vaccinate cu Gadarsil în cadrul programelor şcolare. Efectele negative secundare ale vaccinului au dus la un veritabil scandal.
• În toate statele din SUA în care a fost introdusă vaccinarea obligatorie cu Gadarsil, reacţia promptă a opiniei publice a reuşit să stopeze acest proiect criminal.
• Există până acum mii de cazuri confirmate de efecte negative, de la ameţeli, leşinuri, vomă, stări de rău, până la paralizie, artrită, tromboză şi posibilă sterilitate.
• Campaniile de vaccinare gratuite nu reflectă nicidecum generozitatea companiilor farmaceutice. Acestea încasează sume uriaşe de la guvernele statelor care introduc campaniile de vaccinare. Iar banii provin, de fapt, tot din buzunarele populaţiei.
• Oficialii care acceptă introducerea programelor de vaccinare beneficiază de comisioane substanţiale din partea companiilor farmaceutice. Altfel spus, reprezentanţii guvernului se îmbogăţesc, iar populaţia e supusă unui risc inutil!
• Ca în cazul tuturor vaccinurilor, nu doar că eficienţa Gadarsilului nu este dovedită, dar acesta de fapt măreşte probabilitatea ca femeile să fie infectate ulterior cu Papiloma şi să dezvolte tumori canceroase!

Nu vă lăsaţi manipulaţi!

Un articol publicat de ziarul Ziua pe acest subiect debutează alarmant cu statisticile îngrijorătoare – „România se situează pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea prin cancer de col uterin, iar şase femei mor zilnic din această cauză, în timp ce alte nouă cazuri noi sunt diagnosticate.” Ce urmăreşte mass-media, de fapt, prin această manipulare abil realizată, pentru a induce spaima şi a convinge cât mai multă lume să accepte vaccinarea? De ce nu se vorbeşte despre alte posibile cauze ale numărului mare de afecţiuni cervicale? Anticoncepţionalele, tampoanele, relaţiile sexuale arbitrare, începerea vieţii sexuale la vârste din ce în ce mai fragede sunt tot atâtea cauze ale degradării sănătăţii femeilor.

Vă reamintim că România este ţara cu cel mai mare număr de copii infectaţi cu HIV din lume. De câte suferinţe mai este nevoie până când românii să se trezească şi să nu mai accepte astfel de abuzuri ale guvernanţilor?!

 
 
yogaesoteric
30 mai 2008

Articole publicate recent

> 24 IunieRitual satanic în Germania: Tânără fiartă de vie în timpul unui carnaval cu vrăjitoare

> 23 IunieCIA luaţi de papagali. Spionii americani au dat unui rus dubios 100 de mii USD pentru informaţii false împotriva lui Trump

> 23 Iunie«XO Tour Llif3» – Satanism pe față în cel mai urmărit videoclip al rapper-ului Lil Uzi Vert

> 23 IunieAcoperiții din presă. Oamenii noii Securități (II)

> 22 IuniePăpușarii vicleni ai războaielor

> 22 IunieRomânia nu va fi lăsată să își construiască autostrăzi peste Carpați!!! Ce interese străine ne blochează?

> 21 IunieE deja un război pe timp de pace, se numește Breaking News

> 20 IunieO analiză obiectivă a fenomenului QAnon

> 20 IunieStatistica șocantă a sărăciei. 42 de bogați dețin o avere egală cu cea a jumătății sărace a populației mondiale

> 19 IunieAmericanul care a achitat factura înarmării nucleare a lsraelului

> 19 IunieVictorie uimitoare pentru susținătorii medicinei alternative

> 19 IunieSe prefigurează deja o nouă generație: copiii modificați genetic

> 18 IunieTop 10 secrete declasificate pe care CIA nu vrea sa le stiti

> 17 IunieJurnalişti cu camera ascunsă: Documentar sud-coreean confirmă industria criminală a jafurilor de organe din China comunistă

> 16 IunieL-au ucis pentru că nu era de acord cu vaccinul antigripal? Medicul Peter Cianfrani a fost găsit mort în pădure

> 16 IunieBig Brother acționează din cer: Flote de drone vor zbura din 2019 deasupra orașelor britanice

> 16 IunieAcoperiții din presă (I)

> 16 IunieCampania de arestări, o strategie americană pentru a distruge centrele de putere autohtone în favoarea intereselor străine

> 15 IunieCriza replicării dezvăluie publicarea tendențioasă și chiar canonizarea unor false fapte în studiile științifice

> 15 IunieBig Brother este total în China: Sute de milioane de camere de supraveghere prevăzute cu recunoaștere facială!

> 14 IunieDecelarea mecanismelor infernale de actiune ale ideologiei progresismului

> 14 IunieDecizie fără precedent: Căsătoriile homosexuale au fost anulate în Insulele Bermude, respectându-se voința poporului după ce parlamentul le legalizase

> 12 IunieIdeologia drepturilor copiilor – instrument de distrugere a familiei (III)

> 12 IunieCea mai puternică rachetă din lume, Falcon Heavy, mai ieftină decât metroul din Drumul Taberei

> 11 IunieV.I. Lenin, un ascuns geniu viclean şi monstruos (II)

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga