Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Uniunea Europeană intenţionează să semneze un acord cu SUA privind accesul la informaţiile private

Acest acord se referă la date personale precum operaţiunile cu carduri, călătoriile şi chiar site-urile Internet accesate de fiecare cetăţean
 
de George Preda
 
Uniunea Europeană este angajată în negocieri cu SUA, încă din februarie 2007, pentru a ajunge la un acord privind accesul reciproc la informaţii despre viaţa privată a cetăţenilor. Acesta va permite agenţiilor de securitate şi diferitelor instituţii judiciare de pe cele două continente să aibă acces direct, fără nicio intermediere sau protecţie suplimentară, la toate informaţiile private privind viaţa cetăţenilor. SUA face presiuni serioase pentru implementarea acestui acord, în spiritul „luptei împotriva terorismului”.

Mai ales după 11 septembrie 2001, legislaţia SUA a devenit extrem de permisivă în ceea ce priveşte invadarea vieţii private. Anumite drepturi cetăţeneşti fundamentale, printre care şi acela la viaţa privată, sunt deja de domeniul istoriei în SUA şi aceasta se face sub pretextul luptei împotriva terorismului. Legislaţia europeană însă acordă mai mult respect cetăţenilor, protejându-i într-o oarecare măsură; legile care sunt acum în vigoare restricţionează modalităţile de colectare şi transferare a anumitor informaţii personale, atât în ceea ce priveşte agenţiile guvernamentale, cât şi mediul de afaceri. Prin urmare, un tratat privind oferirea de informaţii către SUA ar reprezenta o mare victorie a autorităţilor americane.

Justificarea semnării unui astfel de acord porneşte de la conflictele diplomatice care au existat între SUA şi diferite state europene după atentatele din 11 septembrie. SUA a pretins accesul la date privind pasagerii zborurilor internaţionale şi operaţiunile bancare, sub pretextul depistării oricăror activităţi suspecte. Mai multe ţări europene s-au opus, astfel încât cererea SUA a trebuit să fie refuzată, ceea ce a dat naştere unor tensiuni politice. Acum, politicienii pretind că un acord care să împace cele două legislaţii va preveni alte conflicte viitoare.

Negociatorii din partea SUA şi UE au lucrat încă din februarie 2008 la acest proiect şi au ajuns la un consens parţial în luna iunie 2008. Ei au elaborat un proiect cu 12 puncte principale. Acest document stipulează faptul că transferul informaţiilor personale către SUA este perfect legal, fiind astfel în contradicţie cu legislaţia europeană actuală. Unul dintre subiectele aflate încă în discuţie este în ce măsură cetăţenii europeni vor putea da în judecată guvernul SUA pentru folosirea inadecvată a informaţiilor private.

Paul M. Schwartz, profesor de drept la Universitatea Berkeley, California a declarat că principalul efect al acestui acord este reducerea preţului cu care agenţiile americane obţin informaţii de la guvernele ţărilor europene. El consideră că principala prioritate a negociatorilor americani este să-i convingă pe omologii europeni că le vor oferi suficientă protecţie cetăţenilor.

Proiectul de acord i-a alarmat pe diferiţi militanţi pentru drepturile cetăţeneşti. Ei remarcă, pe bună dreptate, că acest proiect, redactat în termeni pretenţioşi şi aparent respectând anumite principii, este de fapt mult prea evaziv. De exemplu, se menţionează explicit faptul că „informaţiile privind rasa, religia, opiniile politice, sănătatea şi viaţa sexuală nu pot fi folosite de guverne decât dacă legile locale oferă protecţie adecvată.” Totuşi, nu se precizează ce anume înseamnă această „protecţie adecvată”.

„Sunt foarte îngrijorată că acest acord, după ce va fi semnat, va fi un pretext pentru a se folosi fără restricţii de informaţiile noastre personale, care vor fi oferite tuturor, de aceea consider necesar să se definească mai clar termenii şi condiţiile acestui schimb de informaţii,” s-a exprimat europarlamentarul olandez Sophia In’t Veld.

Administraţia Bush şi Comisia Europeană nu au făcut public conţinutul tratativelor, dar cu siguranţă declaraţia făcută de preşedintele Bush după întâlnirea cu liderii europeni din Slovenia din luna iunie, se referă şi la acest acord. Declaraţia din 10 iunie menţionează: „lupta împotriva crimei transnaţionale necesită schimbul de informaţii personale între instituţiile judiciare.” Bush a declarat şi că este important să se ajungă cât mai curând la un acord privind transferul de date private.

Negociatorii europeni au făcut până acum o serie de compromisuri în ceea ce priveşte protecţia cetăţenilor europeni, care au numai de pierdut din acest acord. Aceştia nu vor avea dreptul nici măcar de a da în judecată guvernul SUA în cazul folosirii abuzive a datelor lor personale sau privării lor de anumite drepturi din cauza unor date personale greşite.

Momentan, după respingerea Tratatului de la Lisabona de către Irlanda, se pare că negociatorii europeni ar prefera tergiversarea tratativelor până în 2009, dar administraţia Bush vrea să urgenteze finalizarea acordului. De asemenea, diferite corporaţii care ar avea de beneficiat de acest schimb de informaţii exercită presiuni pentru punerea în acord a legislaţiei europene cu cea a SUA. Faptul că mass-media nu prezintă deloc un subiect atât de important pentru fiecare persoană arată încă o dată în plus că ea este în întregime controlată de guvernul din umbră.

Citiţi şi:
S-a dat liber la supravegheat şi ascultat populaţia!
Paşi siguri către domnia legii marţiale
Oficialii europeni par decişi să nu ţină cont de voinţa locuitorilor Europei

yogaesoteric
5 iulie 2008

Articole publicate recent

> 23 OctombrieLista neagră de la DNA – Citiţi inventarul revoltător al achitărilor încasate de DNA în primele 5 luni ale anului

> 23 OctombrieAlianța Familiilor din România: Argentina insultă România

> 22 OctombriePolonia, Ungaria și Cehia, sancționate drastic de Uniunea Europeană pentru că nu au primit migranții repartizați

> 21 OctombriePași spre a obișnui populația cu implantarea de cipuri – în cadrul festivalului Neversea, s-a plătit doar cu brăţara cu cip

> 21 OctombrieSe va împlini profeția «Din Siria va începe al Treilea Război Mondial»?

> 20 OctombrieDe ce trebuie demis Alexandru Florian, komisarul rasist, xenofob și antisemit de la Institutul «Elie Wiesel»

> 20 OctombrieCongresmanul Robert Aderholt despre influența ONGurilor din rețeaua Soros în România

> 17 OctombrieDonald Trump a luat brusc o decizie care schimbă total dinamica războiului din Siria şi îi pune beţe în roate lui Erdogan

> 16 OctombrieDezvăluiri făcute de Iulian Vlad, fostul șef al Securității: Ideologul Revoluției din 1989 a fost Silviu Brucan

> 15 OctombrieBig Brother a fost instituit în mod oficial pe rețelele de socializare

> 14 OctombrieCRIMINALII CE AU AJUNS SĂ FIE PERFECȚI AI FIINȚELOR UMANE (IX)

> 13 OctombrieIstoria întunecată a Cavalerilor Templieri. Conexiunea cu prezentul

> 9 OctombrieGermania adaptează cu nerușinare practicile tip Gestapo la timpurile noastre: Poliție politică pe Facebook și condamnare la închisoare!

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga