Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Şivaism >Articole >
Aspecte metafizice ale doctrinei shivaismului non-dualist din Kashmir (II)

de prof. yoga Dan Bozaru

Citiţi aici prima parte a acestui articol:
Aspecte metafizice ale doctrinei shivaismului non-dualist din Kashimr (I)

Sunt necesare câteva precizări în ceea ce priveşte anumite aspecte ale Conştiinţei Absolute a lui Dumnezeu Tatăl (PARAMASHIVA). Faptul că expansiunea iniţială a Conştiinţei implică, în procesul firesc al creaţiei şi existenţei obiective, apariţia şi manifestarea gândurilor şi simţurilor (care după cum se ştie au o natură efemeră, tranzitorie), nu înseamnă totuşi că şi Conştiinţa Absolută are acelaşi caracter intermitent şi tranzitoriu. Ca sursă primordială şi unică a tuturor gândurilor şi ideilor, incluzând noţiunile de trecut, prezent şi viitor, ea se află totuşi dincolo de influenţa acestora. Aceasta se explică printr-un proces de reflexie în ea însăşi (adică în Conştiinţa Absolută) a diferitelor aspecte obiective (timp, spaţiu, mental, simţuri etc.), care deci nu au o existenţă acauzală, adică nu există prin ele însele, ci au ca sursă şi natură esenţială tocmai Conştiinţa Absolută al lui SHIVA (Dumnezeu Tatăl), prin a cărui voinţă atotputernică şi suverană se făptuieşte actul creaţiei. Din această perspectivă, Conştiinţa se află într-o stare de perpetuă expansiune, acesta fiind un proces de dezvoltare aproape nesfârşit, până în momentul lui MAHAPRALAYA, când yoghinul este din nou resorbit în Vidul Suprem Transcendent (PARAMASHIVA). Noi percepem doar o foarte mică parte din acest proces de expansiune sub aspectul fluxului de evenimente din jurul nostru, al gândurilor şi sentimentelor pe care le avem etc., însă totalitatea lui nu poate fi niciodată sesizată din punct de vedere obiectiv. Explicaţia constă în faptul că obiectivitatea reprezintă o stare de fragmentare (BHEDA) în care putem discerne într-o anumită măsură diferitele elemente separate care o compun şi care ne apar ca fiind individuale, fiind definite în mod specific, dar niciodată în totalitatea lor.

Acesta (domeniul obiectivităţii) este domeniul în care operăm la nivel de gând şi limbaj. Pentru a cuprinde întreaga realitate în completitudinea sa, este deci necesar să trecem dincolo de reprezentările parţiale ale gândurilor şi vorbirii. Altfel spus, pentru a identifica cu sursa primordială (care este însăşi baza tuturor lucrurilor şi aspectelor Creaţiei) este necesar să străpungem periferia „învelişului” mental al gândurilor şi să plonjăm în centrul suprem al Conştiinţei, pentru a descoperi astfel chiar clipa în care apare orice gând.

Tehnică eficientă de control al deplasării conştiinţei

În celebrul text tantric VIJNANABHAIRAVATANTRA (sutra 62) putem întâlni chiar o metodă foarte eficientă de realizare a acestui scop: „Fiind atenţi la modul în care se deplasează conştiinţa (care aici este asociată, practic, structurii mentale), imediat după ce ea s-a „desprins” de un anumit obiect al atenţiei, va trebui să nu îi permitem să se mişte către un alt obiect; dacă vom reuşi să realizăm aceasta, va apare fulgerător starea de contemplare (BHAVANA), datorită experimentării condiţiei de a fi în intervalul vid dintre două gânduri”.

Aşa după cum ne putem da seama imediat, atunci când nu suntem atenţi sau focalizaţi, conştiinţa noastră se deplasează în mod spontan şi foarte repede de la un obiect la altul. Aceste tranziţii sau „mişcări” ale conştiinţei noastre se fac însă totdeauna printr-o stare intermediară, care este, de fapt, o stare de pură nedeterminare (NIRVIKALPA), adică o stare în care conştiinţa noastră este lipsită de orice gând sau conţinut mental (percepţii, emoţii etc.). Reuşind astfel să controlăm în mod eficient deplasarea conştiinţei, noi vom experimenta atunci în noi înşine chiar originea (care totodată este şi baza) oricărui gând, această origine fiind însuşi Vidul Suprem Creator, Centrul pulsator al Conştiinţei, din care emană întreaga obiectivitate.

Acest plonjon direct şi nemijlocit în chiar inima supremă a Creaţiei ne va identifica practic cu însăşi natura esenţială a fiinţei noastre, care este conştiinţa şi beatitudinea infinită, făcându-ne astfel să trăim starea de eliberare spirituală.

Această experienţă extatică trebuie însă să fie aprofundată astfel încât să percepem din ce în ce mai clar şi mai nuanţat puterea infinită a naturii vibrânde, pulsatorii (SPANDA), a Realităţii Absolute din noi înşine.

Acest proces este oarecum asemănător cu efortul de a vedea mai bine un obiect la mare distanţă, care astfel devine din ce în ce mai clar privirii noastre.

Prin urmare, efortul de a scăpa de ignoranţă este în mod esenţial acelaşi cu puterea conştiinţei care determină manifestarea simţurilor şi a minţii (gândurilor etc.). Practic vorbind, acest efort interior reprezintă baza oricărui mijloc de eliberare spirituală. El este asemănat în tradiţia shivaită cu un fel de agitaţie sau continuă mişcare (CHAMATKARA) care este inspirată de realizarea identităţii dintre conştiinţa pură (CIT) şi existenţa pură (SAT), ceea ce va da naştere beatitudinii infinite (ANANDA).

Plin de această fericire nesfârşită şi pe deplin conştient de puterea lui interioară (care acum izvorăşte din însăşi sursa supremă cu care el este identificat parţial), yoghinul trebuie să renunţe la orice dorinţe efemere şi chiar la dorinţa de eliberare spirituală supremă sau la aceea de a obţine perfecţiunea pe un anumit nivel al realităţilor ontologice (TATTVA), întrucât aceasta nu se poate niciodată realiza printr-un act de voinţă personal (deci egotic, limitat). Altfel spus, el trebuie să „moară” pentru el însuşi într-un act de profundă credinţă şi adorare pentru a-şi găsi astfel odihna şi repausul etern în realitatea supremă a Conştiinţei Absolute a lui Dumnezeu Tatăl, liber de orice dualitate a mijloacelor, căilor şi proceselor tranzitorii din Creaţie.

Yoghinul devine astfel ferm stabilit „în propria lui natură esenţială” prin recunoaştere şi identificarea cu expansiunea creatoare (UNMESHA) a conştiinţei universale, datorită căreia atunci el este capabil să cunoască toate lucrurile, fie că acestea aparţin trecutului, fie că ele aparţin prezentului sau viitorului. Stăpânind acum în mod perfect forţa vitalităţii universale, care dă viaţă şi susţine mintea şi trupul său, el le poate menţine într-o perfectă stare fizică fără a se mai hrăni în vreun fel (adică fără a mai consuma alimente solide sau lichide).

Experimentând astfel satisfacţia extatică a propriei sale naturi necreate, el nu mai este atins de nicio boală şi nici de infirmitatea şi decrepitudinea vârstei înaintate. Inspirat şi susţinut mereu de această vitalitate universală infinită (care, de fapt, este chiar SPANDA sau vibraţia divină creatoare cu care atunci el este identificat), yoghinul deţine forţa şi puterea lăuntrică extraordinară de a depăşi cele mai severe încercări şi obstacole pe calea către ţelul ultim. Totuşi, pentru a ajunge la acest grad de realizare spirituală excepţională, este necesar să se străbată mai multe etape, pornindu-se de la condiţia limitată a sufletului individual.

Sufletul individual reprezintă o combinaţie de elemente conştiente (CIT) şi inconştiente (ACIT), care se combină atunci când fiinţa permite ocultarea puterii infinite a naturii sale reale de către propriile sale impurităţi. În tradiţia shivaismului din Kashmir, aceste impurităţi sunt de trei feluri, considerate în aspectele lor generale.

(va urma)
Articol preluat din Revista YOGA MAGAZIN nr. 48

Citiţi şi:  
Conştiinţa individuală şi lumea manifestată (I)
Conştiinţa individuală şi lumea manifestată (II)

yogaesoteric
iulie 2008



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga