Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
PRINCIPALELE CARACTERISTICI ŞI TENDINŢE SUBTILE CARE SUNT SPECIFICE MOMENTULUI DE HIATUS SOLAR DIN ANUL 2008

Comentarii lămuritoare cu privire la momentul Hiatusului din 27 august 2008, ora 07:40

− Această interpretare a fost realizată de astrolog Rodica Purniche −

În Costineşti, Miercuri, 27 august 2008, Soarele răsare la 6:23 (ziua astrologică începe, după cum se ştie, la răsăritul Soarelui şi se sfârşeşte la următorul răsărit de Soare).

NOTĂ:
Interpretarea aspectelor şi a semnificaţiilor momentului special de Hiatus a fost realizată folosind sistemul de Case cu Semne întregi. În conformitate cu acest sistem, Casa este identică Semnului zodiacal de pe cuspida ei [de exemplu, deşi Ascendentul se află la 17º şi 51’ în constelaţia zodiacală a Fecioarei, casa 1 este egală cu această constelaţie (semn), Ascendentul fiind cuprins în ea. Deci constelaţia zodiacală (semnul zodiacal) a Fecioarei ocupă casa 1, constelaţia zodiacală a Balanţei (semnul) ocupă casa a 2-a, constelaţia zodiacală a Scorpionului (semnul) ocupă casa a 3-a ş.a.m.d.].

Momentul special de Hiatus de anul acesta se manifestă sub influenţa puternică a energiilor subtile specifice ale sferei de forţă a planetei Mercur, ale sferei de forţă a Lunii, ale sferei de forţă a planetei Neptun şi ale sferei de forţă a planetei Uranus. Sfera de forţă a lui Mercur guvernează Ascendentul ce se află în semnul zodiacal al Fecioarei. De asemeni, sfera de forţă a lui Mercur se află în semnul zodiacal al Fecioarei, care este totodată şi domiciliul său nocturn. Luna se află în domiciliul său în constelaţia zodiacală a Racului. Acestor energii astrale li se adaugă energia astrală ce rezultă din recepţia mutuală pe care o realizează sfera de forţă a planetei Neptun, ce se află în constelaţia zodiacală a Vărsătorului şi sfera de forţă a lui Uranus, ce se află în constelaţia zodiacală a Peştilor.

Discernământul spiritual, autocontrolul, practica spirituală perseverentă, raportarea aproape permanentă la DUMNEZEU TATĂL şi la ajutorul pe care ni-l poate oferi ghidul spiritual, precum şi o centrare fermă şi constantă la nivelul centrului subtil de forţă ANAHATA CHAKRA ne poate ajuta considerabil în acest an la trezirea şi amplificarea umilinţei, a iubirii pure, necondiţionate, a respectului ce poate fi acordat celorlalţi, a abnegaţiei şi chiar a unei sănătăţi excelente. Totodată trebuie să conştientizăm că dacă vom folosi aşa cum se cuvine modalităţile şi procedeele spirituale pe care le avem la dispoziţie, KARMA de suferinţă care nu a ajuns încă să se manifeste poate fi arsă (anihilată) datorită eficienţei spirituale a tehnicilor YOGA pe care le vom aplica cu stăruinţă. Nu trebuie deci să pierdem din vedere că este posibil să ardem cel mai uşor KARMA de suferinţă care s-ar putea să apară realizând LAYA YOGA cu ajutorul mantrei AUM care este, după cum ştim, BIJA MANTRA pentru centrul subtil de forţă AJNA CHAKRA.

Astrograma acestui moment de Hiatus ne atrage în mod special atenţia asupra puterii extraordinare pe care o poate avea în viaţa noastră, anul acesta, IDEALUL. Un ideal divin, sublim, înălţător poate să devină pentru fiecare dintre noi o forţă benefică excepţională, care în eventualele momente dificile ale existenţei poate să ne susţină întocmai ca o coloană vertebrală, devenind astfel pentru noi un ax fundamental. Idealul spiritual în special şi apoi idealul afectiv, relaţional, poate în felul acesta să devină pentru noi o forţă benefică imensă, aptă să ne propulseze dincolo de toate dificultăţile care în unele situaţii ni se par a fi fără ieşire. Mai ales în acest sens trebuie să fim conştienţi că acolo unde multe fiinţe umane acţionează la unison într-un sens benefic, apar totodată procese tainice de multiplicare (sporire), ce declanşează prin intermediul proceselor de rezonanţă care apar energii uriaşe, de care pot să beneficieze toţi practicanţii YOGA plini de aspiraţie şi optimişti. Dat fiind faptul că Ascendentul momentului de Hiatus se află în constelaţia zodiacală a Fecioarei, acest aspect ar trebui să fie înţeles aşa cum se cuvine. În cele ce urmează vă vom oferi anumite abordări ce sunt importante şi care sunt de natură să ne permită să înţelegem semnificaţia acestei configuraţii.

În astrologia hindusă, această constelaţie zodiacală se află în strânsă legătură cu casa a 6-a, care, asemeni casei a 8-a, este uneori supranumită „casa distrugerii”. Deoarece constelaţia zodiacală a Fecioarei guvernează dintr-un anumit punct de vedere trupul şi ne ajută în ceea ce priveşte sănătatea trupească, astrologia tradiţională a atribuit casei a 6-a denumirea de „spital al zodiacului”. Prin aceasta este necesar să înţelegem că în acest SUI GENERIS „spital al zodiacului” putem să aflăm despre bolile şi tulburările care există la nivel trupesc. Astrologia hindusă a mers ceva mai departe şi a constatat că o problemă de sănătate care ne impulsionează să aflăm cauza ei reală şi ne determină după aceea să ne dăm seama de efectele pe care acea cauză le-a declanşat reprezintă totodată posibilitatea „distrugerii” unei anumite repercusiuni KARMA-ice. Alimentaţia corectă, igiena trupească, postul, tehnicile YOGA adecvate, modalităţile spirituale de care avem nevoie, consacrarea fructelor acţiunilor importante pe care le realizăm lui DUMNEZEU TATĂL, sunt tot atâtea modalităţi prin intermediul cărora putem astfel arde (anihila) eventuala KARMA de suferinţă. Procedând în felul acesta, ne transformăm considerabil frecvenţa dominantă de vibraţie şi facem ca în MICROCOSMOSUL fiinţei noastre să apară transformări care survin datorită declanşării unor procese de rezonanţă ocultă binefăcătoare. Procedând în felul acesta, descoperim cu bucurie că există posibilitatea să ardem (să anihilăm) fără suferinţă eventuala KARMA de suferinţă care deocamdată nu a început să se manifeste. În această direcţie, înţeleptul Patanjali spune: „PENTRU YOGHINUL PREVĂZĂTOR CARE ESTE PERSEVERENT ŞI PLIN DE ASPIRAŢIE, RĂUL SAU SUFERINŢA KARMA-ICĂ CE NU A APĂRUT ÎNCĂ SAU CE NU A ÎNCEPUT ÎNCĂ SĂ SE MANIFESTE POATE ŞI CHIAR TREBUIE SĂ FIE EVITATĂ CU UŞURINŢĂ DACĂ VOM ACŢIONA ASTFEL ÎNCÂT SĂ ANIHILĂM CAUZA SUFERINŢEI CE TREBUIE SĂ APARĂ.”

Ascendentul aflat la momentul de Hiatus în constelaţia zodiacală a Fecioarei va susţine până în august 2009 inclusiv avantajele pe care ni le oferă grija acordată sănătăţii trupeşti, alimentaţiei corecte, eventualelor diete terapeutice şi purificărilor trupeşti care în cazul unor eventuale boli se pot dovedi remedii vindecătoare. Eventualele tratamente naturiste adecvate, relaxarea yoghină profundă, contactul constant cu natura, practica perseverentă şi corectă a tehnicilor YOGA de care avem nevoie ne pot ajuta din plin să ne păstrăm într-o condiţie fizică optimă pentru realizarea diferitelor ţeluri pe care ni le propunem.

O primă calitate pe care o susţine, chiar foarte bine, rezonanţa ocultă cu constelaţia zodiacală a Fecioarei, este discernământul spiritual. Atenţia pe care vom avea imboldul să o acordăm în acest an detaliilor va trebui să confirme urgenţa unor alegeri înţelepte pe care trebuie să le facem. Astfel de alegeri vor fi cu atât mai importante dacă vom urmări să ne simplificăm viaţa. Având în vedere aceste aspecte se poate spune că motivaţiile noastre interioare sau criteriile fundamentale pe baza cărora vom realiza aceste alegeri vor conta enorm şi, dacă vor fi preponderent binefăcătoare, ne vor transforma considerabil în bine existenţa şi chiar destinul. O a doua calitate ce este susţinută de constelaţia zodiacală a Fecioarei este umilinţa. Iisus în Biblie spune: „Cel ce se va umili va fi înălţat către DUMNEZEU. Cel ce se va semeţi va fi coborât şi va suferi.” Înţelegând aşa cum se cuvine importanţa umilinţei în viaţa noastră, putem astfel să facem să apară importante transformări, atât în noi înşine, cât şi în afara noastră.

Axa constelaţiilor zodiacale Fecioară - Peşti este ocupată de sferele de forţă ale lui Saturn şi respectiv Uranus, acest aspect activând totodată casele 1 şi 7 din tema specifică a momentului de Hiatus. Acest aspect merită din partea noastră o atenţie deosebită din două motive:

1. Cele două constelaţii zodiacale alcătuiesc „AXA TAINICĂ A CREDINŢEI ŞI A SĂNĂTĂŢII“, iar în conformitate cu viziunea anumitor astrologi reprezintă „AXA LIMITĂRILOR”. Dincolo de aparenţe, noi ştim că aproape orice problemă de sănătate este totodată o anumită limitare care apare pentru noi. Aproape fiecare problemă gravă de sănătate, fizică sau psihică, implică totodată o suspendare a noastră – uneori temporară - dintr-un anumit gen de activitate. În astfel de situaţii, atunci când suntem bolnavi nu mai putem face ca de obicei tot ceea ce făceam mai înainte. Tocmai de aceea, toate problemele de sănătate cu care ne confruntăm devin totodată urgenţe ce trebuie să fie remediate. Nu trebuie să pierdem din vedere că uneori prejudecăţile noastre, clişeele mentale, fanatismul, dogmele, exclusivismul distorsionează oglindirea în universul nostru lăuntric a realităţii care ne înconjoară. Discernământul spiritual, intuiţia, bunul simţ, iubirea, luciditatea, atenţia stăruitoare ne pot ajuta din plin să evităm toate acestea.

2. Casa 1 şi casa a 7-a alcătuiesc în aproape orice astrogramă o aşa-zisă axă relaţională. Casa 1 indică, spre exemplu, tipul de personalitate pe care tindem să-l manifestăm. Acest aspect face cu putinţă ca pe parcursul acestui an să simţim imboldul sau dorinţa de a ajuta, de a face bine pentru a avea totodată un rol binefăcător printre ceilalţi. Trebuie însă să veghem să nu exagerăm şi să nu ne asumăm prea multe sarcini căci un asemenea demers s-ar putea să ne obosească sau să ne facă să ne „înecăm” în detalii. Casa a 7-a indică genul de persoane sau de relaţii pe care tindem să le atragem prin declanşarea anumitor procese de rezonanţă ocultă. Ştiind aceasta nu trebuie să ne surprindă că, în conformitate cu atitudinile noastre, cu modul nostru de a acţiona, avem mult mai multe şanse ca viaţa noastră relaţională să fie plină de surprize. Trebuie să avem în vedere că, în cadrul interacţiunii cu ceilalţi, nu vor lipsi unele manifestări cum ar fi compasiunea, spiritul de sacrificiu, abnegaţia, căutarea spirituală. Dincolo de toate acestea trebuie să fim însă atenţi la posibile stări de nesiguranţă care s-ar putea să apară. De-a lungul acestui an, pentru unii dintre noi este posibil să ne intersectăm într-un mod surprinzător destinul cu fiinţe umane al căror rol va fi acela de a ne zgudui, de a ne şoca - uneori chiar cu o oarecare brutalitate – din stările călduţe în care ne complacem, ajutându-ne în felul acesta să conştientizăm adevăratele motivaţii ale existenţei noastre. La o analiză atentă, constatăm de asemenea că în astrograma momentului de Hiatus, Ascendentul şi sfera de forţă a Soarelui sunt în aceeaşi constelaţie zodiacală. Despre o astfel de configuraţie se afirmă în astrologia clasică faptul că ea reprezintă o SUI GENERIS stare de repetenţie.

Anul acesta, în cadrul configuraţiei momentului de Hiatus sunt totodată activate toate cele 4 constelaţii zodiacale mutabile şi anume: Gemenii, Fecioara, Săgetătorul şi Peştii. Energia astrală specifică acestor constelaţii zodiacale mutabile, care au o natură comună, reprezintă principiul creator şi coordonator care face să se manifeste în lumea fizică calitatea de unificator între impulsivitatea constelaţiilor zodiacale cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn) şi rigiditatea, inerţia constelaţiilor zodiacale fixe (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător). Tocmai de aceea constelaţiile mutabile se mai numesc uneori şi constelaţii comune. Rolul lor este acela de a asigura transformarea şi adaptabilitatea. Totodată ele ne avertizează că sfera noastră afectivă trebuie să fie observată şi controlată cu mai multă atenţie decât altădată, ţinând cont de limbajul sentimentelor şi devenind totodată capabili să eliminăm emoţiile şi pornirile care ne bulversează. În cadrul momentului de Hiatus, singura constelaţie zodiacală mutabilă care nu conţine sferele de forţă ale unor planete este constelaţia zodiacală a Gemenilor, dar această constelaţie este activată atât de către poziţia deosebită a sferei de forţă a lui Mercur (în constelaţia zodiacală a Fecioarei şi în casa 1), cât şi de către una dintre cele două axe majore ale unei astrograme şi anume axa Mijlocul Cerului – Fundul Cerului. Tocmai de aceea se impune să avem o atitudine mai relaxată faţă de propriile noastre probleme, dar totodată anumite aspecte urgente ale existenţei nu trebuie să fie tratate într-un mod superficial, mai ales dacă ele sunt de natură afectiv emoţională.

Sferele de forţă ale planetelor aflate în casa 1 a momentului de Hiatus indică faptul că pot să apară unele limitări în ceea ce priveşte manifestarea liberului nostru arbitru. În situaţia în care nu vom acţiona astfel încât să ne folosim aşa cum trebuie de liberul arbitru, vom avea falsa impresie că nu avem totală libertate de a acţiona.

Sfera de forţă a Soarelui în casa 1 indică o mare capacitate de conştientizare a lăcomiei, a atitudinilor greşite, preponderent egotice, a ataşamentelor de tot felul care trebuie să fie depăşite.

Sfera de forţă a lui Venus în casa 1 indică o mare capacitate de a ne controla ceva mai uşor tendinţele inferioare, simultan cu conştientizarea capacităţii de a ne descoperi realele calităţi, dar şi defectele. Anul acesta vom fi mult mai dispuşi să ne armonizăm cu noi înşine şi astfel, prin intermediul introspecţiilor şi al înţelegerilor spirituale ce pot fi dobândite, este cu putinţă să ajungem la o anumită maturitate spirituală.

Sfera de forţă a lui Mercur aflată în domiciliul său nocturn, în constelaţia zodiacală a Fecioarei, administrează energia astrală a sferelor de forţă ale planetelor ce se află sub guvernarea sa directă: Soare, Saturn, Venus şi indirect Marte din constelaţia zodiacală a Balanţei (aflată sub guvernarea sferei de forţă a lui Venus); de asemeni, sfera de forţă a lui Mercur guvernează Mijlocul Cerului aflat în constelaţia zodiacală a Gemenilor, ce administrează în felul acesta energia subtilă a realizărilor noastre din anul care urmează de acum încolo; procesele de învăţare, analiza lucidă a evenimentelor curente ale vieţii, atenţia acordată detaliilor, spiritul de observaţie şi uşurinţa de a comunica ne pot fi de un real folos de acum înainte şi chiar trebuie să se manifeste aşa cum se cuvine în relaţiile cu ceilalţi.

Sfera de forţă lui Saturn în casa 1 poate fi considerată cel mai interesant eveniment al momentului de Hiatus. Această sferă de forţă guvernează casa a 5-a, care este, înainte de toate, casa iubirii dăruite şi a anumitor investiţii. Prezenţa acestei sfere de forţă aici ne atrage atenţia că nu vom putea merge mai departe dacă nu iubim suficient, dacă nu dăruim afecţiune şi dacă nu ne oferim timpul de care avem nevoie. Această sferă de forţă impulsionează urgenţa de a creşte prin perseverenţă, prin înţelepciune, prin asumarea responsabilă a consecinţelor comportamentului nostru.

Sferele de forţă ale planetelor aflate în domiciliu sunt totodată indicii ale unor energii subtile astrale deosebit de puternice faţă de care este bine să fim atenţi deoarece ele ne sunt puse la dispoziţie cu un scop anume.

Sfera de forţă a Lunii în constelaţia zodiacală a Racului impulsionează şi susţine aproape toate modalităţile de dinamizare şi amplificare a calităţilor feminine ale sufletului, orice integrare armonioasă şi orice acţiune la unison a grupurilor mari de fiinţe umane şi îndeosebi a grupurilor de femei, permiţând revelarea în universul femeii a Mamei Divine Absolute. Acestor grupuri li se cere însă să acţioneze într-un sens benefic, cu mult curaj şi cu sensibilitate, dăruind multă iubire, raportându-se la DUMNEZEU.

Sfera de forţă a Lunii în casa a 11-a a momentului de Hiatus susţine în mod excepţional proiectele benefice, obiectivele creatoare, facilitează realizarea idealurilor de grup şi tot ceea ce vizează să transforme omenirea făcând-o să devină mai bună, mai iubitoare, mai armonioasă. Aspectul retrograd al sferei de forţă a lui Jupiter, în opoziţie cu sfera de forţă a Lunii, arată că idealurile spirituale individuale sau colective au prioritate. Acest aspect ajută să poată fi reînviate anumite tradiţii spirituale sau facilitează naşterea unor familii spirituale bazate pe unitate de credinţe şi de aspiraţie.

Sfera de forţă a lui Mercur în constelaţia zodiacală a Fecioarei susţine capacitatea noastră de a face alegeri benefice pentru viitor şi de a ne redirecţiona viaţa în conformitate cu calităţile noastre fizice, mentale, afective, spirituale.

Recepţia mutuală Uranus - Neptun, în constelaţiile zodiacale Peşti – Vărsător, indică din punct de vedere social faptul că, dacă energia astrală a acestei recepţii mutuale este utilizată într-un mod armonios, constructiv, atât naţiunile, cât şi întreaga planetă pot să acceadă la adevăratele relaţii spirituale şi la anumite înţelegeri superioare de origine divină, atât asupra lumii, cât şi asupra universului. Privită din punct de vedere individual, această recepţie mutuală facilitează trezirea spirituală, conştientizarea naturii noastre reale de origine divină, trezirea conştiinţei de grup şi favorizează împlinirea marilor idealuri.

Recepţia mutuală Uranus – Neptun ne conferă energia astrală necesară conştientizărilor instantanee, înţelegerilor fulgerătoare, revelaţiilor spirituale care pot să apară în aproape toate domeniile vieţii, trezeşte nevoia de a coopera cu ceilalţi, speranţa reciprocă, deschiderea spontană faţă de orientările spirituale autentice şi face posibilă asumarea conştientă a menirii noastre spirituale.

ASPECTE SPECIALE ALE MOMENTULUI DE HIATUS DE ANUL ACESTA

Conjuncţia aproape perfectă Chiron – Nodul Nord lunar (NN) şi conjuncţia complexă Chiron – NN – sfera de forţă a lui Neptun în constelaţia zodiacală a Vărsătorului şi în casa a 6-a a momentului de Hiatus

Acest aspect amplifică într-o anumită măsură semnificaţiile ce au fost discutate la analiza Ascendentului în constelaţia zodiacală a Fecioarei şi a casei a 6-a. În plus, arată că este necesar să ne angrenăm pe calea spirituală cu perseverenţă. Pentru a avea succese deosebite pe calea spirituală ni se cere să avem deschidere, toleranţă, entuziasm, compasiune, optimism, spontaneitate, luciditate. Este important să reţinem că relaţiile de grup şi grupurile umane vor fi anul acesta la apogeu. Este de asemeni posibil ca unele tradiţii şi anumite şcoli spirituale să-şi deschidă larg porţile una către cealaltă din nevoia unei autentice frăţii spirituale planetare.

Conjuncţia Junon – Lilith, în constelaţia zodiacală a Săgetătorului şi în casa a 4-a a momentului de Hiatus

Acest aspect semnifică la modul general apariţia unei atracţii aproape irezistibile pe care o fiinţă umană de sex opus o poate exercita asupra noastră. Totodată, această conjuncţie Junon - Lilith arată că avem ceva de oferit, de sacrificat, pentru ca celuilalt sau celorlalţi să le fie mai bine sau că aşteptăm de la celălalt/ceilalţi un anumit sprijin spiritual pentru a fi mai fericiţi, mai împliniţi, acest aspect fiind mai ales valabil în relaţia de cuplu polar opus.

Ori de câte ori se manifestă în existenţa noastră energia astrală combinată a lui Junon şi Lilith rezultă că în special într-o relaţie de iubire simţim nevoia unei purificări, a unei îmbunătăţiri majore sau chiar a unei elevări.

Conjuncţia Junon – Lilith în constelaţia zodiacală a Săgetătorului ne ajută să înţelegem că suntem împreună în iubire, cuplu lângă cuplu, pentru a alcătui o mare familie spirituală ce trebuie să se angreneze în mod conştient pe o cale spirituală autentică. Totodată, aceasta indică faptul că suntem împreună, femeie cu bărbat şi totodată unii cu alţii pentru a-L căuta şi a-L găsi mai uşor pe DUMNEZEU. În felul acesta putem să experimentăm o condiţie superioară, divină.

Cuadraturile ce sunt făcute de conjuncţia Junon – Lilith, aflată în constelaţia zodiacală a Săgetătorului, cu sfera de forţă a lui Saturn aflată în constelaţia zodiacală a Fecioarei şi cu sfera de forţă a lui Uranus, aflată în constelaţia zodiacală a Peştilor

Această configuraţie astrologică este deosebit de puternică. Este posibil să o simţim ca pe un conflict interior între nevoia de a păstra relaţiile aşa cum sunt şi cea de a le înnoi în acelaşi timp. Datorită acestui aspect, unele cupluri vor suferi imens, până vor lua o decizie înţeleaptă, iar altele, vor lua decizii greşite şi vor regreta apoi că s-au pripit.

Nemulţumirile manifestate în relaţia existentă, nevoia de a experimenta, de a descoperi o stare de libertate interioară, aspiraţia de a căuta, de a avansa, de a explora şi alte universuri poate fi motivaţia care, în unele situaţii va genera chiar dezordini relaţionale, confuzii de valori, apariţia stării de victimă. Se impune să începem să căutăm în universul nostru lăuntric şi să acceptăm ceea ce se petrece cu atenţie şi luciditate. De asemeni, se impune să fim mult mai îngăduitori cu cei dragi şi este necesar să veghem să amânăm deciziile radicale, chibzuind asupra consecinţelor lor.

Prezenţa sferei de forţă a lui Neptun în aspect benefic de sextil cu această conjuncţie indică faptul că aproape orice eveniment din viaţa unui cuplu este extrem de important şi mai mult decât atât, este necesar să fim atenţi asupra momentelor de Graţie Divină care vor apărea în existenţa noastră la momentul potrivit.

Opoziţia dintre conjuncţia Venus – Mercur şi Uranus, aflate în constelaţia zodiacală a Fecioarei şi respectiv în constelaţia zodiacală a Peştilor, are o conotaţie spirituală cu totul aparte.

Ea indică prezenţa unei KARMA-e de ignoranţă, ce rezultă dintr-un refuz conştient de a învăţa / evolua. Opoziţia Venus – Uranus indică în majoritatea cazurilor rupturi sau separări bruşte între oameni, mai ales în ceea ce priveşte relaţiile de cuplu. În situaţia în care ne vom confrunta cu astfel de evenimente, este bine să ştim că este necesar să dăm dovadă de luciditate, de bun simţ şi chiar de înţelepciune.

Configuraţia planetară supranumită „Mâna destinului” sau „Degetul cel tainic al lui DUMNEZEU” alcătuită din sfera de forţă a Lunii aflată în constelaţia zodiacală a Racului şi inconjuncţiile ei cu conjuncţia Junon – Lilith din constelaţia zodiacală a Săgetătorului şi conjuncţia Chiron – NN din constelaţia zodiacală a Vărsătorului

Această configuraţie planetară ne atrage atenţia că avem nevoie de un autocontrol atât mental, cât şi emoţional mult mai bun decât de obicei. Ideile noastre personale pot intra cu uşurinţă în conflict cu anumite concepţii învechite. Acest aspect ne ajută să înţelegem că evoluţia spirituală implică întotdeauna alegeri înţelepte, nuanţate, care în anumite situaţii nu sunt deloc uşoare. Sfera de forţă a Lunii face să se manifeste energia cea mai puternică a configuraţiei şi arată că IDEALUL nu ne părăseşte niciodată în măsura în care ne raportăm la el şi nu-l pierdem din vedere. Acest aspect ne ajută să intuim utilitatea şi importanţa testelor spirituale pe care le trecem cu bine.

Aspectul profund benefic pe care sfera de forţă a Lunii îl primeşte de la sfera de forţă a lui Uranus (aspectul de Trigon) atrage totodată atenţia asupra manifestărilor spontane în viaţa noastră, a legii saltului calitativ ce survine ca urmare a unor eforturi constante, perseverente, ce se realizează în timp. În anumite momente, credinţa de nezdruncinat şi fermitatea ţelului ales se pot dovedi de un mare ajutor. Pentru fiinţele umane cu un moral puternic momentele de criză ce vor fi trecute cu bine se vor dovedi ulterior reale posibilităţi pentru salturi spirituale.

Configuraţia planetară supranumită „Careul în T mobil”, ce este alcătuită din sfera de forţă a lui Pluto, sfera de forţă a lui Uranus şi conjuncţia dintre sferele de forţă ale lui Venus şi sfera de forţă a lui Mercur, aflate respectiv în constelaţia zodiacală a Săgetătorului, în constelaţia zodiacală a Peştilor şi în constelaţia zodiacală a Fecioarei

Această configuraţie zodiacală ocupă constelaţiile zodiacale Săgetător, Peşti şi Fecioară fiind alcătuită din opoziţia sferei de forţă a lui Uranus cu sferele de forţă ale lui Venus şi Mercur aflate în conjuncţie şi din cuadraturile pe care sfera de forţă a planetei Pluto le realizează cu aceste planete (Venus şi Mercur), şi respectiv cu sfera de forţă a lui Uranus. Careul supranumit „în T mobil” datorită sferelor de forţă ale planetelor care contribuie la realizarea sa, dar mai ales datorită Elementelor ce sunt angrenate (Pământ, Foc şi Apă), are o puternică forţă de transformare interioară ce este aptă să ne conducă mai rapid decât de obicei către o anumită stare de luciditate, intuiţie, încredere în ajutorul divin, discernământ spiritual, adaptabilitate rapidă la situaţiile neaşteptate cu care ne confruntăm şi atenţie maximă, spontană spre centrul de interes al momentului. Pentru aceasta este însă necesar să avem o minte rapidă, flexibilă, spirit de orientare, gândire simbolică ce este aptă să descopere semnificaţia spirituală a evenimentelor sau semnificaţia unui aspect de moment. Trebuie să fim atenţi căci ne pot crea anumite dificultăţi tendinţele frustrante, nevrotice, datorită conflictelor care apar în noi. O eventuală izolare sau chiar MAUNA ne vor ajuta să realizăm cu uşurinţă introspecţiile de care avem nevoie.

CELE MAI IMPORTANTE ASPECTE ALE MOMENTULUI DE HIATUS

Trigonul dintre sfera de forţă a Soarelui şi sfera de forţă a lui Pluto în constelaţiile zodiacale Fecioară - Săgetător este un aspect foarte interesant mai ales ca tip de energie astrală deoarece, deşi este un aspect benefic prin definiţie, el se manifestă în constelaţii zodiacale care sunt expresia elementelor oarecum incompatibile Pământ şi Foc.

Deşi este practic un trigon separant care este pe cale să devină cuadratură, energia astrală pe care o conţine şi o manifestă este cu atât mai mare şi oarecum mai greu de folosit deoarece ea presupune printre altele o puternică aspiraţie spirituală, spirit de sacrificiu, abnegaţie, dăruire necondiţionată către DUMNEZEU, capacitate deosebită de interiorizare, stare exemplară de solaritate. Este ultimul trigon dintre sfera de forţă a Soarelui şi sfera de forţă a lui Pluto în constelaţia zodiacală a Săgetătorului. Începând cu anul viitor, acest trigon va avea loc pentru un interval foarte lung de timp în constelaţiile zodiacale Fecioară - Capricorn anunţând astfel anumite vremuri când tot ceea ce s-a transformat pe durata tranzitului sferei de forţă a lui Pluto (în cadrul constelaţiei zodiacale a Săgetătorului), se va concretiza apoi pe durata tranzitului sferei de forţă a lui Pluto în cadrul constelaţiei zodiacale a Capricornului.

Trigonul dintre sfera de forţă a lui Saturn şi sfera de forţă a lui Jupiter în constelaţiile zodiacale Fecioară – Capricorn

La modul general vorbind acest trigon susţine atât realizarea socio-profesională, cât şi pe cea materială. Mai mult decât atât, acest aspect susţine orice proces de vindecare, orice efort de lungă durată benefic orientat şi orice proces de maturizare a fiinţei umane în relaţia ei directă cu sfera socială. Din punct de vedere spiritual, energia astrală pe care o face să se manifeste acest aspect ne ajută să asimilăm şi să manifestăm simţul măsurii, generozitatea, perseverenţa, puterea de a ocroti, capacitatea de a ne manifesta fiecare dintre noi acolo unde trăim ca nişte SUI GENERIS călăuze sau fiinţe care îi ajută pe cei din preajma lor să înţeleagă şi să descopere adevărurile divine. Este necesar să avem în vedere că relaţiile amoroase care încep în aceste circumstanţe astrologice vor putea fi de lungă durată, cu şanse mari de realizare spirituală.

Cuadratura dintre sfera de forţă a lui Pluto şi sfera de forţă a lui Uranus în constelaţiile zodiacale Săgetător – Peşti

Acest aspect este extrem de interesant căci apare ca o SUI GENERIS carte de vizită, momentul său plenar de forţă astrală urmând să se producă abia peste câţiva ani. Până în anul 2012 el se va tot repeta ca o SUI GENERIS repetiţie la teatru care anticipează vremurile viitoare, atunci când tranzitul sferei de forţă a lui Uranus prin constelaţia zodiacală a Berbecului va aduce mari şi adevărate energii novatoare pentru actuala rasă umană. Deocamdată faptul că această cuadratură începe cu sfera de forţă a lui Pluto în constelaţia zodiacală a Săgetătorului poate fi considerat ca un SUI GENERIS „antrenament” astrologic pentru noi, al cărui înţeles tainic este acela de a ne impulsiona atât devotamentul extraordinar, cât şi unele renegări divine disperate. Acest aspect divin indică faptul că lumea în ansamblul ei se află în pragul unor înnoiri fundamentale, înnoiri care implică aproape întotdeauna anumite sacrificii, unele renunţări şi alegeri înţelepte, anumite detaşări şi, nu în ultimul rând, un curaj divin total în acceptarea cu luciditate a ceea ce este.

Unele informaţii suplimentare care ne permit să înţelegem noţiunea de „puritate” ce este corelată cu constelaţia zodiacală a Fecioarei

Nevoia de puritate este înainte de toate o tainică aspiraţie spirituală. Aceasta presupune să nu distorsionăm şi să nu pervertim în nici un fel energiile neutre care ne vin de la DUMNEZEU. Numai ideea că ceva sau cineva ar putea provoca o astfel de pervertire sau distorsionare face ca în sfera subconştientă influxul subtil astral caracteristic constelaţiei zodiacale a Fecioarei să fie într-o anumită măsură „alterat” de unele stări de frică, de panică care este cu putinţă să provoace uneori stări de disperare sau depresie. Mai ales din punct de vedere erotic acest influx subtil astral poate face să apară unele probleme. În special în civilizaţiile tradiţionale arhaice, jocul amoros era o acţiune de o importanţă cosmică, în cadrul căruia cuplul acţiona la unison cu imense energii benefice creatoare ce aveau un ecou armonic, sublim în tot universul. În astfel de momente, vestalele-fecioare acţionau pline de frenezie şi de adoraţie, dăruindu-se amoros zeului adorat care cobora pe Pământ pentru a însămânţa, pentru a fertiliza, pentru a pune bazele unei vieţi noi, armonioase, calitativ superioare. Iată de ce în subconştientul colectiv fuziunea amoroasă bazată pe iubire, transfigurare şi cosmizare constituie amintirea unui ritual străvechi care era deopotrivă terestru şi celest. În felul acesta se acţiona prin intermediul aspectelor pământeşti asupra cerului şi se capta energia subtilă benefică a cerului pentru a se impulsiona şi armoniza viaţa pământească. Mai ales la acest nivel care este acela al energiei sexuale – ce este în realitate energia tainică fundamentală a vieţii – se petrece întotdeauna în Natură ceva minunat în perioada constelaţiei zodiacale a Fecioarei. În cadrul acestei perioade, care totodată însemna sfârşitul verii, plantele, de exemplu, erau supuse unui SUI GENERIS ceremonial cosmic de transmutare şi sublimare a energiilor lor tainice. În felul acesta se făcea trecerea de la energia grosieră a formei la energia subtilă rafinată, pură a conţinutului. Practic, în acel interval de timp plantele înmagazinează întreaga informaţie energetică în acel ceva tainic care este sămânţa lor. Prin urmare, în acel interval de timp în care noi culegem roadele şi ne bucurăm din plin de belşugul toamnei, totul în natură se „înmulţeşte” la un nivel infinitenzimal unde natura în general, plantele şi pomii se salvează totodată ca specie. Apoi, noi vom consuma ceea ce se vede, iar pământul fertil şi primitor va îmbrăţişa şi va închide în el tot ceea ce în aparenţă nu se vede fizic. Iată de ce această constelaţie zodiacală (a Fecioarei) este una cu totul specială. Se poate spune că nu poate supravieţui şi nici nu poate rodi decât ceea ce este pur şi perfect. Nimic nu poate fi însă pur şi perfect dacă fapta respectivă sau acel „ceva” nu conţine totodată şi sacrificiul, activitatea, iubirea şi compasiunea. Chiar dacă nu ne dăm seama de aceasta, plantele conţin sacrificiul lor în sine, prin care ele se împart în ceea ce ne revine nouă, oamenilor, şi ceea ce trebuie să revină Pământului. Privite din acest punct de vedere, plantele sunt rodul tainic al proceselor permanente de transmutaţie biologică şi de sublimare a energiilor telurice şi a energiilor astrale care face posibilă apoi creşterea, coacerea şi rodirea. În felul acesta, ele ne apar ca fiind o rezultantă a compasiunii divine, prin intermediul căreia DUMNEZEU TATĂL ne hrăneşte din trupul Său. Strămoşii noştri înţeleseseră chiar foarte bine aceste aspecte tainice care astăzi, pentru marea majoritate a fiinţelor umane, par banale poveşti. Ştiind aceasta, se cuvine să mulţumim entităţilor sublime, tainice care trăiesc pe planetele din constelaţia zodiacală a Fecioarei şi care, prin intermediul constelaţiei zodiacale cu acelaşi nume infuzează an de an sfera Pământului cu aceste energii astrale tainice pe care apoi noi le folosim pentru a deveni înainte de toate fiinţe umane umile, pline de compasiune, altruiste, trezind, dinamizând şi amplificând în noi discernământul spiritual pentru a ne ajuta să înţelegem realitatea înconjurătoare şi pentru a ocroti totodată misterele şi farmecul nebănuit al vieţii.

Redactarea finală a acestui text a fost realizată de profesor yoga Gregorian Bivolaru
 
Citiţi şi:
MISTERELE DEZVĂLUITE ALE MOMENTULUI OCULT AL HIATUSULUI

yogaesoteric
august 2008


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga