Fiinţele extraterestre binefăcătoare, care asistă şi protejează planeta Pământ

Subiectul civilizațiilor extraterestre a fost şi rămâne unul sensibil atât în mass media, cât şi în cercurile puterii. Cu toate acestea, în ultimii ani, existenţa civilizațiilor extraterestre a început să fie luată tot mai mult în serios atât de oamenii de ştiinţă, cât şi de clerul de la Vatican. Cardinalii se întreabă ce se va petrece dacă într-adevăr se vor descoperi extratereştri, iar papalitatea a dat chiar un comunicat în care precizează că „este posibil ca Dumnezeu să fi creat fiinţe extraterestre”. Într-adevăr, a crede că suntem singura civilizaţie din Universul Fizic, care pentru ştiinţă apare aproape infinit, înseamnă nu doar o dovadă de imens orgoliu, dar şi de o crasă ignoranţă. Calculul matematic al probabilităţilor este edificator în sensul existenţei civilizațiilor extraterestre, iar formula lui Drake din astrofizică nu lasă urme de îndoială.

Sursele de cercetare şi autentificare a fenomenului OZN sunt numeroase, dar cele mai multe sunt tăinuite. Printre cele vizibile, merită să menţionăm chiar Observatorul Vaticanului, care după mai multe mutări succesive activează în prezent în Tucson, Arizona, în Statele Unite ale Americii. Este unul dintre cele mai performante din lume şi este deservit de preoţii iezuiţi, fiind în acelaşi timp conectat cu Centrul Astronomic de la castelul Gandolfo (reşedinţa de vară a papilor) prin intermediul internetului. El poate cerceta galaxii aflate la 5 miliarde de ani lumină distanţă de planeta noastră. Dacă vom menţiona că pentru construcţia lui au fost necesare 3,5 miliarde de dolari, care au fost donate de un grup de mari oameni de afaceri americani, şi dacă vom lua în consideraţie faptul că acest observator se află sub jurisdicţia iezuiţilor, vom înţelege imediat conexiunea francmasonică şi interesul imens pe care masonii îl acordă civilizațiilor extraterestre.

La suprafaţă însă, lucrurile stau cu totul altfel, politica generală fiind aceea de dezarmare a subiectului şi de minţire a populaţiei. Un exemplu clar în această direcţie este declaraţia dată de NASA, ca răspuns la stupefiantele relatări despre extratereştri făcute de faimosul astronaut american Edgar Mitchell, component al echipajului de pe Apollo 14. În sinteză, el afirmă că extratereştrii i-au contactat pe oameni de mai multe ori, însă guvernele principalelor puteri ale lumii au ascuns adevărul timp de peste 60 de ani.

Edgar Mitchell susţine că a ştiut de vizita unor OZN-uri pe Pământ, datorită informaţiilor la care a avut acces în anii în care a lucrat pentru NASA, însă de fiecare dată ele au fost ascunse publicului larg. O comparaţie la nivel tehnologic între lumea noastră şi cea a extratereştrilor este cu siguranţă în defavoarea noastră, susţine astronautul american. Potrivit acestuia, tehnologia oamenilor „nu este nici pe departe atât de sofisticată ca a lor”, iar „dacă ei ar fi fost cu adevărat ostili, noi am fi dispărut de mult timp”. Iată continuarea declaraţiei lui Edgar Mitchell asupra acestui subiect: „Am fost suficient de privilegiat să aflu că am fost vizitaţi pe această planetă şi că fenomenul OZN-urilor este real. Subiectul a fost foarte bine acoperit de toate guvernele, timp de 60 de ani, dar încet-încet, aceste informaţii au ieşit la iveală, iar câţiva dintre noi am fost privilegiaţi să fim înştiinţaţi cu privire la aceste lucruri.

Oficialii NASA au negat însă imediat comentariile astronautului. Într-un comunicat oficial, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Spaţiale Americane a declarat că: „NASA nu urmăreşte OZN-uri. NASA nu este implicată într-o activitate de acoperire a existenţei extratereştrilor pe această planetă sau oriunde în Univers”. Într-adevăr, NASA nu urmăreşte OZN-uri – acest tip de acţiuni fac parte din acţiunile militare strict secrete – dar, aşa cum au precizat mai mulţi autori consacraţi care au citat surse oficiale militare sub anonimat, NASA reprezintă chiar acoperirea necesară pentru conlucrarea guvernului american cu civilizațiile extraterestre, precum şi pentru diferitele contacte care se realizează cu OZN-urile ori cu extratereştrii.

Dacă citim cu atenţie lucrările de specialitate în acest domeniu, putem remarca similaritatea istoriilor ruseşti şi americane privind OZN-urile prăbuşite şi extratereştrii capturaţi, ceea ce ridică probleme unor grupuri de interese aflate la putere, la cel mai înalt nivel, în America şi în alte ţări. Apare evident faptul că ele lucrează laolaltă pentru a dezinforma publicul larg în această privinţă. Nu trebuie neglijată nici ipoteza că, în loc să recunoască faptul că nu ştiu ce se întâmplă, anumite cercuri încearcă să profite de psihoza ipoteticei invazii extraterestre, spre realizarea unor obiective proprii. Prin urmare, omenirea este confruntată de zeci de ani cu o acțiune de dezinformare şi, ca orice astfel de acţiune, ea este structurată pe mai multe nivele, ca foile de ceapă.

Primul strat este acela că „fenomenul OZN nu există”. Acest nivel de dezinformare este destinat mai ales celor ignoranţi şi destul de proşti ca să creadă serviciul de contrainformaţii şi părerea generală de tip: „eu nu cred în prostiile astea de farfurii zburătoare sau în extratereştri”. În jurul acestui strat vine cel de-al doilea, exemplificat prin documentele de tip Majestic-12, care arată că Guvernul şi Casa Albă cunosc adevărul despre OZN-uri, dar îl ascund. A treia foaie de ceapă, asupra căreia ne atrage atenţia reputatul scriitor în domeniu William Cooper, dar şi alţii, susţine că extratereştrii sunt aici, pe pământ şi ei sunt de fapt cei care conduc lumea.

Faptul mai puţin cunoscut, dar evidenţiat mai ales de anumite societăţi secrete şi cercuri ezoterice, este că întreaga activitate a diferitelor tipuri de civilizaţii extraterestre care survolează planeta noastră şi au interese aici (numărul lor este estimat la 12 sau 13) sunt la rândul lor sub o strictă supraveghere a două sau trei civilizaţii extraterestre extrem de avansate tehnologic şi chiar spiritual, ele fiind eminamente benefice pentru omenire. Destinul Pământului ar fi fost complet altul în lipsa acestui „serviciu intergalactic de securitate”, care nu permite decât în anumite limite imixtiunea civilizaţiilor avansate în viaţa altor civilizaţii mai puţin evoluate. Referinţele la extratereştrii benefici nu sunt prea multe, dar cert este faptul că ei supraveghează planeta noastră încă din negurile timpului, asigurând astfel perpetuarea speciei oamenilor şi progresul lor la toate nivelele. Acest tip de civilizaţie superdezvoltată are acces direct atât la unele planuri subtile interdimensionale, cât şi la energia timpului.

Citiți și:
Proiectul Majestic 12 – prezența extraterestră pe Terra
ȘTIAȚI CĂ… Un fost cercetător din cadrul NASA susţine cu tărie că extratereştrii chiar există…
Un interviu cu peruanul Sixto Paz Wells care a fost contactat de către extratereştrii benefici ce trăiesc pe Ganymede, satelitul lui Jupiter

 

yogaesoteric
21 august 2008

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More