Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Culmea ecologiei ! Britanicilor li se recomandă să se limiteze la doi copii pentru a combate încălzirea globală

de Mihai Vasilescu

Medicii de familie din Marea Britanie îşi sfătuiesc pacienţii să se limiteze la a avea doar doi copii, pe motiv că astfel îşi aduc contribuţia la combaterea încălzirii globale şi a schimbărilor climatice.

Britanicilor li se spune că populaţia globului este mult prea mare şi că în curând resursele planetei nu vor mai fi suficiente pentru a ne întreţine pe toţi. Încălzirea globală şi schimbările climatice ar fi cauzate, spun ei, de numărul prea mare de oameni şi de aceea populaţia globului trebuie bine controlată sau chiar redusă.

Jurnalul Medical Britanic (British Medical Journal) îi îndeamnă pe medicii englezi să îşi aducă contribuţia în lupta contra schimbărilor climatice. Nu au altceva de făcut decât să îşi determine pacienţii să devină conştienţi că un copil născut în Marea Britanie consumă mult mai multe resurse şi generează o poluare mult mai mare decât unul născut  într-o ţară din lumea a treia. Grupul de dezbateri (think-tank) Optimum Population Trust a calculat că un nou-născut britanic va duce la o creştere a emisiilor de gaze poluante de 160 de ori decât un nou-născut din Etiopia. De aceea britanicii ar trebui să se gândească foarte bine dacă să mai facă copii, şi în cazul în care decid totuşi aceasta să se limiteze la maxim doi.

John Guillebaud, profesor emerit de planificare familială şi sănătatea reproducerii la University College din Londra susţine că „lucrul cel mai simplu pe care îl poate face cineva este să se oprească la doi copii sau măcar să aibă un copil mai puţin decât îşi doreşte. Aceasta este cea mai mare contribuţie pe care un cuplu o poate aduce pentru a face planeta locuibilă pentru generaţiile viitoare. Nu vom pune presiune, dar medicii vor trebui să informeze populaţia, să insiste asupra metodelor de contracepţie şi să înceapă prin a da chiar ei exemplu în această direcţie. Este acelaşi lucru cu a utiliza maşini care nu poluează.”

Deşi vorbeşte iniţial de britanici, John Guillebaud dă drept exemplu… Iranul, unde „familiile au în medie cinci copii şi ar trebui să se limiteze la doi, prin introducerea unor politici de planificare familială şi contracepţie adecvată.”

Profesorul Martin Parry, copreşedinte al Grupului Interguvernamental pentru Studiul Schimbărilor de Climă îl contrazice însă: „este important să avem politici de control al populaţiei, dar schimbările climatice nu ar trebui folosite ca pretext pentru a justifica planurile de reducere a populaţiei globului. Principala cauză a schimbărilor climatice este dezvoltarea tehnologică. Ar trebui să ne concentrăm mai degrabă să ne menţinem nivelul de trai utilizând tehnologii nepoluante. Acest lucru poate fi realizat fără a fi necesară reducerea populaţiei.”

Citiţi şi :
Nick Rockefeller recunoaşte că scopul elitei mondiale este reducerea la jumătate a populaţiei globului şi controlul prin implantul de microcipuri
Epidemiile şi războaiele, metode criminale de control al populaţiei. Cineva are grijă să nu fim prea mulţi…


yogaesoteric
25 septembrie 2008






Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga