Palat, avion şi 22 de oameni pentru preşedintele Uniunii Europene

de Mihai Vasilescu
 

Aprilie 2008. Oficialii UE demonstrează încă o dată că atunci când iau decizii nu le pasă de cetăţenii ţărilor europene, ci doar de propriile planuri. Fără a aştepta ratificarea Tratatului de la Lisabona, ei au decis că preşedintele Uniunii Europene (poziţie inexistentă în acest moment, dar prevăzută de acest tratat) va avea o reşedinţă asemănătoare cu Casa Albă, avion personal şi un cabinet alcătuit din cel puţin 22 de persoane.

Acest subiect a fost discutat la Bruxelles în timpul unei cine de lucru private, concept care reprezintă un non-sens, întrucât lucrările oficialilor europeni ar trebui să fie mereu publice. Alături de înalţi oficiali UE, la această cină au participat, la invitaţia preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, ambasadorii ţărilor membre ale Uniunii Europene.

Cel mai mult s-a discutat despre numărul de persoane care vor alcătui echipa preşedintelui. În final s-a convenit că nu poate fi vorba de mai puţin de 22, întrucât mărimea cabinetului prezidenţial trebuie să reflecte puterea şi importanţa acestei poziţii. Prin comparaţie, Baroso are un cabinet alcătuit din doar 13 persoane.

S-a insistat apoi asupra faptului că acestui post trebuie să i se aloce un avion personal şi o reşedinţă oficială, demnă de statutul său, după modelul Casei Albe. Cum se vehiculează intens numele lui Tony Blair ca favorit la poziţia de preşedinte al Uniunii Europe, jurnaliştii independenţi se întreabă în glumă dacă acest avion va fi botezat „Blair Force One” (parafrazând numele avionului preşedintelui Statelor Unite ale Americii, „Air Force One”).

Unul din diplomaţii care au particpat la această cină a descris aceste discuţii ca fiind „foarte informale”, atunci când a fost solicitat de jurnaliştii independenţi să povestească despre ea. Modul în care ele s-au desfăşurat şi importanţa subiectului, în condiţiile în care Tratatul de la Lisabona nu a fost ratificat, a iscat multe reacţii. Puţine au apărut însă şi în presă.

William Hague, secretarul de externe al Cabinetului Shadow al Marii Britanii (structură care în sistemul britanic joacă rolul opoziţiei şi propune politici alternative faţă de cabinetul primului-ministru) a subliniat: „Aceasta arată cât de nedemocratic este tot acest proces. Se iau decizii cruciale pentru Uniunea Europeană, iar Parlamentul, ca să nu mai vorbim de cetăţenii britanici sunt ţinuţi în întuneric.”

Asociaţia „Open Europe” (Europa deschisă) a avertizat că lansarea unor negocieri informale despre rolul unui ipotetic preşedinte al Uniunii Europene este „o ofensă la adresa cetăţenilor Uniunii”. „Politicienii europeni”, a adăugat Paul Stephenson, purtătorul de cuvânt al asociaţiei, „pretind că Tratatul de la Lisabona va face Uniunea mai transparentă, dar iată un alt exemplu de jocuri de culise, care ne arată că secretomania este deja ceva obişnuit la Bruxelles.”

Citiţi şi:
Tot mai mulţi lideri europeni se opun Tratatului de la Lisabona
Oficialii europeni par decişi să nu ţină cont de voinţa locuitorilor Europei

yogaesoteric
28 septembrie 2008

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More