Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Prin YOGA am devenit un om mai bun

Eram studentă când am început să practic YOGA în cadrul cursurilor MISA; la vremea respectivă eram foarte preocupată de metode de autoperfecţionare. Citeam foarte mult, învăţasem două limbi străine încă din copilărie, aveam o mare pasiune pentru natură, studiasem pianul de la cinci ani... Aş spune că orizontul meu era destul de vast, dar lipsit de profunzime. De asemenea, făceam sport de performanţă şi simţeam nevoia unui antrenament fizic şi mental suplimentar care să-mi îmbunătăţească prestaţia (nu prea grozavă, mai ales în cadrul competiţiilor). Aparent eram relativ sănătoasă, dar din cauza suprasolicitării fizice ajunsesem să am anumite probleme cu coloana vertebrală; corelat cu aceasta, aveam migrene chinuitoare.

M-am apucat să practic YOGA cu seriozitate şi entuziasm. Aspectele teoretice legate de centrii de forţă şi structura energetică a fiinţei umane, prezentate în cadrul primelor cursuri, au fost foarte convingătoare pentru mine. Am căpătat convingerea fermă că absolut orice afecţiune sau problemă se poate rezolva prin intermediul exerciţiilor YOGA, chiar a celor foarte simple, învăţate la început. Încă de pe atunci, nu a existat nici măcar o singură zi în care să nu practic măcar 30 de minute de exerciţii yoghine. Ceea ce m-a convins definitiv că YOGA este ceea ce-mi doresc a fost faptul că YOGA tradiţională subliniază importanţa aspectelor etice şi morale. Pe fondul educaţiei pe care am primit-o în familie, foarte riguroasă din acest punct de vedere, am apreciat deosebit promovarea acestor idealuri morale.

Primul rezultat spectaculos pentru mine pe care l-am obţinut a fost dispariţia completă şi rapidă a migrenelor. Acest lucru s-a produs pe nesimţite, în interval de patru săptămâni după începerea practicii YOGA. Explicaţia este simplă: făceam foarte conştiincios exerciţiile de încălzire şi ultimul dintre acestea acţionează asupra coloanei, eliminând cauza respectivelor migrene. În acea perioadă am apreciat foarte mult şi efectele relaxărilor yoghine, care îmi produceau o stare de fericire ce dura ore în şir. Remarcând eficienţa tehnicilor YOGA, mi-am propus să practic zilnic o oră-două de ASANA-e, ceea ce am reuşit aproape zilnic în cei aproape 20 de ani de când practic YOGA. Efectele psihice şi mentale ale posturilor corporale yoghine nu au întârziat nici ele să apară. Rezultatele mele şcolare, foarte bune şi înainte, au devenit excepţionale, cu un efort mult mai mic. Performanţele mele sportive au devenit spectaculos de bune, dar au început să mă intereseze din ce în ce mai puţin. Chiar şi la pian cântam mult mai bine. Am avut de câştigat pe toate planurile... starea psihică, tonusul, sănătatea. Dintr-o fiinţă singuratică şi introvertită am devenit, gradat, sociabilă şi (uneori) expansivă.

Gradat însă am remarcat şi cel mai important beneficiu: modificarea perspectivei asupra vieţii printr-o extrem de subtilă transformare interioară. Am început să mă preocup de aspecte mai profunde şi mi-am pierdut interesul pentru o mulţime de activităţi facile, lipsite de sens, cu care îmi iroseam timpul.

Unul dintre efectele extrem de importante ale practicii YOGA – pe care îl pot aprecia mult mai bine acum, privind înapoi către vârsta respectivă – a fost absenţa completă, din viaţa mea de tânără femeie, a problemelor de natură sexuală şi amoroasă prin care majoritatea colegelor mele treceau la vârsta respectivă (teama de sarcină, o mulţime de frustrări şi o mare ignoranţă şi inconştienţă în ceea ce priveşte aspectele sexuale). Urmărind să pun în aplicare soluţiile ingenioase pe care le oferă continenţa sexuală şi să am numai relaţii bazate pe iubire reciprocă, am beneficiat aproape permanent de o viaţă amoroasă împlinită şi profund satisfăcătoare care m-a făcut să mă maturizez armonios în plan afectiv. Am descoperit cât de important este, ca femeie, să mă vitalizez armonios şi să îmi descopăr şi să-mi amplific senzualitatea (lucruri care înainte nu mă interesau absolut deloc, considerându-le oarecum inferioare ca importanţă). Am început să am o perspectivă net diferită asupra fiinţei mele şi asupra scopului vieţii mele.

În concluzie, de aproape 20 de ani practic YOGA conştiincios şi cu perseverenţă. Practica YOGA înseamnă pentru mine atât respectarea unor anumite principii şi a unui anumit mod de viaţă, cât şi realizarea unor tehnici de YOGA. Acestea cuprind următoarele aspecte:
- alimentaţie lacto-vegetariană
- folosirea tratamentelor naturiste
- practica meditaţiei yoghine
- practica tehnicilor de HATHA-YOGA (în special posturi corporale, ASANA-e)
- respectarea principiilor sistemului KARMA YOGA în toate acţiunile pe care le realizez
- respectarea principiilor morale şi etice yoghine.
Ca şi timp alocat practicii zilnice, aceasta variază între o oră şi 3-4 ore, în vacanţe sau în perioade mai libere.

Nu exagerez deloc afirmând că, datorită practicii YOGA, am o viaţă armonioasă şi împlinită, atât în plan personal, cât şi în plan profesional şi social. La aproape 40 de ani, am un trup armonios, suplu şi flexibil şi mă simt foarte bine în trupul meu. Vârsta nu şi-a pus aproape deloc amprenta asupra mea, mi se spune de obicei că par a avea cel mult 30 de ani. Nu am nici măcar un singur rid şi nu am nevoie să folosesc tone de cosmetice pentru a-mi menţine imaginea. Din punct de vedere psihic, sunt foarte optimistă şi mi-am dezvoltat foarte mult simţul umorului. Mi-am trezit prin practica YOGA unele calităţi pe care nu consider că le manifestam mai deloc înainte, cum ar fi sociabilitatea, senzualitatea, entuziasmul, bunăvoinţa, amabilitatea. Nu am niciun fel de probleme psihice şi îmi rezolv singură cu efortul adecvat, prin practică YOGA, toate dezechilibrele cu care mă confrunt sau eventualele afecţiuni. Am o viaţă de familie foarte împlinită şi fericită. Soţul meu este şi el yoghin, ceea ce ne ajută foarte mult în menţinerea unei stări de armonie în cuplu. Consider că şi rezultate profesionale deosebite pe care le am se datorează în mare parte practicii YOGA, care mi-a conferit o imensă putere de muncă, inspiraţie, îndrăzneală, m-a ajutat să-mi depăşesc timiditatea şi să mă pot manifesta fără trac în public. Nu întâmplător, am avut diferite poziţii de conducere în care m-am descurcat fără dificultăţi. În ciuda campaniei de imagine împotriva MISA, eu nu am avut niciodată probleme cu colegii mei de serviciu, deoarece oamenii mă cunosc foarte bine şi prin urmare nu au putut să creadă calomniile legate de MISA.

Cel mai important aspect ţine de latura valorică a vieţii. Simt că am o stare de echilibru şi autonomie, am un ţel precis în viaţă, am repere foarte clare, nu sunt deloc o persoană influenţabilă şi sugestibilă. Prin YOGA am devenit un om mai bun şi mai ales, mi-am dat seama care este rostul existenţei mele ca fiinţă umană. Am descoperit latura spirituală a vieţii şi existenţa lui DUMNEZEU, dar aceste lucruri ţin de o anumită intimitate astfel că nu voi încerca să le exprim în cuvinte.

Maria, an 20

Ciţiţi şi:
YOGA: o cale către Infinit 
Yoga: o scurtă definire 


yogaesoteric
octombrie 2008






Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga