Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Bolile cu transmitere sexuală

de Liliana Popa

Bolile cu transmitere sexuală (BTS), denumite şi boli venerice, sunt afecţiuni care sunt transferate de la o persoană la alta în timpul fuziunii sexuale. Există cel puţin 25 de astfel de BTS diferite, care au o gamă variată de simptome.
Legea fundamentală a rezonanţei care funcţionează în univers se aplică şi în aceste cazuri. Trebuie să existe o similaritate energetică la nivel genital între cel care are boala şi cel care o primeşte, pentru ca maladia să poată fi transmisă. Microorganismele care determină diferitele boli cu transmitere sexuală au o frecvenţă de vibraţie joasă, obiectivând existenţa unor planuri energetice care vehiculează energii perturbate. În momentul în care energiile în zona genitală nu sunt armonioase şi ajung să fie similare ca frecvenţă de vibraţie cu unul din aceşti patogeni, există multe şanse ca să apară/să se contacteze o astfel de boală. Starea de iubire profundă şi de dăruire autentică în timpul fuziunii amoroase acţionează ca veritabile filtre care nu permit trecerea agenţilor patogeni care determină astfel de boli.

Flora vaginală normală – o barieră pentru agenţii patogeni obişnuiţi

Regiunea vaginală are o concentraţie mai mare de bacterii decât orice altă zonă a organismului, cu excepţia intestinului gros. Aceste microorganisme care există în mod normal în vagin poartă numele de bacili Döderlein şi formează flora vaginală, protejând zona respectivă de proliferarea agenţilor patogeni. O floră vaginală normală ajută la prevenirea infecţiilor cu ciuperci prin consumarea substanţelor produse de mucoasa vaginală, substanţe care altfel ar putea fi folosite de patogeni pentru proliferare. În momentul în care echilibrul florei vaginale se perturbă, vor apare infecţii cu diferite ciuperci sau bacterii.
În momentul în care se realizează un control de specialitate al florei vaginale prin prelevarea de secreţie, buletinul de analiză va conţine informaţii referitoare la tipul de celule prezente în secreţie –  celule epiteliale („epitelii”), leucocite şi frecvenţa acestora, precum şi scorul modificat Ison-Hay privitor la stadializarea florei şi anume: grad 0 – celule epiteliale şi lipsa bacteriilor; grd I – flora vaginală normală (prezenţi lactobacili); grd II – număr redus de lactobacili şi floră bacteriană mixtă, grd III – doar floră bacteriană mixtă, foarte puţini sau absenţi lactobacili; grd IV – doar coci Gram pozitivi. Infecţia vaginală cu diferiţi patogeni se va însoţi cu o floră de grad II, III sau IV.

Infecţia cu candida

În mod normal, candida există în cantitate redusă în vagin, în gură şi în tractul digestiv uman. Cea mai frecventă cauză fiziologică a apariţiei candidozei vaginale este dată de creşterea dizarmonioasă a cantităţii  de estrogeni în organism. Aceasta determină o acumulare crescută de glicogen la nivelul mucoasei vaginale, formând astfel un mediu favorizant pentru proliferarea acestui patogen. Acumularea crescută de glicogen determină o creştere a acidităţii vaginale. Această modificare de PH reduce dezvoltarea altor microorganisme care, în mod natural, inhibă apariţia şi proliferarea candidei. Manifestarea clinică a acestei infecţii include mâncărimi, senzaţie de arsură, dispareunie (dureri la contact sexual), roşeaţă şi edem care sunt prezente atât la nivelul labiilor cât şi al cavităţii vaginale. Secreţia care rezultă este groasă, albă şi are o consistenţă brânzoasă. Chiar dacă secreţia poate fi într-un fel apoasă, ea nu are miros.
Factorii fizici care pot favoriza apariţia candidozei sunt: tratamentele cu antibiotice, diabetul zaharat, sarcina, contraceptivele care conţin doze crescute de estrogeni, probleme ale sistemului imun, probleme ale tiroidei, afecţiuni endocrine, terapie cu coricosteroizi (cortizol).

Infecţia cu Chlamydia

Acest tip de infecţie este deseori asimptomatică – aspect ce îngreunează punerea diagnosticului şi, prin urmare, facilitează răspândirea ei. Inflamarea mucoasei vaginale însoţită de apariţia unei secreţii poate fi uneori un indiciu al acestei infecţii. Mai des, femeia care are infecţie cu chlamydia poate observa o sângerare uşoară, în special după actul amoros, şi poate avea dureri în abdomenul inferior şi pelvis.  Vaginita chlamydiană este o infecţie obişnuită la femeile tinere (18-35 ani) care au mai mulţi parteneri sexuali. De asemenea chlamydia în cazul femeilor mai poate determina, în funcţie de sediul  preponderent de localizare a infecţiei, inflamarea uretrei (uretrită), a colului uterin (cervicită), a trompelor (salpingită) sau a mucoasei uterine (endometrită). În cazul bărbaţilor infecţia cu chlamydia se poate manifesta ca uretrită sau epididimită (inflamarea epididimului), determinând apariţia unei secreţii uretrale, urinări frecvente, dureri la urinare, dureri sau senzaţie de tensiune la nivelul scrotului, senzaţie de congestie sau de greutate la nivelul perineului.

Infecţia cu Gardnerella vaginalis

Infecţia cu acest patogen apare în special la femei şi rareori la bărbaţi, determinând o secreţie vaginală de cantitate mică sau moderată, subţire, omogenă, aderentă la mucoasă şi de culoare gri în general. PH-ul este scăzut datorită numărului crescut de lactobacili prezenţi în flora vaginală alterată. Nu apar semne de iritaţie vulvară. Rareori pot apare dureri la urinare sau la contact sexual. Labiile, colul uterin şi secreţia colului sunt normale. Dacă există totuşi şi semne de inflamaţie a colului, se va suspecta o infecţie concomitentă cu un alt patogen (gonococ, chlamydia sau virus herpetic).

Infecţia cu Trichomonas vaginalis

Acest microorganism are o perioadă de incubaţie (timpul de la momentul infecţiei/contactului până la apariţia simptomelor) de 4-28 de zile. În majoritatea cazurilor incubaţia durează aproximativ 10 zile. După această perioadă, urmează manifestarea simptomelor care va fi conexă cu micro-ulceraţiile produse prin infectarea epiteliului mucoasei vaginale. De obicei această infecţie se asociază şi cu alte infecţii genitale care sunt date de chlamydia, gonococ sau HIV. Bărbaţii, în 10-50 % din cazuri, pot fi asimptomatici. În cazul în care infecţia este manifestă, bărbaţii pot prezenta uretrită cu secreţie mucoasă, muco-purulentă sau purulentă. Infecţia se poate complica cu prostatită, epididimită sau balanită. În cazul tricomoniazei se consideră că femeia este sursa – purtătorul asimptomatic. În cazul femeilor acest patogen poate determina boală inflamatorie pelvină. Simptomatologia infecţiei tricomoniazice la femei include secreţia vaginală puternic mirositoare, de culoare galbenă sau galben-verzuie purulentă omogenă, senzaţia de arsură la nivel vaginal, dureri la contact sexual, roşeaţă vulvară/vaginală. Poate apare o indurare a abdomenului inferior, dar rar. Un aspect caracteristic este colul uterin inflamat cu aspect de căpşună (culoare roşiatică cu puncte roşu intens).

Infecţia cu mycoplasme/ureaplasme


Mycoplasmele şi ureaplasmele sunt microorganisme foarte mici, care nu au perete celular propriu şi astfel nu sunt sensibile la anumite antibiotice. Mycoplasmele trăiesc în afara celulelor, în tractul urogenital (mycoplasma hominis şi ureaplasma)  şi respirator (mycoplasma pneumoniae).
Mycoplasma hominis este frecvent determinată în tractul urogenital la adulţii sănătoşi. Acest patogen poate determina boli localizate la nivel genital atât la bărbaţi cât şi la femei. Mycoplasmele determină la bărbaţi uretrită. Ureaplasma determină pielonefrită sau epididimită, şi mai rar orhită (inflamarea testiculelor). La femei, mycoplasma nu dă vaginită (inflamaţia mucoasei vaginale) ci proliferează atunci când există vaginoză bacteriană – infecţie vaginală cu alte bacterii.  Mycoplasma poate cauza la femei salpingită sau inflamarea placentei (unde este cazul). Ureaplasma poate exista asimptomatic – a fost depistată la 40-80% din femeile active sexual şi care un prezentau niciun simptom de afecţiune genitală. Mycoplasma hominis a fost pusă în evidenţă la 23-50% din femeile active sexual şi asimptomatice pentru BTS. La bărbaţi s-a depistat acest tip de infecţie la un număr mai mic de persoane asimptomatice. La adulţii cu imunitate normală infecţiile date de mycoplasmele genitale sunt de obicei localizate şi nu dau boli severe.

Herpesul genital

Această infecţie este determinată în majoritatea cazurilor de virusul herpes simplex (HSV) tip 2 şi în mult mai puţine cazuri de virusul herpes simplex tip 1. Transmiterea virusului herpetic depinde de contactul direct, intim al persoanei susceptibile cu persoana care excretă virusul într-o formă simptomatică sau asimptomatică.
HSV invadează mucoasa sau ţesutul cutanat, se înmulţeşte la zona de intrare şi apoi migrează pe traiectul nervilor care inervează regiunea respectivă şi se instalează în ganglionii nervoşi – staţii de transmitere ale influxului nervos de la periferie spre măduva spinării şi creier. Una din caracteristicile herpesvirusurilor este faptul că intră în stare de latenţă după episodul activ, cantonându-se în  ganglionii sistemului nervos. În cazul herpesului genital, locul de latenţă a HSV este reprezentat de ganglionii nervilor sacraţi. Din starea de latenţă, HSV poate fi reactivat de stări febrile, traumatisme fizice, stres emoţional, lumina soarelui, menstruaţie şi orice acţiune sau stare care afectează apărarea imună, făcând astfel să apară manifestările cutanate sau mucoase caracteristice.
Virusul poate fi inactivat de temperaturi scăzute şi prin uscare.
Primul episod al herpesului genital de obicei este fie asimptomatic fie cu simptome foarte severe. Incubaţia este de 3-7 zile în medie, dar literatura de specialitate semnalează date de la o zi la 3 săptămâni pentru incubaţie. Episodul sever se însoţeşte de febră, dureri de cap, stare generală de rău, dureri musculare, dureri în zonele unde vor apare sau deja au apărut leziunile, arsuri pe traiectul nervos sau pe zonele de piele care sunt inervate de nervii respectivi, dureri la urinare, secreţie vaginală sau uretrală modificată, umflarea ganglionilor limfatici din zonă (ganglionii inghinali, sacraţi).

Erupţia herpetică are câteva trăsături caracteristice: veziculele cu lichid transparent apar în buchete, sunt precedate de arsuri, mâncărimi sau dureri în zona respectivă. La femei: veziculele herpetice apar pe labii, în vestibulul vaginal, în prima porţiune a vaginului şi se transformă în ulceraţii. Mucoasa este inflamată şi edemaţiată. Pot apare leziuni şi pe colul uterin. Uneori pot apare doar pe col. Simptomele pot include şi  dureri la urinare care pot fi foarte severe, arătând că herpesul genital se însoţeşte de uretrită. La bărbaţi: veziculele herpetice pot apare pe gland, prepuţ sau pielea penisului, uneori chiar pe scrot sau coapse. Uretrita poate apare în 30-40% din cazuri, însoţită de dureri la urinare şi secreţie mucoasă. Leziunile ulcerative persistă între 4 şi 15 zile, până formează cruste şi apoi pielea se vindecă. Este posibil ca să existe mai multe valuri de erupţie, în sensul că veziculele care se vor transforma ulterior în leziuni să nu apară toate de la început, ci în etape. Toată perioada în care există vezicule, leziuni apoi cruste, este infectantă – virusul se poate transmite cu uşurinţă, prin contactul cu zonele respective. Excreţia de virus mai durează 2-3 săptămâni după terminarea erupţiei, persoana putând deci infecta alte persoane în această perioadă.
După primul episod, odată achiziţionat acest virus teoretic el persistă toată viaţa la nivelul ganglionilor nervoşi regionali. Practic, dacă din punct de vedere energetic persoana respectivă îşi modifică radical energiile predominante la acest nivel, este posibilă eliminarea definitivă a virusului.
Cât timp însă virusul persistă în ganglionii nervoşi, fiind în stare de latenţă, există pericolul infectării şi altor persoane, deoarece există perioade de excreţie asimptomatică de virus (HSV este eliminat la nivelul mucoasei genitale fără să apară simptomele caracteristice). De aceea trebuie ca cei care ştiu că au avut herpes genital manifestat, să fie foarte atenţi pentru că pot oricând să transmită acest virus, chiar în lipsa simptomelor,  persoanelor susceptibile la această infecţie.
Reactivările infecţiei herpetice pot fi de intensitate mai mare sau mai mică, în funcţie de forţa factorului care a determinat ieşirea virusului din starea de latenţă (vezi mai sus factorii care scot HSV din latenţă). Uneori simptomele reactivărilor pot fi simple dureri fulgurante, sau senzaţii de arsură pe traiectul nervos, alteori pot fi manifestări severe, ca cele descrise mai sus. În general infecţia herpetică a fost corelată cu prezenţa unui sentiment de vinovăţie.

Infecţia cu virusul papilloma

O altă afecţiune severă la nivel genital sunt papiloamele (condiloma accuminata), excrescenţe  mai mici sau mai mari determinate de virusul papilloma uman (HPV). Acest patogen poate determina apariţia verucilor, a condiloamelor genitale, a papiloamelor ce pot apare în/pe diferite organe şi a carcinomului de col uterin. Există peste 100 de tipuri de virus papilloma uman. Studiile de specialitate au arătat că în mod preponderent tipurile 6, 11, 16, 18, 31 determină condiloame genitale, iar tipurile 16, 18, 33 sunt implicate mai ales în producerea carcinomului de col uterin.
HPV poate determina la nivel genital papiloame care pot fi însoţite sau nu de dureri. Uneori, în lipsa unor simptome evidente, virusul poate fi detectat doar printr-un test Papanicolau de rutină. Acest virus este uşor de transmis, dacă există similaritate energetică, deoarece celulele de pe suprafaţa papiloamelor se pot descuama foarte uşor şi aceste celule conţin virioni maturi, infectanţi. Această afecţiune, chiar dacă este tratată prin diverse metode alopate (cauterizare, excizie, etc.) recidivează atât timp cât încărcătura energetică la acel nivel şi o anumită atitudine de reţinere în a manifesta senzualitatea şi erotismul mai persistă.

Vaginoza bacteriană


Vaginoza bacteriană (VB) este o afecţiune foarte obişnuită ce determină diferite simptome acestea fiind în principal reprezentate de o secreţie lipsită de miros. O mare parte din femei care au VB sunt asimptomatice. Ceea ce determină apariţia acestei afecţiuni nu se cunoaşte, dar VB este asociată cu modificarea micromediului vaginal care are drept rezultat proliferarea în exces a anumitor bacterii care înlocuiesc lactobacilii florei normale. Bacteriile care se depistează în examenul secreţiei vaginale în cazul VB se pot trata, dar recurenţa este foarte obişnuită. VB a fost de asemenea asociată cu probleme mai grave de sănătate cum ar fi naştere prematură şi boala inflamatorie pelvină.

Aspecte esoterice legate de BTS

Cel de-al doilea centru de forţă al fiinţei umane, SWADHISTHANA CHAKRA, este centrul care guvernează în principal relaţiile sau integrarea fiinţei în plan social, relaţia intimă de cuplu şi activitatea amoroasă. Pe de altă parte organele sexuale reprezintă unul din cele cinci organe de acţiune (KARMENDRYA), structuri prin care mintea exteriorizează conţinutul său – gânduri, dorinţe, decizii, cu scopul de a le îndeplini. Astfel orice gând sau dorinţă conexe cu aspectele controlate de SWADHISTHANA CHAKRA mai devreme sau mai târziu se va manifesta la nivelul aparatului genital. Orice gând de nemulţumire, furie, tristeţe, mânie, vinovăţie, încăpăţânare, criticism, etc. formulat în legătură cu unul din domeniile amintite (relaţiile sociale, relaţia intimă, activitatea amoroasă) se va manifesta sub forma unei game de probleme la nivel genital, de la o simplă senzaţie de jenă sau leucoree nedeterminată de un agent patogen până la boli genitale sau urinare cu manifestări severe. Caracteristicile gândurilor dizarmonioase se vor regăsi în simptomatologia afecţiunii respective. Spre exemplu stările de furie şi mânie sunt emoţii fierbinţi care dacă sunt trăite în legătură cu aspectele amintite vor genera afecţiuni care se vor însoţi cu senzaţii de arsură la nivel genital.

Citiţi şi:
Fiziologia energetică a fiinţei umane: corpuri subtile, centri de forţă, canale energetice
Swadhisthana Chakra – sinteză

yogaesoteric
octombrie 2008






Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga