Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Pietre care călătoresc

Valea Morţii, monument naţional din California, este considerată ca un domeniu natural în care se întâlnesc extremele. Munţii înalţi, acoperiţi cu zăpezi veşnice, coboară în pante tapiţate cu pini şi flori sălbatice, se ridică în mijlocul dunelor instabile ale imensului deşert salin şi alcalin. La aproximativ 90 m sub nivelul mării, această întindere este cea mai vastă, cea mai aridă şi cea mai caldă regiune a continentului nord american. Dintre toate curiozităţile şi minunile întâlnite aici, poate cea mai tulburătoare este existenţa „pietrelor mişcătoare”. Acestea acoperă suprafaţă dezolantă a aşa-numitei „câmpia curselor” – Racetrack. De fapt este vorba despre fundul unui lac secat cu o plajă de aproximativ 5 km, având pământul crăpat şi acoperit cu pietre.

Ca ordin de mărime mergând de la pietricele la stânci cât statul unui om, aceste pietre par absolut obişnuite. Straniu este că în spatele fiecăreia din ele se află lungi dâre care se pierd în zare. Unele sunt rectilinii, altele în zigzag sau curbe. Ele sunt mărturia deplasării pietrelor, aparent autonome în mişcarea lor pe întinderea deşertică. Pe nisip, urmele ţin uneori sute de metri. Explicaţia mişcării acestor pietre este încă necunoscută. Mai multe ipoteze se conturează. Unii cercetători susţin că ele sunt animate de forţe supranaturale, alţii că mişcarea lor este dirijată de OZN-uri, alţii caută încă o explicaţie geologică. Doctorul în geologie Robert Sharp, profesor la Institutul Tehnologic din California a studiat fenomenul timp de şapte ani, ţinând sub observaţie 30 de pietre de diferite mărimi. După ce le-a etichetat şi chiar le-a botezat, profesorul le-a marcat poziţia cu ajutorul unui jalon de metal spre a se convinge că ele se deplasează într-adevăr. Concluzia acestor studii a fost că pietrele într-adevăr se mişcă, pe diferite distanţe şi traiectorii, care depind şi de dimensiunea lor. În timpul verii pitrele nu s-au deplasat.

Sharp a studiat urmele lăsate de mişcările pietrelor în corelaţie cu condiţiile meteorologice în care ele s-au produs. Concluzia lui a fost că există o legătură între forţa vântului combinată cu cea a apei. În această regiune media anuală a precipitaţiilor depăşeşte arareori 5cm. Dar o ploaie cât de mică este suficientă pentru a crea o pânză umedă deasupra stratului de argilă din sol. Când suprafaţa a devenit suficient de alunecoasă, este suficientă o rafală de vânt, pentru a împinge o piatră cu incredibilă viteză de 1m/s (spune Sharp)! Această explicaţie a fost socotită satisfăcătoare.

Totuşi, semne de întrebare se referă la cât de puternic trebuie să fie vântul pentru a împinge stânci de zeci de kilograme, sau pentru a determina mişcarea în cerc sau în zig-zag a diverselor pietre. Oare doar puţin vânt şi puţină apă sunt suficiente?

Fragment preluat din Revista Misterelor

Citiţi şi:
Tibetanii construiesc temple prin forţa sunetului
Deplasarea instantanee în spaţiu este pefect posibilă. Cazuri uluitoare de teleportare


yogaesoteric
octombrie 2008




Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga