Minunea Sfântului Januarius

de Nicoleta Maftei

Un miracol inexplicabil pentru ştiinţă este lichefierea sângelui Sfântului Januarius (cunoscut la italieni drept San Gennaro), episcopul oraşului Benevenuto, decapitat de romani în anul 305 d.H. Moaştele sale cuprind două fiole cu sângele lui, care sunt păstrate, împreună cu craniul în catedrala din Napoli, Italia. Fiolele sunt închise într-o cutie de sticlă şi argint, care nu poate fi deschisă fără a le distruge. De câteva ori pe an, relicvele sunt expuse la ceremoniile ţinute în memoria acestui sfânt şi sângele, în mod normal uscat, se lichefiază, câteodată chiar spumegă şi bolboroseşte. Uneori sângele este deja lichid când este luat din cavou, alteori procesul de lichefiere durează mai mult de 24 ore.
În situaţiile în care sângele nu se lichefiază, oamenii din Napoli se aşteaptă la dezastre, cum ar fi, de exemplu, cutremurul care a avut loc în 1976.

În 1970, în timpul unei slujbe religioase, medicul Giorgio Giorgi a privit o asemenea transformare de la o distanţă foarte mică (90 cm). Arhiepiscopul a ridicat relicvele deasupra capului şi le-a rotit încet, rugându-l pe sfânt să producă miracolul.
„După aproape patru minute… am fost tulburat să văd cum chiar în faţa ochilor mei, cheagul de sânge s-a transformat brusc din stare solidă în stare lichidă.
Această transformare s-a produs pe neaşteptate. Lichidul însuşi a devenit mult mai luminos, mai strălucitor; au apărut atât de multe bule de gaz înăuntrul său, încât părea să fiarbă!”
Atingând cutia, dr. Giorgio a descoperit că aceasta era rece, dovedind astfel că lichefierea nu era produsă de căldură; ea se petrece fără nicio legătură cu temperatura din catedrală.

Fragment preluat din Revista Misterelor nr. 22

Citiţi şi:

Deplasarea instantanee în spaţiu este pefect posibilă. Cazuri uluitoare de teleportare

Dispariţii stranii

yogaesoteric
noiembrie 2008

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More