Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Armele electromagnetice şi drepturile omului (I)

de Peter Phillips, Lew Brown şi Bridget Thornton
 
Articol preluat din revista NEXUS New Times Anul II, nr.10

Un studiu al istoriei încălcării drepturilor omului de către agenţiile de informaţii ale SUA şi al cercetărilor din domeniul armelor electromagnetice

Complexul militar-industrial al Statelor Unite deţine un arsenal de arme electromagnetice pe care le poate utiliza pe câmpurile de luptă şi împotriva cetăţenilor, ca un mijloc de control social contrar drepturilor omului. Acest studiu explorează actualele posibilităţi ale armatei americane de a utiliza dispozitive electromagnetice (EM) pentru a hărţui, intimida sau ucide indivizi, precum şi cele de încălcare a drepturilor omului prin testarea şi lansarea acestor arme.

În anii ’50 şi ’60, CIA-ul a început să caute mijloace pentru a influenţa capacitatea de cunoaştere, sentimentele şi comportamentul uman. Considerând fiinţa umană un animal social şi folosindu-se de capacitatea de a manipula mediul unui subiect prin izolare, medicamente şi hipnoză, oamenii de ştiinţă americani au căutat mult timp o metodă mai bună de a controla comportamentul uman. Aceste cercetări ce s-au focalizat pe utilizarea dirijată a energiei electromagnetice, au fost încadrate în domeniul „războiului informaţional” sau al „armelor non-letale”.

Noi aptitudini tehnologice au fost dezvoltate de proiectele finanţate prin „bugete negre” de-a lungul ultimelor decenii; acestea includ capacitatea de a influenţa emoţiile umane, de a perturba procesele de gândire şi de a induce dureri groaznice prin manipularea câmpurilor magnetice.

Agenţiile secrete şi cele militare dispun de arme noi, de temut, arme care probabil au fost deja folosite şi/sau testate pe oameni, atât în SUA cât şi în străinătate şi care ar putea fi dirijate împotriva mulţimilor în situaţia unor proteste de masă sau a unor tulburări civile.

Drepturile omului aparţin întregii umanităţi. A crede că drepturile omului se aplică doar pentru unii şi nu şi pentru alţii reprezintă o negarea a umanităţii. Negarea acestor drepturi este exact lucrul pe care Congresul şi Preşedintele George W. Bush l-au realizat când au semnat Military Commissions Act în 2006. Prin noua politică a SUA, tortura şi amânarea procesului cuvenit sunt acceptabile pentru cei care sunt condamnaţi de preşedinte ca fiind terorişti sau susţinători ai terorismului. Acest document reprezintă o negare deschisă a drepturilor inalienabile ale omului, drepturi recunoscute de Declaraţia Drepturilor Omului. Mai mult, acţiunile lor au demonstrat lumii că SUA suspendă aceste drepturi pentru cei pe care îi consideră „răi”.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost un ghid pentru dreptul internaţional aproape şase decenii şi astfel obligă Statele Unite la aplicarea principiilor sale generale.

Articolul 10 precizează: „Orice persoană are dreptul în deplină egalitate de a fi audiată în mod echitabil şi public de către un tribunal independent şi imparţial care va hotărî drepturile, obligaţiile şi temeinicia oricărei acuzaţii penale îndreptată împotriva sa”, iar articolul 5 interzice tortura, pedepsele şi tratamentele crude, inumane sau degradante. Ambele drepturi de bază au fost eliminate prin semnarea Military Commissions Act în 2006. În plus, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului susţine că orice om are dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare. Aceasta înseamnă că oamenii au dreptul inalienabil de a gândi liber şi de a descoperi propriile adevăruri.

Libertatea de gândire sau libertatea cognitivă reprezintă dreptul natural al fiecărei persoane de a putea percepe lumea după propriile capacităţi. Pentru a beneficia de o adevărată libertate cognitivă într-o lume atât de complexă cum este cea în care trăim, trebuie, în primul rând, să avem acces la adevăr şi la informaţii imparţiale despre acţiunile altora şi despre starea generală a lumii. Centrul pentru Libertăţi Cognitive defineşte acest drept ca „dreptul fiecărui individ de a gândi independent şi autonom, de a folosi întreg spectrul minţii sale şi de a se angaja în multiple moduri de gândire”. Fără reprezentări corecte nu putem face alegeri independente, în deplină cunoştinţă de cauză. Este imperativ ca organismul uman şi mintea să fie considerate sfinte. Invadarea corpului unui individ fără consimţământul acestuia reprezintă o încălcare gravă a drepturilor omului.

Trăim într-o perioadă dominată de extremism, război permanent şi manifestări unilaterale ale etnocentrismului şi a puterii unei reţele de oameni din interiorul guvernului american. Aceste elite ale puterii operează de multe decenii şi nu doresc nimic mai puţin decât dominaţia militară totală a SUA asupra lumii. Pentru a-şi atinge scopurile ei sfidează valorile fundamentale ale poporului american. Acesta nu este însă un fenomen nou.

Ascensiunea clasei conducătoare

Oprimarea drepturilor omului fost prezentată de de-a lungul istoriei Statelor Unite. Un lung şir de cercetări sociologice documentează existenţa unei clase conducătoare dominatoare în SUA care stabileşte tactica şi determină priorităţile politicii naţionale.

Clasa conducătoare americană se perpetuează singură, păstrându-şi influenţa cu ajutorul unor instituţii cum ar fi Asociaţia Naţională a Producătorilor, Camera Naţională de Comerţ şi Industrie, Consiliul de Afaceri, Business Roundtable, Conference Board, American Enterprise Institute, Consiliul Relaţiilor Externe şi alte grupuri cu o politică centrată pe mediul de afaceri.

În cartea sa din 1956, „Puterea elitei”, C. Wright Mills demonstrează pe bază de documente modul în care cel de Al Doilea Război Mondial a consolidat în SUA o trinitate a puterii care încorporează elitele corporaţionaliste, militare şi pe cele ale guvernelor într-o structură de putere centralizată, motivată de interesele claselor şi lucrând la unison prin intermediul unor „cercuri înalte” de contacte şi înţelegeri. Mills a descris cum cei din elita puterii sunt cei care „decid ceea ce este de decis”.

Odată cu apariţia complexului militar-industrial după cel de Al Doilea Război Mondial, Preşedintele Eisenhower a observat în 1961 că o facţiune a puterii militar-industriale îşi consolida planurile de dominare pe termen lung a Americii, şi în final, a lumii.

Eisenhower nu era într-o poziţie din care să se poată lupta cu aceşti oameni, iar istoria a înregistrat părerile sale despre acest subiect în discursul său de rămas bun: „… Această îmbinare a unei imense organizaţii militare şi a unei mari industrii de armament este o experienţă americană nouă. Influenţa sa totală – economică, politică şi chiar spirituală – este resimţită în fiecare oraş, în fiecare stat, în fiecare birou al guvernului federal. Recunoaştem necesitatea imperativă a acestui progres. Însă nu trebuie să neglijăm implicaţiile sale grave. Truda noastră, resursele şi traiul nostru sunt implicate aici; este vorba deci, chiar de structura societăţii noastre.”

„Trebuie să avem grijă ca complexul militar-industrial să nu dobândească o putere de influenţă neîntemeiată în cadrul consiliului de guvernământ. Posibilitatea dezastruoasă ca o putere greşit folosită să apară, există şi va exista întotdeauna.”

„Nu trebuie să lăsăm greutatea acestei combinaţii să ne pericliteze libertăţile noastre sau progresul democratic. Nu trebuie să luam nimic de bun. Numai o societate alertă şi bine informată poate impune crearea unui angrenaj adecvat între imensa maşină industrială şi militară şi metodele şi scopurile noastre paşnice, astfel încât securitatea şi libertatea să poată prospera împreună.”

„Revoluţia tehnologică din ultimele decenii a fost în mare parte vinovată pentru schimbările impetuoase din industria militară. În această revoluţie, cercetarea are un rol central; ea a devenit mai riguroasă, mai complexă şi mai costisitoare. În mod constant, o parte a cercetărilor este alocată, pentru, de, şi la cererea guvernului federal…” Acum înţelegem că Eisenhower se referea la conjunctura redirecţionării banilor proveniţi din impozite pentru a finanţa noi tehnologii secrete ce au ca scop controlul puterii, la nivel mondial, de către elita militar-industrială. O anume facţiune de oameni ambiţioşi, anterior soldaţi ai Războiului Rece şi neo-conservatori, erau adepţi filozofului Leo Strauss. Acest grup de elită, care nu include numai generali şi industriaşi, ci şi filozofi, oameni de ştiinţă, academicieni şi politicieni, a devenit în prezent cea mai puternică organizaţie publică/privată cunoscută vreodată.

Strauss a îmbrăţişat o filozofie elitistă care-i linguşea pe cei care moşteniseră averi sau pe cei care trăiau o viaţă tihnită ce le permitea urmărirea oricărui interes propriu. Ideile lui  au fost transformate într-o ideologie serioasă, în care mass-media, religia şi guvernul sunt utilizate pentru a subjuga masele, în timp ce „nobilii” îşi urmează propriile interese fără a ţine cont de lege, aceasta existând doar pentru controlarea oamenilor de rând.

Strauss considera de asemenea necesară discreţia, impusă de necesitatea controlului, pentru că dacă oamenii inferiori ar fi aflat la ce erau supuşi, ar fi fost fără îndoială supăraţi. „Oamenii nu vor fi fericiţi să afle că există numai un singur drept natural: dreptul celor superiori de a-i domina pe cei inferiori, stăpânul asupra sclavului, soţul asupra soţiei şi puţinii înţelepţi asupra plebei.” În „Despre tiranie”, Strauss se referă la acest drept natural ca la o „învăţătură tiranică” preluată de la iubiţii săi antici. Leo Strauss, Albert Wohlstetter şi alţii de la Comitetul Gândirii Sociale al Universităţii din Chicago primesc onoruri pentru promovarea agendei neo-conservatorismului prin studenţii lor, Paul Wolfowitz, Allan Bloom şi studentul lui Bloom, Richard Perle.

Revista culturală canadiană Adbusters defineşte neo-conservatorismul drept: „convingerea că democraţia, oricâte defecte ar avea, a fost cel mai bine apărată de un public ignorant condus de naţionalism şi religie. Numai un stat naţionalist militant ar putea împiedica agresiunea umană… un asemenea naţionalism necesită o ameninţare exterioară şi, dacă ea nu poate fi găsită, atunci trebuie să fie confecţionată”. Filozofia neo-conservatoare a apărut ca o reacţie împotriva perioadei de revoluţii sociale a anilor 60. Numeroşi funcţionari şi asociaţi ai preşedinţilor Reagan şi George H. W. Bush au fost puternic influenţaţi de filozofia neo-conservatoare: John Ashcroft, Charles Fairbanks, Richard Cheney, Kenneth Adelman, Elliot Abrams, William Kristol şi Douglas Feith.

Înăuntrul administraţiei Ford a existat o ruptură între tradiţionaliştii Războiului Rece, care căutau să minimalizeze confruntările prin diplomaţie şi relaxarea relaţiilor dintre SUA, URSS şi China, şi neo-conservatori, care pledau în favoarea unei confruntări mai puternice cu „demonicul imperiu sovietic”.

Ultimul din cele două grupuri s-a consolidat atunci când George H. W. Bush a devenit directorul CIA-ului. Bush a permis formarea „Echipei B” condusă de Richard Pipes alături de Paul Wolfowitz, Lewis Libby, Paul Nizye şi alţii, care au format cel de-al doilea Comitet Asupra Pericolului Actual însărcinat cu creşterea atenţiei asupra ameninţării sovietice şi necesitatea continuă a SUA de a avea o politică de apărare agresivă şi puternică.
Eforturile acestora au dus la puternica atitudine antisovietică a administraţiei Reagan.

Astăzi, combinarea climatului politic cu posibilităţile tehnologice oferă condiţii prielnice nu numai pentru manipularea generală a mass-mediei cu ajutorul fluxului informaţional, dar şi pentru manipularea stărilor emoţionale şi capacităţilor cognitive ale populaţiei. Dacă elitele politice nu dau socoteală pentru acţiunile lor, şi dacă publicul a fost manipulat din punct de vedere emoţional pentru a le susţine, putem fi siguri că acestea vor abuza de poziţiile lor pentru a-şi atinge scopurile personale.

Războiul psihologic, informaţional şi controlul minţii pot părea subiecte exotice, însă impactul acestor tehnic este profund. Minţile noastre sunt influenţate de o serie de programe de lungă durată, ce au drept scop manipularea opinie publice cu ajutorul agenţiilor secrete, mass-mediei corporatiste şi armatelor de agenţii non-guvernamentale, create pentru generarea fricii, diviziunii şi incertitudinilor în interiorul publicului.

Manipularea mediatică, ce implică înscenarea artificială a realităţii noastre colective, nu are întotdeauna succes, însă operaţiunile psihologice (care au avut şi încă mai au loc şi astăzi) ce poartă numele de „război informaţional”, sunt dirijate atât împotriva inamicilor externi, cât şi asupra cetăţenilor americani.

Potrivit lui Mary C. Fizgerald de la Institutul Hudson, arme bazate pe noi principii, cum ar fi laserul, electromagnetismul, plasma, clima, genetica şi biotehnologia, duc la modernizarea apărării naţionale. Posibilitatea ca aceste arme să fie utilizate atât în scopuri bune, cât şi rele, merită să fie tratată cu o deosebită atenţie.

Mass-media este complice în omiterea de informaţii necesare pentru luarea unor decizii democratice. Un plan de dominare globală include penetrarea consiliilor corporaţiilor mediatice din Statele Unite.

O echipă de cercetători de la Universitatea din Sonoma din California a finalizat de curând o analiză a consiliilor directoare a celor mai mari 10 organizaţii din SUA şi a stabilit că numai 118 oameni alcătuiesc comitetele de conducere ale acestor firme gigant.
La rândul lor, aceşti 118 indivizi conduc 228 de corporaţii naţionale şi internaţionale. Patru din primele zece corporaţii media din SUA au în consiliile lor antreprenori ai Ministerului Apărării, incluzându-i pe William Kennard (New York Times, Carlyle Group), Douglas Warner III (G.E. [NBC], Bechtel), John Bryson (Disney [ABC], Halliburton) şi Douglas McCorkindale (Gannett, Lockheed Martin).

Având în vedere existenţa unei reţele mediatice interconectate, întreaga mass-media din SUA reprezintă de fapt interesele corporaţiilor americane. Elita mass-mediei, o componentă cheie a elitelor politice din SUA, este paznicul mesajelor ideologice acceptabile, controlorul conţinutului ştirilor şi informaţiilor şi cea care ia decizii cu privire la resursele mediatice.

Războiul psihologic şi programele finanţate prin „bugetul negru”

Operaţiunile psihologice moderne erau destul de dezvoltate în cel de-al II-lea Război Mondial şi au dus în anii ’50 la formarea unei reţele răspândite de sociologi, jurnalişti, politicieni, specialişti militari şi agenţi secreţi. Operaţiunile psihologice erau utilizate pentru a promova o varietate de programe ce cooperau cu complexul militar-industrial. Piesa de rezistenţă a războiului informaţional era ameninţarea „roşie” comunistă.

La sfârşitul anilor ’50, un grup de oameni de dreapta din interiorul CIA-ului se ocupau cu crearea unor arme secrete, cu plănuirea de asasinate şi conceperea de planuri generale pentru dominarea lumii, planuri ce sunt aplicate şi în zilele noastre.

Operaţiunea Gladio este un exemplu bine documentat şi în sfera internaţională, prin care membrii de dreapta ai comunităţii secrete a SUA au creat armate care „au rămas în urmă” în multe din statele europene. Acele armate au reuşit să se infiltreze în cele mai înalte structuri politice (în special în Italia, unde termenul de Gladio se referă la o sabie cu două tăişuri) şi au fost făcute responsabile pentru numeroase atentate teroriste din anii 1980 şi 1990. Teroarea şi propaganda merg deseori mână în mână cu elementele extremiste din interiorul comunităţilor militare şi ale agenţiilor secrete.

Departamentul apărării al SUA a dezvăluit la 24 ianuarie 2007 o nouă armă revoluţionară. Active Denial System este o armă cu raze de energie de înaltă putere, testată în 24 ianuarie 2007 la Moody Air Force Base, Ga. Sistemul proiectează o rază invizibilă de energie ce face ca oamenii să se simtă ca şi cum ar fi cuprinşi de flăcări. Oficialii guvernamentali spun că arma este „sigură” şi „umană”. Aceeaşi oficiali susţin că sistemul nu va fi operaţional înainte de 2010.

În anii ’50, un grup numit Primul comitet asupra pericolului actual, a provocat o serie de „crize false”. Criza bombelor, criza rachetelor, criza spaţială, criza spălării creierului şi criza psihotronică au fost utilizate pentru a justifica creşterea cheltuielilor militare. Congresul a fost făcut să creadă că sovieticii erau o ameninţare mult prea mare decât erau în realitate şi că o nouă armă înspăimântătoare a fost dezvoltată pentru a ameninţa America. Ei au fost astfel convinşi să voteze aproape toate propunerile de tipul „bugetelor negre”, ce le-au fost prezentate.

Sub conducerea primului director civil al CIA-ului, Allen Welsh Dulles, Agenţia şi-a continuat planurile de a obţine consimţământul poporului american pentru perpetuarea industrializării războiului. Dulles era un individ cu relaţii puternice, un spion de succes pentru OSS în Elveţia pe parcursul războiului, înrudit cu trei secretari de stat şi consilierul şef al lui Dewey când acesta a candidat pentru preşedinţie în 1948. Dulles avea acces la planurile politice de înalt nivel, printre prietenii săi numărându-se şi Henry Luce, editorul revistei Time.
Bazându-se în special pe contacte din interiorul elitelor media, Dulles a recrutat membri cheie ai mass-mediei pentru a lucra direct cu CIA-ul în operaţiunea Mockingbird – o campanie de dezinformare psihologică îndreptată împotriva poporului american.

Într-o campanie care a dus la acceptarea secretului din motive de „securitate naţională”, „Cicatricea Roşie” a devenit scuza perfectă pentru cheltuirea unor sume enorme de bani pentru sisteme de armament şi pentru operaţiuni secrete atât în străinătate cât şi în interiorul Statelor Unite. În anii ’50 şi ’60, filmele, articolele din ziare, cărţi, programe radio şi TV erau îmbibate cu mesaje şi imagini anticomuniste pentru a produce o acceptare a politicilor promovate de către maşinăria de propagandă a elitelor.

Toate aceste activităţi erau suficiente pentru a înspăimânta publicul şi pentru a încuraja politicieni să accepte o viziune asupra lumii ce avea în centru Războiul Rece. Aceasta a permis preşedintelui Truman să convingă Senatul să accepte o triplare a bugetului, fapt ce a permis sponsorizarea cercetărilor secrete şi trecerea cu vederea a operaţiunilor secrete autorizate sub denumirea de „încătuşarea” Războiului Rece, dirijate pentru a submina naţiuni, de altfel paşnice, şi a instiga războaie şi asasinate în ţări diverse precum Iran, Guatemala sau Indochina.

Evenimentele postbelice din Europa, în special retragerea Marii Britanii din Grecia, l-au făcut pe Truman să decidă că era necesară prezenţa americană pe vechiul continent pentru a contracara influenţele comuniste. Secretarul de stat, generalul George C. Marshall, a conceput un plan vast care a implicat asistenţă economică şi acţiuni secrete, planul urmărind stabilizarea democraţiilor şi asigurarea că alegătorii din aceste ţări vor face „alegerea corectă”.

Directiva 10/2 a Consiliului Naţional de Securitate,scrisă în mare de George Kennan, ambasadorul Statelor Unite în URSS, a făcut oficială crearea reţelei anticomuniste.
În această perioadă critică, Truman, prin aplicarea actului de securitate naţională din 1947 şi prin intermediul noului Consiliul de Securitate, a autorizat un număr vast de proiecte secrete ce implicau experimente chimice, biologice, nucleare şi electromagnetice.

Foşti nazişti au fost puşi în fruntea majorităţii programelor şi a facilităţilor. Army Ballistic Missile Agency a fost încredinţată fostului ofiţer SS, Werner von Braun.

Kurt Debus, un alt fost ofiţer SS, a dirijat Cape Canaveral. În acest timp, oamenii de ştiinţă au început să lucreze la diverse proiecte „negre”, inclusiv la încercarea de a dezvolta teoriile „pierdute” ale lui Nikola Tesla, fizicianul american de origine sârbă, şi a le utiliza în cadrul unor aplicaţii militare.

Tesla a dezvoltat o metodă de a telecomanda un avion de la distanţă încă din 1915, prevestind avioanele fără pilot la bord utilizate pe câmpurile de luptă din ziua de azi. În 1934, Tesla s-a oferit să construiască o „rază letală” care ar fi putut neutraliza puterea aeriană a adversarilor. Aceasta este prima declaraţie înregistrată ce se referă la o armă bazată pe dirijarea energiei.

Oferta lui Tesla de a construi acest dispozitiv pentru guvernul SUA, la un preţ ce urma să fie negociat, a fost refuzată de oficialităţi care au preferat să pompeze bani în noul US Army Corps, care a condus la formarea actualului complex al aviaţiei militare.

Înainte de război, industria aviatică nu avea un rol important în economia SUA. Însă, prin intermediul unor contracte imense încheiate pe parcursul războiului, puterea unor corporaţii precum Hughes, McDonneell Douglas, Lockheed sau Northrop a crescut rapid. Aceste companii au format miezul „complexului militar-industrial”. Investitorii şi managerii lor au început să-şi consolideze influenţa în cercurile politice pentru a menţine naţiunea într-o stare de război economic. O armă simplă şi foarte puternică ce ar fi putut face avioanele, bombele, rachetele şi toate celelalte irelevante, ar fi fost cu siguranţă văzută ca o ameninţare directă la adresa creşterii puterii arsenalului militar. În loc de aceasta, a fost pusă în mişcare un program finanţat de „bugetul negru”, program ce exploata munca lui Robert Oppenheimer, Albert Einstein şi a altora.

„Proiectul Manhattan”, iniţiat de Ministerul Apărării SUA în 1942, a generat o armă extrem de distructivă, care necesita atât o industrie aerospaţială bine fondată şi extrem de scumpă, cât şi nivele de discreţie şi autonomie fără precedent în raport cu Congresul şi cu publicul.

 
Citiţi continuarea articolului: 
 
Citiţi şi:
 
 
yogaesoteric
noiembrie 2008
 

Articole publicate recent

> 10 DecembrieProtest puternic în Grecia împotriva cardurilor, sionismului şi a construirii primei moschei oficiale în Atena

> 9 DecembrieAbuzul credinţei: bătăi şi torturi sexuale în orfelinatele Bisericii

> 6 DecembrieExistă tortură în secolul XXI!!!

> 5 DecembrieOmul insignifiant din corporație

> 5 DecembrieLinșată de BBC pentru că a apărut în Parlamentul britanic, în Miercurea Cenușii, cu o cruce pe frunte

> 4 Decembrie5 lucruri cu adevărat teribile înfăptuite de CIA în ultimii 70 de ani

> 3 DecembrieGheorghe Piperea: «Binomul și Ochiul Atoatevăzător»

> 2 DecembrieADEVĂRUL ȘOCANT despre CHEMTRAILS: Motoare turboventilator cu presiune înaltă, geoinginerie și minciuna despre «dârele de condensare»

> 1 DecembrieGlobalizarea ca ultimă și tâmpă utopie

> 30 NoiembrieMarx şi Engels, doi homosexuali împătimiţi care au distrus lumea prin gândirea lor smintită

> 29 NoiembriePentru a-și păstra puterea, «creștin-democrata» Merkel a cedat și Germania a legalizat căsătoriile între persoane de același sex

> 29 Noiembrie«Cum i-am dat fiului meu autism» – o mamă îşi pune sufletul pe tavă, sperând că va salva alţi copii

> 28 Noiembrie28 iunie 1883: Ziaristul Mihai Eminescu este arestat, la 33 de ani, fiind sacrificat de masoni pentru «integrarea europeană»

> 28 NoiembrieBatalioanele NATO desfășurate în Europa de Est, pregătite să descurajeze și, la nevoie, să răspundă unei agresiuni a Rusiei

> 28 NoiembrieColonizarea insidioasă a României, acapararea pământului ţării de către străini

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga